H.R. Patapievici despre capitalism și socialism

Interviu

Reporter:
Ati prins sarbatorile de 1 Mai de dinainte de 1989. Care era starea de spirit a oamenilor in ziua aceea, sau in zilele premergatoare? Credeau? Insemna ceva pentru ei? Propaganda fericirii isi gasea un corespondent real in constiintele muncitoresti ale oamenilor?


H.R. Patapievici:
Eu n-am vazut, in cele doua fabrici in care am lucrat inainte de 1989, vreo constiinta muncitoreasca. La lucru, va asigur, nu se manifesta nici una; in timpul liber, de sarbatori, s-o fi manifestat. Dar nu la lucru.

Iar de trecut, am trecut prin toate etapele muncii muncitoresti: munca in schimburi, munca la ordin, pedepsele colective, mancatul si pauzele in comun, lucrul cot la cot zi de zi, saptamana de saptamana, luna dupa luna, ani de zile.

Ideea ca daca esti muncitor capeti o constiinta muncitoreasca e o aiureala stangista, venita de la oameni care azi isi imagineaza ca a fi fost “om al muncii” in socialism era o forma de demnitate publica, iar a fi avut agatata de tine toata viata de salariat o “Carte de Munca” constituia un “semn al apartenentei”. O tampenie!

Era un semn al sclaviei fata de reteaua de supraveghere exercitata securistic de serviciile de cadre. Era un semn al incadrarii totale a societatii de catre supraveghetorii socialisti. Era un semn de sclavie sociala. O stiu pe pielea mea. Cartea de munca, pentru salariat, era echivalentul legarii de glie, pentru iobag.


Reporter:
E o perioada in care capitalismul a dat un rateu, intrand intr-o criza de sistem. Din 2008 si pana azi, vedem somaj, salarii micsorate, un fel de stare apasatoare generalizata, o lipsa de optimism, deprimare. Oamenii invata gustul amar al capitalismului. E diferit acest gust de gustul amar al comunismului?


H.R. Patapievici:
Folositi cuvinte cu care eu nu pot opera, pentru ca, pentru mine, nu au nici o acoperire in realitate. Cand spuneti “capitalism”, la ce va referiti? La ceva care, ca si comunismul, e un “sistem social-politic”, nu? Am impresia ca toata lumea, azi, cand spune “capitalism”, intelege regim politic. Or, capitalismul nu este un regim politic. Democratia liberala este un regim politic, da; comunismul este si el un regim politic.

Dar capitalismul nu este. Sa comparam deci ce poate fi comparat. Nu pot compara “gustul amar” al comunismului decat cu “gustul amar” al democratiei liberale: adica, daca e sa compar cu ceva “gustul amar” al comunismului, cu “gustul amar” al statului de drept ar trebui sa il compar. Cum vi se pare?

Statul de drept are un gust amar? Intre un regim politic care are ca structura de baza statul de drept si unul care are ca osatura statul totalitar nu am nici o ezitare: resping cu sila statul totalitar si votez statul de drept.

Si acum raspunsul la intrebarea Dvs. Capitalismul nu este un regim politic, este un tip de economie, si anume, acel tip de economie in care distributia bunurilor se face pornind de la preturi: bunurile produse sunt schimbate si “alocate” prin preturile lor. Ca sa existe preturi, trebuie sa existe piata; ca sa existe piata, trebuie ca schimburile sa fie libere; iar ca sa fie libere, cei care cumpara trebuie sa fie la fel de liberi ca cei care produc.

Deci capitalism este ceva egal cu preturi plus libertate plus proprietate individuala plus garantii juridice. Insist: capitalismul nu este un regim politic, este un mod de a schimba bunuri; nu pe ale oricui, ci numai pe cele care iti apartin; si nu asa cum iti dicteaza altii, ci asa cum vrei tu; iar acest lucru sa fie garantat legal.

Se poate si altfel: ca bunurile tale sa fie schimbate pe altele numai asa cum iti dicteaza altii, iar tu sa nu te poti opune deposedarii de ele. Intr-o astfel de economie, bunurile sunt alocate consumatorilor potrivit deciziilor unui decident central: un dictator sau un planificator, ceea ce e cam acelasi lucru.

Or, daca planificatorul trebuie sa aiba puterea unui dictator (caci altfel nu poate planifica), atunci nu putem ocoli concluzia ca daca bunurile nu sunt distribuite prin preturi, societatea trebuie silita prin forta sa accepte deciziile planificatorului. Singura economie care nu impune societatii un regim politic autoritar este capitalismul. Toate celelalte conduc in mod necesar la ingerinta politicului in viata de zi cu zi a societatii.

Unde situati acum “gustul amar”? Puteti compara “gustul amar” al distributiei bunurilor prin preturi (capitalismul) cu “gustul amar” al alocarii bunurilor prin ordin de la putere?
Cele doua “gusturi amare” sunt in exact acelasi raport ca doua fotografii ale rafturilor unui magazin alimentar, luate la acelasi magazin, inainte de 1989 si dupa 1989: prima fotografie arata penuria de produse si sclavia lipsei de alegere; a doua fotografie arata abundenta produselor si libertatea alegerii.

Asa arata, fotografiate la fata locului, efectele economiei comuniste (planificare, confiscarea proprietatii, supraveghere, exercitarea arbitrara a puterii) si efectele economiei capitaliste (distributia bunurilor prin preturi, proprietate, libertate, legalitate).

Dvs. ce “gust amar” preferati? Eu il prefer pe cel al libertatii si al proprietatii private si il resping pe cel al servitutii planificate si al mizeriei. Sunt, adica, foarte pro-capitalist.


Reporter:
Romania, reintrata dupa 1989 in circuitul capitalist, a beneficiat, inainte de criza, de cativa ani de nebunie totala, de salarii mari, credite, case, consum. Pe fondul intrarilor de bani, totusi erau multi oameni cu idei, care deschideau afaceri, angajau oameni, si angajatilor le veneau idei si voiau sa faca lucruri pe cont propriu. Dincolo de baza artificiala a bunastarii de atunci, credeti ca a fost suficient ca oamenilor sa le placa acest stil “capitalist”, sau le-a placut doar ideea de “viata buna”?


H.R. Patapievici:
Celor care au indraznit, sunt sigur ca le-a placut “stilul capitalist”. Ce sa nu-ti placa in a fi liber sa iei deciziile tale, a cistiga de pe urma lor si a-ti angaja responsabilitatea? Pe de alta parte, tuturor ne place viata buna. Desigur, intelegem lucruri diferite prin binele care caracterizeaza viata buna. Dvs. ma intrebati ce le-a placut oamenilor la “viata buna” de dinainte de criza.

Cred ca, dincolo de orice deosebiri, le-a placut suveranitatea individuala. Faptul ca tu, ca individ, poti decide este semnul suveranitatii tale. Carl Schmitt spunea ca suveran este cel care poate decide asupra exceptiei. Cumva, in timpuri de prosperitate, o astfel de suveranitate putem experimenta si noi, oamenii obisnuiti, la scara noastra. Cat timp poti decide asupra exceptiei te simti suveran. Simti ca duci o viata buna cand esti suveran.


Reporter:
Cea mai intalnita expresie – o intalnesti la diferiti oameni, pe strada, sau printre cunostinte – este “e criza, dar doar pentru noi, astia micii”. Se subintelege, marii bogatani nu sunt in criza, ei continua sa prospere. De ce gandesc oamenii simpli asa?


H.R. Patapievici:
Una din definitiile crizei este transfer neintentionat ori nedorit de proprietate. Ca atare, nu sunt afectati numai cei “mici”. Cei mari sunt mai afectati, proportional cu riscurile, care oricum sunt mai mari la ei, si cu pierderea de proprietate, si ea mai mare. In mod paradoxal, cine are mai putin poate pierde mai putin.

Criza inseamna ca legatura intre bunuri si preturi e distorsionata si ca schimburile nu mai sunt bine corelate cu acestea doua. Criza apare cand politicul reuseste, prin masurile demagogice prin care incearca sa castige voturi (sau din pura prostie, motivata ideologic), sa distorsioneze relatia dintre bunuri si preturi. Criza e reactia schimburilor de bunuri la aceasta falsificare.

Criza e ca temperatura pentru organismul bolnav: e manifestare a bolii si in acelasi timp incercare de a restabili sanatatea.


Reporter:
Cum putem apara capitalismul? Cum il vindem oamenilor nostalgici, sau apasati de credite, sau fara perspectiva? Cum luam fata comunismului sau nostalgiei dupa o vreme in care salariile erau egale si statul ne dadea tot?


H.R. Patapievici:
Henry de Montherlant spunea: “l’ame n’a pas a etre sauvee”. Sensul era: sufletul e perfect in sine; nu are nevoie sa fie salvat. Pastrand proportiile, acelasi lucru l-as spune si eu despre capitalism. Ce este capitalismul? Este sistemul economic care se instaleaza in mod spontan in societatea in care oamenii sunt liberi, iar proprietatile lor sunt protejate legal.

Capitalismul este un tip de ordine sociala – ordinea sociala a proprietatii private. Cred ca cel mai important argument in favoarea capitalismului e de natura morala: cine pretuieste libertatea si detesta violenta, acela va pretui si capitalismul. Fireste, mai este argumentul prosperitatii, verificat de atatea ori in istorie. Oriunde economia este libera, apare si posibilitatea prosperitatii.

Oriunde economia este planificata, sansele ca inovatiile sa fie preluate de sistem scad, iar initiativele individuale sunt sistematic descurajate. Altfel spus, planificarea tinde sa elimine din economie cunoasterea noua, dinamicul, si sa incurajeze ceea ce e deja cunoscut, mecanicul. Libertatea economica inseamna libertate pentru indivizi (atat ca producatori, cat si ca cumparatori).

Dimpotriva, planificarea economica inseamna libertate pentru entitati colective si servitute pentru indivizi (planificatorii decid, cumparatorii se supun). Dumnezeu a vrut ca noi sa avem o ilustrare cu valoare pedagogica a efectelor opuse pe care le are asupra aceluiasi popor aplicarea a doua sisteme economice diferite.

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, germanilor din vest li s-a impus de catre aliatii occidentali o economie capitalista (adica proprietate privata, libertate a schimburilor si stat de drept), iar germanilor din est li s-a impus de catre sovietici o economie socialista (adica proprietate colectiva, planificare de stat si stat totalitar): in zece ani, vestul ajunsese prosper, estul ramasese inapoiat.

Or, daca nici nemtii n-au putut face ceva din socialism, inseamna ca nimeni nu poate face ceva din el! Socialismul este, pur si simplu, prost: produce doar mizerie si suferinta, desi pretinde ca e solutia la mizeriile si suferintele capitalismului. Nu este.


Socialismul nu e decat boala a carei vindecare pretinde ca este. Cine adopta socialismul se ruineaza in prezent si isi ruineaza si viitorul (si, va rog, nu-mi aduceti ca argument contrar tarile scandinave!). Acesta este argumentul meu in favoarea capitalismului.