SISTEMUL începe să fie încorsetat. De gratii și confiscări. Meritul lui Traian Băsescu

Dan Andronic

Știți ce i-a speriat cel mai tare? Asprimea pedepsei și confiscarea extinsă a averii. Sunt convins că dacă Dan Voiculescu lua doar 2-3 de ani de închisoare și nu i se confisca averea până la concurența sumei de 60 de milioane de euro, SISTEMUL nu era șocat. Încă un mogul care a picat într-o bătălie politică, și-ar fi spus în fața unui pahar de șpriț scump și câteva mezelicuri, trăgând la final și o concluzie: înseamnă că s-a făcut loc pe piață pentru următorul! Pentru că în materie de moguli cu valență media-politico-industriale funcționează legile economiei de piață impecabil: nici un loc liber nu rămâne neocupat!

Asistaseră de pe margine la zbaterile lui Patriciu, Vîntu, Nicolae, Popoviciu, Copos, Becali, Iordache și mulți alții, pe care i-au și uitat, și de la fiecare învățaseră câte ceva. Pe nesimțite se consolidase un set de reguli care păreau singurul îndrumar pentru supraviețuire. Numai că a venit decizia instanței în cazul Voiculescu și tot ceea ce știau s-a dus pe apa sâmbetei!

În primul rând asprimea pedepsei a arătat că începe să se intre într-o zonă în care lucrurile nu pot fi considerate controlabile. Dacă un om de talia lui Dan Voiculescu, cu mulți avocați, dar și mai mulți bani, plus influență politică și mediatică uriașă primește o asemenea pedeapsă, ce mai poate spera un banal miliardar cu rădăcinile averii în retrocedări și privatizări timpurii?! Se poate aștepta la mult mai rău, nu-i așa? Tot cazul Voiculescu a demonstrat că vechile rețele de influențare a actului de Justiție nu mai există, sau cel puțin nu se mai pot manifesta la un asemenea nivel. Bălăbăneala dosarului prin diverse instanțe timp de șase ani s-a făcut exclusiv prin demisii din Parlament, fără obișnuitele tertipuri avocățești, gen sesizări la Curtea Constituțională sau recuzarea instanței. 

Partea care dă SISTEMULUI fiori pe spate este însă mult mai prozaică: privatizările din ultimii 15 de ani, adică de la începutul guvernării Năstase încoace, încep să fie luate la bani mărunți de către DNA și pedepsite de instanță. Iar transpirație devine rece chiar și în zilele astea de vară pentru că începutul marilor averi din România cam atunci încep să fie conturat. Știți vreun miliardar care să nu fi cumpărat ieftin de la Stat? Eu, nu! În acei ani pare că s-a fundamentat o nouă lege a economiei de piață post-decembriste: cu cât ai mai mulți bani, cu atât mai mic trebuie să fie prețul de achiziție al vreunui activ. După care, odată trecut în proprietate privată, bunul capăta puteri magice și începeau să-i crească zerouri în coadă.

Nu credeți? Vă spun o mică poveste: stând de vorbă cu un om de afaceri, înaintea deciziei instanței, acesta îmi povestea cum în anii 2000 a văzut că ICA era scoasă de APAPS la privatizare la un preț ridicol – vreo 800.000 de dolari – având terenuri care era clar că valorau mult mai mult și s-a dus să întrebe. Numai că acolo după prima întrebare i s-a arătat ușa! Orice, numai ICA nu! Era promisă! A înțeles și s-a reorientat, că doar făcea parte din categoria supraviețuitorilor…

Bomboana pe colivă este însă confiscarea extinsă a averii. O premieră greu de digerat! Tot ceea ce și-au închipuit că au pus la adăpost pentru vremuri grele devine susceptibil de a reintra în posesia Statului.

Poate că pentru Dan Voiculescu suma de 60 de milioane de euro nu reprezintă o gaură uriașă, averea sa fiind estimată la un miliard de euro, dar nu am văzut vreun nou-îmbogățit care să se despartă ușor de bani. Nemaivorbind despre faptul că trebuie să umble la conturile din afara țării, ceea ce este iar ușor riscant.

Care sunt meritele lui Traian Băsescu, vă puteți întreba, mai ales că ați citit titlul editorialului? Știu că mare parte a românilor este supărată pe Traian Băsescu pentru măsurile dure luate la începutul crizei economice. O supărare greu de șters, cu atât mai mult cu cât artileria mediatică a mogulilor l-a bombardat ani de zile cu acuzații dure, repetate, uneori fantasmagorice, alteori doar exagerate, fiind ținta urii majorității politicienilor. O supărare care nu mai are timp să se șteargă pentru că Traian Băsescu este lipsit de cel mai important atuu: bătălia electorală. Nu mai candidează, poate doar influența cursa electorală. Din această perspectivă poate să vă placă sau nu de politicianul Traian Băsescu, însă nu aici trebuie căutat meritul său. Pentru că SISTEMUL a înțeles de mult că maniera categorică în care a întărit Statul, în zona luptei anti-corupție, a însemnat începutul sfârșitului! Și s-a zbătut cât a putut de tare.

Meritul lui Traian Băsescu este acela că a mizat pe crearea unor instituții puternice capabile să întărească și să apere Statul, de la ÎCCSJ, DNA, la SRI și SIE dând credit unor oameni capabili să impună Legea. Promovarea a mii de magistrați tineri a fost un gest curajos, dar absolut necesar pentru a zgâlțâi rețelele de trafic ale SISTEMULUI. În anul 2006 nominalizarea lui George Maior în fruntea SRI, a Laurei Codruța Kovesi și Daniel Morar, la Parchetul General și DNA, a devenit fundamentul a ceea ce vedem astăzi, dând un suflul nou unor instituții importante. George Maior a transformat SRI într-o instituție modernă, cu oameni tineri, care nu mai răspunde la comenzile politice, devenind ușor banale comunicatele DNA în care se menționa suportul primit din partea SRI.

Despre Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi trebuie spus că s-au dovedit a fi adepții unui stil de management asemănător, performanțele instituțiilor fiind apreciate la nivel european, unul din puținele puncte pozitive pentru România. E greu să judeci ceea ce a însemnat mandatul lui George Maior în fruntea SRI dacă nu-l compari cu cel al lui Radu Timofte. Sau pe cel al Laurei Codruța Kovesi, dacă nu comparăm cu perioada Amăriei. Făcând față unor presiuni mult mai mari, cu dosare complicate și timpuri extrem de agitate, SRI și DNA au creat ceva ceea ce SISTEMUL nu credea că va vedea vreodată: un corset din ce în ce mai strâns. Pentru că în realitate cele două instituții nu pot funcționa una fără cealaltă, ca într-o operațiune matematică.


După (doar) zece ani vedem rezultatele concrete. Mandatele lui Traian Băsescu n-au însemnat o bătălie cu adversarii politici de tip Voiculescu, așa cum se grăbesc unii să afirme. În realitate, cei cu musca pe căciulă s-au transformat în adversarii lui Traian Băsescu. Devenind adversarii întăririi Statului, declanșând bătălii gigantice, pierdute rând pe rând. Din această confruntare, la finalul anului, președintele României Traian Băsescu va putea să spună că n-a fost doborât de SISTEM. Va putea spune că a reușit să înfrângă SISTEMUL.