marți, 7 octombrie 2014

Referendum în Scoţia: „Pentru prima oară în istorie, noi am decis!“


Iulia Badea-Guéritée


biserica St Gilles din Edinburg


Se spune că a vota este o obligaţie morală, un gest democratic important. În Scoţia, la sfârşitul unui referendum ale cărui rezultate le cunoaştem deja, a vota s-a transformat în 18 septembrie dintr-un verb cu conotaţii imperative moral şi semnificative democratic într-o profesiune de credinţă.


Cele 4.3 milioane de scoţieni care s-au înscris la vot, cele 88 de procente care au votat efectiv, au făcut din acest gest - ignorat în multe alte state - o profesiune de credinţă. Pentru prima oară din 1991 încoace - data primelor alegeri libere din România - am văzut oameni care au crezut în puterea votului lor. Oameni care s-au sculat cu noaptea în cap şi care au votat înainte de a face orice altceva: înainte de a merge la serviciu, de a lua micul dejun, de a-şi duce copiii la şcoală. NU - 55%, DA - 45% 


Au votat până târziu, la ora 22, au votat dacă au avut 16 ani, dar şi dacă au votat dintr-un scaun cu rotile. Aceiaşi oameni au ieşit pe stradă, spre seară, mergând spre punctul sensibil al capitalei scoţiene, Edinburgh, mergând pe jos spre Parlamentul scoţian din Holyrood, simbol al unei independenţe visate, ca şi cum ar fi ieşit să aştepte Revelionul. Sau sfârşitul lumii. Am văzut fetiţe de câţiva anişori tropăind cu picioarele goale prin fântâna arteziană din faţa Parlamentului, sfidând frigul: 14 grade. Un simbol al libertăţii, al sfidării regulilor? Barmani şi vânzători arborând insigne cu Nu sau cu Da: un simbol al dorinţei de a se face auziţi?

Probabil că da, pentru că, până la urmă, despre aceasta a fost vorba: de dorinţa de a fi luat în seamăl. De a arăta că Scoţia există şi în afara turneelor de rugby. Că este o ţară cu o cultură şi o identitate proprie, cu un spirit economic dezvoltat şi liberal, o ţară în care magazinele, unele, sunt deschise non-stop, sau măcar până la 2 noaptea, nu din capriciu sau pentru turişti, ci pentru că astfel o parte din scoţieni au locuri de muncă şi o altă parte poate consuma după terminarea orelor târzii de lucru. 


A fost vorba, în acest referendum, şi despre multe întrebări la care nici Liam, nici Hanna, nici barmaniţa de la Elephant House, localul în care J.K. Rowling a scris primul tom din Harry Potter, nici vânzătorii indieni din magazinele pentru turişti, nici profesorii de origine australiană sau taximetristul venit din Noua-Zeelandă nu aveau un răspuns: despre rezervele de petrol din Marea Nordului, despre rezervele cu peşte, despre pieţele financiare, locurile de muncă, flota de submarine a Marii Britanii sau arsenalul cu arme nucleare. Cum va arăta viitorul? Cel în UE, cel în NATO, cel în silajul Marii Britanii?


Târziu, în noapte, piaţa din faţa bisericii St Gilles, simbol al capitalei scoţiene, a fost ocupată de mii de lumânări dispuse într-un mozaic care a redat steagurile Scoţiei şi ale Cataloniei. Bisericile au fost iluminate până târziu, dar nu doar pentru că fuseseră transformate în birouri de vot, ci şi pentru că mulţi localnici sau turişti - catalani, francezi, americani, nemţi - au dorit să se roage. 


Târziu, în noapte, partizanii şi voluntarii au plecat din faţa secţiilor de votare cu regret. Cu toţii au avut/am avut parte de o noapte a începuturilor. Tuturor începuturilor. De o noapte în care naţiunea a vorbit."Ştii, mi-a spus Ian, în Newington, în sudul capitalei, nici nu contează cine a câştigat alegerile. Ceea ce contează şi ceea ce va rămâne este faptul că pentru prima oară în istoria sa poporul scoţian a decis singur ce se va întâmpla cu el. Iar asta este enorm, este o mândrie pe care nimeni niciodată nu ne-o va putea lua".



Există momente în care votul uită să fie o obligaţie morală sau o atitudine democratică. Aceste momente sunt rare şi se numesc profesiuni de credinţă. Ele se nasc dintr-o foarte sensibilă şi prezentă mândrie. Cea, pentru ei, de a fi scoţieni. Îmi doresc ca într-o zi să fie şi a românilor. O merită cu prisosinţă.

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu