Mihaita Macoveanu
A mea, cea de-un frumos anume,
Ca tine câte-mi sunt pe lume?
Întreabă-mă, ca să te-ntreb,
Ce răzvrătiri mocnesc în verb?
Eu te iubesc...tu, nici nu ştii
Ce-nseamnă, în fond, „a iubi”!
Păi, dragă mea...eu te iubesc,
Până şi când, nu te mai iubesc!
Mai am a-ţi spune...nu ţi-am spus?
Ca tine toate sunt şi toate nu-s!
De aia, tot trag eu la tine,
Atunci, când nu-mi pasă de tine!
Mai strigă-mă, te rog, plecând..
Mai repede, dară, nicicând!
Întreabă-mă dacă mai pot...
Mai bine nu-ntreba deloc!
E simplu, ştiu, aşa se pare,
Să te admir cu nepăsare
O, dar, rămâi şi te tot du...
Mai bine doar, vino...te du!
Uite...te caut să te pierd!
Nu te credeam, dar mai si cred
M-apas-un dor cumplit de tine,
Când, nici nu mă gândesc la tine!
Sărută-mă...nu mă atinge...
În luna lui cuptor, când ninge!
Eşti de-un ireproşabil de frumos,
În lumea mea, cu sus-n jos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu