Vasile Ionac
Tu simți cum prin sângele meu, cerneala
scrie despre noi, cei trecuți?
de ce să ne uzeze mirarea?
de ce să fim risipirii vânduți?
nu auzi telefoane cum sună
și undele vorbelor noastre,
se-nstrăinează de legea străbună,
iar pana se mută în taste?
știai că asear-a fost seară
pe când noi, sub lumini paralele,
am uitat că lumina-i de ceară
sub veșnicii palide și efemere?
pe coli, pe o masă murdară
îți scriu despre fapte albastre:
mi-e toamnă în gând și afară,
e toamnă și-n vârstele noastre.
n-auzi? la fereastră e ploaia
și-n existențe, nevoia…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu