Sandu Cătinean
Numai vântul ştie, ce şi cum să scriu
Că de n-ar fi vântul, aş fi bard pustiu
Dar cu mine vântul, frate mare este
Şi când vrea poeme, iute-mi dă de veste…
Vântul mă alintă, când se înserează
Printre ramuri fine, dorul mi-l distrează
Se strecoară-adesea, printre flori de fum
Iar de am durere, vântului îi spun !
Dacă vreo poveste, cânt îndurerat
Numai vântu-mi vine, seara pe-nserat
Uneori îmi cântă, pe la geamul meu
Dacă-i frig sau ceaţă, suflă şi el greu
Eu aştept cuminte, cu veioza-aprinsă
Iar de-mi bate-n geamuri, ţin o mână-ntinsă…
Încă din pruncie, ne cunoaştem bine
Chiar de-l strig în şoaptă, tare iute vine…
De ce-mi cântă lira, moale sau zglobie ?
De ce-s trist şi singur ?... Numai vântul ştie !…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu