Carmen Ștefania Luca
lumina se rotește-n piruete pe buzele crăpate
se prelinge până în josul lor
și murdărește sticla doar în aparență
un fel de abur care s-acopere goliciunea
destinul lucrează cu pipeta la umplerea lor
de parcă scara de la pământ la cer ar fi interminabilă
jumătățile goale cu cele pline au ajuns la echilibru
sunt multe și răsturnate în sens invers curgerii
e și stare de ciob pe alocuri
sufletul semnalează fisuri în partea lui infinită
dar Dumnezeu lipește stele pe cer
și când coboară cu ele se cicatrizează totul
circuitul iubirii în lume se pornește din cer
trece prin om și tot la cer ajunge
dacă eu sunt făcut din pahare un alt pahar mă înghite
suntem un cocktail de oameni de materie de aer împăturit
o dezordine într-o ordine divină oarecum
în palmele Lui ne clătinăm când spre răsărit când spre apus
ne ține pe buze încă...
câtă liniște trebuie să fie în interiorul tău
s-auzi leagănul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu