MIRCEA TRIFU
Unde-aş putea să vărs ce-am adunat în mine-o viaţă,
În ce abis de mare să-ngrop durerea asta de acum,
Se scurge-ncet în mine şi firul destinului de aţă
Mă trage spre căzute suflete rănite pe-al meu drum.
Pe care vârf de munte să le prind cu lanţuri de uitare,
Cu care valuri să mă spăl, nu mi-ar ajunge ţărmurile,
Ca în nisipurile lor să le ascund şi să le cer iertare,
Că-n mine loc nu mai există, îmi sângerează versurile.
Vreau să mă-nalţ până la steaua mea, în linişti absolute,
Suspină cu lumina sa plăpândă şi-i simt urlând poemul,
E a mea dragă, s-o ascult prin pulberea dorinţei mute,
Şi în genunchi să-mi adâncesc căinţa, să sting blestemul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu