Ovidiu Vasile
Sunt
veşnicul poet din flori
Şi
veşnicul poet din rugă,
Propriul
stăpân şi uneori
Neînsemnat
fecior de slugă.
Nu
sunt ca alţii mari poeţi
Născuţi
din mame consacrate
Şi
îndrumaţi spre fade vieţi
De
taţi fără paternitate.
O
clipă mi-am trăit-o în fugă
Şi
ca băiat de cartier,
Căci
visul fiului de slugă
Nu-i
mereu cel de-a fi boier.
Am
fost al patriei miner,
Mi-am
rupt spinarea la lopată,
Fecior
de slugă şi boier,
Ţăran
şi proletar şi tată.
În
fabrici şi uzine-am fost,
Ştiu
ce e strungul şi ce-i coasa
Şi
mi-am găsit al vieţii rost,
Onorul,
patria şi casa.
Am
fost o clipă nebuloasă
Refren
al viselor ce mor,
Mai
am amprentele pe coasă
Şi
bătături ce încă dor.
O
doamnă bună şi frumoasă
Mi-a
zis poet din flori de dor
Într-o
frumoasă după masă
Şi-am
renăscut simţind că mor.
De-atuncea
sunt poet din flori
Şi
cresc la umbre de madone,
Propriul
stăpân şi uneori
Plutesc
pe marea de sodome.
Prin
ape tulburi şi-agitate
Ca
o tornadă de petale,
Dintr-un
perpetuum agale
Asimilez
eternitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu