sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Din aventurile lui Luke Skywalker (12)


George Lucas






Dînd din cap fără să înţeleagă prea bine, Luke arătă spre cîrciuma dărăpănată dar, indiscutabil, populară.

- Chiar crezi că putem găsi aici un pilot capabil să ne transporte pe Alderaan?
Kenobi ieşi din vehicul.

- Majoritatea piloţilor de cargou, pricepuţi şi inde­pendenţi, frecventează acest local, deşi mulţi şi-ar putea permite unul mai bun. Aici pot vorbi liber. Ar fi trebuit să înveţi pînă acum să faci distincţia între aparenţă şi esenţă.

Luke privi din nou hainele ponosite ale bătrînului şi se simţi ruşinat.
- Să fii totuşi cu ochii în patru. Locul poate fi pe­riculos.

Intrînd în circiumă, Luke îşi forţă privirea: era mai întuneric decît i-ar fi convenit. Poate datorită clienţilor fideli ai acestui local, care nu erau obişnuiţi cu lumina, sau nu doreau să fie văzuţi. Luke nu se gîndi că îmbinarea dintre interiorul slab luminat şi intrarea orbitor de strălu­citoare permitea tuturor celor dinăuntru să-l observe pe fiecare nou venit înainte ca acesta să-i poată vedea pe ei.

Luke rămase impresionat de adunătura pestriţă de la bar: creaturi cu un singur ochi sau cu o mie, fiinţe cu solzi, cu blană şi altele cu o piele ce părea că se încre­ţeşte şi-şi transformă consistenţa conform sentimentelor de moment.
Chiar pe lîngă bar se fîţîia un insectoid uriaş; Luke îl percepu doar ca pe o umbră înspăimîntătoare.

Nu se potrivea deloc cu cele două femei de lîngă el, poate cele mai înalte pe care le văzuse Luke vreodată. Şi totuşi, erau poate fiinţele cele mai normale în acea aglo­merare şocantă de oameni la grămadă cu alte creaturi.

Tentacule, cleşti şi mîini ţineau nenumărate recipiente de băut de diferite forme şi mărimi. Conversaţia era o flecă­reală continuă în limbi omeneşti şi străine.
Apropiindu-se de el, Kenobi gesticulă spre capătul îndepărtat al barului. Acolo se afla un grup compact de oameni cu o înfăţişare aspră, care trîndăveau, bînd, rîzînd şi istorisind povestioare de origini dubioase.

- Corellienii - piraţi, după toate aparenţele.

- Credeam că am venit să căutăm un căpitan inde­pendent cu navă proprie de închiriat, îi replică în şoaptă Luke.

- Chiar asta facem, tinere Luke, chiar asta, îi confirmă Kenobi. Trebuie să fie în grupul lor unul sau doi dintre aceia de care avem nevoie. Numai că în mentalita­tea corelliană distincţia între cine posedă şi ce posedă tinde să se piardă cîteodată. Aşteaptă-mă aici.

Luke dădu din cap şi-l urmări pe Kenobi, croindu-şi drum prin mulţime. De îndată ce bătrînul începu să vor­bească cu ei, aerul de suspiciune ce-l afişaseră la apropie­rea lui dispăru de pe feţele corellienilor.

Ceva îl înşfăcă pe Luke de umăr şi-l răsuci.
- Hei!
Privind de jur împrejur şi luptîndu-se să-şi recapete stăpînirea de sine, descoperi în faţa ochilor o namilă de om jegos. După felul în care era îmbrăcat, Luke bănui că acesta trebuie să fie barmanul, dacă nu chiar patronul cîrciumii.

- Ăştia n-au ce căuta aici, mîrîi el.

- Ce? întrebă tîmp Luke.
Nu-şi revenise încă de pe urma contactului brutal cu acel amestec de culturi ale cîtorva zeci de rase diferite. Era cu totul altceva decît tripoul din spatele centralei electrice din Anchorhead.

- Roboţii voştri, explică nerăbdător barmanul, arătîndu-i cu un deget gros.
Luke privi atent în direcţia indicată: R2 şi 3PO stă­teau şi ei tăcuţi acolo.

- Trebuie să aştepte afară. Nu-i servim. Nu ţinem băutură decît pentru fiinţe organice, nu artificiale, sfîrşi el cu o expresie scîrbită.

Lui Luke nu-i plăcu ideea de a-i trimite afară pe 3PO şi pe R2, dar nu vedea altă soluţie.
Barmanul nu părea genul de om sensibil la argumente raţionale şi, cînd îl căută din priviri pe bătrînul Ben, Luke îl descoperi cufundat într-o discuţie gravă cu unul dintre corellieni.

Între timp, dialogul cu barmanul atrăsese atenţia cîtorva tipi cu o înfăţişare înfiorătoare care stăteau claie peste grămadă la cîţiva paşi de bar.

- Da, bineînţeles, spuse Luke, dîndu-şi seama că nu era nici locul, nici timpul potrivit pentru a pleda în favoa­rea drepturilor roboţilor. Îmi pare rău.
Îl privi pe C-3PO.

- Cred că e mai bine să staţi afară în spider. Nu vrem s-avem necazuri aici.

- Sînt perfect de acord cu dumneavoastră, replică C-3PO, şi privind dincolo de Luke şi barman, întîlni pri­virile neprietenoase ale celor de la bar.

- Oricum nu am nevoie de ungere în clipa asta. Robotul cel înalt se îndreptă grăbit spre ieşire, îm­preună cu R2, ce venea legănat în urma lui.

Astfel luă sfîrşit disputa cu barmanul, dar Luke des­coperi că era acum centrul unei nedorite atenţii. Deveni dintr-o dată conştient de faptul că era singur şi se sim­ţea de parcă fiecare pereche de ochi se oprea cînd şi cînd asupra lui, de parcă oamenii sau celelalte creaturi rîdeau dispreţuitor şi făceau comentarii la adresa lui.
Încercînd să-şi păstreze aerul de siguranţă liniştită, îşi întoarse privirea spre Ben şi tresări speriat cînd văzu cu cine stătea acum de vorbă. Corellianul dispăruse. În locul lui, Kenobi pălăvrăgea cu un antropoid foarte înalt care, atunci cînd zîmbea, îşi dezvelea toţi dinţii.

Luke auzise despre rasa wookie, dar nu se aşteptase niciodată să vadă un reprezentant al ei cu atît mai puţin să-l cunoască. În ciuda unei figuri comice, foarte asemă­nătoare cu cea a unei maimuţe, wookieul nu părea deloc blajin. Numai ochii galbeni imenşi şi lucioşi îi îndulceau înfăţişarea, dealtfel înfricoşătoare. Torsul său masiv era acoperit pe de-antregul cu o blană moale, deasă, roşcat-cafenie. Îmbrăcămintea deloc atractivă consta într-o pereche de banduliere cromate care conţineau muniţie letală de un tip necunoscut lui Luke. În afară de acestea, rasa wo­okie nu mai purta, mare lucru.

Luke ştia că nimeni n-ar fi luat în rîs felul de a se îmbrăca al acestor creaturi. Văzu că alţi clienţi ai barului se învîrteau prin preajma uriaşului, fără să se apropie însă prea mult de el.

Doar Ben stătea de vorbă cu wookie în limba acestuia, ciondănindu-se şi şuierînd în surdină ca un wookie sadea.

Pe parcursul conversaţiei, bătrînului i se oferi prilejul să arate în direcţia lui Luke. La un moment dat, imensul antropoid se uită direct la el şi lăsă să-i scape un hohot de rîs înfiorător.

Nemulţumit de rolul pe care părea să-l joace în discuţie, Luke se întoarse şi pretinse că-i ignoră. Poate că se purta nedrept faţă de acea fiinţă, dar se îndoia că acele hohote zguduitoare erau prietenoase.
În ruptul capului nu putea să priceapă ce voia Ben de la monstrul acela şi de ce îşi pierdea timpul într-o discuţie guturală cu el, şi nu cu corellienii care se făcuseră între timp nevăzuţi. Aşa că luă loc şi începu să soarbă din băutura lui în perfectă tăcere.

Ochii îi rătăceau peste mulţime, sperînd să întîlnească o privire care să-i răspundă fără nici o urmă de răutate.

Deodată, ceva îi dădu un brînci atît de puternic încît aproape căzu. Se întoarse furios; dar furia i se preschimbă în uimire. Se trezi faţă-n faţă cu o monstruozitate imensă, pătrăţoasă, cu nenumăraţi ochi, dintr-o rasă necunoscută.
- Negola deuaghi wuldagger? bălmăji provocator apariţia.
Luke nu mai văzuse ceva similar pînă atunci nu cu­noştea nici specia, nici limba. Gîgîiala aceea ar fi putut avea semnificaţia unei provocări la luptă, a unei invitaţii de-a bea împreună un pahar, sau a unei cereri în căsă­torie.

În ciuda ignoranţei lui, Luke îşi putea da totuşi seama lupă modul cum creatura se legăna şi se împleticea pe suporţii podali că se îmbibase prea mult cu ceea ce considera ea un intoxicant plăcut.

Neştiind ce să mai facă, Luke încercă să se întoarcă, să-şi vadă de băutură, prefăcîndu-se că o ignoră. Dar în timp ce se răsucea, un mic animal, o încrucişare între un capybara şi un pavian mic, sări să se ghemuiască lîngă tremurătorul multiochi. Se apropie şi o creatură umană, mică şi murdară şi îşi puse o mînă prietenoasă în jurul grămezii de carne fornăitoare.
- Nu-i placi, îl informă pe Luke creatura bondoacă cu o voce surprinzător de gravă.

- Îmi pare rău, zise Luke, dorindu-şi din tot sufle­tul să se afle în altă parte.

- Nici mie nu-mi placi, continuă zîmbitor micuţul, frăţeşte solidar cu multiochiul, în dezaprobarea sa.

- Am spus că-mi pare rău.
Fie din pricina conversaţiei pe care o avea cu creatura asemănătoare unui rozător, fie din cauza prea multor şpriţuri, proprietarul ochilor răutăcioşi devenea din ce în ce mai agitat. Se aplecă, aproape răsturnîndu-se peste Luke şi-i scuipă în faţă un şuvoi de bolboroseli nedeslu­şite. Luke simţi ochii mulţimii aţintiţi asupra lui, pe mă­sură ce devenea din ce în ce mai nervos.

- "Îmi pare rău", îl îngînă batjocoritor omuleţul, beat criţă. Ne insulţi? Ai grijă cum vorbeşti cu noi. Toţi sîntem căutaţi pentru crime, spuse el şi arătă spre prie­tenii lui beţi. Sînt condamnat la moarte în douăsprezece sisteme diferite.

- Atunci o să fiu atent, mormăi Luke.

Omuleţul trase un rînjet larg.
- Eşti un om mort.

După această replică, rozătorul scoase un rîgîit puter­nic. Era fie un semnal, fie un avertisment, pentru că toate speciile care se rezemaseră de bar se dădură de ur­genţă înapoi, delimitînd un spaţiu împrejurul lui Luke şi a potrivnicilor lui.
Încercînd să salveze situaţia, Luke schiţă un zîmbet palid. Acesta i se stinse repede pe buze cînd văzu că cei trei îşi pregăteau armele portabile. Nu numai că nu le-ar fi putut rezista la toţi, dar nu avea nici cea mai mică idee despre cum funcţionau dispozitivele acelea ucigaşe.

- Nu merită să vă bateţi capul cu ăsta micu! spuse calm o voce.
Luke privi în sus, tresărind. Nu-l auzise pe Kenobi apropiindu-se.

- Hai, daţi-mi voie să vă fac la toţi cinste!
În loc de răspuns, monstrul masiv rînji hidos şi întinse un mădular enorm. Luîndu-l prin surprindere pe Luke, îl prinse pe după tîmple şi îl expedie ca pe un titirez prin încăpere; în drumul lui se lovi de mese şi răsturnă o cană imensă, plină cu un lichid urît mirositor.

Mulţimea se retrase şi mai în spate; din rîndurile acestora se ridicară cîteva mormăieli şi fornăieli de aver­tizare, căci monstruozitatea beată îşi scosese din toc un pistol ameninţător. Începu să-l agite în direcţia lui Kenobi.

Asta îl trezi la viaţă pe barmanul pînă acum neutru. În timp ce se apropia ocolind capătul barului, dar avînd grijă să nu intre în raza de acţiune a pistolului, le cerea stîngaci, gesticulînd ca un apucat:
- Nu trageţi! Nu trageţi! Nu aici!

Rozătorul clămpăni ameninţător către el, iar cel cu mulţi ochi şi arma ridicată îl învrednici cu un mormăit ameninţător.
În acea fracţiune de secundă în care arma şi atenţia posesorului ei nu mai fură îndreptate asupra lui, mîna bătrînului se strecură spre discul atîrnat la brîu. Bon­docul începu să strige cînd o lumină alb-albăstruie mis­tuitoare strălumină semiîntunericul cîrciumii.

Nu apucă să-şi termine ţipătul. Totul se petrecu într-o clipită; omul se trezi zăcînd peste bar, gemînd şi scheunînd în timp ce-şi privea ciotul unui braţ. Între începutul şi sfîrşitul acelui strigăt retezat, rozătorul fusese despicat perfect în două, mai jos de mijloc, jumătăţile căzînd în direcţii opuse. Gigantul multiocular îl privea încă, prostit, pe bătrînul ce sătea nemişcat în faţa lui ţinîndu-şi, cu un calm imperturbabil, sabia ridicată într-o anumită po­ziţie, deasupra capului. Pistolul cromat al creaturii trase un singur foc, făcînd o gaură în uşa barului. Apoi torsul său fu despicat, cele două bucăţi cauterizate căzînd fără viaţă pe podeaua rece.

Numai în clipa aceea lui Kenobi îi scăpă umbra unui oftat: numai atunci trupul său păru că se relaxează. Îşi lăsă sabia laser în jos apoi o ridică din nou încetişor într-o mişcare reflexă de salut care se încheie după ce-şi dezactivă arma şi şi o agăţă, devenită acum inofensivă la şold.

Acea mişcare de final sparse liniştea apăsătoare care se lăsase în încăpere. Se reluară conversaţiile, mişcarea pe scaune, cloncănitul cănilor, ulcioarelor şi al altor re­cipiente cu băutură de pe mese. Barmanul, însoţit de cîteva ajutoare, veni să evacueze dezgustătoarele cadavre. Beţivul mutilat se pierdu fără o vorbă în mulţime, bălăngănindu-şi ciotul braţului şi considerîndu-se norocos.

După toate aparenţele, cîrciuma revenise la starea iniţială, cu o singură excepţie: lui Ben Kenobi i se re­zervase un loc respectabil la bar.

Luke de-abia auzea proaspăt reluata conversaţie. Era încă şocat de rapiditatea cu care se dăduse lupta şi de îndemînarea surprinzătoare a bătrînului. În timp ce gîndurile i se limpezeau şi se îndrepta spre Kenobi, putu auzi frînturi de discuţii în jurul lui. Majoritatea dezbă­teau cît de perfectă şi curată chiar fusese lupta.
- Eşti rănit, Luke, observă Kenobi plin de solicitudine.

Luke îşi pipăi umflătura pe care i-o făcuse creatura aceea imensă atunci cînd îl lovise.
- Eu..., începu el să spună, dar Kenobi îl întrerupse.

De parcă nu s-ar fi întîmplat nimic, îi arătă spre ma­tahala păroasă care-şi făcea loc prin mulţime, îndreptîndu-se spre ei.
- Acesta este Chewbacca, îi explică el cînd antropo­idul li se alătură la bar. Este ofiţer secund pe o navă care ar putea fi potrivită scopurilor noastre. Ne va conduce chiar acum la căpitanul şi proprietarul ei.

- Pe-aici, mormăi wookieul - sau cel puţin aşa i se păru lui Luke.
În orice caz, gestul de "urmaţi-mă" cu care namila îşi însoţise vorbele era lipsit de echivoc. Se înfundară în adîncul barului, cu wookieul în faţă, deschizîndu-le drum asemeni unei sape de foraj.


Afară, în faţa cîrciumii, 3PO se fîţîia nervos pe lîngă spider. Aparent degajat, R2-D2 intrase într-o conversaţie electronică cu un alt R2 de un roşu strălucitor, proprie­tatea unui client al cîrciumii.

- De ce-o fi durînd atît de mult? S-au dus să în­chirieze o navă... nu o flotă.
3PO se opri brusc, făcîndu-i lui R2 un semn discret să tacă. Apăruseră două uniforme imperiale. Aproape în aceeaşi clipă, din adîncurile barului, le ieşi în întâmpi­nare un bărbat neîngrijit.

- Nu-mi prea place chestia asta, murmură robotul înalt.


Luke îşi însuşise băutura altcuiva de pe tava unui chelner, în timp ce se îndreptau spre fundul cîrciumii. Sorbea din ea cu înghiţituri mici, cu aerul ameţit al cuiva care se ştie sub protecţia divină. Chiar atît de în siguranţă nu era el, dar în compania lui Kenobi şi a uria­şului wookie începea să creadă că nimeni din bar nu-i va arunca nici măcar o privire urîtă.

Într-un separeu se întîlniră cu un tînăr cu trăsături ascuţite, poate cu cinci ani mai mare decît Luke, poate cu doisprezece - era greu de spus. Afişa acea francheţe specifică unei persoane foarte încrezătoare - sau uneia nesănătos de nepăsătoare. Cînd îi văzu apropiindu-se, bărbatul trimise prostituata pe care o ţinea pe genunchi in drumul ei, şoptindu-i ceva care-i stîrni acesteia un rînjet larg şi aproape neuman.

Chewbacca îi mormăi ceva; acesta dădu din cap încuviinţînd şi privi în sus cu amabilitate la noii veniţi.
 - Eşti destul de îndemînatic cu sabia aceea, bătrîne. Nu mai vezi în această parte a Imperiului pe cineva care s-o mînuiască atît de bine.

Dădu pe gît o duşcă mare din lichidul din cană.
- Sînt Han Solo, căpitanul Şoimului Mileniului, şi dintr-o dată deveni foarte afacerist, intrînd în miezul problemei: Chewie îmi spune că eşti în căutarea unui mijloc de deplasare spre Alderaan.

- Aşa e, fiule. Dacă este o navă rapidă, îi spuse Kenobi.
Solo nu se mînie din cauza acelui "fiule".

- Navă rapidă? Vrei să spui că n-aţi auzit pînă acum de Şoimul Mileniului?
Kenobi părea amuzat.

- Ar fi trebuit?

- Este nava care a făcut cursa Kessel în mai puţin de douăsprezece subunităţi de timp standard, îi răspunse Solo indignat. Am depăşit nave galactice imperiale şi crucişătoare corelliene. Cred că e destul de rapidă pentru tine, bătrîne.
Furia lui se potoli repede.

- Ce transportăm?

- Numai pasageri. Eu, băiatul şi doi roboţi. Nu răs­pund la alte întrebări.
Solo îşi privi cana, apoi se uită în sus:

- Aveţi probleme pe-aici?

- Hai să spunem că am vrea să evităm încurcături cu Imperiul, răspunse Kenobi degajat.

- În ziua de azi ăsta poate fi un şiretlic. O să te coste-n plus.
Făcu nişte calcule în gînd.

- Cu totul, cam zece mii. În avans, şi adăugă cu un zîmbet: Nu răspund la alte întrebări.
Luke rămase cu gura căscată la pilot.

- Zece mii! Aproape că ne-am putea cumpăra nava noastră cu banii ăştia.
Solo ridică din umeri.

- Poate că da, poate că nu. În orice caz, aţi putea s-o pilotaţi?

- Te cred că da, i-o întoarse Luke ridicîndu-se. Nu sînt un pilot chiar aşa de neîndemînatic. Nu...
Simţi din nou strînsoarea sigură pe braţ.

- Nu avem aşa de mult la noi, explică Kenobi. Dar îţi putem da două mii acum, plus alte cincisprezece cînd ajungem pe Alderaan.
Solo se aplecă în faţă, neîncrezător.

- Chiar vă puteţi permite suma asta?

- Ţi-i promit... din partea guvernului de pe Alderaan. În cel mai rău caz, veţi cîştiga doar o plată cinstită: două mii.
Dar Solo nu păru că auzise ultimele cuvinte.

- Şaptesprezece mii... Bine. Risc. V-aţi găsit nava. Dar ca să evitaţi neplăceri cu imperialii, ar fi bine s-o ştergeţi de-aici; altfel nici Şoimul Mileniului nu vă va mai fi de vreun folos.
Făcu un semn spre intrarea cîrciumii şi adăugă repede:

- Docul 94, la prima oră o dimineţii.



va urma


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu