Din aventurile lui Luke Skywalker (13)

George Lucas

Patru soldaţi imperiali, rătăcind cu privirea de la mese la bar şi înapoi, la separeul din spate, intraseră în cîrciumă. Se auzeau mormăieli prin mulţime, dar de cîte ori ochii unuia dintre cei patru, bine înarmaţi, îi căutau pe protestatari, cuvintele îngheţau cu o repeziciune mohorîtă.
Îndreptîndu-se spre bar, ofiţerul de serviciu îi puse barmanului cîteva întrebări scurte.
Namila şovăi o clipă, apoi arătă spre fundul încăperii. În timp ce făcea asta, ochii i se bulbucau încetul cu în­cetul. Cei ai ofiţerului erau de nepătruns. Separeul spre care arătă era gol.


În timp ce 3PO pîndea eventuala apariţie a altor trupe imperiale, Luke şi Ben îl aşezau pe R2-D2 în spa­tele spiderului.

- Dacă nava lui Solo este atît de rapidă pe cît se laudă el, totul o să meargă strună, zise bătrînul cu sa­tisfacţie.

- Totuşi, două mii şi alte cincisprezece după ce ate­rizăm pe Alderaan!

- Nu cele cincisprezece mă îngrijorează, ci primele două, replică Kenobi. Mi-e teamă că va trebui să-ţi vinzi spiderul.
Luke îşi plimbă privirea pe spider, dar nici urmă din emoţia pe care o simţise cîndva la vederea lui - dispă­ruse împreună cu alte lucruri asupra cărora cel mai bine era să nu zăbovească cu gîndul.

- Foarte bine, consimţi Luke cu indiferenţă. Nu cred că o să mai am nevoie de el.
Dintr-un alt separeu, ales pentru poziţia sa avanta­joasă, Solo şi Chewbacca îi urmăreau pe imperiali cum măsoară barul în lung şi-n lat. Privirile a doi dintre ei coborîră asupra corellianului. Wookieul scoase un mîrîit şi cei doi soldaţi grăbiră întrucîtva pasul.

Solo întoarse un zîmbet sardonic spre partenerul său.
- Chewie, afacerea asta ne-ar putea salva vieţile. Şaptesprezece mii! clătină din cap uluit. Se pare, că cei doi sînt într-adevăr disperaţi. Mă întreb pentru ce-or fi urmăriţi. Dar am rămas înţeleşi, nici o întrebare. Plătesc destul pentru asta. Hai s-o luăm din loc. Şoimul nu-şi face revizia singur.

- Pleci undeva, Solo?
Corellianul nu reuşi să identifice vocea care se auzea dintr-un translator electronic. Dar nu-i fu greu să-l recunoască pe vorbitor sau arma pe care acesta i-o vîrîse în coaste.

Creatura era bipedă, aproximativ de mărimea unui om, dar capul ei era ceva de neimaginat dacă nu acceptai comparaţia cu un stomac întors pe dos. Avea nişte ochi imenşi, faţetaţi şi bulbucaţi pe un chip de un verde ca mazărea, o creastă cu ţepi scurţi pe craniul ţuguiat, iar gura şi nările alcătuiau un rît ca de tapir.

- La drept vorbind, replică încet Solo, chiar mă pre­găteam să-l văd pe şeful tău. Poţi să-i spui lui Jabba că am banii pe care i-i datorez.

- Asta ai spus şi ieri şi săptămîna trecută - şi acum două săptămîni. Prea tîrziu, Solo. Nu mă mai întorc la Jabba cu încă una din minciunile tale.

- Dar de data asta chiar am banii! protestă Solo.

- Foarte bine. Dă-mi-i acum, te rog.
Solo se aşeză încet pe scaun. Trimişii lui Jabba erau gata oricînd să apese pe trăgaci. Creatura luă loc pe scaunul din faţa lui, cu botul armei urîte îndreptat spre pieptul lui Solo.

- Nu-i am la mine. Spune-i lui Jabba...

- Cred că-i prea tîrziu. Jabba ar prefera nava ta.

- Peste cadavrul meu, replică acru corellianul.
Creatura nu păru impresionată.

- Dacă insişti. Vii afară cu mine, sau s-o fac aici?

- Nu cred că le-ar place încă un omor aici, remarcă Solo.
Din translatorul creaturii se auzi ceva ca un rîs.

- Mai că nu vor observa. Ridică-te, Solo. Aştept clipa asta de-atîta timp. M-ai umilit ultima oară în faţa lui Jabba cu scuzele tale pioase.

- Cred că ai dreptate.
Acel colţ al cîrciumii se lumină şi se umplu de zgomot şi cînd acestea păliră, din străinul onctuos nu mai ră­măsese decît o pată subţire, fumegîndă pe podeaua de piatră.

Solo îşi retrase mîna de sub masă şi împreună cu ea şi arma încă fierbinte. Cîţiva dintre clienţii cîrciumii îl priveau buimăciţi, alţii cloncăneau mai pricepuţi. Ştiuseră că acea creatură comisese o greşeală fatală oferindu-i lui Solo prilejul să-şi ascundă mîinile sub masă.

- E nevoie de unul mult mai priceput, ca sa-l ter­mine pe unul ca mine. Jabba s-a calicit întotdeauna cînd a fost vorba să-şi plătească oamenii.
Părăsind separeul împreună cu Chewbacca, îi aruncă din mers barmanului un pumn de monezi.

- Scuzaţi deranjul. Întotdeauna am fost un client dificil.


Soldaţi înarmaţi pînâ-n dinţi se deplasau grăbiţi pe o străduţă, aruncînd din cînd în cînd priviri chiorîşe fiinţelor îmbrăcate posac, vînzători amulanţi de măr­furi exotice în chioşcuri mici şi dărăpănate. Aici, în sectoarele centrale din Mos Eisley, zidurile erau înalte şi înguste, conferind străduţelor un aspect de tunel.
Nimeni nu privea în urma lor furios; nimeni nu ble­stema şi nu striga obscenităţi. Aceşti soldaţi blindaţi circulau sub împuternicire imperială, cu armele expuse obraznic la vedere şi activate. Pretutindeni, oameni, ne­oameni şi roboţi stăteau ghemuiţi în pragul uşilor murdare. Printre maldărele de gunoaie şi mizerie, discu­tau şi încheiau tranzacţii de o legalitate dubioasă.

Un vînt fierbinte străbătu şuierînd străduţa şi sol­daţii strînseră rîndurile. Precizia şi organizarea lor trădau teama faţă de astfel de cartiere sufocante.
Unul dintre ei se opri să încerce o uşă; era bine încuiată şi zăvorîtă. Un om murdar de nisip ce se tîra prin preajmă îi adresă nişte cuvinte pe jumătate incoerente. Ridicînd în sinea lui din umeri, soldatul îi aruncă o pri­vire acră nebunului, pornind-o în josul străzii ca să-şi ajungă din urmă camarazii.

Aceştia erau deja departe cînd uşa se deschise, tros­nind din balamale şi dinăuntru se iţi o faţă metalică. În dreptul piciorului lui 3PO, o formă bondoacă se chinuia şi ea să vadă ceva.

- Aş fi preferat să merg cu stăpînul Luke decît să stau aici cu tine. Totuşi, ordinele sînt ordine. Nu ştiu prea exact care-i necazul, dar mai mult ca sigur că e din vina ta.
R2 răspunse cu un piuit aproape indescriptibil: un fel de chicotit.

- Controlează-ţi vocabularul! îl preveni robotul mai înalt.


În parcarea prăfuită, spiderele vechi şi alte mijloace de transport mai puternice încă folosibile, puteau fi nu­mărate pe degetele de la o mînă. Dar nu aceasta era grija lui Luke şi a lui Ben, aşa cum stăteau tîrguindu-se cu proprietarul înalt, al cărui aspect aducea cu cel al unei insecte. Nu se aflau aici ca să cumpere, ci ca să vîndă.
Trecătorii nu-i învredniceau pe cei ce se tîrguiau nici măcar cu o privire curioasă. Zilnic, în Mos Eisley, aveau loc sute de astfel de tranzacţii şi cu ele se înde­letniceau numai negociatorii şi nimeni altcineva.

În cele din urmă, încetă orice schimb de scuze şi ameninţări. Proprietarul finaliză vînzarea, înmînîndu-i lui Luke cîteva piese mici metalice, cu zgîrcenia cu care-ar fi donat fiole cu propriul lui sînge. Luke şi insectoidul îşi luară un formal rămas bun şi se despărţiră, fiecare dintre ei convins că el era cel care ieşise mai cîştigat din afacere.

- Spunea că e tot ce poate face. De cînd a apărut mo­delul XP-38, spiderele nu mai au căutare, oftă Luke.

- Nu fi aşa descurajat, îl dojeni Kenobi. Atît cît ţi-a dat, ne va ajunge. Mai am cît să completez suma.
Părăsiră strada prinpipală şi o cotiră pe o alee, trecînd pe lîngă un roboţel care mîna un ciopor de creaturi asemănătoare unor pui de furnicar. Pe cînd dădeau colţul, Luke căută din ochi licărirea acum stingheră a bătrînului său spider ,ultima lui legătură cu viaţa de pînă atunci. Apoi, nu mai avu timp să privească în urmă. 

Ceva scund şi negricios, ce putea fi o făptură umană sub toate acele straturi de veşminte care o acopereau, ieşi din umbră după ce Luke şi Ben se îndepărtară. Continuă să privească în urma lor pînă ce aceştia se făcură ne­văzuţi la o altă cotitură.


Intrarea în docul în care se afla mica navă galactică în formă de farfurie era blocată complet de şase siluete umane şi neumane. Dintre acestea, primele erau cu mult mai groteşti decît celelalte. Un imens cazan mobil de muşchi şi grăsime, din care se înălţa un cap păros şi plin de cicatrice, examina cu satisfacţie semicercul asa­sinilor înarmaţi.

Făcu un pas înainte din centrul acelei semiluni şi strigă spre navă:
- Ieşi afară, Solo. Eşti încercuit.

- Dacă-i aşa, să ştii că stai cu faţa în direcţie greşită, se auzi o voce calmă.
Jabba Huttezul sări în sus - o privelişte ieşită din comun. Lacheii săi se răsuciră şi ei - Han Solo şi Chewbacca se aflau în spatele lor.

- Vezi, Jabba, te aşteptam.
Nici nu m-am îndoit că aşa vei face, zise Jabba, mulţumit şi alarmat deopotrivă de faptul că nici Solo, nici marele vookie nu păreau să fie înarmaţi.

- Nu sînt eu genul care să fugă, spuse Solo.

- Să fugi? De ce să fugi? i-o întoarse Jabba.
Aparenta absenţă a armelor îl îngrijora pe Jabba mai mult decît i-ar fi convenit să admită în sinea sa. Ceva nu era în regulă şi ar fi fost preferabil să nu ia decizii pripite înainte de a descoperi ce anume.

- Han, băiatule, uneori mă decepţionezi. Aş vrea doar să ştiu de ce nu mi-ai plătit... aşa cum trebuia s-o faci de foarte multă vreme. Şi de ce a trebuit să-l cureţi pe săr­manul Greedo? După toate prin care am trecut împreună, tu şi eu...
Solo zîmbi în colţul gurii.

- Las-o baltă, Jabba. N-a mai rămas sentiment în tine nici cît să aline durerile unei bacterii orfane. Cît despre Greedo, l-ai trimis să mă omoare.

- De ce-aş fi făcut asta, Han? protestă surprins Jabba. Eşti cei mai bun contrabandist din gaşcă. Eşti prea valoros ca să te curăţ. Greedo nu făcea decît să tran­smită îngrijorarea mea firească faţă de amînările tale. N-avea de gînd să te omoare.

- Ba eu aş zice că da. Data viitoare să nu-mi mai trimiţi pe vreun dobitoc dintr-ăsta. Dacă ai ceva de spus, vino chiar tu în persoană să stai de vorbă cu mine.
Jabba clătină din cap şi fălcile îi tremurară - ecou leneş al durerii sale prefăcute.

- Han, Han... Dacă n-ar fi trebuit să te debarasezi de încărcătura aia de mirodenii! Înţelegi? Pur şi simplu nu pot să fac o excepţie... Unde aş ajunge dacă fiecare pilot care face cntrabandă pentru mine s-ar debarasa de încărcătură la primul semn al apariţiei unei nave de război imperiale? Şi pe urmă, cînd îi cer despăgubiri, pi­lotul să-mi arate buzunarele goale. Nu e o afacere rentabilă. Pot fi generos şi iertător, dar nu pînă la a da faliment.

- Ştii, Jabba, uneori mi se poate întîmpla şi mie. Credeai că am făcut vînt mirodeniilor doar pentru că mă săturasem de mirosul lor? Am vrut să ţi le transport tot atît de mult pe cît ai vrut tu să le primeşti. Nu am avut de ales.
Din nou, zîmbetul acela sardonic.

- Aşa cum spui tu, sînt prea valoros ca să fiu cu­răţat. Dar am o cursă charter acum şi pot să-ţi plătesc tot, plus încă ceva. Mai am însă nevoie de puţin timp. Îţi pot da un aconto de o mie, restul peste trei săptămîni.
Namila păru că gîndeşte, apoi se adresă nu lui Solo, ci oamenilor lui:

- Lăsaţi armele în jos.
Îşi întoarse privirea şi zîmbetul răpitor către corellian, care aştepta prudent.

- Han, băiatule, fac asta numai pentru că eşti cel mai bun şi voi mai avea nevoie de tine cîndva. Aşa că, prin mărinimia sufletului meu şi graţie inimii mele ier­tătoare - şi pentru, hai să spunem, douăzeci la sută în plus - îţi mai acord încă puţin timp.
Glasul îi deveni brusc reţinut.

- Dar asta e ultima oară. Dacă mă decepţionezi încă o dată, dacă tratezi generozitatea mea cu rîsul tău bat­jocoritor, voi pune un preţ atît de mare pe capul tău, încît nu vei reuşi să te apropii de un sistem civilizat tot restul vieţii tale pentru că pretutindeni numele şi chipul tău vor fi cunoscute multor oameni care-ţi vor lua cu plăcere gîtul pentru a zecea parte din cît am să le promit.

- Mă bucur că-mi doreşti binele, tot atît de mult ca şi mine, replică amabil Solo, trecînd împreună cu Chewbacca pe sub privirile fixe ale asasinilor plătiţi. Nu te ne­linişti, Jabba, îţi voi plăti. Dar nu pentru că mă ameninţi. Îţi voi plăti... pentru că aşa vreau eu.


- Începe acum cercetarea cosmodromului principal, de­clară comandantul, ce trebuia să alterneze mersul cu fuga pentru a ţine pasul cu Darth Vader.
Adîncit în gînduri, Lordul Întunecat străbătea unul dintre culoarele principale ale staţiei de luptă, urmat de cîţiva aghiotanţi.

- Au şi început să sosească rapoartele, continuă comandantul. E numai o chestiune de timp pînă să găsim roboţii.

- Trimite întăriri dacă e necesar. Nu lua în seamă protestele guvernatorului planetar... Trebuie să intru în posesia roboţilor. Numai speranţa că acele informaţii vor fi folosite împotriva noastră este cheia rezistenţei ei la interogatorii.

- Înţeleg, Lord Vader. Pînă atunci însă trebuie să ne pierdem timpul cu planul prostesc al guvernatorului Tarkin de a o face să mărturisească.


- Am ajuns la docul 94, le spuse Luke lui Kenobi şi roboţilor, cu care se reîntîlniseră. Şi uite-l pe Chewbacca. Pare agitat.

Într-adevăr, marele wookie îşi flutura braţele pe dea­supra capetelor mulţimii şi bălmăjea ceva cu voce tare în direcţia lor. Grăbiră pasul, fără ca vreunul dintre ei să observe silueta pitică, înveşmîntată în negru, care îi urmărise încă de la parcajul de vehicule.

Creatura se retrase în pragul uşii şi scoase dintr-un toc, pierdut printre nenumăratele falduri ale pelerinei sale, un transmiţător minuscul. Acesta arăta mult prea nou şi prea modern pentru a fi achiziţia unui specimen atît de decrepit şi totuşi, cel care-l mînuia vorbea în el cu o siguranţă fermă.

Docul 94, observă Luke, nu era diferit ca înfăţişare de o mulţime de alte docuri cu nume grandioase, răspîndite pe cuprinsul localităţii Mos Eisley. În mare, era alcătuit dintr-o rampă de intrare şi un bazin artificial săpat în solul stîncos. Acesta servea ca zonă de filtrare a efecte­lor motoarelor antigravitaţionale de gradul I, cu ajutorul cărora toate navele cosmice părăseau cîmpul gravitaţio­nal al planetei.

Matematica astronautică era destul de simplă chiar şi pentru Luke. Antigravitaţia putea opera numai dacă exista un cîmp gravitaţional suficient de puternic pentru a impune o reacţie negativă - ca aceea a unei pla­nete -, în timp ce călătoria în hiperspaţiu nu putea avea loc decît dacă nava se afla în afara oricărui cîmp gravi­taţional. De aici, necesitatea unui sistem dublu de pro­pulsie pentru orice navă intergalactică.

Ca majoritatea docurilor din Mos Eisley, şi acesta era excavat şi executat cu zgîrcenie şi la repezeală. Marginile sale în pantă se fisurau pe alocuri, căci nu erau finisate ca cele de pe planetele mai populate. Luke simţi că acesta alcătuieşte decorul ideal pentru nava spre care îi con­ducea Chewbacca.

Elipsoidul acela uzat, care numai cu greu putea purta denumirea de navă, părea construit din fragmente şi com­ponente de carenă veche, considerate ca irecuperabile de altă navă. Era o minune că nu se desfăcea în bucăţi, gîndi Luke. Încercarea de a-şi închipui acest vehicul plu­tind prin spaţiu i-ar fi provocat un acces de isterie... dacă situaţia n-ar fi fost atît de gravă. Dar să-ţi treacă prin minte că ai putea călători spre Alderaan în aşa ceva...

- Ce gunoi! murmură el în cele din urmă, nemaiputînd să-şi înfrîneze sentimentele.
Se aflau deja pe rampă, în drum spre portul descoperit.

- Cu siguranţă n-ar face faţă în hiperspaţiu!
Kenobi nu comenta, nu făcu decît un semn arătînd spre port, de unde le venea cineva în întîmpinare.

Fie că avea un auz extraordinar de fin, fie că era obişnuit cu reacţia pe care Şoimul Mileniului o provoca în eventualii pasageri, Solo le mărturisi, apropiindu-se de ei:
- Poate că nu arată cine ştie ce, dar funcţionează excelent. Chiar eu i-am făcut cîteva modificări nemaiîntîlnite. În afară de pilotaj, îmi place să fac şi mici reparaţii. Atinge cinci factori peste viteza luminii.

Luke se scărpină în cap, încercînd să reevalueze nava prin perspectiva afirmaţiilor proprietarului ei. Ori corellianul era cel mai mare mincinos din această regiune a galaxiei, ori nava nu arăta chiar cît valora. Luke se gîndi încă o dată, retrospectiv la povaţa bătrînului Ben, de a nu se încrede în impresiile de moment, şi hotărî să-şi amîne evaluarea navei şi a pilotului ei pînă după ce îi va fi văzut în acţiune.

Chewbacca rămăsese în urmă, la intrarea în doc. Acum venea în goană pe rampă ca un vîrtej păros, turuind agitat spre Solo. Pilotul îl ascultă cu stăpînire de sine, dînd din cap la răstimpuri, apoi îi dădu o comandă scurtă. Wookieul se năpusti în navă, oprindu-se numai ca să-i îndemne pe ceilalţi să-l urmeze.

- Se pare că trebuie să ne grăbim puţin, zise Solo misterios, aşa că dacă intraţi mai repede în navă, pornim imediat.
Luke era cît pe ce să întrebe ceva, dar Kenobi îl îndemnă să urce. Roboţii îi urmau.

Odată ajuns înăuntru, Luke privi puţin surprins cum corpolentul Chewbacca, răsucindu-se şi contorsionîndu-se, încerca să-şi facă loc pe scaunul pilotului, care, în ciuda transformărilor suferite, era departe de a suporta firesc acea formă greoaie. Wookieul apăsă cîteva butoane cu nişte degete aparent prea mari pentru această îndeletni­cire. Labele lui imense se mişcau cu o graţie uimitoare deasupra panoului de comandă.

De undeva, din interiorul navei, se ridică un zumzet grav: motoarele fuseseră pornite. Aşezaţi pe locurile libere din culoarul principal, Luke şi Ben îşi puneau centurile de siguranţă.


va urma