Ei sunt aici (1)

Timothy Good

Introducere

Subiectul, cu multiplele sale faţete, este atât de vast în complexitatea sa încât refuză o ipoteză unică şi atotcuprinzătoare, capabilă să explice multitudinea de paradoxuri inerente cu care suntem confruntaţi. în cadrul acestei cărţi am preferat să mă concentrez asupra acelor aspecte ale enigmei OZN care, sper eu, vor arunca o lumină nouă asupra întregului ansamblu.

Incă din 1952, Walter Bedell Smith, directorul de atunci al CIA, înţelegea necesitatea unei abordări multidisciplinare a subiectului. „După părerea mea, această situaţie poate avea implicaţii în securitatea naţională, mai presus de interesele unui singur serviciu", scria el într-un memoriu adresat Secretarului Executiv al National Security Council. „Ar trebui iniţiat un efort amplu, coordonat; pentru a obţine o explicaţie solidă, ştiinţifică, a unor fenomene implicate în mod clar în aceste rapoarte..

In conformitate cu prevederile Actului de Libertate a Informaţiei (Freedom of Information Act FOIA), mii de documente din SUA referitoare la fenomenul OZN au fost date publicităţii de către diferite instituţii: Atomic Energy Commision, CIA, Defense Intelligence Agency, Department of State, FBI, National Security Agency, precum şi serviciile de informaţii ale Air Force, Army şi Navy. Faptul că aceste instituţii şi încă multe altele au negat multă vreme (cu puţine excepţii) activitatea dc studiere a fenomenului şi că mii de alte documentc sunt clasate şi exceptate astfel de la dezvăluire constituie dovada, dacă mai era nevoie de dovezi, a seriozităţii cu care era tratată problema.

In vreme ce ultima mea carte, ,"Above Top Secret", demonstrează fară putinţă de tăgadă că,-încă de la sfârşitul anilor ’40, adevărul a fost ascuns sub un văl gros, Ei sunt aici mai avansează un pas, dezvăluind parţial ceea ce până mai ieri era ţinut ascuns, de exemplu faptul că unele OZN-uri sunt într-adevăr dc origine extraterestră, că au fost recuperate corpurile unor nepământeni, că s-au facu zboruri de încercare cu câteva nave sau că, deşi limitat, contactul la nivel oficial a fost stabilit.

Intrucât sunt sigur că aceste afirmaţii pot fi răstălmăcite aş vrea să subliniez că doar un număr relativ restrâns de oficialităţi şi membri de vârf ai agenţiilor de informaţii sunt la curent cu această situaţie. Orice ştire, cât de vagă, susceptibilă de a se referi la ciudatele obiecte zburătoare, este dirijată către nivelul „need-to-know“, nivelul celor datori să cunoască, ai celor foarte puţini prezentând un foarte înalt grad de securitate. în anumite cazuri, după cum vom vedea în continuare, accst nivel se află la nu mai puţin de 38 nivele deasupra celui „Top Secret“.

Având în vedere că aceste declaraţii se bazează totuşi pe ceva adevărat, am ajuns repede la concluzia că până şi elita bine informată este zăpăcită de uluitoarea diversitate a relatărilor cu care suntem regulat confruntaţi şi sunt convins că şi în cercurile înalte există o considerabilă confuzie cu privire la natura unor întâlniri mai bizare. Nu am trecut cu vederea în aceste relatări fapte precum mutilările de animale (Cap.2) sau experienţele extraordinare şi revelatoare în acelaşi timp, trăite de câţiva martori la o fermă din Colorado (Capitolul 3). Multe din aceste informaţii sunt controversate şi tulburătoare.

Ei sunt aici nu face o analiză profundă a cazurilor de răpire sau a relatărilor asupra contactelor directe, cu excepţia câtorva cazuri citate în care este reflectată o tendinţă personală a mea de a susţine anumite ipoteze relevante. Relatările la care m-am oprit depăşesc hotarele credibilului şi, cu toate că scepticismul este perfect justificat, nu trebuie uitat faptul că multe din extraordinarele descoperiri ale omenirii, în tehnologie şi nu numai, considerate banale astăzi, au fost iniţial privite cu neîncredere sau ridiculizate. Câţi dintre noi, de exemplu, ar fi crezut că în 1989 se va dărâma zidul Berlinului? Când ni se povestesc întâmplări extraordinare, tendinţa naturală este neîncrederea, în parte pentru a nu lăsa impresia de naivitate, dar şi pentru că întâlnirea cu concepte nefamiliare ne pune în încurcătură. De aceea sunt convins că, la timpul potrivit, conceptul de vizită extraterestră va deveni acceptabil.

In Statele Unite s-au făcut câteva încercări de îndoctrinare a opiniei publice în legătură cu anumite realităţi implicate în fenomenul OZN (prezentate în capitolul 6 ). Cu toate că dezvăluirile făcute erau indiscutabil diluate în dezinformări, cu intenţia de a descumpăni şi induce în eroare, este important de subliniat faptul că o dezinformare oficială în materie dc OZN nu şi-ar fi avut rostul dacă nu ar fi fost nimic de ascuns. In plus, dezinformarea, pe faţă sau ascunsă, conţine de obicei şi o anumită doză de informaţie reală, care poate furniza uneori indicii pentru aflarea adevărului, după cum vom vedea în capitolele finale.

Deoarece am fost invitat personal să particip în direct la recenta tentativă a guvernului american dc a îndoctrina publicul, pot confirma că există o dorinţa sinceră din partea autorităţilor de a divulga anumite materiale necchivoce, dar acestea continuă să şovăie să treacă la fapte din considerente economice, politice, religioase şi sociale.

Să sperăm că destăinuirile ce au făcut posibilă apariţia cărţii de faţă vor facilita dezvăluirea oficială a unei părţi a acestui material într-un viitor nu prea îndepărtat.

Confruntare aeriană

Era o noapte senină de început de vară, în 1947. Tânărul pilot era obosit. Zbura cu avionul său personal, un Lockeed P-38 Lightning, la o altitudine de peste 9.000 picioare, de la Grand Rapids, Michigan, către Los Angcles, unde urma să participe a doua zi la Bendix Trophy Race.

Scurtă vreme de la trecerea peste râul Colorado, în apropiere de Blythe, California, a fost alertat de ceva atât de uluitor, încât a păstrat neştearsă impresia lăsată de ziua aceea.

„Am întors deodată privirea către stânga şi am văzut un fuselaj rotund, cu ferestre rotunde pe el“, mi-a spus Bill Lear, „iar în acel moment singurul avion de linie comercial cu ferestre rotunde aflat în zbor era un DC-4. Şi deodată, apreciind poziţia mea faţă de acel obiect, am aproximat că mă aflam cam la 50 de picioare distanţă, gata să mă izbesc de bordul de fugă al aripii. Prin urmare, oricât de lipsit de experienţă ar părea, încerci să eviţi întotdeauna.

Mă apropiam de el, aşa că am torturat avionul obligându-1 să facă un viraj de 90° către dreapta, trăgând în acelaşi timp manşa cât puteam de tare. Aproape închisesem ochii, aşteptând să mă izbesc de aripa acelui avion. Spre mirarea mea, nu se întâmplă nimic!

Am oftat uşurat şi când îmi închipuiam că mă aflam la 90° faţă de vest, ceea ce m-ar fi îndreptat cu faţa către nord, m-am răsucit. Cum m-am răsucit m-am uitat spre stânga şi era tot acolo! Eram acum deasupra deşertului, tocmai lăsasem în urmă toate luminile, iar el era tot acolo, cu ferestre mici şi rotunde, semănând cu ferestrele unui DC-4. Dar lumina din spatele ferestrelor nu era albă, batea uşor în galben.

Şi iată-mă din nou în aceeaşi poziţie ca mai devreme. Era absolut imposibil, îmi spuneam, dar creierul nu accepta accst lucru. Când eşti gata să mori, să te izbeşti de marginea aripii unui alt avion, nu stai să te gândeşti cum dracu’ a ajuns el acolo, o ştergi cât poţi de repede! N-ai timp să te gândeşti. Aşa că am cxecutat pur şi simplu aceeaşi manevră, m-am răsucit către dreapta într-un viraj la 90°, am tras din nou cât am putut de manşă, spunându-mi: Dumnezeule, ce se întâmplă? Un DC-4 nu poate să mă urmărească! Şi totuşi, era acolo!

După ce m-am răsucit a doua oară, îndreptându-mă către est, dispăruse. Nu încăpea îndoială, dacă fusese un avion, m-aş fi înfipt prima dată în aripa lui. A doua oară însă, sigur nu fusese un avion. In 1947 nu citisem nimic despre farfurii zburătoare sau obiecte în formă de trabuc. Eram mulţumit că nu mă ciocnisem de aparatul acela, indiferent de ce tip era el. Nimic nu putea ţine pasul cu mine, cum a făcut obiectul acela. Nu-mi puteam explica ce se întâmplase şi eram foarte obosit, aşa că am făcut un viraj de 180°, continuându-mi zborul către vest. Am aterizat în California."

Bill Lear este fiul regretatului William P. Lear, proiectantul avionului Lear Jet şi, împreună cu fratele său, John - pilot şi el - a desfăşurat o impresionantă muncă de investigare a fenomenului OZN, după cum am aflat cu ocazia unei discuţii recente pc această temă, în 1990, în locuinţa sa din Londra. Oricum, mă obseda un aspect al apariţiei din 1947.

- Bill, cineva mai sceptic ar putea spune că erai doar foarte obosit şi ai avut halucinaţii, am remarcat eu după ce şi-a încheiat relatarea.
- Când eşti în aer şi vezi ceva ce nu poţi identifica, devii dintr-o dată foarte treaz, mi-a replicat el. Vreau să spun că adrenalina începe să fie pompată în tot corpul. Iar cu eram treaz, în culmea încordării, deoarece acel lucru facea să-ţi bată într-adevăr inima! Să vezi accidental ceva, OK, sunt de acord, ai halucinaţii - e posibil să ai halucinaţii - din cauza oboselii. Sau să interpretezi greşit luminile de la sol, ca pe ceva ce ar putea zbura alături de tine. Dar când te răsuceşti în întuneric, noaptea pe la orele 10-11 şi deasupra ta sunt numai stelele şi vezi ferestrele acelea rotunde, fuselajul, căruia îi desluşeşti cu greu forma, şi ferestrele acelea rotunde cu lumini de un galben foarte palid în spatele lor, şi nu ştii ce dracu’ este, singurul lucru pe care îl admiţi este că dacă are fuselajul trebuie să aibă şi aripi, iar tu eşti tocmai pe punctul de a te înfige în una dintre ele - drace, o iei din loc cât mai repede!

De acord, prima dată intri în panică şi faci brusc dreapta, iar dacă nu vezi nimic acolo, OK, ai văzut doar nişte lumini dc la sol, ai fost foarte obosit şi poate ai avut un fel de halucinaţie. A doua oară însă, cerul e negru, iar el tot acolo, nu se poate!“ '

Observaţiile făcute de piloţi nu pot fi respinse cu uşurinţă. Potrivit spuselor dr. Richard Haines, savant în domeniul aerospaţial care a consacrat o mare parte din activitatea sa profesională cercetării misterelor viziunilor şi percepţiilor omeneşti, au fost înregistrate peste 3.000 de apariţii OZN relatate de către piloţi militari şi civili.

EVITĂRI DE ULTIM MOMENT

Cu ajutorul Elsei Lee de la Quest International, care a descoperit prima detaliile fundamentale ale acestui caz, am intervievat un pilot de elicopter care a avut o întâlnire alarmantă cu un obiect zburător neidentificat, în 1988, în Anglia. Întrucât numele martorului este cunoscut în toată lumea, acesta a solicitat să i se păstreze anonimatul. Am şters anumite nume de persoane şi de locuri din următorul raport.

Incidentul s-a petrecut în ziua de 21 februarie 1988, la orele 18.50, în apropiere de Chipping Warden, Northamptonshire. Pilotul, împreună cu soţia sa, zbura pe un Bell JetRanger, pe ruta dinspre Bakewell, Derbyshire, către locuinţa sa într-o regiune din sud...

" ... trecusem de Daventry, la 5 mile spre vest, mă aflam în zbor de croazieră la altitudinea de 2.200 picioare", îşi începe el raportul. „Am remarcat mai întâi o lumină roşie, extrem de strălucitoare, clipind orbitor. Am crezut iniţial că era un avion, dar lumina era prea strălucitoare şi nu se mişca faţă de luminile de la sol. M-am gândit apoi că putea fi o baliză luminoasă, deşi părea mult prea luminoasă şi prea sus.

Am menţinut ruta 170 şi după aproximativ 3 minute, timp în care [soţia mea] a urmărit continuu lumina, ne-am trezit dintr-o dată îndreptându-ne direct spre obiectul zburător care emitea această lumină, gata să ne lovim. Am început brusc coborârca, menţinând o viteză de 120 de noduri, dar obiectul părea că se îndreaptă direct spre noi, coborând şi el în acelaşi timp.

In tot acest timp obiectul s-a aflat aproximativ în direcţia ora 2. Obiectul părea în continuare că se îndrepta ţintă către noi, până când am coborât la 1.300 picioare, atingând o viteză estimată între 300 şi 400 de noduri, când, deodată, făcu un viraj către dreapta, stabilindu-şi o traiectorie paralelă cu a mea şi poate la 800 de yarzi spre vest.

In acest punct am estimat că mă aflam la 5 mile nord-est de Banbury [Oxfordshire]. Obiectul s-a mişcat la un moment dat o jumătate de milă înainte, păru apoi că se opreşte, după care inversă direcţia, simetric cu cea în care mă deplasam eu, la aproximativ 1.800 picioare şi tot cam la 800 de yarzi către vest.

Obiectul emitea o lumină roşie foarte strălucitoare şi alte două lumini mai slabe pe fiecare latură. Era foarte mare, dimensiunea aproximativă 300 picioare. Viteza în momentul deplasării pe o rută simetric inversă faţă de a mea, ultima manevră observată, era cam de 500 de noduri relativ la viteza cu care mă deplasam eu. Am urcat apoi la 1.800 picioare şi mi-am continuat drumul...“

Martorul a raportat imediat incidcntul la London Information. Anchetele ulterioare asupra vreunui conflict de trafic la London Information, Luton, Cranfield, Birmingham, Coventry, Brize Norton, Upper Hayford şi Hurn (Bournemouth) au stabilit că „nici pe departe nu există posibilitatea să se fi aflat ceva în zbor în zonă în acel moment. (în conformitate cu instrucţiunile de raportare OZN, controlorii de trafic aerian sunt datori să ia imediat legătura cu Air Traffic Control Centre din Londra şi să transmită un raport scris la Ministry of Defence.)“

Pilotul mi-a spus că în momentul respectiv vizibilitatea era excelentă, 30 de mile. Nu a putut determina precis forma obicctului, dar a indicat că putea fi dreptunghiular. Lumina roşie clipea într-o secvenţă regulată, în timp ce luminile albe rămâneau constante. Este absolut convins totuşi că obiectul văzut dc el nu suporta nici o altă comparaţie cu vreun aparat de zbor convenţional. Lumina roşie era mult prea puternică pentru a fi o lumină anti-coliziune şi a adăugat că nu-şi închipuie să existe vreun avion capabil să-şi schimbe direcţia sau să se oprească atât de brusc.

Un alt incident în care a fost implicat un elicopter, evitând în ultima clipă ciocnirea cu un OZN, s-a petrecut în apropierea aeroportului Nalchik, Georgia, URSS, în 7 martie 1990. Echipajul unui Mil-2, comandat dc V. Silka, a primit ordin să cerceteze un obiect neidentificat ce zbura la mică altitudine, urmărit pe radar de la 10.40 a.m. Elicopterul se afla la 800 m înălţime când a fost stabilit contactul vizual cu obicctul, care zbura undeva mai jos. OZN-ul, descris de echipaj ca având o formă sferică şi un diametru dc aproximativ 3 m, a urcat atunci la aceeaşi înălţime cu elicopterul şi a încercat să se îndepărteze, dar a fost repede ajuns din urmă de elicopter. Brusc, OZN-ul a întors, apropiindu-se de elicopter în marc viteză. Pilotul a virat imediat la 90° pentru a evita coliziunea, iar OZN-ul a făcut şi el aceeaşi manevră. O coborâre bruscă a elicopterului nu a fost totuşi urmată de o mişcare similară a OZN-ului, carc, înainte de a dispărea, s-a oprit şi s-a întors în poziţia sa iniţială.

Controlorul de zbor a raportat că atât elicopterul cât şi OZN-ul au putut fi urmăriţi cu claritate pe radar până în momentul în care elicopterul s-a apropiat la mai puţin de 6 km, când ambele „ţinte“ au dispărut dc pe ecran pentru aproximativ 20 secunde. Incidentul, care a durat 23 de minute, a fost urmărit de asemenea de o staţie radar a apărării aeriene



va urma