Agentia de detective nr.1 (IV)

Alexander McCall Smith

Viata în casa verisoarei si a sotului ei

La vârsta de saisprezece ani, Mma Ramotswe termina scoala. („Cea mai buna fata din aceasta scoala", decreta directorul. „Una dintre cele mai bune fete din Botswana.") Tatal ei dorise ca ea sa-si continue studiile, sa-si ia Certificatul Scolar Cambridge si chiar sa mearga mai departe de atât, dar Mma Ramotswe se plictisise de Mochudi. Se plictisise si de serviciul de la maga­zinul universal, unde facea inventarul în fiecare sâmbata si petrecea ore întregi bifând articolele de pe listele cu colturile îndoite. Voia sa plece undeva. Voia sa-si înceapa viata.
 - Poti sa te duci la verisoara mea, îi propuse tatal ei. E altfel decât aici. Cred c-o sa constati ca se-ntâmpla multe lucruri în casa aia.

Nu i-a fost usor sa spuna asta. Si-ar fi dorit ca ea sa ramâna, sa aiba grija de el, dar stia c-ar fi fost un gest egoist sa se astepte ca viata ei sa se învârta doar în jurul existentei lui. Ea îsi dorea libertatea; dorea sa simta ca face ceva cu viata ei. Si, fireste, în adâncul sufletului sau, lua în calcul si ideea casatoriei. Stia ca în curând se vor gasi barbati care sa vrea s-o ia de nevasta. Bineînteles, nu i-ar interzice sa se marite. Dar daca barbatul care o sa vrea sa se însoare cu ea o sa fie violent, betiv sau afemeiat? Oricând se poate întâmpla asa ceva; erau destui barbati de felul asta care asteptau sa le pice în plasa o fata draguta, careia sa-i distruga viata. Barbatii astia sunt ca lipitorile; sug toata bunatatea din inima femeii pâna când aceasta se usuca si-i seaca toata iubirea. Iar treaba asta poate lua foarte mult timp, fiindca stia el ca femeile au rezerve uriase de bunatate.

Daca un barbat din asta ar cere-o de nevasta pe Precious, ce-ar putea face el ca tata? Ar putea s-o previna asupra riscurilor ce-o pândesc, dar cine asculta de sfaturile legate de persoana pe care o iubeste? Se lamurise nu o data, în trecut, ca dragostea e oarba la cele mai evidente defecte. Se poate întâmpla sa iubesti un criminal si pur si simplu sa nu-l crezi în stare sa striveasca o capusa, daramite sa ucida un om. N-ar avea nici un sens sa încerce s-o convinga de contrariul parerii ei.

În casa verisoarei va fi la fel de în siguranta ca oriunde în alta parte, chiar daca asta n-o va putea apara de barbati. Verisoara, cel putin, va putea s-o supravegheze, iar sotul ei ar putea sa-i goneasca pe barbatii cei mai nepotriviti. Acum era un om înstarit, avea mai mult de cinci auto­buze si îsi va putea exercita autoritatea pe care o dobândesc oamenii bogati. Va putea sa-i tina la distanta pe unii tinerei.

Verisoara fu încântata s-o primeasca pe Precious în casa ei. Aranja o camera special pentru ea; agatând în cinstea ei perdele noi dintr-un material plin, de culoare galbena, pe care-l cum­parase de la bazarul OK din Johannesburg. Apoi, îi umplu un scrin cu haine si puse pe el o foto­grafie înramata a papei. Podeaua era acoperita cu o rogojina cu un model simplu. Era o camera luminoasa si confortabila.

Precious se adapta rapid la noul ei stil de viata. I se dadu o slujba la biroul companiei de autobuze, unde înregistra facturi si verifica foile de parcurs ale soferilor. Muncea cu spor si re­pede, iar sotul verisoarei observa ca facea treaba mai buna decât cei doi functionari mai vârstnici la un loc. Acestia stateau la mesele lor si bârfeau toata ziua, din când în când mutau facturile de colo-colo pe birou si în rastimpuri se ridicau sa puna apa la fiert pentru ceai.

Lui Precious nu i-a fost greu, cu memoria ei remarcabila, sa-si aminteasca cunostintele do­bândite si sa le adapteze impecabil noilor cerinte. De asemenea, era dornica sa faca sugestii si nu trecea saptamâna fara sa vina cu idei noi legate de buna functionare a biroului.
 - Muncesti prea mult, îi spuse unul din func­tionari, încerci sa ne iei slujbele.
Precious se uita la ei uimita. Muncise tot­deauna cât de mult putuse, indiferent de slujba, si pur si simplu nu pricepea cum de nu sunt cu totii la fel ca ea. Cum puteau sa stea la birou si sa se holbeze în gol, în loc sa adune cifre sau sa verifice încasarile soferilor?

Începu sa-i verifice ea, fara sa fie rugata si, desi de obicei totul parea în regula, din când în când descoperea mici discrepante. Acestea pro­veneau din restul care nu era dat corect, îi explica verisoara. Se mai întâmpla, când autobuzul era aglomerat si, atâta timp cât nu erau diferente prea mari, pur si simplu ignorau chestiunea asta. Dar Precious descoperi mai mult decât atât. Gasi o diferenta de ceva mai mult de doua mii de puia în facturile de combustibil si-i aduse la cunostinta totul sotului verisoarei.
 - Esti sigura? o întreba el. Cum au putut sa dispara doua mii de puia ?
 - Furt? sugera Precious.
Sotul verisoarei clatina din cap. Se considera un angajator model - un fel de tatuc, doar asta îsi doreau oamenii, nu-i asa? Nu-i venea sa crea­da ca vreunul dintre angajati l-ar însela. Cum ar putea, când el e-atât de bun cu ei si face atâtea pentru ei?
Precious îi arata cum fusesera sustrasi banii si modul în care fusesera deturnati din contul corect într-altul, dupa care, în cele din urma, se facusera nevazuti. Doar unul din cei doi functio­nari avea acces la conturile astea, deci el trebuie sa fi fost vinovatul; alta explicatie nu exista. Nu asista la confruntarea ce-a urmat, dar auzi totul din camera alaturata. Functionarul fu indignat la culme, racnindu-si nevinovatia din toti rarun­chii. Se lasa un moment de tacere, apoi se auzi o usa trântita.

Acesta a fost primul ei caz. Astfel si-a început cariera Mma Ramotswe.

Sosirea lui Note Mokoti Lucra de patru ani la birourile companiei de auto­buze. Verisoara si sotul acesteia se obisnuisera cu ea si începusera s-o numeasca fiica lor. N-o deranja, erau rudele ei si le iubea. O iubea pe verisoara, chiar daca aceasta înca o mai consi­dera copil si-o certa în public. II iubea pe sotul verisoarei, cel cu figura trista si plina de cicatrice, si cu mâinile lui mari, neîndemânatice. Iubea casa verisoarei si camera cu draperiile galbene în care statea. Avea o viata minunata, pe care singura si-o cladise.

In fiecare weekend se ducea la Mochudi cu unul dintre autobuzele sotului verisoarei si-si vizita tatal. El o astepta în fata casei, asezat pe un scaunel, iar ea se ploconea în fata lui în stilul traditional si batea din palme de bucurie.

Apoi mâncau împreuna la umbra verandei pe care o ridicase el într-o parte a casei. Ea îi po­vestea despre saptamâna de lucru de la birou si el îi cerea detalii, întrebând-o despre tot felul de nume pe care, în mintea lui, le combinase în genealogii complicate. Toata lumea se înrudea, într-un fel sau altul, cu toata lumea. Nu exista persoana care sa nu poata fi plasata fie si-n cele mai îndepartate unghere ale familiei.

La fel se întâmpla si cu vitele. Acestea îsi aveau propriile lor familii si, dupa ce termina ea de povestit, el se apuca sa-i vorbeasca despre noutatile de la grajduri. Chiar daca ajungea rar pe acolo, primea rapoarte în fiecare saptamâna si era capabil sa conduca afacerea prin intermediul vacarilor. Avea ochiul format în materie de vite, un talent înnascut de a detecta în vitei calitatile care vor înflori la maturitate. Putea spune dintr-o singura privire daca un vitel care parea pricajit si, în concluzie, era ieftin, putea fi adus pe calea cea buna si îngrasat. Se baza pe instinct, cum­para astfel de animale si le transforma în vite care dadeau lapte bun (daca ploaia tinea cu el). Spunea ca oamenii sunt ca vitele. Cele slabe si amarâte au stapâni slabi si amarâti. Cele ne­astâmparate, care ratacesc fara rost, au stapâni fara nici un tel în viata. Iar oamenii necinstiti, sustinea el, au vite necinstite - care fura hrana altor vite si care vor încerca sa se vâre în cirezile altora.

Obed Ramotswe era un judecator sever - al oamenilor si al animalelor -, iar Precious se întreba în sinea ei: ce-o sa spuna când o sa afle de Note Mokoti?

Îl cunoscuse pe Note Mokoti în autobuz, pe când se-ntorcea acasa din Mochudi. El venea de la Francistown si era asezat în fata, cu trompeta pe scaunul de alaturi. Era imposibil sa nu-ti sara în ochi, îmbracat în camasa aia rosie si pantalonii de bumbac dungati; nici obrajii proeminenti si sprâncenele lui arcuite nu erau de trecut cu vederea. Pe chipul lui se putea citi mândria, era chipul unui om obisnuit sa fie privit si admirat. Precious îsi pleca privirea imediat. Nu voia ca el sa-si dea seama ca se uita la el, chiar daca nu se putea abtine sa nu-l priveasca pe furis. Cine era barbatul acesta? Un muzician, daca avea cutia instrumentului alaturi; sa fie oare o persoana inteligenta de la universitate?

Autobuzul facu escala la Gaborone înainte de a porni spre sud pe drumul spre Lobatse. Ea ramase pe scaunul ei si-l vazu ridicându-se. Se scula, îsi netezi cutele pantalonilor, dupa care se întoarse si privi în spatele autobuzului. Precious simti ca inima îi e gata sa-i sara din piept; se uitase la ea; nu, nu la ea, ci afara, pe fereastra din spate.

Dintr-odata, fara sa se gândeasca prea mult, se ridica si ea si-si lua geanta din plasa de bagaje. Se pregati sa coboare, nu pentru ca ar fi avut vreo treaba în Gaborone, ci pentru ca voia sa vada ce avea sa faca el. El coborâse deja, asa ca-i arunca în graba câteva cuvinte soferului, unul dintre oamenii sbtului verisoarei'. Ajunsa în multime, la lumina târzie a dupa-amiezii, în miasma de praf si calatori înfierbântati, se uita în jur si-l zari nu departe, îsi cumparase un porumb copt de la un vânzator ambulant, iar acum îl mânca, rontaind boabele rând dupa rând. Simti din nou senzatia aceea de lesin si încremeni, de parca era o straina care nu stia sigur încotro trebuie s-o apuce.
El se uita la ea, iar ea pleca tulburata privirea. Oare observase ca-l urmareste? Probabil. Îsi înalta capul si arunca iute o privire în directia lui, iar el îi zâmbi de data asta, ridicând din sprâncene. Apoi arunca cotorul porumbului, ridica cutia trompetei si pasi spre ea. Ea înghe­tase, incapabila sa faca vreo miscare, hipnotizata ca prada înlemnita în fata sarpelui.
 - Te-am vazut în autobuz, spuse el. Mi s-a parut ca te stiu de undeva, dar m-am înselat.
Ea lasa privirea în pamânt.
 - Eu nu te-am mai vazut niciodata, îngaima ea. Niciodata.
El zâmbi. Nu era înspaimântator, gândi ea, si i se mai topi din stânjeneala.
 - Te întâlnesti cu mai toti oamenii din tara asta macar o data sau de doua ori, remarca el. Pe-aici nu sunt deloc straini.
Ea dadu din cap a încuviintare.
 - Asa-i.
Se lasa tacerea. Apoi, el arata spre cutia de la picioarele lui.
 - Asta-i o trompeta. Sunt muzician.
Ea se uita la cutie. Avea un abtibild cu un om care cânta la chitara.
 - Îti place muzica? o întreba el. Jazz?
Quella?
Îsi ridica privirea si vazu ca el înca-i zâmbea.
 - Da, îmi place muzica.
 - Cânt într-o formatie, zise el. Cântam în barul Hotelului President. Ai putea sa vii sa ne asculti. Acum acolo ma duc.

Au mers pe jos pâna la bar, care era la numai zece minute distanta de statia de autobuz. El îi cumpara ceva de baut si o aseza la o masa în spate, o masa cu un singur scaun, pentru a-i descuraja pe altii. Apoi cânta, iar ea îl asculta, cucerita de ritmul lin, lunecos, si mândra ca-l cunoaste pe barbatul acesta si ca este invitata lui. Bautura era ciudata, amara, nu-i placea gus­tul alcoolului, dar într-un bar e un lucru normal sa bei, în plus, se temea ca ar putea sa para nelalocul ei sau prea tânara si ca lumea o s-o ia la ochi.

Ceva mai târziu, când formatia lua pauza, el veni si se aseza lânga ea, cu fruntea lucindu-i de efortul de-a fi cântat.
 - Azi nu cânt bine, se plânse el. Am unele zile mai bune, altele mai proaste.
 - Mie mi s-a parut c-ai fost foarte bun. Ai cântat bine.
 - N-as prea crede. Pot sa cânt si mai bine. Sunt zile în care trompeta pur si simplu îmi vorbeste. Atunci nu depun nici un efort.
Ea observa ca lumea se uita la ei si ca doua-trei femei o studiaza cu ochi critic. Voiau sa fie în locul ei, e clar. Voiau sa fie alaturi de Note.

Dupa ce termina reprezentatia, o conduse la ultimul autobuz si-i facu semn cu mâna în timp ce autobuzul se îndeparta. Ea îi raspunse la salut, apoi închise ochii. Acum avea un iubit, un cân­taret de Jazz, si urma sa-l reîntâlneasca, la cererea lui, vinerea viitoare, când vor cânta în Clubul Gaborone, la o braaivleis8. Membrii formatiei vin întotdeauna cu iubitele lor, iar ea va întâlni o multime de oameni interesanti acolo, oameni de calitate, pe care nu i-ar întâlni în mod normal.

În locul acela a cerut-o Note Mokoti de nevasta pe Precious Ramotswe, iar ea a acceptat, într-o maniera ciudata, fara sa zica nimic. Asta s-a întâmplat dupa ce formatia a terminat de cântat, iar ei doi stateau în întuneric, departe de galagia bautorilor de la bar. El spuse:
 - Vreau sa ma-nsor în curând si vreau sa ma-nsor cu tine. Esti o fata draguta, care va fi o nevasta buna.
Precious nu raspunse, pentru ca nu prea stia ce sa spuna, iar el vazu în tacerea ei consim­tamântul la propunerea lui.
 - O sa stau de vorba cu tatal tau pe tema asta, o anunta Note. Sper ca nu-i un barbat de moda veche, care sa-mi ceara, în schimb, o mul­time de vite.
Era, dar ea nu-i marturisi acest lucru. Înca nu-si daduse acordul, o fulgera un gând, iar acum probabil era prea târziu. Apoi, Note spuse:
 - Acum, c-o sa fii nevasta mea, trebuie sa te-nvat la ce-s bune nevestele.
Ea nu-i raspunse. Asa e viata, presupuse ea. Asa sunt barbatii, exact cum o prevenisera prie­tenele de la scoala, cel putin cei care sunt usu­ratici, fireste.

O lua în brate si-o întinse pe spate în iarba moaie. Erau în umbra si nu era nimeni în apro­piere, se auzea doar zarva facuta de bautori, care vorbeau tare si râdeau. El îi lua mâna si si-o puse pe burta. O lasa acolo, nestiind prea bine ce sa faca. Apoi începu s-o sarute pe gât, pe obraji, pe buze si ea nu mai auzi decât bataile repezi ale inimii si respiratia ei întretaiata.
 - Fetele trebuie sa-nvete chestiile astea. Pe tine te-a învatat cineva? vru el sa stie.
Ea clatina din cap. Nu le învatase, iar acum era prea târziu. N-o sa stie ce sa faca.
 - Ma bucur, zise el. Am stiut de la-nceput ca esti virgina, ceea ce-i un lucru foarte bun pentru un barbat. Dar acum lucrurile au sa se schimbe. Chiar acum. În seara asta.
A durut-o. L-a rugat sa se opreasca, dar el îi dadu capul pe spate si-o plesni peste fata. Dar imediat o saruta acolo unde o lovise si-i spuse ca n-a vrut sa faca asta. În tot acest timp se îm­pingea în ea si-o zgâria pe spate cu unghiile. Apoi o întoarse si o scarmana din nou, si o lovi cu cureaua pe spinare.

Ea se ridica de jos si-si strânse hainele si­fonate. Spre deosebire de el, era îngrijorata ca cineva ar putea da peste ei.

Se îmbraca si, în timp ce-si punea bluza, în­cepu sa plânga încetisor, fiindca îsi amintise de tatal ei, pe care avea sa-l întâlneasca a doua zi pe veranda si care avea sa-i povesteasca noutatile despre vite fara sa-si imagineze vreodata ce i s-a întâmplat ei în seara aceea.

Trei saptamâni mai târziu. Note Mokoti îi facu, de unul singur, o vizita tatalui ei si-i ceru mâna lui Precious. Obed îi raspunse c-o sa stea de vorba cu fiica sa, ceea ce a si facut când ea a venit sa-l vada din nou. Statea pe scaunelul lui, uitându-se direct în ochii ei, si-i spuse ca n-o s-o oblige niciodata sa se marite cu cineva pe care nu si-l doreste. Zilele acelea au apus de mult. Si nici nu trebuie neaparat sa se marite; în ziua de azi, o femeie poate trai pe picioarele ei - exista din ce în ce mai multe femei emancipate.

Atunci era momentul sa fi spus „nu", si acesta era raspunsul pe care dorea sa-l auda tatal ei. Dar ea n-a vrut sa spuna asta. Întâlnirile cu Note Mokoti erau viata ei. Voia sa-i fie sotie. Nu era un om bun, îsi dadea seama, dar ea l-ar fi putut aduce pe calea cea buna. Si, în plus, mai erau si momentele acelea întunecate, de contact fizic.
Acele placeri pe care i le fura el si de care era dependenta si ea. Îi placea. Îi era rusine si sa se gândeasca, dar îi placea ce-i facea, umilinta, patima. Voia sa fie cu el, se voia posedata de el. Era ca o bautura amara pe care nu poti s-o lasi din mâna. Si, bineînteles, simtea ca-i însarcinata. Era prea devreme ca sa fie vizibil, dar ea simtea ca bebelusul lui Note Mokoti e înlauntrul ei, o pasare mititica, fluturând din aripioare în adâncul ei.

S-au casatorit într-o sâmbata dupa-amiaza, la ora trei, în biserica din Mochudi, cu vitele anume adapostite sub copacii de-afara, pentru ca era spre sfârsitul lui octombrie si arsita era insu­portabila. Era un an secetos, în sezonul ploios nu cazusera suficiente precipitatii. Totul era pârjolit si ofilit; iarba era putina, iar vitele erau numai pielea si osul. Erau vremuri de restriste.

I-a cununat preotul Bisericii Reformate, gâ­fâind în sutana lui neagra si stergându-si fruntea cu o batista rosie, mare. Le spuse:
 - Va casatoriti azi în fata lui Dumnezeu. Aveti o datorie fata de Dumnezeu. Dumnezeu are grija de noi si ne pazeste în lumea asta cruda. Dumnezeu îsi iubeste copiii, dar nu trebuie sa uitam ca si noi avem o datorie fata de El. Voi, tinerilor, întelegeti ce vreau sa spun? Note zâmbi si raspunse:
 - Eu înteleg.
Apoi preotul se întoarse spre Precious si o întreba:
 - Tu întelegi, fiica mea ?
Ea îl privi pe preot în ochi - era prietenul tatalui ei. Stia ca tatal ei îi vorbise despre casa­toria asta si despre cât de nefericit îl facea, dar preotul îi spusese ca nu poate interveni. Acum vorbea pe un ton blând si-i strânse usurel mâna în timp ce o punea în mâna lui Note. Chiar atunci copilul se misca în pântecele ei, iar ea tresari pentru ca lovitura fu atât de neasteptata si de ferma.

Dupa doua zile petrecute în Mochudi, în casa unui var de-al lui Note, si-au împachetat lucru­rile, le-au pus pe platforma unui camion si au plecat la Gaborone. Note gasise o locuinta - doua camere si o bucatarie în casa cuiva, în apropiere de Tlokweng. Doua camere reprezentau un lux; una era dormitorul lor, mobilat cu un pat dublu si un sifonier vechi; cealalta era si sufragerie, si camera de zi, cu o masa, doua scaune si o ser­vanta. Perdelele galbene din camera ei de la verisoara fura atârnate aici si confereau încaperii un aer vesel si luminos.

Aici îsi tinea si Note trompeta si colectia de casete. Repeta câte douazeci de minute, apoi, în timp ce-si odihnea buza, asculta o caseta si în­cerca sa prinda ritmul la chitara. Stia totul despre muzica sud-africana - de unde provenea, cine ce cânta, cine cânta la ce instrument alaturi de cine. Avusese ocazia sa-i asculte pe marii maestri; Hugh Masekela la trompeta, Douar Brand la pian, Spokes Machobane solist vocal; îi ascultase la Johannesburg si le cunostea toate înregistrarile.

Ea îl privea cum îsi scoate trompeta din cutie si-i potriveste mustiucul. II privea cum duce trompeta la buze si apoi, brusc, din bucata aceea de metal lipita de gura lui, tâsneste sunetul ca un cutit victorios, stralucitor, care strapunge aerul. Micuta camera reverbera, iar mustele tre­sareau din toropeala si începeau sa zumzaie în cercuri, de parca erau purtate de vârtejul notelor muzicale.

II însotea prin baruri, iar el se purta frumos cu ea, dar, în acelasi timp, era atras de cercul lui de prieteni si ea simtea ca nu doreste cu adevarat s-o stie acolo. Prietenii lui n-aveau în cap nimic în afara de muzica, vorbeau la nesfârsit despre muzica, muzica si iar muzica; dar cât de mult se poate vorbi, oare, despre muzica? Nici ei n-o voiau acolo, remarca ea, asa ca, la un moment dat, înceta sa mai mearga prin baruri si ramase acasa.

El se întorcea târziu si mirosea a bere. Era un miros acru, ca de lapte rânced, si ea îsi întorcea capul când el o împingea în pat si smulgea hainele de pe ea.
 - Ai baut multa bere. Ai avut o seara buna. El se uita la ea cu o privire tulbure.
 - Beau daca asa am chef. Esti una din femeile alea care stau acasa si se plâng ? De-asta mi-esti tu?
 - Nu, nu sunt asa. Am remarcat doar c-ai avut parte de-o seara buna.
Dar indignarea lui nu fu domolita si striga la ea:
 - Ma faci sa te lovesc, femeie. Ma scoti din minti.
Ea tipa si se zbatu, încerca sa-l împinga, dar el era prea puternic.
 - Sa nu-i faci rau copilului.
 - Copil?! Ce-mi spui mie de copil? Nu-i al meu. Nu sunt tatal nici unui copil.
O atingeau alte mâini de barbat, de data asta acoperite de manusi chirurgicale, care le faceau sa para palide si neterminate, ca mâinile unui alb.
 - Simti vreo durere aici? Nu? Dar aici? Ea clatina din cap.
 - Cred ca micutul e bine. Dar aici, unde-s urmele astea? Te doare doar în exterior sau si mai adânc?
 - Doar în exterior.
 - Înteleg. O sa ai nevoie de câteva copci, de aici pâna aici, pentru ca taietura e adânca. O sa te dau cu un spray sa nu simti durerea, însa ar fi bine sa nu te uiti cât timp te cos. Unii zic ca barbatii nu stiu sa coasa, dar noi, doctorii, ne pricepem.

Închise ochii si auzi un sâsâit. Simti spray-ul rece pe piele, apoi doar o amorteala în timp ce doctorul îsi facu de lucru cu rana ei.
 - Sotul tau ti-a facut asta, nu-i asa ?
Ea deschise ochii. Doctorul terminase cu sutu-ratul si-i dadu ceva infirmierei. Acum se uita la ea în timp ce-si scotea manusile.
 - De câte ori s-a mai întâmplat asta? Ai pe cineva care sa aiba grija de tine?
 - Nu stiu. Nu stiu.
 - Presupun ca te vei întoarce la el.
Deschise gura sa raspunda, dar el o între­rupse.
 - Fireste. Aceeasi poveste. Femeia se întoarce pentru o noua runda. Doctorul ofta. Probabil o sa ne mai întâlnim. Sper ca nu, totusi. Ai grija de tine.

A doua zi se întoarse cu o esarfa înfasurata în jurul fetei, sa-i ascunda vânataile si taieturile. O dureau bratele si stomacul, iar rana cusuta o întepa violent. Îi dadusera niste pastile de la spital si ea lua una chiar înainte de plecarea autobuzului. Asta i-a mai alinat durerea si mai înghiti una în timpul calatoriei.

Gasi usa deschisa. Intra, cu inima batându-i sa-i sara din piept, si vazu ce se întâmplase. Camera era goala, nu mai ramasese decât mobila, îsi luase casetele si noul lor cufar metalic, plus perdelele galbene. Iar în dormitor sfâsiase sal­teaua cu un cutit si umplutura ei era împrastiata peste tot, ca într-o coliba de stâna unde se tundeau oile.

Se aseza pe pat într-o stare de prostratie si acolo o gasi o vecina care venise s-o anunte c-o sa caute pe cineva care s-o duca înapoi la Mochudi, la tatal ei, Obed.
Timp de paisprezece ani a ramas acolo, lânga tatal ei, sa aiba grija de el. Acesta muri la scurt timp dupa ce ea îsi aniversa împlinirea vârstei de treizeci si patru de ani. A fost momentul în care Precious Ramotswe, acum orfana, veterana a unui mariaj de cosmar si mama timp de cinci zile minunate, deveni prima femeie detectiv particular din Botswana.


va urma