Misiune dificila. Jurnal (49)

C.V.R. Schuyler

Miercuri, 24 iulie 1946

Regele semnează legea electorală românească

Aşa cum se întâmplă de obicei în România când vine căldura, n-a prea fost activitate în ultimele săptămâni. Vremea a fost neobişnuit de caldă chiar şi pentru Bucureşti în iulie şi, ca urmare, mulţi lideri politici şi diplomaţi şi-au petrecut timpul mai mult la munte sau la mare. Cel mai important eveniment politic din acest interval a fost, probabil, promulgarea în formă finală şi semnarea, de către Rege, a legii electorale. Regele a fost de acord cu această lege, numai după o lungă şi tensionată discuţie, în urma căreia a obţinut mai multe modificări favorabile, deşi a fost totuşi obligat să cedeze în privinţa câtorva puncte importante. Decretul prevede desfiinţarea completă a Senatului, o prevedere împotriva căreia Regele s-a luptat cel mai mult, dar zadarnic. Regele a susţinut că schimbări de acest fel nu pot decât să implice modificări constituţionale care, în conformitate cu Constituţia din 1923, se pot face numai prin acţiunea unui corp legislativ şi se votează apoi printr-un referendum popular special. Ministrul de Justiţie, Pătrăşcanu, care a redactat legea, acţionând evident conform instrucţiunilor Partidului Comunist de la Moscova, a insistat cu tărie ca Senatul să fie desfiinţat şi, pentru a evita o serioasă criză internă în privinţa căreia Regele fusese avertizat atât de dl Berry cât şi de dl Holman, Regele a cedat în cele din urmă. Alte prevederi ale legii acordau drept de vot, pentru prima oară în România, femeilor şi stabileau mijloace şi metode de amenajare a centrelor de votare şi modul de supraveghere a numărării voturilor. Este prevăzut să se amenajeze cabine de vot în fabrici şi în alte locuri aflate la îndemâna muncitorilor. Această prevedere va facilita mult controlul rigid asupra votării de către minoritatea comunistă. Se stipulează şi că toţi românii care s-au înrolat voluntari în războiul împotriva Rusiei să fie lipsiţi de dreptul de a vota. Această parte a legii va l'i folosită, fără îndoială, de către comunişti pentru a-i elimina pe Mihalache şi pe alţi lideri ai opoziţiei. Atât Brătianu cât şi Maniu sunt foarte dezamăgiţi că Regele a aprobat acest decret. Ei consideră că, cu orice risc, ar fi trebuit să refuze să-l semneze, deşi acest gest ar fi putut provoca o criză. S-au gândit chiar să se retragă complet din participarea la guvernare, din cauza secţiunilor din lege pe care le-au considerat neconstituţionale. Au decis în cele din urmă să continue lupta, cu toate că ziarele lor au denunţat legea în cel mai vehement limbaj.

Situaţia privind arestările angajaţilor noştri rămâne neschimbată

Nu a apărut nici o schimbare în situaţia privitoare la arestările angajaţilor noştri. Ne menţinem pe poziţii, oferind protecţie unui număr de vreo trei-patru românii din posturi-cheie, la hotelul Stănescu. Au avut loc mai multe discuţii între dl Bodnăraş şi maiorul Hali, precum şi între dl Berry şi dr Groza. S-au făcut anumite promisiuni, dar nu s-a întâmplat nimic concret. Aflăm acum că s-ar putea ca Stănescu să fie eliberat mâine sau poimâne, dar nu facem nimic în acest sens până când nu are loc evenimentul. Din nefericire, alaltăieri dl Berry a primit instrucţiuni precise de la secretarul Bymes să anunţe guvernului român acceptarea de către noi a dlui Ralea, ca ministru al României în Statele Unite. Ni se slăbeşte poziţia adoptată în privinţa arestărilor, întrucât atât eu, cât şi dl Berry ne-am folosit de mai multe ocazii pentru a aduce guvernului la cunoştinţă că am recomandat să nu se adopte nici o măsură referitoare la această numire până după rezolvarea problemei arestaţilor. Se pare însă că politica generală a guvernului nostru este acum de a se concentra asupra problemelor mai importante în litigiu între noi şi ruşi şi să nu facem nimic, în cazul României şi al altor ţări din această zonă a lumii, care ar putea mări iritarea, ajunsă la culme în privinţa problemelor legate de Triest, Austria, Germania etc.

Vizita colonelului Lovell, reprezentantul Direcţiei G-2 din Departamentul de Război

Colonelul John Lovell, reprezentant special al Direcţiei G-2, din Departamentul de Război, ne-a vizitat timp de cinci-şase zile. El face un tur al Comisiilor Aliate de Control şi al reprezentanţelor militare din această zonă a lumii, pentru a le explica noua organizare a direcţiei G-2 şi expune în detaliu tipurile de informaţii dorite de Departamentul de Război. A vorbit în termeni elogioşi despre munca noastră informativă de până acum şi nu a exprimat prea multe cuvinte critice la adresa eforturilor noastre. El m-a informat că urmează să devină trimisul Departamentului de Război, ca ataşat militar în România. După ce-şi va încheia turneul în această zonă, se va întoarce la Washington pentru trei săptămâni şi va reveni aici ca membru al statului meu major, până la desfiinţarea acestei Comisii, apoi se va alătura Legaţiei americane în calitate de ataşat militar. Cred că este o alegere fericită în condiţiile date, deoarece este echilibrat, serios şi inteligent.

Vineri, 2 august 1946

Călătorie prin Moldova şi Bucovina

Tocmai m-am întors dintr-o călătorie de o săptămână prin Moldova, Bucovina şi Transilvania de est. Am fost însoţit de dna Schuyler, de fiul meu şi de fiica mea, care tocmai sosiseră în ajun din Statele Unite. Ne-au însoţit colonelul Prager, principalul nostru ofiţer român de legătură, împreună cu soţia sa. Am părăsit Bucureştii într-un vagon de călători particular, deplasându-ne noaptea către Piatra Neamţ. Acolo am fost aşteptaţi de automobilele noastre, sosite  în cursul zilei de ieri şi, însoţiţi de un general român din zonă, am condus prin Munţii Moldovei spre Mănăstirea Neamţ, unde am luat prânzul cu patriarhul Nicodim. Patriarhul a fost foarte prietenos şi extrem de deschis. Ne-a vorbit despre toate dificultăţile pe care le are cu Biserica Ortodoxă Rusă, insistând îndeosebi asupra pretenţiilor ruşilor de a schimba calendarul, de a înapoia obiectele jefuite din bisericile din Transnistria şi de a elibera preoţii ruşi care se presupune că se găseau încă în închisori din România. Ne-a spus că a replicat cu asprime, arătând că asemenea cereri se bazau pe informaţii complet false, că era surprins de faptul că patriarhul rus putea acorda credit unor atari zvonuri şi că, în nici un caz, nu va schimba calendarul. A spus că, de curând, primise o confirmare conciliantă de primire a răspunsului său şi că, în afară de presiunile ocazionale exercitate pentru a-1 determina să viziteze Moscova, nu mai avusese în ultimul timp nici o altă comunicare cu Biserica rusă.


Următoarea noapte am petrecut-o în vagonul nostru, la Paşcani, iar a doua zi am vizitat Iaşii cu maşina, luând prânzul cu comandantul armatei locale române, generalul-maior Dumitriu. Ne-a impresionat cu deosebire cât de pustiită era această parte a Moldovei. Timp de câteva luni, înainte de 23 august, linia frontului trecea, în general, prin Iaşi şi Paşcani şi multe sate de pe acest aliniament fuseseră făcute practic una cu pământul, chiar şi oraşul Paşcani, care este acum doar un morman de ruine cu câteva cocioabe încropite în grabă, ici-colo. Noaptea următoare, vagonul nostru ne-a dus la Gura Humorului, în Munţii Bucovinei, iar ziua am vizitat mănăstirile Voroneţ şi Suceviţa. La ultima mănăstire am fost omeniţi cu dărnicie la prânzul oferit de mitropolitul Bucovinei. S-a făcut o slujbă specială pentru noi în biserică, iar prânzul dat în cinstea noastră a constat din nouă sau zece feluri de mâncare; au mai participat încă vreo zece oaspeţi, majoritatea înalte feţe bisericeşti. Bodnăraş, fratele faimosului Bodnăraş din Consiliul de Miniştri, era şi el prezent şi ne-a ţinut un lung discurs despre realizările sale personale în calitate de comunist. El a fost, însă, foarte prietenos. După-amiază am plecat cu maşina la Vatra Dornei, printr-o zonă montană superbă şi pe un drum surprinzător de bun. Am observat, totuşi, că toate casele, ceva mai răsărite decât bordeiele, erau complet văduvite de ceea ce conţinuseră, inclusiv de mobilă, covoare, cabluri electrice şi chiar uşi şi ferestre întregi. în multe locuri ni s-a spus că jaful îl făcuseră în parte nemţii, în parte ruşii şi, în mare măsură, chiar ţăranii ale căror case fuseseră distruse în lupte şi care apoi au folosit acest mijloc pentru a se despăgubi de pierderile proprii. La Vatra Dornei am fost oaspeţii asociaţiei turistice locale, care ne-a pus la dispoziţie pentru noapte un loc de cazare foarte confortabil. Plănuisem să facem o călătorie în josul Bistriţei cu o plută alcătuită prin legarea la un loc a mai multor buşteni mari, cărora li-se dă drumul în josul râului în drumul lor spre joagăr. Nivelul apei era însă foarte scăzut şi, din cauza unei încurcături serioase făcute de oficialităţile locale, încercarea de a opri cursul râului, pentru a-i da drumul la un moment dat, pentru a asigura o cantitate suficientă de apă, nu s-a materializat. Şeful turismului local mi-a spus că această dificultate a fost rezultatul unui sabotaj deliberat din partea anumitor indivizi cu sentimente ostile faţă de americani. Bănuiesc că avea dreptate, cel puţin parţial. Am pierdut două ore stând pe plută şi aşteptând apa care nu mai venea, dar am savurat odihna şi am făcut apoi o superbă călătorie cu maşina prin munţi spre Borca, următorul nostru popas. Aici, în vila administratorului Domeniilor Coroanei — formate în mare parte dintr-un parc forestier — am fost primiţi extraordinar. Şi aici am luat o masă absolut delicioasă şi fastuoasă, pregătită chiar de soţia administratorului. A doua zi am mers din nou cu maşina prin munţi, trecând prin frumosul şi impresionantul pas Ghilcoş. Am petrecut noaptea la Lacul Roşu, în inima acestor munţi, într-o adorabilă vilă, unica din zonă care scăpase, măcar parţial, de jaful ruşilor. De la Ghilcoş am trecut în Transilvania şi ne-am întors la Bucureşti prin Gheorghieni, Sfântul Gheorghe şi Braşov.

Guvernul român anulează planurile de eliberare a angajaţilor noştri civili după ce a aflat că Ralea a fost acceptat

La întoarcere, am aflat că, în timpul absenţei mele, nu s-au întâmplat lucruri prea importante în Bucureşti. Valul de căldură a fost îngrozitor şi, evident, cei mai mulţi politicieni de marcă şi oficialităţile guvernamentale au plecat din oraş.

Nu a apărut nici o schimbare în situaţia angajaţilor noştri arestaţi. Fie că zvonurile legate de iminenta lor eliberare nu erau — în mod evident — adevărate, fie că guvernul s-a răzgândit când a aflat că eliberarea lor nu era necesară pentru a obţine recunoaşterea oficială a dlui Ralea ca ministru al României. Zilele trecute, guvernul a publicat un comunicat cuprinzând o listă de persoane despre care se pretinde că sunt membri activi ai uneia sau alteia dintre organizaţiile teroriste. Pe listă apăreau dra Olteanu, angajata arestată a dlui Berry, şi Manicatide, aflat acum sub protecţia noastră, dat pe listă ca „dispărut". Cele mai multe dintre aceste persoane erau acuzate că ar fi obţinut informaţii despre guvernul român şi despre probleme militare şi că ar fi oferit aceste informaţii unei „puteri străine".

Textele proiectelor de tratate cu ţările balcanice se dau publicităţii

Textele proiectelor de tratate de pace balcanice au fost publicate zilele trecute. Majoritatea românilor par foarte dezamăgiţi şi au sentimentul că prietenii lor britanici şi americani i-au „lăsat baltă". Ei sunt extrem de supăraţi din pricina prevederii conform căreia fondurile româneşti din Statele Unite urmează să fie confiscate şi reorientate în direcţia achitării despăgubirilor de război la care avem noi pretenţii. Aşa cum am mai arătat, eu, personal sunt de acord că această prevedere va da naştere la multe nedreptăţi dacă este îndeplinită textual, de vreme ce majoritatea acestor fonduri particulare aparţin unor persoane care în tot timpul războiului au fost prieteni ai Naţiunilor Unite. Incă mai sperăm ca majoritatea fondurilor astfel confiscate să fie cele aparţinând guvernului.

Vineri, 9 august 1946

Arşiţa e tot mare la Bucureşti, iar activitatea politică a scăzut corespunzător.

Zilele trecute ne-am agitat puţin, când generalul Clark m-a informat că el, cu soţia şi fiica sa ar dori să-şi petreacă sfârşitul de săptămână cu noi, în România. Am obţinut autorizările necesare de la ruşi, am adunat mai multe persoane de vază pentru recepţie şi am făcut o serie de alte pregătiri necesare. Miercuri după-amiază însă, generalul Clark ne-a anunţat prin radiogramă că evenimente neprevăzute apărute în Austria îl obligă să rămână la Viena şi că trebuie, prin urmare, să-şi amâne vizita, pe termen nelimitat. Una peste alta, este chiar mai bine că nu vine, pentru că Regele este plecat din oraş, ca şi multe alte personalităţi. In plus, canicula este cam neplăcută, iar o recepţie de amploare în mijlocul oraşului, într-o zi de vară, presupune mai multe ore dezagreabile pentru toţi participanţii.

Tendinţele politice generale

Vicemareşalul a trecut zilele trecute să mă vadă. El îşi petrece majoritatea timpului la Sinaia, iar la Bucureşti stă doar o zi sau două, în fiecare săptămână. Este la fel de încăpăţânat ca întotdeauna. Este de părere că Rusia a cedat în toate privinţele la Paris şi că Tratatul de Pace va asigura Marii Britanii şi Statelor Unite toate drepturile şi privilegiile de care avem nevoie pentru a ne proteja interesele aici.


Această atitudine se bate cap în cap cu cea a domnului Berry, cu care am discutat ieri îndelung despre acest subiect. Berry crede că Tratatul de Pace cu România, asupra căruia s-a convenit deja, înlătură şi ultima noastră speranţă de a instaura vreodată un guvern democratic în România. Domnul Cannon, de la Departamentul de Stat, i-a trimis vorbă că ar dori să-l întâlnească la Paris, dar domnul Berry a răspuns că preferă să nu vină. El spune că, la o dată anterioară, ar fi fost bucuros să ofere informaţii şi recomandări celor care lucrau la tratatele de pace, în speranţa că, prin aceasta, ei s-ar afla în situaţia de a asigura condiţii mai bune pentru România. Acum însă, cum Tratatul — după părerea sa — ne vinde cu totul Rusiei, el preferă să nu mai aibă nimic de a face cu el, întrucât orice informaţie oferită la această dată târzie ar fi absolut de prisos. Spre sfârşitul lunii, va pleca în Statele Unite într-o scurtă permisie şi pentru o scurtă întrevedere cu secretarul Byrnes şi se va întoarce aici la sfârşitul lui septembrie, probabil chiar înainte de alegeri.

Maniu, Brătianu şi Vişoianu l-au informat cu toţii, de curând, pe domnul Berry că ei consideră că, acum, poziţia partidelor istorice este practic lipsită de speranţă. Ei cred că a dispărut şi ultima speranţă posibilă de a avea alegeri libere, o dată promulgată legea electorală care simplifică enorm sarcina guvernului de falsificare a rezultatelor alegerilor. Vişoianu relatează că Pătrăşcanu i-a spus, în particular, că guvernul trebuie să aibă la îndemână o astfel de lege pentru a asigura victoria electorală a FND. Vişoianu spune că au existat multe alegeri incorecte înainte în România, că Tătărescu însuşi organizase poate cel mai necinstit scrutin când, prin diverse manevre de culise, a reuşit să salte procentul, probabil de 20 la sută din voturi, până la majoritatea simplă de 50 la sută. In cazul de faţă însă, Vişoianu spune că tertipurile gen Tătărescu ar fi fost absolut insuficiente pentru a oferi o majoritate guvernului. El spune că pentru a obţine o majoritate, va fi nevoie ca ei să realizeze o distrugere pe scară mare a adevăratului echilibru şi o substituire generală pe întreg teritoriul ţării a buletinelor de vot falsificate. Legea electorală, prin prevederea conform căreia centrele de vot vor fi atent supravegheate şi păzite doar de împuterniciţii guvernului, este gândită tocmai ca să asigure mijloacele pentru un astfel de gest incorect pe scară largă. în plus, Vişoianu spune că guvernul a făcut deja, în secret, aranjamente ca ziariştii comunişti din Franţa şi Anglia să fie prezenţi peste tot în ţară în timpul alegerilor, astfel încât, aşa-zisa „presă străină" să poată trâmbiţa peste tot corectitudinea şi onestitatea procesului de vot. Astfel, în mintea celor din opoziţie nu există nici cea mai mică îndoială că ei se află într-o situaţie fără ieşire. Ei cred — iar domnul Berry este de acord cu ei — că o dată ce comuniştii se vor putea instala prin scrutin electoral, întreaga ţară va fi condamnată. Este de aşteptat ca apoi comuniştii să preia serios totul şi, în scurtă vreme, întreaga ţară să fie comunizată, iar opoziţia să fie lichidată ori eliminată în vreun fel oarecare.


va urma