UN SĂRUT PE MALUL MĂRII!

Valy Plugar

Noaptea pe pământ se lasă.

Şi nisipul răcorea.

Cer senin şi plin de viaţă.

Pământului, cald, zâmbea.

Marea calmă, în lumină.

S-a trezit din somn uşor.

Aştepta la ea să vină,

Din poveste, un prinţişor.

Pe nisip, sclipici de soare,

Desculţă, uşor, călca.

Frumuşică ca o floare,

O fată, Alesia!

Lasă hainele să-i cadă.

Şi zâmbind mării, întra.

În apă, ca să se scalde,

Cineva la ea, privea.

O sorbea dintr-o privire,

Sentimentele creşteau.

În suflet cu fericire,

Şi acolo rămâneau!

Inima fetei tresare.

Ca arsă de mare foc.

A lui zâmbet ca o boare,

O pune, din nou, la loc!

Se apropie de fată,

Cu chipul strălucitor.

Şi o strânge-n braţe o dată,

Sub lumina stelelor!

Un sărut pe malul mării,

Plin de patimă şi dor.

Un sărut ce dă uitării,

Veriga durerilor!

 -  Eu sunt „prinţul „fermecat,

Te iubesc, Alesia!

O viaţă te-am căutat,

Şi s-a dus, depresia!

Şi zâmbind, ei, se sărută.

Melancolici, plini de dor.

Marea calmă îi ascultă,

Vântu-i mângâie, uşor!

S-au pierdut în spuma mării.

De valuri, îmbrăţişaţi.

Le-au zâmbit parfumul serii,

În dragoste, ”înecaţi”.

Doar un pescăruş în zbor,

Şi de sus, luna senină.

Au privit iubirea lor,

Într-o dragoste nebună!