Dola & Sandu
Cel mai Tânăr Președinte de la Napoleon I
La 7 mai 2017, în Franța se scria istorie. La doar 39 de ani, Emmanuel Macron devenea cel mai tânăr președinte al Franței din epoca lui Napoleon I, învingând-o în turul al doilea pe Marine Le Pen cu 66,1% din voturi. Pentru mulți, el reprezenta „noua generație” — un tânăr fără rădăcini în vechile partide, care promisese să fie „nici stânga, nici dreapta”, ci pur și simplu francezul care va reforma țara. Au trecut aproape zece ani de atunci, iar imaginea lui Macron astăzi este mult mai nuanțată: un om care a încercat multe, a schimbat multe, dar a și dezamăgit pe mulți. Acesta este povestea lui — așa cum este, cu lumini și umbre.
Macron în costum, în fața Palatului Élysée, ziua învestirii — 14 mai 2017
Simbolizează începutul, speranța, noul început
Partea întâi: Tânărul din Amiens
Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron s-a născut pe 21 decembrie 1977, la Amiens, în nordul Franței. Părinții săi erau medici: tatăl, profesor de neurologie, mama, consultant medical. A crescut într-o familie în care cărțile și discuțiile intelectuale erau la ordinea zilei. Bunica maternă a fost cea care i-a insuflat dragostea pentru literatură și filosofie — ea i-a fost primul și cel mai important profesor de viață.
Tânărul Macron la studii
După ce a urmat cursurile unui liceu iezuit în Amiens, la cererea părinților s-a transferat la celebrul Lycée Henri-IV din Paris, unde a fost un student excepțional. A urmat apoi Universitatea Paris-Nanterre, unde a obținut o diplomă în filosofie, lucrând ca asistent al renumitului filosof Paul Ricoeur. A continuat la Sciences Po, apoi la prestigioasa École Nationale d'Administration (ENA), școala care a format aproape toți liderii Franței postbelice.
În 2004, după absolvire, a intrat în funcția de inspector general la Ministerul Economiei — o poziție de elită în administrația franceză. Patru ani mai târziu, a făcut un pas surprinzător: a trecut în sectorul privat, devenind bancher de investiții la banca Rothschild & Cie. Acolo a și câștigat o reputație de tânăr inteligent, ambițios și foarte priceput la afaceri.
Viața sa personală a fost și ea neobișnuită. Încă din adolescență, a cunoscut-o pe Brigitte Auzière, profesoara sa de limba franceză și de teatru, cu 24 de ani mai mare decât el. Relația lor a stârnit apoi controverse, dar Macron a rămas consecvent: s-au căsătorit în 2007, iar ea a fost de atunci cea mai apropiată consilieră și parteneră a sa în tot ceea ce a făcut.
Macron alaturi de sotia sa
Partea a doua: Ascensiunea fulgerătoare
Întoarcerea sa în politică a venit în 2012, când François Hollande a câștigat alegerile prezidențiale și l-a numit pe Macron consilier economic principal, apoi secretar general adjunct la Palatul Élysée. Doi ani mai târziu, în august 2014, a devenit ministru al Economiei, Industriei și Digitalului în guvernul condus de Manuel Valls.
Macron în calitate de ministru al Economiei
Ca ministru, a promovat o serie de reforme cunoscute sub numele de „Legea Macron” — prin care a încercat să debirocratizeze economia, să permită mai multă activitate comercială duminica și să relaxeze unele reguli care împovărau întreprinderile. Deși necesare, aceste măsuri au stârnit deja primele critici: stânga îl acuza că slujește interesele marilor capitaluri, iar dreapta considera că nu merge destul de departe.
Macron la lansarea partidului „En Marche!” în 2016
În 2016, simțind că nu mai are sprijin în partidul socialist, a demisionat din guvern și a fondat propriul său partid politic — „En Marche!” („Înainte!”) — cu un singur obiectiv: Casa Albă a Franței. Nimeni nu-i dădea șanse mari. Și totuși, pe 23 aprilie 2017, a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, iar pe 7 mai a încheiat campania cu o victorie zdrobitoare. Timp de mai multe săptămâni, Franța credea că a găsit salvatul.
Partea a treia: Primul mandat — între reformă și revoltă
Ziua învestirii sale, 14 mai 2017, părea începutul unei noi ere. Discursul său a fost despre „o Franță dreaptă și egală, deschisă lumii”. Realitatea avea să fie mult mai complicată.
Reformele
În primii doi ani, Macron a trecut prin parlament reforme importante:
– Reforma Codului Muncii — menită să facă piața muncii mai flexibilă și să încurajeze angajatorii să creeze locuri de muncă
– Reforma SNCF — compania națională de căi ferate, prin care s-a încercat eficientizarea serviciului, dar care a stârnit greve masive
– Reforma fiscală — reducerea impozitului pe venit pentru unele categorii, dar creșterea taxelor pe combustibili și utilități
Revolta vestelor galbene
La jumătatea anului 2018, Franța a izbucnit. Pe 17 noiembrie, sute de mii de oameni au ieșit pe drumurile țării purtând veste galbene — nu organizați de niciun sindicat, nici de vreun partid politic, ci pur și simplu oameni obișnuiți care nu-și mai puteau plăti facturile la căldură și combustibil. Mișcarea Vestelor Galbene a fost cea mai mare revoltă socială din Franța ultimelor decenii, și a durat luni de zile.
Macron a reacționat inițial cu răceală, ceea ce a înrăutățit situația. A trebuit apoi să anunțe un „Mare Dezbatere Națională” — o serie de consultări publice prin care a renunțat la unele creșteri de taxe și a promis măsuri sociale suplimentare. Prestigiul său însă a suferit o rană greu de vindecat. Mulți francezi au început să-l numească „președintele celor bogați”.
Crizele succesive
După revoltă au venit:
– Pandemia COVID-19 — unde răspunsul guvernului francez a fost apreciat pentru schemele masive de sprijin economic, dar criticat pentru gestionarea necoordonată a achizițiilor de vaccin și echipamente medicale
– Războiul din Ucraina — unde Macron a jucat un rol activ, încercând să mențină canalele de dialog cu Putin, dar fiind adesea criticat pentru că a părut prea îngăduitor la început
– Reforma pensiilor — cea mai controversată măsură a președinției sale: creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, adoptată în 2023 fără votul parlamentului, folosind articolul 49.3 din Constituție — o mișcare care a stârnit cele mai ample greve din ultimii 20 de ani
Partea a patra: Relațiile externe și Europa
În politica externă, Macron a fost unul dintre cei mai vocali lideri europeni. A pledat constant pentru o Europă mai puternică și mai autonomă, capabilă să-și apere singură interesele în fața SUA, Chinei și Rusiei. A semnat acorduri importante cu Germania și Italia și a încercat să poziționeze Franța drept mediator în conflictele internaționale.
Macron la o întâlnire europeană alături de alți lideri UE
Dar și aici au fost eșecuri:
– Criza AUKUS — în 2021, SUA și Marea Britanie au anunțat un pact securitar cu Australia, care a renunțat la o comandă uriașă de submarine franceze. Macron a rechemat pentru o perioadă ambasadorul Franței la Washington — un gest fără precedent
– Relația cu Africa — politicile sale față de fostele colonii franceze au încercat o schimbare de ton, dar au fost adesea prost primite, cu retrageri militare neplanificate și declarații care au iritat guvernele locale
– Războiul din Ucraina — deși Franța a furnizat armament și ajutor semnificativ, sprijinul financiar a fost adesea sub semnul întrebării, mai ales în contextul dificultăților economice interne ale Franței
Partea a cincea: Al doilea mandat și sfârșitul unei ere
În 2022, în ciuda impopularității mari, Macron a câștigat din nou alegerile prezidențiale — din nou împotriva Marine Le Pen, dar cu un scor mult mai mic: 58,55% față de 66,1% în 2017. A fost primul președinte reales după 20 de ani. Însă victoria sa nu a adus liniștea.
În alegerile legislative din același an, partidul său și-a pierdut majoritatea absolută în parlament, lăsându-l să guverneze prin compromisuri dificile și folosind adesea articolul 49.3 pentru a-și promova legile. În 2024, după rezultatele dezastruoase ale partidului său la alegerile pentru Parlamentul European, Macron a dizolvat Adunarea Națională și a convocat alegeri anticipate — o mișcare riscantă care nu i-a consolidat poziția, ci a arătat cât de fragmentată este scena politică franceză.
La sfârșitul celui de-al doilea mandat, imaginea lui Macron este profund divizată:
– Susținătorii văd în el ultimul gardian împotriva extremismului de dreapta, un reformator care a modernizat economia franceză și a menținut Franța pe scena internațională
– Criticii îl consideră prea arogant, prea legat de interesele marilor afaceri, și susțin că reformele sale au adâncit inegalitățile sociale, cu 15,4% din populație trăind acum sub pragul sărăciei
Macron la sfârșit de mandat, într-o imagine calmă, reflexivă
Încheiere: Moștenirea lui Macron
Emmanuel Macron nu a fost nici eroul, nici tiranul pe care unii l-au văzut. A fost un om al cărui destin politic a început cu o speranță imensă și s-a încheiat în mijlocul unei furtuni sociale pe care nu a reușit să o potolească complet. A vrut să fie „nici stânga, nici dreapta” — și poate tocmai de aceea a ajuns să fie criticat de ambele părți.
Istoria va judeca mai clar ceea ce a realizat și ceea ce a ratat. Până atunci, rămâne o certitudine: Emmanuel Macron a fost unul dintre cei mai dinamici și mai controversați președinți ai Franței — un om care a schimbat cursul țării sale, dar care a plătit și prețul pentru fiecare schimbare pe care a încercat să o facă.
Dola & Sandu
20. Noiembrie 2026


























