Unele locuri din această lume ascund lucruri atât de întunecate încât nu suportă lumina zilei. În secolul XXI, puţini cunosc atrocităţile şi ororile comise în timpul guvernării PCC din China - o ţară care are în spate o civilizaţie şi o cultură veche de 5.000 de ani, din care doar ultimul secol este dominat de Partidul Comunist Chinez (PCC).
Un jurnalist îndrăzneţ de la Wall Street Journal, Ian Johnson, a fost primul care a adus în atenţia mass-mediei internaţionale unul dintre cele mai şocante evenimente înregistrate de istorie - uciderea şi torturarea practicanţilor Falun Gong - o raportare care în mai 2001 i-a adus premiul Pulitzer.
Deşi au trecut mai bine de 14 ani de când PCC a început această persecuţie, prea puţini cunosc motivele, intensitatea şi evoluţia acestui eveniment care nu poate fi catalogat altfel decât ca o gravă crimă împotriva umanităţii şi culturii tradiţionale. Un subiect ţinut în umbră de un partid comunist care îşi utilizează toate pârghiile disponibile pentru a bloca mediatizarea lui, motivul fiind acela că expunerea lui vizează însăşi legitimitatea şi existenţa acestuia.
Falun Gong
Falun Dafa, sau Falun Gong, este o practică străveche a corpului, minţii şi spiritului, profund înrădăcinată în cultura tradiţională chineză. Principiile care stau la baza acestei practici spirituale sunt adevăr, compasiune şi toleranţă, la care se adaugă un set de cinci exerciţii line de qigong.
Făcută publică în luna mai 1992 de Dl. Li Honghzi, Falun Dafa s-a răspândit rapid, de la om la om, atât în China, cât şi în străinătate. Complet gratuită, ea se practica în parcuri, iar beneficiile practicii deveniseră vizibile în China: un număr tot mai mare de oameni îşi redobândeau sănătatea şi îşi îmbunătăţeau caracterul moral, începând astfel să stabilizeze societatea chineză.
În doar şapte ani, din 1992 în 1999, 1 din 12 chinezi practicau Falun Dafa. Potrivit Guvernului chinez, numărul era cuprins undeva între 70 şi 100 de milioane de oameni şi înregistra o continuă creştere. Se depăşise practic numărul membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC) şi oraganizaţiilor lui afiliate (gen pionieri, UTC, etc).
O decizie care a şocat lumea
În ciuda faptului că practica era de natură paşnică şi apolitică, conducătorul PCC Jiang Zemin de la acea vreme a perceput popularitatea şi modul independent de gândire promovat de Falun Dafa, ca o posibilă ameninţare la adresa puterii sale. Principiile Falun Dafa erau în opoziţie directă cu filozofia luptei promovate de partid, iar PCC se temea să nu piardă controlul asupra minţii oamenilor.
Din invidie, la 20 iulie 1999, Jiang Zemin a lansat o brutală campanie de eradicare a Falun Gong pentru că nu vroia ca o mişcare aflată în afara controlului partidului să poată inspira zeci de milioane de oameni, chiar dacă era spre binele societăţii. Ţinând cont că acesta era un efort de a distruge o practică urmată de 1 din 12 cetăţeni, se poate spune că liderul PCC a lansat practic un atac împotriva societăţii chineze în general.
Pentru a susţine o persecuţie de o asemenea anvergură, Jiang Zemin avea nevoie de campanii de propagandă masive pentru a distruge reputaţia Falun Gong, şi de noi lagăre de muncă forţată şi centre de detenţie ca să poată primi fluxul imens de deţinuţi ce urmau să vină.
Astfel, a fost creat ”Biroul 610” - o agenţie extrajudiciară care îşi putea desfăşura activitatea fără constrângeri legale - şi s-a consolidat un aparat de cenzură a internetului pentru a opri oamenii să afle adevărul despre ceea ce se întâmplă.
Din acel moment, regimul comunist chinez a încercat să elimine Falun Gong prin cele mai brutale mijloace: spălarea creierului, tortură, abuzuri psihice şi sexuale, recoltare forţată de organe şi omor.
"Represiunea este motivată politic, iar marea majoritate a victimelor sunt oameni obişnuiţi care doar îşi exercită paşnic drepturile lor fundamentale la libertatea de credinţă, de asociere şi de exprimare", reiese dintr-un raport al Amnesty Internaţional din martie 2000.
Reprimând virtutea, recompensând viciile
Pe lângă costurile financiare şi umane ale campaniei, Partidul Comunist a dat o mare lovitură moralităţii societăţii chineze. Oficialii care au participat activ la omorul şi torturarea practicanţilor Falun Gong au fost promovaţi, iar membrii familiei victimelor erau forţaţi să se întoarcă unul împotriva celuilalt. Între timp, cei care refuzau să colaboreze sau erau împotriva campaniei, erau ei înşişi persecutaţi. Nici avocaţi şi oficiali oneşti din cadrul Guvernului nu au fost scutiţi de acest tratament.
”Campania de persecuţie împotriva Falun Gong a fost susţinută de oficiali ai Guvernului şi forţe ale poliţiei de la toate nivelurile şi a cuprins toate segmentele societăţii şi fiecare nivel al Guvernului din Republica Populară Chineză”, se declară în Rezoluţia HRC 188 a Congresului SUA.
Numere halucinante, sute de mii de oameni din toate categoriile sociale, au fost trimişi în lagăre de muncă forţată pentru reeducare. Legea permite Partidului să trimită în lagăr pe oricine, pentru un termen de până la trei ani, fără posibilitatea de audiere sau de a face apel. În 2007, un raport guvernamental american a concluzionat că cel puţin jumătate din deţinuţii din lagăre erau practicanţi Falun Gong.
Într-un raport din 2010, Amnesty Internaţional concluziona: ”Campania severă şi sistematică purtată timp de 10 ani împotriva Falun Gong a continuat şi s-a intensificat prin arestări brutale, procese nedrepte care conduc la lungi sentinţe, dispariţii forţate şi decese în timpul detenţiei în urma torturilor şi tratamentelor inumane”.
Nu mai puţin de 87.000 de cazuri de tortură gravă au fost documentate până în prezent de ONU. "Raportorul Special continuă să fie alarmat de decesele din locurile de detenţie în China. Rapoartele descriu scene oribile, în care deţinuţii, dintre care mulţi sunt adepţi ai mişcării Falun Gong, mor ca rezultat al relelor tratamente, neglijării sau îngrijirilor medicale neadecvate. Cruzimea şi brutalitatea acestor acte de tortură sfidează orice descriere", declara Asma Jahangir, raportor special al ONU în decembrie 2003.
Rezistenţă paşnică
"Falun Gong este un grup spiritual paşnic care nu a rănit pe nimeni. În mod tragic, acesta este pentru regimul de la Beijing ce erau evreii pentru nazişti - un duşman intern", a declarat vice-preşedintele Parlamentului European, Edward McMillan-Scott.
În ciuda brutalităţii neobosite a maşinăriei autorităţii de stat, Falun Gong nu a dispărut, ba dimpotrivă s-a extins în afara graniţelor Chinei, în prezent fiind practicată în peste 110 ţări, de aproximativ 100 de milioane de oameni. Falun Dafa a primit mii de premii şi onoruri, inclusiv în China înainte de începerea persecuţiei, iar Maestrul şcolii de qigong, domnul Li Hongzhi, a fost de cinci ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, între anii 2000 - 2012, datorită aportului adus omenirii prin principiile şi beneficiile şcolii.
Mai mult decât atât, practicanţii de pretutindeni au răspuns cu o apărare nonviolentă a demnităţii umane în China şi şi-au asumat rolul de a încuraja oamenii să vadă printre minciunile şi propaganda defăimătoare a PCC, încercând să pună capăt acestei persecuţii care durează de 14 ani.
”Nici unul din zecile de mii de practicanţi Falun Gong aflaţi în stare de detenţie, arestaţi sau condamnaţi nu este în conexiune cu vreo acţiune violentă sau vreo ameninţare de violenţă. În schimb, ”crima” lor este credinţa în Falun Gong”, a declarat Human Rights Watch în ianuarie 2002.
La sfârşitul anului 2009 Jiang Zemin, Bo Xilai, precum şi alţii oficiali chinezi au fost puşi sub acuzare pentru genocid şi crime împotriva umanităţii de tribunale din Spania şi Argentina, iar în alte 17 ţări au fost înaintate peste 50 de plângeri penale împotriva lor pentru aceleaşi acuzaţii.
Recoltarea forţată de organe
Utilizarea organelor de la prizonierii executaţi, despre care China a afirmat ca şi-au oferit ”voluntar” organele, este total diferită de acuzaţiile conform cărora China foloseşte prizonierii de conştiinţă - în principal practicanţii Falun Gong - ca sursă pentru transplanturile de organe.
Epoch Times a fost primul ziar din lume care a raportat despre recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong în China. Raportările noastre au fost onorate cu nominalizarea la premiul Nobel pentru Pace în anul 2010 pentru cartea domnilor David Matas şi David Kilgour, “Recoltarea sângeroasă” de organe de la practicanţii Falun Gong. David Matas, un renumit avocat al drepturilor omului şi David Kilgour, fost parlamentar şi secretar de stat pentru Asia–Pacific al Guvernului canadian, au condus investigaţii independente pe tema transplanturilor de organe, cei doi strângând un număr masiv de dovezi care i-a condus la concluzia că: “Au avut loc şi continuă să aibă loc şi astăzi recoltări de organe pe scară largă de la practicanţi Falun Gong, fără consimţământul acestora”, acest lucru fiind “o formă fără precedent a răului pe această planetă”. Numărul de transplanturi din surse inexplicabile s-a ridicat la peste 40.000, reiese din investigaţia acestora. (www.OrganHarvestInvestigation.com)
Profesorul Arthur Caplan, şeful Departamentului de Bioetică de la Centrul Medical Langone al Universităţii din New York, a ajuns la aceeaşi concluzie, anume că există un sistem de stat care “ucide la comandă”.
Perspectiva care se conturează este una înfricoşătoare. Închisorile şi lagărele de muncă din China, în colaborare cu spitalele afiliate armatei chineze şi poliţiei, aleg din sute de mii de prizonieri, donatori de organe pentru clienţii lor (mulţi de peste hotare), ceea ce înseamnă că îi ucid la comandă pe aceia ale căror organe au fost identificate că se potrivesc. Se vorbeşte despre o ”bancă vie de organe”, deţinuţilor fiindu-le făcute analizele şi introduse într-o bază de date în aşteptarea cumpărătorului.
Transplanturile reprezintă o afacere enormă, iar diferenţa dintre durata de aşteptare pentru un organ compatibil în China si cea dintr-un stat care practică legal transplantul de organe, este uriaşă. Spre exemplu, în Canada durata de aşteptare pentru un transplant de rinichi este de până la trei ani, iar în China se vorbeşte de săptămâni.
Până să înceapă persecuţia în 1999, existau doar 22 de centre de transplant de ficat în China, după şase ani erau 500, iar numărul centrelor de transplant de rinichi s-a triplat, ajungând la 360 în această perioadă.
Îngrijorare internaţională
În 2006 şi din nou în 2007, raportorii speciali ai ONU au cerut o explicaţie guvernului chinez privind afirmaţia de recoltare forţată de organe de la practicanţii Falun Gong. Beijingul n-a furnizat niciun răspuns de fond, negând pur si simplu acuzaţiile.
Într-un raport prezentat la cea de-a X-a sesiune a Consiliului Drepturilor Omului în 2009, prof. Manfred Nowak, raportor special privind tortura, a subliniat faptul că "noi rapoarte au fost primite cu privire la prelevarea de organe de la prizonierii condamnaţi la moarte şi de la practicanţii Falun Gong".
Experţii independenţi ai Comitetului ONU împotriva Torturii au abordat, de asemenea, problema recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong:"(China) ar trebui să efectueze imediat sau să permită efectuarea unei investigaţii independente privind acuzaţiile conform cărora unii practicanţi Falun Gong au fost supuşi la tortură şi folosiţi pentru transplanturi de organe şi să ia măsuri, după caz, pentru a se asigura că cei responsabili pentru astfel de abuzuri să fie judecaţi şi pedepsiţi".
În 2008, raportorii au arătat că: “Aşa cum s-a raportat, timpul scurt de aşteptare pentru un organ compatibil poate sugera existenţa unei arhive computerizate a organelor destinate transplantului şi a unei bănci imense de organe aflate în donatori vii”. Se pretinde că discrepanţa dintre numărul organelor disponibile şi numărul surselor identificabile este explicată de organele prelevate de la practicanţi Falun Gong, iar creşterea numărului de transplanturi din anul 2000 coincide şi se corelează cu începutul persecuţiei împotriva acestor persoane“.
În septembrie 2006, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care condamnă detenţia şi torturarea practicanţilor Falun Gong şi exprimă îngrijorarea faţă de rapoartele privind recoltarea forţată de organe. Problema a fost, de asemenea, ridicată de către conducerea UE, prin ministrul de Externe finlandez Tuomioja, care se întâlnea în acel an, cu ministrul de Externe al Chinei.
În Congresul Statelor Unite s-a discutat raportul privind Drepturile Omului din 2011 al Departamentului de Stat, care subliniază problema recoltării de organe de la practicanţii Falun Gong, precum şi de la alţi prizonieri de conştiinţă.
În octombrie 2012, 106 membri ai Congresului din ambele părţi i-au scris secretarului de stat Hillary Clinton, îndemnând-o să facă publice informaţii cu privire la recoltarea forţată de organe de la practicanţii Falun Gong şi a altor prizonieri închişi pe motive religioase sau politice şi i-au solicitat expunerea publică a tuturor informaţiilor pe care le-ar deţine legate de acest aspect.
Scrisoarea s-a referit, de asemenea, şi la o audiere a Congresului din 12 septembrie, în care martorii au arătat implicarea spitalelor chineze şi a medicilor în prelevarea forţată de organe de la prizonieri, cea mai mare parte a acestora fiind practicanţi Falun Gong, dar şi uiguri, tibetani şi creştini aparţinând bisericilor nerecunoscute de regimul comunist chinez (Biserica Romano Catolică este şi în prezent interzisă în China).
Parlamentul European a adoptat la 12 noiembrie o rezoluţie care cere Chinei „încetarea imediată a recoltării forţate de organe de la prizonieri de conştiinţă”, precum şi o anchetă completă şi pedepsirea celor responsabili de astfel de practici inumane.
Rezoluţia, adoptată de cele 28 ţări membre ale UE, reflectă „profunda îngrijorare faţă de rapoartele persistente şi credibile de recoltare sistematică condusă de stat şi fără consimţământ a organelor prizonierilor de conştiinţă din Republica Populară Chineză inclusiv de la un număr mare de practicanţi Falun Gong, încarceraţi pentru convingerile lor religioase, precum şi de la membrii altor grupuri minoritare etnice şi religioase”.
Starea curentă a lucrurilor
PCC a început să accepte, în principiu cel puţin, că aprovizionarea cu organe de la deţinuţi este necorespunzătoare. Ministrul adjunct al Sănătăţii, Huang Jeifu a declarat, în 2009, că prizonierii executaţi "nu sunt cu siguranţă o sursă adecvată pentru transplanturile de organe".
După 14 ani de de la începerea ei, persecuţia Falun Gong pare că a intrat într-o nouă fază, pe măsură ce influenţa politică a lui Jiang, care a văzut această persecuţie ca pe o cruciadă personală, s-a diminuat în mod semnificativ, iar controlul său asupra poziţiilor cheie din aparatul de securitate a fost subminat de lupta politică.
Chiar şi aşa, cu schimbările din ultimul an, nu înseamnă că persecuţia a încetat, potrivit experţilor. Dar ele indică faptul că acestei campanii nu i se mai acordă importanţa politică intensivă ce i-a fost acordată odată, şi că în unele zone din China ea nu mai poate fi susţinută.
Anul trecut a văzut lumina tiparului cartea ”Organele Statului” scrisă de David Matas în colaborare cu medici de pe întregul mapamond, care abordează tema abuzului privind transplanturile de organe în China şi începe cu un citat al unui conducător atenian din secolul 7, Solon: ”Când vom termina nedreptatea? Atunci când cei care nu sunt victime, vor simţi la fel de multă indignare ca cei care sunt”.
Un citat la care merită să reflectăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu