Urmăriți banii și începeți cu Voiculescu

Cristian Campeanu

Dramoleta cu accente grotești pusă în scenă de Antena 3 în care au jucat un rol nedemn și instituții fundamentale ale statului – Senatul și Președinția – a scos în evidență nevoia urgentă de a accelara crearea instituțiilor și procedurilor de recuperare a prejudiciilor înainte ca oamenii politici să se blindeze definitiv în fața amenințării concrete de a pierde averile obținute ilegal. 

Înainte de a vorbi despre „un nou contract social” și alte bazaconii egalitariste, ce-ar fi să încercăm să aplicăm una din prevederile vechiului contract, anume aceea care spune că cine fură plătește?

Nu vorbim de o plată în ani de închisoare și stigmat public ci de o plată concretă, în bani gheață. S-ar putea ca naturile rafinate să fie oripiliate de ideea că bunele moravuri ar putea fi întemeiate pe ceva atât de trivial cum sunt banii, dar, în condițiile în care societatea românească este coruptă pe scară largă și în profunzime iar legăturile dintre societate și stat sunt aproape rupte de lipsa de încredere, banii, mai precis, recuperarea banilor furați de funcționari și de politicieni și cheltuirea lor în mod transparent în folos public s-ar putea să fie singura cale concretă rămasă pentru a reface această încredere.

Un lucru este clar. Dimensiunea corupției în România rămâne uriașă, în pofida eforturilor DNA și a deciziilor curajoase ale unor judecători. Ne grăbim să precizăm că afirmația de mai sus nu trebuie interpretată nicidecum ca o minimalizare a eforturilor DNA, ci ca o subliniere a uriașei sarcini care îi stă în față și pe care nu o va putea duce la capăt de una singură. După discursul Laurei Codruția Kovesi de la bilanțul DNA, comentatorii s-au grăbit să scoată în evidență excelentele performanțe obținute de instituția pe care o conduce precum și faptul că, în sfârșit,ministrul Raluca Prună, a anunțat că o va nominaliza pentru un nou mandat.

Dar dacă citim mai atent discursul procurorului șef DNA, tonul este prea puțin festivist ci, dimpotrivă, alarmat și, pe alocuri, disperat. În primul rând Kovesi constată explicit că în materie de achiziții publice corupția este generalizată în pofida faptului că au fost trimise în judecată cu o treime mai mulți funcționari publici – aproape 500 – și de trei ori mai mulți primari și președinți de consilii județene. Cu alte cuvinte, administrația publică centrală și locală continuă să fie coruptă pe orizontală și pe verticală iar bugetele publice continuă să fie jefuite pe scară largă. Kovesi se întreabă retoric, dar răspunsul este evident: în pofida eforturilor considerabile ale DNA, instituțiile statului român nu sunt deloc mai curate.

În al doilea rând, după ce constată o creștere a gradului de recuperare a prejudiciilor și enumeră eforturile în acest sens depuse de DNA, Kovesi remarcă, pe de o parte, că infractorii se bucură de complicitatea autorităților pentru a scoate banii din țară, amintește că statul are de recuperat 200 de milioane de euro și atrage atenția că „este important ca hotărârile judecătorești definitive să fie executate efectiv” și că „aceste sume aparțin de drept bugetului de stat și trebuie să fie utilizate în folosul societății.” Ceea ce înseamnă, dacă dăm la o parte ambalajul diplomatic, că autoritățile executive ale statului nu pun în aplicare hotărârile judecătorești atunci când vine vorba de confiscări, ba mai mult, îi ajută pe infractori să-și securizeze prada. Dacă amintim că, la începutul lunii, DNA a început urmărirea penală pentru că nu s-a făcut nimic pentru recuperarea celor 60 de milioane de euro de la Dan Voiculescu, este clar la ceea ce se referă Kovesi.

În al treilea rând, Kovesi atrage atenția asupra faptului că „de multe ori mecanismele și procedurile judiciare sunt interpretate și aplicate diferit. Unii condamnați nu execută integral pedeapsa aplicată de judecători. Unii sunt eliberați condiționat fără a recupera prejudiciul sau folosind tertipuri administrative Astfel de situații duc treptat la pierderea autorității statului și la o lipsă gravă de încredere în instituții. Deși dispozițiile codului penal care au intrat în vigoare de 2 ani prevăd că liberarea condiționată poate fi acordată numai dacă s-a recuperat prejudiciul, practica judiciară este neunitară.” Altfel spus, există judecători dispuși să calce în picioare Legea pentru a-i elibera pe corupți pentru cărți scrise fraudulos dar fără nicio grijă pentru recuperarea banilor furați.

În sfârșit, procurorul șef DNA amintește tentativele Parlamentului de a limita prerogativele DNA.

Ceea ce rezultă din acest discurs este un SISTEM cu patru componente -  Administrativă, Executivă, Judiciară și Legislativă -, care conlucrează pentru încurajarea Corupției, protejarea Corupților și averilor dobândite prin Corupție. Cel mai recent și flagrant exemplu a fost spectacolul obscen pus în scenă de Antena 3 cu susținerea Parlamentului și a Președintelui Iohannis. Miza acestei mizanscene indecente nu a fost niciodată libertatea de expresie ci blocarea cu orice chip a confiscării bunurilor lui Voiculescu, a trecerii unui prag și stabilirii unui precedent. De aici și atacurile imunde declanșate împotriva judecătoarei Camelia Bogdan în paralel cu autovictimizarea pentru presupusa limitare a libertății de expresie. Cele două acțiuni trebuie privite în conjuncție pentru că orice discreditare a judecătoarei Bogdan ar valida „teoria persecuției” și ar pune în discuție decizia acesteia de condamnare a lui Voiculescu și de recuperare a prejudiciului. Când Parlamentul și Președintele se așează cu toată forța lor de partea „libertății de expresie” a Antenei 3, principala victimă riscă să fie mica judecătoare de la Curtea de Apel București. Or, asta nu putem accepta dacă mai credem că există speranțe.

Pentru a avea măcar o șansă la limitarea fenomenului corupției, este important ca instituțiile anticorupție să își modifice țintele de la obținerea unor condmnări cât mai mari – bune și ele nimic de zis – pe recuperarea prejudiciilor. Imperativul Follow The Money rămâne vital pentru a ieși de sub tirania sistemului descris de Kovesi și, dacă începe cu Voiculescu, cu atât mai bine. Când l-au închis pe Năstase toți au început să tremure pentru libertatea lor Acum dacă îi vor lua banii obținuți prin fraudă și corupție lui Voiculescu, nimeni nu va fi sigur pentru averea lui, indiferent de off shore-ul în care i-au ascuns.

După „fasciștii” de la Kiev, urmează „fasciștii” de la București

Cristian Câmpeanu

Atacul lansat de un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe rus la adresa Bucureștiului privind o presupusă „rescriere a istoriei” celui de-Al Doilea Război Mondial nu este nici întâmplător, nici singular, ci debutul unei campanii propagandistice care urmărește să descrie România drept un stat revizionist, cvasi-fascist, care ar căuta să rescrie granițele în Europa de Est. Scopul evident al demonizării României este să ofere muniție forțelor pro-ruse din Republica Moldova și separatiștilor din Transnistria și Găgăuzia și delegitimarea măsurilor de apărare pe care le-ar lua România pentru a răspunde militarizării agresive a peninsulei Crimeea și Mării Negre.

Rușilor le place să creadă despre ei că sunt sofisticați și subtili în politica externă, unde încă se bucură de reputația că ar juca șah în vreme ce americanii, simpli și bădărani, ar juca poker. Și atacul lansat de purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, la adresa României pare să se înscrie în același joc sofisticat. 

Ce a spus doamna în cauză? Domnia sa s-a referit la o expoziție deschisă pe 27 ianuarie – care este totodată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului – privind deportarea etnicilor germani din Transilvania în URSS pe care a acuzat-o că ar fi avut „tonuri fățiș antisovietice și antirusești”, punându-se accentul pe condamnarea acțiunilor „crude, inumane” ale „forțelor de ocupație sovietice” față de etnicii germani și lăsându-se în schimb deoparte „fapte pe larg cunoscute care dovedesc vina Berlinului și a Bucureștiului în genocidul evreilor și al țiganilor”. „La ceremonia de deschidere a expoziției (despre deportarea sașilor) nu s-a auzit niciun fel de condamnare a Holocaustului, niciun cuvânt de compasiune pentru evreii români. A fost dat uitării adevărul istoric potrivit căruia listele cu germani care urmau să fie exilați din România postbelică au fost întocmite chiar de administrația românească”, a denunțat Zaharova. 

În acest mod, a spus oficialul rus, Bucureștiul și-a asigurat reducerea comunității de sași și totodată a comunității maghiare în Transilvania în favoarea populației românești. „Cine, dacă nu în primul rând președintele României, etnicul german Klaus Iohannis, ar trebui să cunoască aceste pagini din istoria recentă a țării sale” a lansat întrebarea în eter Maria Zaharova care a introdus și amenințarea de rigoare precizând că „în aceste zile când este marcată capitularea naziștilor la Stalingrad, Rusia nu a uitat de partea cui a luptat armata română în acele zile”.

Ce avem aici? Avem, mai întâi un a avertisment aruncat ostentativ în fața autorităților române că Moscova știe ce se întâmplă la București și urmărește cu atenție ce se întâmplă aici. „Știm tot ce faceți, avem ochi peste tot”, acesta este primul mesaj pe care rușii au dorit să ni-l transmită. În al doilea rând avem o acuzație deschisă de epurare etnică. Rușii, care i-au deportat pe etnicii germani, acuză autoritățile române că au alcătuit listele cu germanii – dar și cu ungurii – care urmau să fie deportați în URSS. În realitate, nu există nici o dovadă că ar fi existat o acțiune sistematică de deportare a altei etnii cu excepția celei germane, dar rușii, care sunt maeștri la rescrierea istoriei, introduc în mod deliberat deportarea ungurilor pentru a amplifica în mod deliberat tensiuni etnice româno-maghiare care nu există. Vorbim de acuzații de epurare etnică din partea unei puteri care i-a dus pe românii din Basarabia în Kazahstan, ca să punem lucrurile în perspectivă istorică. Cât despre acuzația că românii au făcut listele cu germani, aceasta poate fi adevărată. Întrebarea este însă dacă rușii au cerut astfel de liste

Acuzația fundamentală este însă aceea de negare sau cel puțin de lipsă de sensibilitate față de Holocaust. Să admitem din start că data lansării expoziției despre deportarea germanilor a fost neinspirat aleasă. Holocaustul este unic în istorie și ziua comemorării victimelor Holocaustului ar fi trebuit consacrată exclusiv acestora. Dar, acestea fiind zise, trebuie spus că România a făcut pași enormi către recunoașterea și asumarea vinei istorice a participării la Holocaust, pași pe care Rusia nu i-a făcut niciodată și nici nu îi va face vreodată pentru a-și asuma pogromurile anti-evreiești postbelice. Acuzațiile Rusiei nu au alt scop decât să creeze imaginea unei Românii revizioniste și cvasi-fasciste, când adevărații revizioniști și fasciști se află la Moscova. Acesta ar fi trebuit să fie mesajul de răspuns al Ministerului de Externe al domnului Lazăr Comănescu, nu scuzele penibile pe care le-a emis MAE. 

Cât despre amenințarea că Rusia nu uită Stalingradul și participarea României la războiul din Est, nu există decât un singur răspuns demn: „România nu uită pactul Stalin-Hitler/Ribbentrop-Molotov”.