Maria
Elena Chindea
fără
să cer pașaportul verde
primesc
oamenii curcubeu (oamenii licurici au țesut de mult
plasă
magică celulelor mele) sunt o gazdă perfectă
pentru
culori și inorogi pășunați de poveste
numai
propria umbră rebelă mă repudiază constant
după
câte-o orgie cu soma inima întinde ventuze oriunde fără să
numere
pădurile
beau jarul adâncului plonjez pe setea lor sacră în rădăcină
duhului
cină vultur și rug adăpost de furtună
te
iau de mână pretutindeni orb mă rănește atingerea
vrăjit
glăsuiește văzut și nevăzut
surpă
iriși cascadele cărnii vuiesc asurzitor
găuri
albe sfredelesc prin vid
schimb
coduri frenetic mestec războaie în pace
mă
cufund în materie experimentez stări schimbătoare
mișcarea
și nemișcarea
semnează
contracte pe toate nemărginirile
crivățul
smulge îngerii negri din utere însângerate
îi
trimite să se murdărească de zâmbete în lume
bat
cărări prin mine alpiniști medaliați și turiști de duminică
îmi
deschid venele sapă tranșee țin sub asediu concentric
gândurile
toate identitățile
să
curețe de smog vise prunci albi așază oglinzi respirației
duhul
țâșnește din lampă înțelepțește dorul de tine
precum
pojarul copilăriei erup sorii în epidermă
ca
o nălucă pășesc printre oaspeți mă îmbracă râsul lor
cromatic
pân'
la drenare
fără
identitate
țipă
țâșnește
lumina
TU
