De la capitalism la socialism si retur. O biografie intre doua revolutii (16)

Silviu Brucan

Idei si contribuţii teoretice

Silviu Brucan: 
In primul rând pentru că - aşa cum sublinia prof. James N. Rosenau - „este prima carte scrisă într-o engleză clară, a unui autor venită din Est cu privire la marile probleme ale politicii mondiale". In al doilea rând, a fost socotită ca o analiză obiectivă a politicii de mare putere atât a Statelor Unite, cât şi a Uniunii Sovietice, care ducea la concluzia că interesele celor două superputeri, deşi conflictuale, dictau în acelaşi timp forme de cooperare - teză care i-a intrigat pe americani,

Şi acum să punctez telegrafic principalele idei şi teorii proprii, menţionate în literatura de specialitate:
(1) Lacuna fundamentală a teoriei lui Marx o constituie axarea aproape exclusivă pe evoluţia unui tip de agregare socială, clasele, cu subaprecierea celuilalt tip de agregare socială, etnicitatea. Marx şi Engels s-au axat pe lupta de clasă ca motor al istoriei, elaborând teoria originii şi dezvoltării ei în diferite fomaţiuni sociale, precum şi a statului ca instrument al dominaţiei sociale. Cealaltă faţetă a dezvoltării istorice, comunităţile etnice, în care oamenii se unesc pe baza unor relaţii diferite, iniţial de rudenie, ulterior de limbă, teritoriu, cultură sau religie comune, au găsit în lucrările lui Marx o reflectare minoră şi subordonată. Or, tocmai aici este cheia problemei - evoluţia comunităţilor etnice n-a urmat întotdeauna logica luptei de clasă şi adesea a venit în conflict cu ea. Această eroare teoretică a dus la falimentul politicii marxist-leniniste în problema naţională.

Cadrul conceptual al cărţii este construit pe premisa că agregarea oamenilor potrivit acestor două tipuri de relaţii sociale este ceea ce condiţionează comportarea şi gândirea lor atunci când participă în mod activ la acţiuni pe scară largă. Deşi cele două tipuri se împletesc şi interacţionează în cadrul diverselor forme de societate, fiecare are o origine istorică proprie, o dinamică şi o evoluţie diferite.

Supoziţia din Manifestul Partidului Comunist după care deosebirile naţionale şi antagonismele dintre naţiuni vor dispărea ca urmare a schimbărilor structurii sociale (a dezvoltării burgheziei sau a dictaturii proletariatului) a fost invalidată de istorie. în secolul care s-a scurs de-atunci, dezvoltarea burgheziei nu a dus la dispariţia deosebirilor naţionale, iar conflictele dintre statele burgheze continuă să se manifeste şi în zilele noastre. După Revoluţia din 1848, francezii au rămas francezi. Au trecut şapte decenii de la Revoluţia din Octombrie, iar ruşii, ucrainenii şi gruzinii nu numai că şi-au păstrat intactă naţionalitatea lor distinctă, dar se ceartă între ei pe chestiuni teritoriale, religioase şi etnice.

(2) Examinând ciclurile lungi ale istoriei omenirii, am descoperit o anumită regularitate dialectică, apărută o dată cu geneza primelor comunităţi etnice şi cu scindarea societăţii primitive în clase şi care s-a transmis în forme adaptate în toate formaţiunile sociale. Iniţial, această regularitate a apărut sub forma conflictului dintre tendinţa centrifugă la dispersare teritorială şi existenţa autonomă a triburilor, pe de o parte, iar tendinţa centripetă de unire şi confederare a mai multor triburi sau grupuri etnice, dictată atât de dezvoltarea economică şi a schimburilor, cât şi de competiţia sau ameninţarea externă, pe de altă parte.

Acelaşi fenomen apare într-o formă adecvată în societatea modernă: pe de o parte, naţiunile sunt măcinate de conflicte sociale interne, iar pe de altă parte, când naţiunile care luptă pentru autonomia şi independenţa lor sunt ameninţate sau atacate de o putere străină, un impuls centripet uneşte clasele şi grupările sociale componente. In primul caz, predomină interesele de clasă şi ideologia care le însoţeşte; în al doilea caz, capătă prioritate interesul naţional şi strategia care-1 deserveşte.

Intreaga epocă inaugurată de Revoluţia franceză a fost marcată de interacţiunea dialectică a relaţiilor de clasă şi a relaţiilor naţionale, de perioade în care tăria relativă a unora asupra altora şi-a spus cuvântul în orientarea politicii externe a statelor.

In 1789, când a izbucnit Revoluţia franceză, factorul clasă şi ideologia care îl însoţeşte au devenit predominante în politica puterilor europene şi, până la urmă, au dus la încheierea Sfintei Alianţe, inspirată de ţarul Rusiei, Alexandru I şi de cancelarul Imperiului habsburgic, Metternich, organizaţie reacţionară a monarhiilor europene, care avea drept scop înăbuşirea mişcării revoluţionare şi de eliberare naţională din Europa.

In schimb, în timpul primului război mondial, conflictul naţional şi interesele strategice care-1 însoţesc au trecut pe prim-plan; puterile imperialiste erau atât de absorbite de intensitatea rivalităţii dintre ele, încât Lenin a putut cita acest factor ca una dintre condiţiile care au permis succesul Revoluţiei din Octombrie. Abia după ce statele capitaliste şi-au dat seama de natura şi amploarea revoluţiei, contradicţiile de clasă au devenit prioritare şi hotărârea de a sugruma revoluţia a călăuzit politica lor externă.

In timpul celui de-al doilea război mondial, când Germania hitleristă ameninţa să cucerească hegemonia mondială, SUA, Anglia, precum şi Uniunea Sovietică, au trecut divergenţele ideologice de clasă pe plan secundar, făurind o coaliţie politico-militară pentru înfrângerea lui Hitler. Considerentele naţional-strategice au prevalat. In ţările ocupate de hitlerişti, de asemenea, conflictele de clasă au fost estompate în favoarea luptei de eliberare naţională. In România s-a făurit, în acest scop, o coaliţie largă, care cuprindea partidele burgheze, monarhia şi partidul comunist.

Am numit această regularitate istorică balansoarul factorilor clasă şi naţiune în politica internaţională, pentru a sublinia că, atunci când unul urcă, celălalt coboară, aşteptând să-i vină rândul să urce din nou; dar niciodată vreunul dintre ei nu dispare din componentele politicii externe a statelor.

După cel de-al doilea război mondial, când procesul revoluţionar s-a extins în Europa de Est, SUA şi puterile occidentale au ripostat cu politica „stăvilirii" sau „împingerii înapoi" a comunismului (de la containment la roll back policy). Crearea Pactului nord-atlantic, NATO, Planul Marshall şi Doctrina Truman au marcat trecerea conflictului ideologic de clasă pe prim-planul politicii internaţionale.

O dată cu oprirea valului revoluţionar în Europa, centrul de gravitate s-a mutat în Africa, Asia şi America Latină. Pe fondul renaşterii naţionale care a cuprins „lumea a treia", protestul preşedintelui de Gaulle împotriva hegemoniei SUA în Vest şi izbucnirea polemicii chino-sovietice în Est au marcat trecerea la o nouă perioadă, în care interesele naţional-strategice au devenit predominante în politica mondială. A fost perioada în care cele două superputeri, SUA şi URSS, au elaborat şi semnat cele două tratate nucleare menite să asigure hegemonia lor mondială în problema păcii şi a războiului.

Dacă în perioada postbelică, ţările din Europa de Vest, ca şi cele din Est, erau strict aliniate în spatele superputerii respective, SUA şi URSS, în noua perioadă, condiţiile internaţionale favorizau o tendinţă inversă: afirmarea independenţei şi a intereselor naţionale, accentul pus pe egalitatea naţională şi identitatea culturală şi respingerea formelor de dominaţie hegemonică.
Iată contextul internaţional în care s-a produs revirimentul naţional în România.

(3) Metoda pe care am folosit-o pentru a descoperi originea politicului şi a defini, pe această bază, esenţa politicii este socotită originală. Examinând principalele cercetări făcute de antropologi în societatea primitivă, am ajuns la concluzia că sfera politicii începe acolo unde se termină cea a rudeniei de sânge. Din momentul în care stadiul relaţiilor sociale depăşeşte relaţiile bazate pe înrudirea de sânge, între indivizi şi grupuri se declanşează o competiţie, ce devine cu atât mai aprigă, cu cât este mai ridicat nivelul material şi spiritual al tribului. Cu alte cuvinte, originea politicii rezidă în inegalitatea mai întâi biologică, apoi, treptat, economică şi socială, care apare şi se afirmă de îndată ce înrudirea de sânge - care până atunci camuflase inegalitatea - încetează a mai fi factorul social regulator. La conducerea tribului se instalează oameni mari şi puternici: cei cu însuşiri fizice şi spirituale de şefi (vrăjitori, şamani, bătrâni înţelepţi), apoi cei care deţin anumite privilegii economice (puţul de apă şi veldkos la boşimani), şi rang social, stabilindu-se astfel relaţii între conducători şi conduşi. Tendinţa unora de a-i domina şi de a-i conduce pe ceilalţi - iată esenţa politicului.

(4) Sunt folosite în universităţi două modele analitice pe care le-am elaborat în cărţile mele.
Primul priveştc, formarea politicii externe a statelor (foreign policy making), model cu cinci seturi de variabile: (a) bazele natural-materiale (mărimea teritoriului şi numărul de locuitori, aşezarea geografică şi forţele de producţie; (b) structura socială şi forţele sociale; (c) factorii de conjunctură, pe care se grefează; (d) sistemul statal, adică instrumentele puterii şi (e) conducerea, adică modul în care puterea este folosită şi dirijată. Acest model priveşte statele naţionale ca sisteme cu imput, output şi feedback în interacţiune constantă cu mediul internaţional.

1. SCHEMA FORMĂRII POLITICII EXTERNE A STATELOR

Cel de-al doilea model analitic priveşte dinamica politicii mondiale, care poate fi folosit atât pentru explicarea situaţiei actuale, cât şi pentru prognoza la nivel mondial. 

Modelul se bazează pe un sistem de patru forţe motrice aflate în continuă interacţiune:
(a) presiunea tehnologiei moderne şi a interdependenţei ca formă specifică a modului în care forţele de producţie ce emană din societăţile naţionale operează în politica mondială;
(b) politica puterii (Power politics), care îmbracă forma rivalităţii dintre marile puteri; (c) autoafirmarea naţională, riposta ţărilor mici şi sărace împotriva structurilor de dominaţie şi exploatare, şi (d) schimbarea socială care, deşi esenţialmente fenomen intern, poate afecta în mod serios relaţiile internaţionale, mai ales într-o regiune de importanţă strategică.

Pe scurt, consider că jocul dintre aceste forţe (ciocniri sau combinaţii) produce dinamica politicii mondiale.

In ceea ce priveşte cărţile consacrate Uniunii Sovietice şi ţărilor socialiste, ele au fost semnalate în presă şi literatura de specialitate. In prima mea carte de acest gen, The Post-Brezhnev Era, apărută în 1983, se spune încă din Introducere:
Sistemul politic centralizat la maximum, care a fost creat pentru a face faţă sarcinii enorme de industrializare a unei ţări agrare înapoiate intr-un mediu internaţional ostil, este incapabil să asigure managementul similar unei ţări industriale dezvoltate. El a devenit cea mai mare barieră în calea dezvoltării societăţilor est-europene. (...)
Ce înseamnă reforma economică într-o ţară socialistă? Modelul economic stalinist este o construcţie politico-ideologică în care economicul e subordonat. Reforma este menită mai întâi de toate să restabilească primatul criteriilor economice în organizarea şi funcţionarea economiei.
Dar reforma economică nu este doar o problemă economică. Ea implică descentralizarea deciziei... Cu alte cuvinte, cere democratizarea întregului sistem. Şi aici, birocraţia privilegiată a vechii structuri anacronice a puterii, ca şi „ultimii Mohicani" ai spiritului ideologic stalinist vor rezista la schimbare.

2. MODEL ANALITIC AL DINAMICII POLITICII MONDIALE

In cartea World Socialism at the Crossroads, scrisă în 1986 şi apărută în 1987, precizam în Prefaţă:
Această carte a fost inspirată de perspectiva ce o prevăd, conform căreia, dacă societăţile din Est nu-şi adaptează sistemul la revoluţia ştiinţifico-tehnică (cel puţin în măsura în care Vestul a şi făcut-o), socialismul va rămâne cantonat în secolul al XX-lca, oricât de paradoxal sună aceasta pentru o filozofie politică destinată viitorului.

Cu trei ani înainte, încheiam un articol publicat în International Herald Tribune (3 septembrie 1987) cu fraza profetică:
Până în 1990, o nouă generaţie politică va prelua conducerea în toate ţările Europei de Est.
Toate aceste afirmaţii au fost considerate ca anticipări care şi-au găsit confirmarea în evenimentele ulterioare din lumea comunistă.

Idila lui Brucan cu Televiziunea

Alexandru Singer: 
Circulă şi acum o serie de legende printre veteranii TVR despre perioada în care aţi condus instituţia. De fapt, cum aţi ajuns la Televiziune?


Silviu Brucan: 
In 1962, când m-am întors în ţară, după aproape şapte ani de serviciu diplomatic în America, m-a chemat Gheorghiu-Dej şi mi-a propus mai întâi un post la MAE şi apoi la TVR.

Ideea de a organiza Televiziunea mi-a surâs, şi chiar mă gândisem la iniţierea unor programe, dar, fiind ceva nou, i-am cerut permisiunea să fac ceea ce cred eu de cuviinţă.

Având spatele asigurat, mi-am sporit iniţiativele. Imi amintesc două programe de mare audienţă: „Istoria teatrului", prezentată de Ion Marin Sadoveanu, cu eleganţa şi subtilitatea unui vorbitor de rasă - fiecare perioadă, începând cu teatrul antic grec, fiind ilustrată cu acte sau scene caracteristice -, şi un serial muzical obţinut cu ajutorul unor amici americani, în care celebrul compozitor şi dirijor Leonard Bemstein, cu farmecul său inconfundabil, explora secretele muzicii clasice pe înţelesul tuturor.

In fiecare duminică după-amiază, milioane de oameni se uitau la programul distractiv „Varietăţi", cu scene de dans şi cântec ce alternau cu piese comice, numere de circ şi cuplete de satiră politică. Aici defilau Margareta Pâslaru, Marina Voica şi, bineînţeles, Gică Petrescu, care lansau şlagăre şi ilustrau programele muzicale iniţiate de Paul Urmuzescu, aici s-au lansat regizori ca Valeriu Lazarov şi Bocăneţ, realizatori, ca Radu Anagnoste, Ileana Pop şi mai ales Octavian Sava. Succes a făcut şi „Teleenciclopedia", care ţine afişul şi azi, după mai mult de treizeci de ani. Pentru marţi seara, am iniţiat „Teatrul TV“ cu Petre Sava Băleanu, punând în scenă piese celebre din repertoriul clasic şi altele pe teme contemporane, unde s-au remarcat tineri regizori, ca Nicolae Motric, Cornel Todea, Letiţia Popa, Dinu Cernescu, Cornel Popa ş.a.

Tudor Vornicu tocmai se întorsese de la Paris, unde fusese corespondentul Scânteii şi al AGERPRES. L-am chemat şi i-am propus un post de conducere la Televiziune. Era fericit, iar eu eram sigur de o achiziţie excepţională. Aşa au prins aripi la TV investigaţia reportericească, ancheta de teren, interviul - domenii în care s-au afirmat Alexandru Stark, Emanoil Valeriu, Carmen Dumitrescu, Rodica Rarău, Cornelia Rădulescu. In cadrul programelor pentru copii, îmi amintesc cu emoţie de vajnicul căpitan Val-Vârtej, interpretat cu savoare de Dem. Savu; de Baronul Munchhausen, creat cu haz şi graseiere inconfundabilă de Nicolae Gărdescu; de Paganelul lui Tudorel Popa, de adorata copiilor Irina Bora şi de câţi alţii! Veneau apoi scenografii de excepţie, ca Armând Crintea şi Teodora Dinulescu, ambii arhitecţi, care făceau miracole din sărăcia de mijloace existente. Memorabilă rămâne întâlnirea cu marea noastră Maria Tănase şi apoi cu formidabilul Fărâmiţă Lambru. Ii ţin minte pe Carmen Dobrescu, Florica Gheorghescu, Marga Huss, Traian Buhlea şi pe ilustratorul muzical pentru toate anotimpurile, Lucian Ionescu. Dintre operatori, îmi amintesc de Beatrice Drugă şi Ovidiu Drugă, dintre ingineri, de Bujor Ioniţă. Cu Florin Brătescu am introdus, pentru prima dată la noi, programul de ştiri (Big News) în care textul era ilustrat cu imagini şi film. Mă bazam pe directorul TV, Alexandru Comescu.

Ce echipă formidabilă a avut Televiziunea Română şi ce oameni extraordinari au crescut şi s-au afirmat ca TV personality în aceşti treizeci de ani! Păcat că cei mai mulţi dintre ei s-au dus, unii chiar prea de timpuriu!

In ceea ce mă priveşte, am cunoscut timp de şapte ani televiziunea americană şi am învăţat meserie la BBC. Am avut norocul să-l întâlnesc la Festivalul Enescu pe directorul Secţiei Interne a BBC-ului şi m-am împrietenit cu el, devenindu-i ghid prin staţiunile noastre montane şi în mănăstirile din Nordul Moldovei. A fost atât de încântat de sejurul din România, încât m-a invitat să vin la BBC, la Londra, pentru trei săptămâni. Am participat regulat la şedinţele săptămânale de program, am trecut câte patru zile pe la fiecare secţie, am asistat în studiouri la elaborarea programelor şi am vizionat zeci de filme şi seriale, dintre care am ales şi achiziţionat, la preţuri foarte rezonabile, serialele „Sfântul" şi „Forsyte Saga", după romanul lui Galsworthy, spre deliciul publicului românesc, precum şi mai multe filme ştiinţifice în care englezii sunt neîntrecuţi.

Merită să menţionez aici metoda programării, aşa cum o practica BBC, pentru că şi noi trebuie să ajungem acolo. Primul punct pe agenda şedinţei era Ratings - evaluarea pe baza sondajelor efectuate cu 1 800 de aparate de înregistrare ataşate la televizoare din întreaga ţară, potrivit unui eşantion reprezentativ al telespectatorilor după categorii sociale, profesie, vârstă şi sex. Şeful secţiei de sondaje raporta procentul telespectatorilor care urmăriseră fiecare program, şi apoi urma o discuţie cu concluzii privind alcătuirea programului următor. Laudele şi criticile erau foarte articulate, fără menajamente, şi de aceea comentariile deveneau vii şi interesante. Mi s-a părut important de reţinut faptul că deciziile nu erau dictate doar de criteriul marketing, adică de procentul audienţei. Dacă se socotea că un gen de emisiune cu valoare calitativă nu are încă mare audienţă la public, se persevera în programarea ei, până când acesta se învăţa s-o aprecieze. Cum spuneam noi pe vremea aceea, BBC nu se lua după „coada masei".

M-a impresionat în mod special satira politică - modul necruţător în care mânuiesc britanicii critica socială şi politică. Imi stăruie şi acum în minte o emisiune a unei celebru comic transmisă duminica seara, la o oră de vârf. El spunea cam aşa: „Marea spargere de la Banca Angliei a fost opera unor bandiţi, dar meritul principal al reuşitei îi revine celui care a plănuit lovitura până în cele mai mici detalii - the mastermind. Or, legea de fier a unui mastermind impune să fie şi să rămână în afara oricărei bănuieli, pentru a nu fi descoperit. Ei bine, conchidea el, cred că în lovitura de la Banca Angliei mastermind a fost (şi în acest punct s-a oprit pentru a ridica tensiunea) Regina-mamă!“

Numai cine ştie cât de iubită şi respectată este acolo Regina-mamă poate percepe efectul de şoc al scenei.

M-am decis să introduc şi eu în programul de varietăţi satira politică, şi am găsit în Mircea Crişan şi Amza Pellea interpreţii ideali pentru asemenea texte. Bineînţeles că reprezentantul cenzurii la repetiţia generală cerea pe un ton imperativ scoaterea cupletului din program. Dar, având spatele asigurat, decideam să rămână pe „barba mea“.

Se înţelege că, în momentul în care a murit Gheorghiu-Dej şi a venit la putere Ceauşescu, mi-am dat seama că nu voi mai putea proceda astfel şi am demisionat.

Era sfârşitul lui martie 1965.


va urma

Interviu cu generalul Ion Mihai Pacepa (7)

Dan Andronic

„Închisorile CIA din România au fost sprijinite de Ion Iliescu și Ioan Talpeș”

Ion Mihai Pacepa - Dan Andronic

Dan Andronic: 
Atunci ce bază de raportare la scară istorică ne rămâne pentru o judecată corectă?


General Pacepa: 
Autorii Constituției americane, temându-se că politicienii ajunși la putere pot folosi abuziv acuzația de trădare împotriva oponenților lor politici, au decis să nu dea Congresului și Casei Albe dreptul de a modifica definiția trădării. De aceea trădarea este singurul act ilegal definit în Constituția SUA care, în Articolul III, secțiunea a 3-a, stipulează: „Trădarea contra Statelor Unite consistă în înrolarea în război împotriva lor, sau în aderarea cu inamicul prin acordarea de sprijin și ajutor.” Această definiție nu a fost schimbată din 1787, când această piatră de hotar a democrației vestice și cea mai veche Constituție în funcțiune a fost aprobată.


Dan Andronic: 
În 1999, Tribunalul Suprem al României v-a anulat cele două condamnări la moarte ce v-au fost date de regimul Ceaușescu, și a ordonat să vi se restituie gradul de general, cetățenia română și bunurile ce v-au fost confiscate de Securitate. Președintele completului de judecată, Paul Florea, a spus că ați făcut în 1978 ceea ce întreaga țară a văzut 11 ani mai târziu: l-ați executat pe Ceaușescu. Vă considerați reabilitat?


General Pacepa: 
Nu. Fostul șef SRI, Virgil Măgureanu, a catalogat decizia Curții Supreme de Justiție ca pe o „greșeală într-un șir de erori de acest gen,” iar Ion Ilici Iliescu a declarat public că doar Ceaușescu poate executa acea decizie. Rezultatul: autoritățile române au refuzat să o pună în practică.

Un larg articol publicat la 20 ianuarie 2004 în cotidianul american „The Washington Times” a documentat că punctele de frontieră ale României continuau să aibă mandate de arestare pentru mine.

Dan Andronic: 
L-am citit când m-am documentat pentru interviu și m-am minunat. Abia după ce autorul acestui articolul, Arnaud de Borchgrave, care era atunci și editor at large al agenției internaționale de presă UPI, a semnalat această erezie, președintele Tribunalului Militar Teritorial București, Generalul Constantin Panaitescu, a anulat mandatele de arestare împotriva dumneavoastră. „Curat murdar, coane Fănică,” cum spunea Caragiale. Reabilitat, dar cu mandatul de arestare la frontieră…


General Pacepa: 
Sau cum spunea Ceaușescu: „Eu am făcut Constituția, eu o refac.” În 1992 și 1993 același Ion Ilici Iliescu și același Virgil Măgureanu (né Astalos) au redeschis acțiunea penală împotriva d-lui Mircea Răceanu (condamnat la 25 ani închisoare) și a fostului maior de Securitate Ion Stana (condamnat la 20 de ani temniță grea) pentru că au colaborat, de asemenea, cu guvernul SUA. Ambii au fost eliberați după împușcarea lui Ceaușescu, și ambii au primit imediat azil politic în SUA. Dar primul președinte al României democrate și șeful SRIului său vroiau ca ambii să fie reîncarcerați pînă la sfârșitul sentinței dată de regimul Ceaușescu.


Dan Andronic: 
În august 2012 premierul Victor Ponta cerea autorităților să controleze listele electorale, și să scoată pe „cei care nu trebuie să se afle pe ele: Elodia Ghinescu și generalul Pacepa.” Este această cerință a premierului o dovadă că nu v-a fost redată nici măcar cetățenia română, deși sunteți născut în România?


General Pacepa: 
Da.


Dan Andronic: 
Ce s-a întamplat cu bunurile confiscate de Securitate?


General Pacepa: 
Guvernul român a refuzat să le restituie sub pretext că, după confiscare, ele au fost predate unor instituții guvernamentale de către Securitate și că, în conformitate cu legea, aceste instituții le pot restitui doar Securității, de la care le-au primit. Cum Securitatea nu mai există, bunurile nu pot fi restituie. Case closed.

Am reprimit doar gradul de general și dreptul la pensie. Pe care refuz să o iau de 10 ani. Dar nu prin decret prezidențial, potrivit legii, ci printr-un obscur act intern al SIE semnat de unul din directorii săi adjuncți, generalul Marcel Alexandru, care este un real prieten al SUA.


Dan Andronic: 
Până și copiii lui Ceaușescu au primit înapoi bunurile ce le-au fost confiscate de Securitate. Mai mult, au primit despăgubiri de 20.000 de euro...


General Pacepa: 
Ceaușescu a trădat România, nu Securitatea, care se pare că a rămas în continuare un factotum din umbră.


Dan Andronic: 
România a fost menționată în scandalul “black-holes” legat de închisorile secrete ale CIA. Știți câte ceva din dedesubturile acestui scandal?


General Pacepa: 
Recent am publicat în SUA un larg articol despre acest așa zis scandal. Este intitulat, în traducere liberă, „Sprijiniți CIA, nu-i dați o copită.” După cum vedeți din titlu, sunt ferm de partea CIA. De ce? Pentru că plaga terorismului a devenit apocaliptică, iar CIA este singura organizație din lume capabilă să ne protejeze de ea.

Într-un recent articol publicat în „The Wall Street Journal”, fostul director al CIA, James Woolsey, documentează pericolul ca teroriștii să explodeze la mare înălțime o mică bombă nucleară destinată destabilizării rețelei electrice a SUA sau a Europei, precum și a întregii infrastructuri care depinde de această rețea: transporturile terestre, aeriene și maritime, sistemele bancare, alimentarea cu electricitate și apă necesare menținerii civilizației și vieții a sute de milioane de oameni.

James Woolsey

James Woolsey, care în 1983-86 a fost delegatul SUA la tratativele de dezarmare nucleară, între 1983-86 a fost ambasadorul SUA la negocierile pentru reducerea forțelor armate convenționale, și în 1993-95 a fost director al CIA, este fără îndoială unul din cei mai competenți experți în materie. El a documentat de asemenea, pe baza datelor acumulate de comisia de specialitate a Congresului SUA (Congressional Electromagnetic Pulse Commission, EMP), că o asemenea bombă nucleară, obținută din Rusia sau Coreea de Nord, poate fi lansată și de o grupare teroristă cu ajutorul unei rachete sovietice SCUD instalată pe un vas de pescuit din apele teritoriale ale SUA sau Europei.


Dan Andronic: 
Cât de îndreptățit credeți că a fost acest program de interogare a suspecților de terorism? Unde este granița între nevoia de informații și respectarea drepturilor omului?


General Pacepa: 
V-am dat câteva motive pentru care Președintele George W. Bush a aprobat interogarea coercitivă a teroriștilor capturați.

Imaginați-vă acum o Românie care, luni de zile, rămâne fără electricitate, fără apă, fără mâncare, fără trenuri și fără avioane, în care nici măcar autoturismele nu mai pot fi pornite și veți înțelege de ce președintele Iliescu și generalul Ion Talpeș au sprijinit efortul secret al președintelui George Bush și al CIA, menit să protejeze Lumea Liberă de apocalipsa noului terorism. Am convingeri politice diferite de cele ale președintelui Iliescu și ale Generalului Talpeș, dar asta nu mă impiedică să le admir curajul și să-i felicit pentru patriotism.

La 3 ianuarie s-a inaugurat cel de al 114-lea Congres al SUA, dominat acum de Partidul Republican. Sunt convins că el va restabili prestigiul CIA - nici un membru al fracțiunii republicane din cel de al 113-lea Congres al SUA nu a semnat documentul la care va referiți, cel care a incriminat CIA.


Dan Andronic: 
Cât de mult s-a schimbat România în ultimii 25 de ani?


General Pacepa: 
Enorm. România din poze și filme, cu noile ei construcții, arată complet occidentalizată. Deși sunt departe de România, în ani și kilometrii, realizez și că barierele ridicate de Securitate între români au dispărut aproape complet, simt noua generație de români care se zbate să dea țării o nouă ființă națională. În același timp este fascinant pentru mine să văd în presa din București, care arată azi ca un mini New-York, cum înalți demnitari și prestigioși istorici români încearcă să-l reabiliteze pe Ceaușescu.

Evident, în cei 25 de ani care au trecut de la demolarea Zidului Belinului, am învățat cum democrația poate fi transformată în tiranie, dar încă învățăm cum să scăpăm de acel coșmar.

Universitatea George Mason din statul Virginia a creat un unic Muzeu al Comunismului pe internet. Îl recomand cu căldură cititorilor dvs. Mesajul principal: este relativ ușor să repari daunele economice aduse de comunism, dar este mult mai dificil să eradichezi deformările generate de comunism în mentalitatea oamenilor.


Dan Andronic: 
Dacă ar fi să faceți o evaluare a regimului postcomunist, care ar fi personajele pe care ar trebui se le considerăm istorice?


General Pacepa: 
În viziunea mea, și de la distanța mea, cea mai importantă personalitate postcomunistă de până acum este Traian Băsescu, care a smuls România din mâinile cripto-comuniștilor, a deschis arhivele Securității - sigilate de Ion Ilici Iliescu pentru 40 de ani - și a creat primul sistem independent de justiție din România ultimului secol. Laura Codruța Kövesi, care se zbate să eradicheze cea mai destructivă plagă a postcomunismului românesc, jaful avuției naționale, scrie o altă importantă pagină a adevăratei istorii a României.


Dan Andronic: 
Înțeleg că nu vă simțiți ca un om care și-a trădat țara. Dar vă simțiți ca un erou?


General Pacepa: 
Mi-au trebuit mulți ani ca să realizez că omnia vanitas este un viciu. Acum sunt nu numai confortabil în anonimatul meu, ci și onorat de el.


Dan Andronic: 
Este foarte greu să vorbești cu un om care în ultimii 50 de ani a stat în umbră. Iar acum procedează la fel. Cum îl descrieți pe Generalul Pacepa?


General Pacepa: 
Este unul din milioanele de emigranți care își iubesc atât țara natală, cât și țara adoptivă. Un om care, ca mulți alții, a crezut într-un ideal, dar care, tot ca mulți alții, a avut curajul să se desprindă de el când a văzut că idealul era departe de a fi ideal. Un om care regretă profund cei 24 de ani slujiți în serviciul român de spionaj. Un om care, cu 15 ani înainte de prăbușirea comunismului a înțeles că acesta nu poate crea valori, poate doar să le distrugă. Un om profund dezgustat de cele văzute la curtea lui Ceaușescu, care a întors armele împotriva sa și și-a reînceput viața la 50 de ani. Un om care este astăzi deosebit de fericit, văzându-și tara natală eliberată.

Vă mulțumesc, domnule general, și vă doresc sănătate și putere de muncă. Sper că acest interviu este doar începutul unei noi și intense colaborări.


final

Interviu cu generalul Ion Mihai Pacepa (6)

Dan Andronic

Dan Andronic: 
Apoi a apărut Serviciul Român de Informații, cu Virgil Măgureanu la comandă. Ce știați despre el?


General Pacepa: 
Exact. La 26 martie 1990 președintele Iliescu a recurs la o altă stratagemă: a semnat Decretul nr. 191 prin care a rebotezat Securitatea cu numele românizat - Serviciul Român de Informații, SRI. Prin același Decret, a pus în fruntea SRI pe Virgil Măgureanu, care a declarat sub jurământ, în fața Guvernului, a Parlamentului, și a țării, că nu a făcut niciodată parte din Securitate. În realitate, Măgureanu îmi fusese subaltern în DIE, unde a avut gradul de căpitan și numele conspirativ Mihăilă Mihai. Majoritatea ofițerilor din noul SRI erau, de asemenea, foști ofițeri de Securitate.

În ianuarie 1992, președintele Iliescu a semnat Legea pentru constituirea și funcționarea SRI, care prevedea, la articolul 27 alineatul 2, că doar „persoanele condamnate pentru crime împotriva drepturilor fundamentale ale omului” nu pot fi încadrate în SRI. Cu alte cuvinte, doar Nicolae și Elena Ceaușescu nu erau eligibili să lucreze în noua organizație.

Ultimul deceniu al anilor ‘80 a reprezentat pentru români o perioadă extrem de întunecată. Obsesia lui Nicolae Ceaușescu de a plăti datoria externă a României prin înfometarea și înfrigurarea unui întreg popor, în paralel construind megalomanicul ansamblu Casa Poporului, a reprezentat o traumă greu de trecut pentru milioane de oameni. În discuțiile pe care le-am avut cu foști demnitari ai regimului Ceaușescu, de la Partid la Securitate, am aflat că Nicolae Ceaușescu știa în detaliu de suferințele prin care treceau românii.

Din acest punct de vedere, cred că generalul Pacepa nu a trădat regimul lui Ceaușescu, ci Nicolae Ceaușescu începuse să trădeze un popor întreg. Am citit documentele CNSAS care au însoțit ancheta în cazul lui Ion Mihai Pacepa. Acolo am regăsit toate posibilele motive care au dus la defectarea celui mai înalt demnitar al Securității din vremea lui Ceaușescu. De la corupție la recrutarea de către CIA (sau KGB , potrivit unei alte versiuni), există supoziții argumentate cu ceea ce li se părea la acea vreme a fi logic și indubitabil, în toate documentele anchetei. Numai că, surprinzător, nu există o concluzie finală. Securitatea anilor 1978-1979 nu a fost capabilă să spună dacă generalul Pacepa a defectat din vreun motiv sau altul.

Ion Mihai Pacepa recunoaște modul corupt în care acționa nomenclatura comunistă și spune că a făcut parte din ea. Dar, s-a lepădat de regimul comunist, atunci când puțini îi vedeau sfârșitul. Generalul Pacepa râde de ipoteza recrutării sale de către CIA sau KGB și o pune pe seama rescrierii Istoriei. Dacă ar fi să trag o concluzie, cu subiectivismul asumat, aș spune că gestul generalului Pacepa nu poate fi considerat o trădare a României, ci se poate spune că Nicolae Ceaușescu merita să fie „trădat” de români. Și atunci apare întrebarea fi rească: Cum pot fi denumiți cei care l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu până în ultimele zile ale existenței sale? Răspunsul e în fiecare dintre noi.


Dan Andronic: 
Ce s-a întâmplat cu fostul dumnevoastră serviciu de spionaj, actualul Serviciu de Informații Externe?


General Pacepa: 
Democratizarea sa a fost un alt proces lung, care a urmat același drum sinuos ca și democratizarea Securității interne. DIE a fost americanizată ca Centrala de Informații Externe, CIE, dar a fost condusă de un vechi ofițer de securitate, Generalul Mihai Caraman, pe care eu l-am dat afară din DIE în 1977. 
Atunci, Direcția de Contraspionaj a Securității a stabilit că fusese reactivat de KGB. Mihai Caraman fusese recrutat de KGB în 1962, când era rezident al DIE la Paris, unde a avut o afacere amoroasă cu o cetățeană sovietică, măritată cu un diplomat român. În același an, Mihai Caraman a recrutat ca informator pe Șeful Biroului de Documente Secrete ale NATO (Francois Rousilhe). Peste noapte, Mihai Caraman a devenit atât de important pentru Moscova, încât KGB-ul a trimis la Paris un ofițer superior, Vladimir Arkhipov, a cărui sarcină a fost doar coordonarea activității lui Mihai Caraman.

Mihai Caraman

Dan Andronic: 
Pare că aveți multe motive să credeți că serviciile românești de informații și contrainformații au colaborat în secret cu Moscova în anii în care Ion Iliescu a fost președinte al României?


General Pacepa: 
Da. În „Moștenirea Kremlinului” am publicat revelațiile unui fost subaltern, Victor Mitran, care a fost îndepărtat din DIE după ce am „defectat.” Le redau pe scurt.

La începutul lunii mai a anului 1990, Mitran a fost contactat de un ofițer SRI care l-a informat că „se reface aparatul” și i-a sugerat să facă cerere de reangajare. În iunie 1990 Mitran a devenit maior în SRI și, pentru că vorbea engleza, a primit sarcina să organizeze o provocare împotriva vice- consulului american la București, Mark Sullivan. În această operație Bodnari, un ofițer KGB acoperit ca prim-secretar al ambasadei sovietice din București. Acțiunea prevedea ca Mitran să predea consulului american un material „trăsnet” pregătit de SRI. Atât Mitran, cât și Sullivan urmau să fie arestați în timpul întâlnirii. Mitran urma să fie eliberat, iar diplomatul american avea două alternative: să colaboreze cu SRI sau să fie expulzat cu scandalul de rigoare.


Dan Andronic: 
Poveste clasică de compromitere…


General Pacepa: 
În martie 1991, Mitran a realizat că devenise pion într-un joc „prea periculos pentru România,” și a solicitat audiență la Virgil Măgureanu. Ca să-și tempereze ofițerul, Măgureanu a cerut ministrului-adjunct al turismului (Grigoruț), care întâmplător era prezent la discuție, să-i dea un post soției lui Mitran. Apoi, Virgil Măgureanu l-a asigurat pe Mitran că dacă își va ține gura îl va instala ca „patron al unei firme.” Mitran nu și-a ținut gura, și dezvăluirile sale, publicate în revista Zig-Zag, au făcut ca SRI-ul să apară în ochii opiniei publice occidentale din acea vreme ca un fel de Stan și Bran în tranșee, după terminarea războiului mondial.


Dan Andronic: 
Chiar și eu îmi aduc aminte vag de această poveste. Părea un nou roman de spionaj, iar în vremea aceea ziarele românești erau prea pline de dezvăluiri. Oricum nu au existat prea multe consecințe.


General Pacepa: 
Această acțiune mixtă SRI/ KGB din 1991 a fost urmată de retragerea consulului Mark Sullivan din București. Atitudinea antiamericană și pro-KGB a SRI-ului din anii când Ion Ilici Iliescu era președintele României a ieșit și mai puternic în evidență când s-a aflat că rezidentul CIA la București, Harold Nicholson, care în noiembrie 1996 a fost arestat de FBI (cu care a cooperat apoi), fusese recrutat de KGB în cadrul unei alte acțiuni mixte SRI/KGB.

În ianuarie 1997, am expus public ambele cazuri. Purtătorul de cuvânt al SRI, Nicolae Ulieru, a declarat agenției americane Reuters: „Acestea sunt minciuni. Pacepa este un trădător.”


Dan Andronic: 
Erau minciuni? Dar, de fapt, remarca fostului purtător de cuvânt al lui Virgil Măgureanu îmi dă prilejul să vă pun o întrebare directă: Vă considerați trădător?


General Pacepa: 
Nu erau minciuni, ci adevăruri înfiorătoare. Ce-i aia trădător? Istoria României și a Europei este plină de oameni care au „dezertat” pentru a lupta din afara țării împotriva ocupațiilor turcești, rusești, prusace ori austriece, sau pentru a demasca abuzurile caimacanilor și voievozilor instalați pe tron de acești ocupanți. Ion Ghica, C. A. Rosetti, Nicolae Kretzulescu, Alexandru Ion Cuza, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Grigore Gafencu, Constantin Vișoianu, Nicolae Caranfil și Brutus Coste sunt doar câteva nume. Nicolae Bălcescu, sufletul Revoluției din 1848 și creatorul Programului ei - care a fost elaborat în locuința sa din Paris - este un altul. Nici unul nu a fost etichetat drept trădător.

A fost Karl Herbert Frahm trădător pentru că a „dezertat” din Germania lui Hitler, a devenit cetățean norvegian sub numele de Willy Brandt și, după război, s-a reîntors în Germania ca atașat de presă la Misiunea Diplomatică Norvegiană din Berlin? Nu. El a ajuns cancelarul Germaniei.


Dan Andronic: 
Deci, ne întoarcem din nou la istorie! Cum se poate însă justifica din punct de vedere legal trecerea dintr-un sistem politic-ideologic în altul în cazul unor militari? Este o dilemă care a marcat generația dumneavoastră, la care nu s-a dat un răspuns definitiv...


General Pacepa: 
Există răspunsuri tot în istorie! A fost generalul polonez Wladyslaw Sikorski trădător pentru ca a „dezertat” în Anglia unde a creat un guvern polonez în exil? Nu. El a devenit Erou al Poloniei. A fost Generalul Charles De Gaulle trădător pentru că a “dezertat” din Franta ocupată de Germani și a colaborat cu aliații pentru a răsturna guvernul lui Pétain ce fusese impus cu forța de Hitler? Nu!

Așa paradoxal cum arată la prima vedere, „cazul” meu este aproape identic cu cel al lui Emil Bodnăraș. Vi-l amintiți? A fost un ofițer al armatei Regatului României care în anii 1930 a cerut azil politic în URSS, s-a reîntors în România în septembrie 1940 și a fost apoi ministrul apărării naționale sub Gheorghiu-Dej și Ceaușescu.


Dan Andronic: 
Dar asemănarea cu Emil Bodnăraș, interesantă în felul ei, are un punct de torsiune: Istoria o scriu învingătorii! Asta vreți să-mi spuneți, că ați ales tabăra corectă?

General Pacepa: 
Vreau să spun că politicienii români au folosit, și folosesc, noțiunea de trădare după bunul plac, pentru a-și promova interesele și neutraliza adversarii. Atât Bodnăraș cât și eu, am servit România ca ofițeri. La un anumit moment al vieții noastre, ambii am ajuns la concluzia că guvernul român acționa împotriva intereselor naționale, ambii am decis că este mai efectiv să luptăm împotriva lui din afara țării, și ambii am cerut azil politic în străinătate. De ce atunci Bodnăraș a devenit erou național, iar eu am devenit trădător? Pentru ca Bodnăraș a cerut azil politic în Uniunea Sovietică, pe care Gheorghiu-Dej și Ceaușescu au declarat-o „marele prieten” al României”, pe când eu am ales Statele Unite, pe care Ceaușescu a etichetat-o drept „inamicul principal” ?!

Aceasta este o altă racilă a națiunilor guvernate de oameni, nu de legi: dictatorul decide cine este „Inamic” și cine este „Prieten” și, în consecință, el stabilește arbitrar cine este „Trădător” și cine este „Erou.”



va urma

Interviu cu generalul Ion Mihai Pacepa (5)

Dan Andronic

„Ion Ilici Iliescu nu a putut concepe o Românie 

fără o poliție politică de tip sovietic”

Dan Andronic: 
Cât de puternică era Securitatea înainte de 1978, anul defectării dvs.? Dar după? Acest moment a fost considerat unul din cele mai dure din istoria serviciilor de informații comuniste. Ați avut ecouri din țară după dezvăluirile pe care leați făcut?


General Pacepa: 
În 1978, Securitatea devenise instrumentul personal de guvernare al lui Ceaușescu. La scurt timp după ce am „defectat”, presa occidentală a relatat că Ceaușescu a declanşat cea mai mare epurare politică din istoria României comuniste: a schimbat o treime din membrii guvernului şi a înlocuit 22 de ambasadori. Toți erau ofiţeri de Securitate deplin conspirați, a căror state de salarii secrete erau semnate de mine.

Ion Gheorghe Maurer, căruia i se dusese buhul că era spurcat la vorbă, nu s-a sfiit să ironizeze această încredere oarbă pe care Ceaușescu o avea în Securitate. „Ştii ce-o să fie dacă pui căcat pe umerii fiecărui ofiţer conspirat pe care-l ai în clădirea asta?“, m-a întrebat Maurer în ianuarie 1974, în timpul unei convocări a funcţionarilor din sistemul comerţului exterior, care a avut loc în sediul central al ministerului. „Până şi acoperişul şandramalei o să miroasă a latrină!“


Dan Andronic: 
Cu alte cuvinte, comerțul exterior pe vremea lui Nicolae Ceaușescu era făcut de ofițeri de Securitate. Asta se cam bănuia, dar nimeni nu a spus-o atât de direct!


General Pacepa: 
Maurer a avut dreptate. Patru ani mai târziu, când am cerut azil politic în Statele Unite, aproximativ 70% dintre salariaţii agenţiilor şi birourilor comerciale ale României din ţările capitaliste şi ale lumii a treia erau ofiţeri acoperiţi sau colaboratori ai DIE sau ai serviciului de informații al armatei, DIA. În Ministerul Comerţului Exterior propriu-zis, cinci miniştrii adjuncţi şi unsprezece directori erau ofiţeri acoperiţi ai DIE; Direcţia de Personal a ministerului şi Institutul de Conjunctură erau încadrate în totalitate cu ofiţeri DIE; Direcţia Generală a Vămilor, condusă de un ofiţer acoperit, era sub controlul total al DIE; 38 dintre cei 41 de directori ai întreprinderilor de comerţ exterior erau ofiţeri acoperiţi sau colaboratori ai DIE; iar Terra, o întreprindere de comerţ exterior pentru „reexport de mărfuri“, devenise o filială a DIE, folosită pentru trafic de arme şi droguri.

Toate aceste armate acoperite de ofiţeri de informaţii, răspândite peste cele cinci continente, erau remunerate de DIE cu dolari cash sau cu salarii în lei depuse pe CEC-uri secrete, cu posturi în ţări vestice şi promovări în funcţii. Sper că noua conducere a României va desecretiza această armată secretă -care a furat apoi o importantă parte a fondurilor secrete ale lui Ceaușescu și ale vistieriei statului.

Dan Andronic: 
V-a surprins Revoluția din Decembrie 1989? Soarta lui Nicolae Ceaușescu fusese decisă în cadrul întâlnirii de la Malta dintre George H. Bush și N. Gorbaciov?


General Pacepa: 
Nu am fost surprins nici de răscoala populară din decembrie 1989 și nici de faptul că ea a fost furată de o mână de comuniști educați la Moscova. Într-un interviu cu Michael Ledeen, consilier al Președintelui SUA, publicat în revista franceză „Politique Internationale” din septembrie 1988, am spus că „există posibilitatea ca sovieticii să organizeze o lovitură de stat spre a-și aduce omul lor la putere. Ion Iliescu are o bună şansă să devină favoritul Moscovei.”


Dan Andronic: 
Știați de legăturile lui Ion Iliescu cu Moscova din auzite sau ca fost ofițer de informații?


General Pacepa: 
Pe ce mi-am bazat afirmația? Iliescu a fost supravegheat informativ de o subunitate a DIE (U.M. 0920/A) din cauza implicării sale într-o operațiune sovietică menită să-l înlocuiască pe Ceaușescu cu un alt cadru de partid, mai loial Moscovei. Am descris această operațiune în cartea „Moștenirea Kreminului,” publicată în 1993 și republicată în 2013 de Humanitas.

Vreau să vă reamintesc și că, în 1987, Ion Iliescu a scris un articol în care pleda viguros pentru o politică de „restructurare” (echivalentul românesc al perestroika-ei) în România. Articolul a fost publicat în „România Literară” și a fost reluat în același an 1987 de revista vest-germană „Der Spiegel”, ediția din 9 noiembrie, 1987, p.186.


Dan Andronic: 
De ce nu a renunțat Ceaușescu la putere? De ce a supus un popor întreg unui șir de privațiuni care s-a transformat în ură?


General Pacepa: 
Am încercat să răspund acestei întrebări de mai multe ori. Într-un articol intitulat „Leftwing Monster: Ceaușescu” publicat în 2006 în SUA am sintetizat răspunsul. Ceaușescu a fost cu adevărat un monstru care s-a lăfăit în 21 de palate, 41 de vile, și 20 de cabane de vânătoare. Visul său era să creeze prima dinastie comunistă din istorie. Restul a fost doar fațadă și propagandă comunistă. Din păcate, personalități marcante ale României contemporane încearcă acum să-l reabiliteze pe tiran.


Dan Andronic: 
Larry Watts, apropiat de cercurile fostului președinte Iliescu, a publicat două cărți cu pretenții istorice menite să-l reabiliteze pe prezintă pe Ceaușescu ca erou, un luptător împotriva sovieticilor, iar pe dumneavoastră ca trădător. Cum i-ați răspunde?


General Pacepa: 
Din experiența mea, nimic nu a fost mai dificil pentru comunism decât săși prezică trecutul. În 1922-1923 niciunul dintre conducătorii Uniuni Sovietice nu-și putea măcar imagina că, după moartea lui Lenin, toți membrii Biroului său Politic cu care a organizat așazisa Mare Revoluție Socialistă, cu excepția lui Stalin, vor fi etichetați drept „spioni” și vor fi împușcați. În România, procesul a fost invers. În zilele calde ale răscoalei populare din decembrie 1989, când Ceaușescu a fost împușcat, nimeni nu și-a putut imagina că foștii săi colaboratori, care au sărăcit România până la punctul când ea a ajuns un fel de Etiopie a Europei, vor deveni lideri ai vieții economice și politice a României democrate.

Acești lideri îl folosesc acum pe Larry Watts ca să prezică noul trecut al României. Cartea sa Romanian Casandra, menită să-l reabiliteze pe fostul Mareșal Ion Antonescu, care în 1946 a fost executat pentru crime împotriva umanității, le-a dat certitudinea că Larry Watts este omul potrivit pentru a rescrie trecutul.

Vă felicit pentru tenacitatea noii dumneavoastră campanii menite să prezinte faţa reală a tiranului, și să restaureze adevăruladevărat despre „Epoca de Aur” a lui Ceaușescu.


Dan Andronic: 
Cum au evoluat serviciile de informații românești după 1989?


General Pacepa: 
Datorită președintelui Traian Băsescu, România are azi servicii de informații și contrainformații moderne, compatibile cu apartenența țării la NATO și Uniunea Europeană. Democratizarea lor s-a petrecut însă relativ târziu, datorită faptului că Ion Ilici Iliescu, care s-a format politic la Moscova, a cunoscut doar sistemul de guvernare sovietic și nu a putut concepe o Românie al cărui președinte să nu aibă o poliţie politică de tip sovietic, capabilă să supravegheze întreaga populatie a ţării.

Abia în 2004, când Traian Băsescu a fost ales președinte, serviciile de in formații și contrainformații ale României s-au românizat și democratizat. George Maior, ex- șef al SRI și Mihai Răzvan Ungureanu, fost ministru de Externe, apoi șef al SIE, au avut rol crucial în acest proces.

Nu cunosc, bineînțeles, detalii operative curente legate de aceste servicii, dar știu că ambele se bucură acum de înalte aprecieri în comunitatea de informații a SUA. Profesionalismul, ingeniozitatea, integritatea și curajul ofițerilor SIE și SRI au fost elogiate repetat de conducerea CIA.


Dan Andronic: 
Ați intrat în contact cu vreunul dintre șefii de stat români sau șefii SRI sau SIE după 1989?


General Pacepa: 
Nu, dar le-am spus ce gândeam pe calea radioului și presei americane. Într-un interviu acordat postului de radio Vocea Americii în ianuarie 1990, am sugerat președintelui Iliescu să deschidă publicului centrele de interceptare telefonică și de cenzură poștală ale Securității, tot așa cum a deschis palatele lui Ceaușescu, să le transforme în muzee ale libertății, ca pe cele din Dachau și Auschwitz, să dea lumii garanția că trecutul nu se va repeta. Câteva zile mai târziu, ziarul american „The Wall Street Journal” mi-a publicat un articol intitulat „România nu va fi liberă atât timp cât Securitatea continuă să existe,” care a fost citit de mai multe ori la Vocea Americii și Europa Liberă.

La 1 ianuarie 1990, deci cu doar câteva zile înaintea acestor demersuri, noul ziar „Adevărul”, care în acea zi înlocuise „Scînteia”, a început să serializeze „Orizonturi Roșii” cu mențiunea că această carte a „jucat un rol de necontestat” în răsturnarea tiranului. „Ceea ce citiți în paginile acestei cărți,” scria editorul ziarului „Adevărul”, „pare să fie fructul unei fantezii bolnave. Totuși, fiecare cuvânt al ei este adevărat”. Aceasta a făcut ca intervențiile mele legate de fosta Securitate să se bucure, momentan, de atenția noilor lideri din București.

La 26 februarie 1990, un comunicat al guvernului român a anunțat că Securitatea a fost înlocuită cu un nou serviciu de securitate, creat în Ministerul Apărării Naționale și încadrat cu personal al forțelor armate.

La 7 martie 1990, am dat un interviu directorului programului românesc al Europei Libere, Nestor Rateș, în care am documentat că majoritatea unităților fostei Securități continuau să existe, că erau încadrate cu aceiași ofițeri de securitate care lucraseră în ele și în anii lui Ceaușescu. Spuneam și că noul șef al acestui „nou” serviciu de securitate era generalul Nicolae Militaru, a cărui recrutare în slujba Moscovei am descris-o în „Orizonturi Roșii”, publicată în 1987.


va urma

Interviu cu generalul Ion Mihai Pacepa (4)

Dan Andronic

La București, Nicolae Ceaușescu încă mai spera...

Dan Andronic: 
Prezența activă a URSS în evenimentele din decembrie 1989 este un lucru cert. Întrebarea este dacă această influență s-a extins și după preluarea puterii de către FSN? Credeți că Ceaușescu a fost asasinat sau s-a procedat corect în cazul procesului de la Târgoviște…


General Pacepa: 
În cartea Moștenirea Kremlinului, publicată în 1993 și republicată anul trecut de Editura Humanitas, am documentat câteva lucruri importante: Ceaușescu a fost asasinat în 1989; spionajul sovietic a avut un rol în evenimentele din decembrie 1989; Frontul Salvării Naționale (FSN) a fost creat de Kremlin și era prevăzut în planul unei lovituri de stat comuniste în Grecia. Sper că Editura Humanitas își va da acordul să serializați părțile care vă interesează. Sunt iluminante.

Aici reamintesc doar că în zilele calde ale răscoalei populare din decembrie 1989 a apărut subit pe scena politică generalul Nicolae Militaru, a cărui recrutare de către spionajul sovietic am descris-o în Orizonturi Roșii, că el s-a autointitulat „ministrul Apărării și șef al Securității.” Evident, Moscova nu a avut atunci un agent mai bun și l-a scos pe Militaru de la naftalină.


Dan Andronic: 
Ion Iliescu era apropiat de Moscova, dar în același timp era apropiat și de Nicolae Ceaușescu. Cum a reușit să preia puterea?


General Pacepa: 
Vă reamintesc că Ion Ilici Iliescu, fost membru al Biroului Politic al PCR, s-a autoproclamat președinte al Frontului Salvării Naționale. Francezii au un proverb pentru asta: Le roi est mort, vive le roi!

Marchez și faptul că la 1 martie 1990, un scurt comunicat român de presă a anuntat că generalul de justiție Gică Popa, care a prezidat așa-zisul proces al lui Ceaușescu, s-a sinucis. Noul guvern român a interzis autopsierea cadavrului. Soția fostului general Gică Popa, care a văzut cadavrul doar cu prilejul înmormântării, a spus presei că Popa avea vânătăi la încheieturile ambelor mâini. Generalul (atunci colonel) Dan Voinea, care a fost acuzator în procesul Ceaușeștilor, a relatat atunci că Popa intenționa să ceară azil politic la ambasada SUA și să dezvăluie public adevărul despre procesul Ceaușescu. Oamenii care știau adevărul începeau să dispară…


Dan Andronic: 
În 2004, profesorul britanic Tom Gallagher, unul dintre cei mai respectați experți în problemele românești, a spus că România post-Ceaușescu a fost transformată dintr-o ţară rigid egalitaristă într-o ţară super-inegalitaristă, condusă de foști comuniști care se pretind democrați. Acesta este și subiectul cărţii sale România since Communism: The Denial of Democracy (Hurst, 2004), care a conchis că „o Românie condusă de foști comuniști corupţi poate deveni periculoasă pentru stabilitatea regională.” Sunteți de acord cu el?


General Pacepa: 
Da. Am deosebit respect pentru profesorul Galagher și pentru profunda sa înțelegere a României. După 2004, președintele Traian Băsescu, pentru care am, de asemenea, deosebită admirație, a re-românizat România. El l-a schimbat nu numai pe Ilici cu Traian la Palatul Cotroceni, ci a schimbat și imaginea țării. Deschiderea arhivelor Securității și crearea unui sistem de justiție independent, sunt doar două din epocalele sale realizări.

Sper că noul președinte, Klaus Johannis, va face pasul următor: deconspirarea ofițerilor deplin conspirați ai Securității și eradicarea nefastei influențe pe care această organizație, importată din Uniunea Sovietică, continuă să o aibă în viaţa socială și politică a României.

Istoria se repetă, iar când ai două vieți ca mine, ai şansa să vezi această repetiție cu propriii ochi. Am urmat liceul Marele Voievod Mihai și am devenit admirator al Hohenzollernilor, care au schimbat fața României. Acum, românii au adus la cârmă un alt german care, am motive să cred, va schimba din nou fața României.


Dan Andronic: 
Văd că sunteți la curent cu actualitatea românească. Pentru că ați adus vorba de președintele Traian Băsescu, dar și Klaus Johannis, haideți să vorbim puțin și de mandatul noului președinte. Cum credeți ca va putea schimba, din nou, faţa României?


General Pacepa: 
Deratizând România de Securitate, prin asumarea răspunderii pentru crimele comise de acest câine de pază al comunismului și reabilitarea victimelor sale. Avem cărți și filme despre crimele Securității, dar victimele sale continuă să fie considerate și azi trădători de ţară.


Dan Andronic: 
Sună extrem de radical. Pare că descrieți o altă realitate decât cea pe care o vedem. Vă rog să fiți mai clar!


General Pacepa: 
Este greu de crezut că în România de azi cetățeanul american Constantin Răuţă, care mi-a fost subordonat în DIE, continuă să fie condamnat la moarte pentru că a trădat Securitatea. Dar este adevărat. Prin Decizia nr. 293, din 2009-repet: 2009 – Înalta Curte de Casație și Justiție a respins pentru a treia oară cererea sa de anulare a condamnării date de comuniști în 1974 pentru că a cerut azil politic în SUA.

Dl. Răuţă poate arată excentric, dar este un reputat inginer aerospațial american. El continuă să fie însă condamnat la moarte în România sa natală, care este, culmea, protejată acum de sisteme de apărare antirachetă americane instalate la Deveselu, la realizarea cărora dl. Răuţă și-a adus o contribuție.

Dl. Răuţă nu este un accident. Potrivit presei române, în ultimii cinci ani, 6.284 de cetățeni români arestați de Securitate și condamnați de justiția lui Ceaușescu pentru că au ajutat, într-o formă sau alta, lupta SUA împotriva comunismului au solicitat fără succes anularea sentințelor. Sute de mii de alți patrioți români, condamnați de fosta Securitate continuă să nu fie reabilitați, în timp ce foști informatori și colaboratori ai Securității sunt azi membri ai Parlamentului.

Fostul președinte al Poloniei comuniste, generalul Wojciech Jaruzelski, care a servit comunismul până și-a dat duhul, a explicat de ce se întâmplă un asemenea fenomen: „Dacă ei devin eroi, noi ce o să fim?”


Dan Andronic: 
Istoria ne spune însă că asumarea răspunderii pentru crimele trecutului este una din cele mai dificile decizii ale procesului de trecere de la dictatură la democrație.


General Pacepa: 
Este adevărat. În anii 1950, când am fost șef al rezidenței DIE și chargé d’affaires în Germania Occidentală, am văzut cum Planul Marshall a transformat fostul Reich într-o vibrantă democrație al cărei Wirtschaftswunder a făcuto lider al Europei. Abia în mai 1998, Parlamentul german a putut însă adopta legea pentru anularea sentințelor și reabilitarea completă a celor condamnați pentru motive politice de regimul nazist. 

Horst Heyman, președintele comisiei parlamentare care a redactat această lege, a cerut scuze poporului german pentru că Bundestagul (parlamentul Germaniei) a avut nevoie de 50 de ani ca să ajungă aici.

Germaniei i-a trebuit o jumătate de secol ca să condamne crimele nazismului și ale Gestapo-ului deoarece aceste erezii s-au născut din glia țării și au făcut parte din ființa națională. Tirania comunistă și Securitatea au fost însă exportate în România, care nu ar trebui să aștepte o nouă generație pentru a-i reabilita victimele.


Dan Andronic: 
Sunt de acord cu dvs. că este timpul ca guvernul român să se alinieze restului lumii și să recunoască prin fapte că subminarea comunismului nu este un act de trădare. Dar va fi un proces dificil şi lung.


General Pacepa: 
Un proces dificil și lung, care va putea fi însă scurtat cu ajutorul dumneavoastră și al colegilor dumneavoastră. La 26 iunie 1997, ambasadorul american Richard Davies, un mare prieten al țării, a sugerat presei din România, prin postul de radio Vocea Americii, să popularizeze „contribuția la subminarea comunismului și la ceea ce s-a întâmplat după aceea în acea parte a lumii”, a celor care au luptat „împotriva dictaturii lui Ceaușescu, una din cele mai groaznice dictaturi ale istoriei recente... Este extrem de important ca aceste eforturi, atâtea câte au fost, să fie recunoscute. Este extrem de important pentru România ca populația ei să se privească, în sfârșit, în oglinda istoriei adevărate.”


va urma

Interviu cu generalul Ion Mihai Pacepa (3)

Dan Andronic

Dan Andronic: 
În unele mărturii apărute după Revoluție în România se sugerează că ați fi comis atrocități la Canal, mai mult, unii vă acuză de crimele comise de Securitate în lagărele sale de muncă. Cum răspundeți unor asemenea afirmații?


General Pacepa: 
Când l-am „trădat” pe Ceaușescu, știam că mi se vor pune în spate toate ororile comise de Securitate - ăsta a fost un alt motiv care m-a determinat să amân acel pas fără întoarcere. Realitatea: nu am avut nici o legătură cu lagărele de muncă și închisorile Securității. Nici chiar dosarele, întocmite după ce am „defectat”, de către Securitate, care a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să mă picteze ca monstru, nu au îndrăznit să meargă atât de departe. Aceste dosare sunt acum publice și pot fi consultate.

Dan Andronic: 
Ați vorbit puțin despre cariera dvs. în Securitatea lui Ceaușescu, poate și de aici...


General Pacepa: 
În primii mei cinci ani ca securist am avut sarcina protejării industriei chimice împotriva sabotajului extern. Eram un tânăr inginer locotenent - apoi locotenent major - și uzinele chimice ale României au fost singura mea preocupare. Din fericire, în acei ani a existat doar o singură suspiciune de sabotaj în industria chimică - la fabrica de pulbere din Făgăraș, unde s-a găsit un cui într-unul din malaxoare. Din câte știu, „cazul” a rămas neelucidat.


Dan Andronic: 
După aceea ați ajuns în DIE?


General Pacepa: 
Între 1957-1960 am fost șef al rezidenței române de spionaj din Germania de Vest, după care am condus întregul sistem de spionaj tehnologic și industrial al României. În 1972 am primit rangul de secretar de stat, dar nu am avut nici o atribuție legată de organele interne ale Securității. Sarcina mea adițională era să coordonez operațiunea „Orizont,” menită să promoveze cultul lui Ceaușescu peste hotare. Am descris această operațiune pe larg, în „Orizonturi Roșii.”


Dan Andronic: 
Alții în România spun că „defectarea” dvs. ar fi dus la arestarea a numeroși ofițeri DIE în Occident, deconspirarea întregului aparat de spionaj extern. Este adevărat?


General Pacepa: 
Nici un ofițer DIE nu a fost arestat în Occident din cauza revelațiilor mele. Arhivele Securității sunt acum deschise și dovedesc asta. Nu m-am luptat cu foștii mei subalterni, ci cu Ceaușescu și camarila sa.


Dan Andronic: 
A urmat totuși o schimbare radicala a cadrelor de spionaj care lucrau în Occident după „fuga” dumneavoastră. Cum o explicați?


General Pacepa: 
A fost opera Elenei Ceaușescu, care atunci conducea așa-zisa politică de cadre a PCR. În septembrie 1978 ea a ordonat anchetarea a peste 1.000 de ofițeri DIE, a înlocuit majoritatea cadrelor de conducere ale DIE cu ofițeri de contrainformații, care habar nu aveau de spionaj și a trimis în exterior o noua generație de securiști din aparatul intern al Securitătii, care nu erau cunoscuți de mine. Detalii găsiți în cartea istoricului SRI, Mihai Pelin, intitulată „Culisele Spionajului Românesc: DIE 1955-1980”, publicată în 1997.


Dan Andronic: 
Dar despre corupție? Se spune, de asemenea, că ați fost un membru de vază al fostei Securități, corupt. Este adevărat? Cât de adâncă era corupția în Securitate și Partid?


General Pacepa: 
Profundă! Da, am fost membru de vază al Serviciului de Informații Externe al Securității. Și, da, am fost corupt. Așa cum întreaga conducere a României comuniste a fost coruptă. Nu am făcut excepție. Dar când m-am rupt de comunism, am lăsat în camera mea de hotel din Germania până și valiza cu boarfele cu care am venit din țară. Și, ca să subliniez ruperea mea totală de corupția comunistă, am lăsat pe masa din camera mea de la Hotelul Intercontinental din Köln, hârtia pe care Emil Bobu, atunci ministru de Interne, notase cu mâna lui cadourile pe care voia să i le aduc din Germania. Alături de notă am pus cadourile propriu-zise. Le-am pus acolo, la vedere, ca să expun corupția de la vârful Securității.

Sunt convins ca Generalul Iulian Vlad, care câteva zile mai târziu a venit în Germania ca să ancheteze „Cazul Pacepa,” a luat nota și cadourile cu el, și le-a predat superiorilor.

Dan Andronic: 
În unele cărți publicate de foști ofițeri de Securitate se insinuează însă că ați fi fugit din țară cu milioane de dolari. Este adevărat?


General Pacepa: 
Le-a răspuns Departamentul de Stat al SUA în septembrie 1978. Potrivit Europei Libere din acea vreme, Ceaușescu și-a smuls cămașa de pe el când a aflat că am dispărut. Nu mă miră. El trebuia să explice Biroului Politic de ce consilierul său și al Elenei a cerut azil politic la „dușmanul principal,” SUA. Și Ceaușescu a explicat: Pacepa a furat bani. Ca urmare, ministrul său de Externe, Andrei Ștefan, a cerut guvernului SUA „extrădarea criminalului de drept comun General Pacepa pentru a fi judecat de autoritățile române.”


Dan Andronic: 
Nicolae Ceaușescu pusese deja un premiu de 2 milioane de dolari pe capul dumneavoastră, ca trădător. Acum vă prezenta ca și un infractor de drept comun.


General Pacepa: 
Departamentul de Stat a replicat că este informat despre practica guvernelor comuniste de a înscena, în toate cazurile de defectori importanți, că aceștia au comis crime de drept comun pentru a putea cere extrădarea lor. Apoi a dat răspunsul oficial: „Știm că generalul Pacepa a administrat întregul cont secret în valută al lui Ceaușescu, care conținea peste 400 de milioane de dolari, din care ar fi putut aduce o bună parte cu el. Generalul a avut însă asupra lui doar 968 mărci germane (echivalentul a cca. 300 dolari) pe care, la cererea sa expresă, Departamentul de Stat al SUA le-a predat imediat, contra chitanță, ambasadei române din Washington.”


Dan Andronic: 
S-a mai spus că erați unul dintre cei recrutați de CIA dinaintea plecării în Vest, după care s-a spus că erați agent KGB/GRU (vezi afirmațiile lui Larry Watts, dar nu numai), că urma să fiți deconspirat și de aceea ați fugit. Cât este adevăr, cât este dezinformare?


General Pacepa: 
Dezinformarea nu are graniţe. Ea acționează pe principiul bulgărului de zăpadă care se transformă în avalanșă. Mao Tse Dun a definit-o în felul lui: „O minciună repetată de o sută de ori devine adevăr.” În iulie 1978, când am cerut azil politic, mă aflam la Bonn pentru a transmite un mesaj ultrasecret adresat de Nicolae Ceaușescu cancelarului vest-german. Presa occidentală a vremii a descris pe larg întâlnirea mea cu Hans-Juergen Wischnewski, mâna dreaptă a cancelarului german, recepția dată de ambasadorul României în onoarea mea, precum și dispariția mea subită de pe firmamentul diplomatic. Securiștii nu au putut - și continuă să nu poată - concepe ideea că am declarat război Securității, de aceea pretind că aș fi fugit din țară clandestin, deoarece Ceaușescu ar fi aflat de la Moscova că aș fi fost agent CIA, urmând să dea ordin să fiu arestat. Această minciună, repetată de sute de ori, a devenit adevăr.


Dan Andronic: 
De fapt, întreb încă o dată, unde este granița dintre adevăr și dezinformare atunci când vorbim de Cazul General Pacepa?


General Pacepa: 
În manipularea adevărului. Acum Larry Watts & Co pretinde că aș fi fost și agent al KGB, și că aș fi mărturisit acest lucru directorului CIA, James Woolsey, în cabinetul său de la CIA. Ambasadorul Woolsey a negat însă public, în SUA și la televiziunea română, afirmațiile lui Larry Watts. De altfel, fostul director al CIA a scris introducerea cărții mele, „Disinformation,” transformând-o în prima carte scrisă de un spion-șef comunist, care are o introducere semnată de șeful spionajului SUA.

Defectarea lui Ion Mihai Pacepa în 1978, așa cum reiese din arhivele Securității, a pus un întreg aparat într-o stare de alertă vecină cu paranoia.

Primul care a anunțat Departamentul de Informații Externe de dispariția Generalului Pacepa a fost general-maior Ștefan Constantin, șeful rezidenței de spionaj din RFG. Ziua 29.07.1978, ora 13.15.

 Generalul Pacepa a analizat mandatele lui Ion Iliescu şi Traian Băsescu.

Tovarășe Drăgan ( general Alexandru Dănescu - noul șef al DIE) În dimineața zilei de 29 iulie a.c. ora 08.40 m-am prezentat la „Hotelul Intercontinental”” - Koln, unde locuiește tovarășul Podeanu (numele conspirativ al Generalului Pacepa), conform celor convenite cu dânsul aseară, la orele 21.00, când l-am lăsat la hotel. Urma să plecăm la aeroportul Frankfurt. Nu l-am găsit acolo. L-am căutat prin împrejurimi, dar până la această oră nu am dat de dânsul și nici la hotel nu a apărut. Îmi e teamă de o răpire sau accident.

Separat raportez unele detalii numind această situație cazul „Vintilă”

De aici începe o întreagă șaradă. Autoritățile vest-germane contactate de oficialii ambasadei, de la poliție la secretarul de stat al Ministerului de Interne german, par să-și dea tot concursul în căutarea lui I.M.Pacepa. De fapt, știau că Generalul Pacepa defectase și fusese preluat de către americani, dar nu aveau de gând să le spună nimic românilor. Iar românii tot sperau că Generalul Pacepa fusese victima unei răpiri sau a unui accident. Presa germană începe să se intereseze, primul ziar care a scris fi ind un tabloid local -”Expres”. Care dă ca exclusă varianta trecerii din Est în Vest. Mai mult ca sigur, autoritățile germane doreau să câștige timp.


Primul indiciu privind defectarea Generalului Pacepa apare în 1 august, când un alt ziar local vorbește despre posibilitatea preluării acestuia de către americani. Sursele citate sunt serioase - serviciile de securitate vest-germane. Pe data de 6 august, raportul generalului Iulian Vlad (viitorul șef al Securității) către ministrul de Interne Tudor Postelnicu pare să arate că românii s-au prins că Generalul Pacepa a defectat, iar vest-germanii se joacă cu ei. Generalul Iulian Vlad care conducea ancheta la fața locului din partea română spune că poliția judiciară germană „nu a rezolvat unele lucruri importante și în același timp, elementare. În realitate, nu au întreprins niciun fel de măsuri de fond care să elucideze cazul și aceasta din motivul că ei nu pot fi străini de trădarea lui Vintilă (numele de cod dat lui I.M. Pacepa de către Securitate)”. În fapt, Generalul Iulian Vlad intuia corect. Potrivit spuselor Generalului Pacepa, acesta ajunsese la aceea dată în Statele Unite ale Americii și fusese preluat, de pe baza militară Andrews, de către directorul adjunct al CIA.


va urma