Franţa anunţă sfârşitul erei Merkel. Şi al Spaţiului Schengen. Şi al…?

Valentin Naumescu

Puncte cheie:

Premierul francez Manuel Valls a afirmat explicit, la Conferinţa de Securitate de la München, că Franţa se opune mecanismului de redistribuire permanentă a imigranţilor intraţi pe teritoriul Uniunii Europene[1], respingând practic (mult prea) generoasa „politică de deschidere” formulată în vara lui 2015 de cancelarul Angela Merkel, pe care şeful guvernului de la Paris o consideră „nesustenabilă”;
Prin acest gest cu triplă semnificaţie politică, venit împotriva declaraţiei iniţiale de susţinere a „soluţiei Merkel”, formulată de preşedintele Hollande în septembrie, Valls anunţă de fapt trei lucruri esenţiale: 1. Că binomul franco-german nu mai funcţionează şi că, dincolo de cei 30.000 de refugiaţi pe care s-a angajat să-i preia la Consiliul JAI din septembrie, Franţa va lăsa Germania şi pe Angela Merkel cu problema imigranţilor în braţe; 
2. Că Parisul este pregătit să reintroducă, probabil în primăvară, controlul la frontiere, suspendând de facto Acordul Schengen; 
3. Că, în ceea ce îl priveşte, liderul de la Matignon ia tot mai mult în considerare o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2017, fiind pregătit să îl înfrunte politic, în cadrul Partidului Socialist, pe preşedintele Hollande, acuzat în mediile politice franceze că cedează prea uşor în faţa presiunilor Germaniei;

Merkel @ Hollande

Lăsată fără susţinerea Franţei, Germania nu va mai avea majoritatea calificată necesară în Consiliul JAI pentru a impune statelor membre (prin intermediul propunerilor Comisiei lui Juncker) cote obligatorii suplimentare şi/sau alte tipuri de obligaţii în cadrul crizei imigranţilor, fiind de presupus că tot mai multe state vor prinde curaj, după modelul Valls, şi se vor desolidariza de „soluţia Merkel”, coagulându-se în sfârşit „minoritatea de blocaj” care nu a fost posibilă în septembrie şi pe care a mizat atunci România (alături de Ungaria, Slovacia şi Cehia);
Schimbarea va fi perceptibilă poate chiar la Consiliul European din 18-19 februarie, unde Merkel va înfrunta pentru prima dată o opoziţie masivă, iar dacă nu acum, se va întâmpla oricum în următoarele luni, odată cu intensificarea fluxului de imigranţi;

Ajutorul din partea Turciei (securizarea frontierei la ieşirea din ţară şi destructurarea reţelelor de trafic de persoane), negociat aproape cu disperare de Germania la sfârşitul anului trecut, în schimbul unei finanţări pentru construcţia de noi centre pentru refugiaţii sirieni şi a unei iluzorii accelerări a integrării Turciei în Uniunea Europeană, s-ar putea dovedi curând din categoria „prea puţin, prea târziu”;
Nici sacrificarea Greciei, excluderea acesteia din Spaţiul Schengen şi închiderea frontierelor sudice ale Macedoniei şi Bulgariei, idei vehiculate recent, deşi logice la o primă lectură, nu vor putea soluţiona problema celor două milioane de imigranţi care sunt deja pe teritoriul Uniunii Europene (oricum, ar rămâne liber culoarul prin Albania, e drept mai dificil de parcurs din cauza reliefului muntos) şi care se îndreaptă, de oriunde ar fi în prezent, spre Germania, în condiţiile în care Austria, Danemarca sau Suedia iau deja măsuri legislative de protecţie şi descurajare;

Eşecul cancelarului Merkel de a obţine solidaritatea şi sprijinul Uniunii Europene în gestionarea valului masiv de imigranţi care vin spre Germania (mulţi spun că şi din cauza declaraţiilor pripite, imprudente şi naive ale şefului guvernului german din vara trecută), va duce aproape inevitabil la sfârşitul erei Merkel, mai devreme sau mai târziu. Dar, din păcate pentru Uniunea Europeană, nu numai al erei Merkel. Ce e mai rău abia acum urmează.


*


Devine evident, după anunţul tranşant al premierului francez, că am intrat în cea mai gravă criză politică şi instituţională din istoria Uniunii Europene. Este limpede acum că nu a mai rămas loc de întors, inclusiv motorul franco-german fiind gripat, şi cineva va plăti oalele sparte. Momentul „execuţiei” sau al „capitulării” liderului vizat este tot mai aproape.

Poate nu întâmplător, „lovitura de cuţit” este aplicată de un om politic în ascensiune, dominat de ambiţia creşterii profilului său naţional şi european, unui lider ajuns deja la apogeul carierei. Valls vrea să urce, Merkel doar să nu coboare. Schimbul de generaţii politice în Uniunea Europeană se profilează a fi unul dur, conflictual, chiar cinic, urmând a se derula pe fondul tensionat al traversării impasului de o gravitate excepţională în care a intrat Proiectul European.

O greşeală, o singură greşeală (dar într-o situaţie atât de înşelătoare şi într-un moment atât de nepotrivit în Europa), a fost de ajuns pentru ca Angela Merkel să-şi pună în pericol un parcurs politic impecabil şi un lung mandat de cancelar, marcat de succese politice şi economice importante pentru Germania, început în 2005 şi reconfirmat prin succesele electorale din 2009 şi 2013. Dacă lucrurile continuă însă pe făgaşul în care s-a intrat acum, Angela Merkel nu îşi va mai putea duce la bun sfârşit mandatul de cancelar, respectiv până la alegerile generale din septembrie 2017. Retragerea sprijinului politic în partid sau, cel mai probabil, propria demisie va pune capăt erei Merkel, verdict evitabil numai în situaţia (puţin probabilă) în care cancelarul german îşi va schimba brusc şi radical poziţia în criza imigranţilor, din liberală în ultraconservatoare, ceea ce este totuşi greu de crezut.

Nici măcar seniorul Juncker, produsul voinţei politice a Berlinului în fruntea Comisiei, nu va mai putea ajuta prea mult interesele Germaniei, dacă se schimbă curentul de opinie în Europa. Turcia ar putea face mult dar nu va face, având frustrări cronicizate legate de ţinerea sa decenii în şir la poarta Uniunii Europene. Implicarea Statelor Unite în criza imigranţilor, dincolo de discursul bine şlefuit al lui Obama pentru salvarea unităţii Europei, va rămâne în opinia mea modestă, cu atât mai mult cu cât este an electoral iar candidatul de frunte al republicanilor, agentul imobiliar Trump, face din fermitatea opoziţiei sale faţă de ideea imigranţilor musulmani aproape un cap de afiş al campaniei sale prezidenţiale. De Rusia ce să mai vorbim, atacurile furibunde asupra Alepului au crescut exploziv numărul de refugiaţi sirieni din regiune iar Putin numai la binele Germaniei şi al Uniunii Europene nu se gândeşte acum. Germania caută cu disperare susţinători şi aliaţi pentru politica sa de până acum, dar nu prea mai găseşte. Merkel pare tot mai singură, apărând o cauză pierdută. Această schimbare de curent politic pe continent şi în afara lui, aşa cum se va vedea curând, nu e deloc o veste bună pentru Europa şi pentru europeni, nici chiar pentru cei care par să se bucure acum, cu o teribilă naivitate, de dificultăţile Berlinului.

Fără sprijinul Franţei, mitul supremaţiei politice germane la Bruxelles se va prăbuşi. Desigur, nu în favoarea Franţei, o putere aflată de câteva decenii într-un profund declin politic, economic, societal şi, în cel mai larg sens posibil, chiar cultural, ci al haosului decizional, dezintegrării ţesutului de solidaritate al Uniunii Europene şi fragmentării tabloului general în grupuri şi grupuleţe aflate în siajul câte unei puteri consacrate a Clubului. Berlinul, Parisul, Londra sau Varşovia vor începe astfel să coaguleze pe orbita lor ţări mai mici, pe criterii strategice, regionale sau istorice, pe afinităţi culturale sau pur şi simplu pe interese economice conjuncturale.

Căderea Acordului Schengen şi a liberei circulaţii în Uniunea Europeană a devenit astăzi inevitabilă şi iminentă. De fapt, în mai multe declaraţii considerate iniţial ipocrite, înalţi oficiali germani au atras atenţia, încă din toamna trecută, că eşecul politicii de redistribuire şi refuzarea asumării cotelor de refugiaţi vor duce la sacrificarea Spaţiului Schengen. Cercul vicios se închide astfel, dilema este perfectă şi, orice ar alege să facă acum, se pare că Europa va avea de pierdut. Dacă până acum Berlinul putea acuza ţările postcomuniste din Europa Centrală de lipsă de solidaritate cu nucleul Uniunii Europene, delimitarea Franţei face criza infinit mai gravă.

După desolidarizarea surprinzătoare a Franţei de Germania, deteriorarea atmosferei politice în Europa şi suspendarea/modificarea Acordului Schengen au devenit aproape o certitudine. Germania nu mai are altceva de făcut, rămasă singură în faţa valului de imigranţi, decât să-şi închidă şi ea graniţele. Şi, ca să mă fac pe deplin înţeles, prin „căderea” Acordului Schengen nu înţeleg abrogarea lui, ci, în buna tradiţie europeană, adoptarea unor „amendamente” şi convenirea unei „reforme” care să îl facă practic de nerecunoscut, totul urmând a fi prezentat publicului drept un mare succes al spiritului european de dialog şi negociere. Pe fond, Acordul Schengen II va fi însă primul pas spre încheierea de jure a „epocii de aur” a Uniunii Europene.

Nu ştim acum dacă spirala dezintegrării va continua dincolo de sfârşitul erei Merkel şi de modificarea Acordul Schengen. E prea devreme de evaluat. Dar ceea ce ştim cu siguranţă este că, după trecerea crizei imigranţilor, Uniunea Europeană nu va mai fi la fel.


NOTE

[1] http://www.english.rfi.fr/france/20160213-france-not-favourable-germany-s-refugee-proposal-says-french-pm

Pentru că alegeri prezidenţiale şi pentru că… Traian Băsescu

Threedots

Motto:
  - De ce eşti fan Paul Walker?
  - Pentru că din seria filmelor şi pentru că automobile.


Trăitorul mioritic se apropie cu paşi repezi de un nou episod din viaţa lui zbuciumată şi plină de neprevăzut. Fenomenul se întâmplă după un deceniu în care a văzut şi trăit cât n-au văzut şi trăit alţii într-o viaţă:

după 10 ani de amar şi chin în care şi-a văzut spulberat visul de-a avea o casă, o maşină şi/sau o plasmă, cumpărate pe credite obţinute doar pe bază de buletin,
după tăierile salariale generate de-o criză economică mondială, tăieri care l-au aruncat în beznă deznădejdii,
după deziluzia că urarea “să trăiţi bine” nu a avut acoperire în viaţa de zi cu zi şi el românul de rând, n-a ajuns la nivelul varanic al voikuleskului,
după ce a văzut că doar dacă te cheamă Daniela Crudu, sau Bianca Drăguşanu, sau Oana Zăvoranu poţi să trăieşti din nefăcut nimic, sau mă rog făcut ceva dar din categoria 18+,
după ce a realizat că nu te poţi angaja la antena3 pe mii de euro lunar dacă nu-l baţi la înjurături şi infantilisme pe Mircea Badea, sau la făţărnicie pe răspopit,
după ce a văzut că un proces pentru 60 milioane € poate dura 7 ani şi sentinţa (discutabilă încă) este de doar 5 ani, iar pentru o butelie, sau o franzelă ciordite de foame iei ca popa 1 an, în regim de extremă urgenţă,
după ce a văzut că toţi ne scuipă între ochi din cauza conaţionalilor noştri, bronzaţi ereditar, aflaţi în periplu european în căutare de “muncă” şi depuneri de CV-uri,
după ce a văzut că poţi să iei puterea doar pe baza de mitomanie, plagiat, făcut mişto şi aruncat cu noroi,
după ce a văzut că tăierile salariale condamnate cu furie pe timpul opoziţiei, au fost “compensate” cu măriri de taxe şi biruri şi inventări de noi taxe şi biruri, după luarea puterii,
după ce a văzut cele mai aiurite combinaţii de penali, agramaţi, ciudaţi, condamnaţi şi în primul rând incompetenţi perindaţi prin guvernele ţării,
după ce a aflat că minciuna stă cu regele la masă,
după ce a aflat că o fiţuică la bacalaureat te scoate din competiţie vreo doi ani, dar un plagiat într-o teză de doctorat te face premier,
după ce a aflat că un milion de locuri de muncă înseamnă de fapt creşterea şomajului,
după ce a aflat că creşterea nivelului de trai înseamnă de fapt creşterea taxelor,
după ce a aflat că sintagma “suntem într-o poziţie bună dpdv economic în Europa”, înseamnă că nu suntem chiar ultimii (gurile rele spun că Albania ar fi încă în urma noastră, deşi există îndoieli),
după ce a aflat că în Schengen nu se intră ca în gara Lehliu, atâta timp cât încurajezi corupţia, mita, furtul la nivel parlamentar şi guvernamental,
după ce a trăit “marţea neagră” cu super-imunitatea, prin care parlamentarii au vrut să înlăture concurenţa la furat,
după ce a aflat că scăderea cheltuielilor bugetare înseamnă de fapt umflarea numărului de parlamentari şi un guvern mai stufos decât am avut vreodată,
… în fine după ce a văzut şi a aflat un milion de alte lucruri, românul a fost dresat, învăţat şi manipulat să-şi canalizeze toată ura, disperarea, frustrarea, dispreţul şi dorinţa de răzbunare într-o singură direcţie. Preşedintele încă în funcţiune.

Ei bine, iată că se apropie cu paşi repezi momentul în care vieţuitorul carpato-dunărean îşi va vedea visul cu ochii. Preşedintele încă în funcţiune, îşi va încheia mandatul şi speranţele românilor de mai bine, vor fi puse în mâinile unui nou preşedinte.

Nu are importanţă ce se va întâmplă cu preşedintele încă în funcţiune, după alegerile din toamnă. Important este ce se va întâmpla cu trăitorul mioritic. Dorinţa lui de sânge şi răzbunare, faţă de preşedintele încă în funcţiune, se va atenua în scurt timp în faţa cruntelor deziluzii care vor urma. Pentru că vor urma cu siguranţă, dar romanul încă nu ştie, el încă speră. Din păcate va află mai repede decât cred chiar şi cei mai pesimişti.

La ora actuală o mare parte din fanii numitului Ponta W. trăiesc doar pentru că din seria minciunilor de tomberon parizian şi pentru că Traian Băsescu, ca să-l parafrazăm pe celebrul “fan Paul Walker”.

Alegerile se apropie, semn că rafalele de minciuni electorale, promisiuni fără acoperire, abureli, fumigene şi aruncări cu rahat se vor înmulţi în progresie geometrică, de la o zi la alta.

Românul de rând va putea aplica din nou, pentru a nu ştiu câtă oară, filozofia simplă, robustă şi îndelung verificată ca fiind eronată “să alegem răul cel mai mic”.

Nici de data asta nu vom duce lipsă de candidaţi. O să apară ca la malul surpat, toţi nechemaţii, troglodiţii, rataţii în alte domenii şi din nou ni se vor umple inimile de bucurie când vom vedea câţi “capabili” se înghesuie la tronul ţării. Estimez că se vor prezenta vreo doişpe arătări.

Numai când mă gândesc la un Ghişe reprezentând România pe plan internaţional şi mi se încreţeşte pielea. Şi culmea, Ghişe nici nu este cel mai dărâmător dintre toţi. Ar putea fi cel mai penibil, cel mai ilar, dar nu cel mai dărâmător pentru naţiune.

Cel mai dărâmător pentru naţiune va fi chiar cel care va câştigă alegerile, pentru că se ştie foarte clar cine le va câştigă, chiar dacă în turul doi. Chestia asta cu turul doi va fi doar aşa pentru culoare locală şi ambianţă electorală.

Da, ştiu, toţi mă vor întreba şi atunci pe cine să alegem, de ce nu avem pe cine să alegem, de ce se ajunge mereu în situaţia asta, de ce nu avem nici o variantă viabilă.

Păi chiar aşa, oameni buni, de ce nu avem nici o variantă viabilă? Păi de-aia pentru că ei sunt produsul nostru, pentru că noi îi lăsăm să prolifereze, pentru că noi îi propulsăm şi nouă ne place să fim minţiţi, iar când minciunile ies la suprafaţă, fie nu vrem să le vedem, fie vrem să ni se indice o persoană, cineva care ar putea să fie făcut răspunzător, care e de vină şi pe care să-l putem înjura.

De ce? Pentru că … alegeri prezidenţiale şi pentru că minciuni.