Tradarea de tara vs redeventa ideala

Otilia Nutu

Ca sa nu cadem in populisme ieftine, sa stiti ca exista si argumente pro impozitare redusa a resurselor de petrol si gaze in Romania: aveti aici si aici doua articole serioase pe acest subiect. Pe scurt, o foarte mare parte a zacamintelor de petrol si gaze aflate in exploatare in Romania sunt foarte mature si au nevoie de investitii mari in tehnologie de ultima generatie pentru a opri declinul productiei; ca urmare, nu trebuie sa avem asteptari excesive ca putem creste prea mult redeventele sau alte impozite in sector, riscul e ca investitiile sa devina neprofitabile, investitorii au optiunea sa se orienteze catre proiecte in alte tari, iar productia romaneasca de petrol si gaze sa scada.


Parerea mea e ca totusi impozitarea ar trebui sa fie mai mare decat este azi. Nu sunt integral de acord cu argumentele din cele doua articole pentru ca:


- argumentul impozitarii mici pentru a stopa declinul productiei ia in calcul doar depozitele aflate in exploatare acum si care au intr-adevar costuri operationale foarte mari si necesita investitii costisitoare pentru a mentine nivelul actual de productie. Este nevoie de o abordare separata pentru alte tipuri de resurse si de depozite pe care ar urma sa le exploatam in anii urmatori – zacaminte nou-descoperite on-shore, offshore, gaze de sist etc. De aici productia ar putea fi mai mare pe unitatea de investitie; dar si riscurile vor fi mai mari.
Pentru depozitele aflate in exploatare, ca sa vedem care e impozitul “ideal”, trebuie facuta comparatia cu tari care au depozite cu maturitate similara on-shore si shallow off-shore (de pilda, SUA, Canada).


- pentru piata de gaze nu se tine cont de liberalizarea preturilor. Pana la liberalizarea preturilor la gaze, pretul gazului era reglementat in 2009-2011 la 150 USD/1000 m3, fata de pretul de import de 350-500 $/1000 m3 sau un pret de piata pe care il vedem azi de 270 $/1000 m3. Practic asta insemna ca companiile erau fortate sa subventioneze, direct, consumatorii de gaze, industriali si casnici. Si totusi, companiile erau dispuse sa faca investitii si sa produca gaz chiar si in aceste conditii de “impozitare ascunsa”! De ce nu am putea transforma aceasta “impozitare ascunsa” in impozitare pe fata?
Iata si argumentul filozofic pentru impozitarea suplimentara: odata cu liberalizarea pietei de gaze, companiile producatoare de gaz ar obtine, de fapt, un profit suplimentar, “windfall”, cauzat de cresterea administrativa a preturilor conform unui calendar de crestere a preturilor, pasii din calendar fiind tot niste preturi stabilite administrativ, in fond. Ideea impozitarii veniturilor suplimentare generate de liberalizare cu 60% a fost tocmai pentru ca statul sa poata capta o parte din aceste profituri, care nu sunt determinate de piata ci rezultate dintr-o masura administrativa. Banii aceia urmau sa fie folositi pentru a face o schema de suport pentru consumatorii casnici. S-au incasat aceste impozite, insa banii NU au fost folositi pentru protectia consumatorilor casnici, ci au ajuns la bugetul general si de aici la, de pilda, domnu’ Dragnea.


Mai mult, Banca Mondiala propunea aplicarea acestui impozit suplimentar pentru 5-10 ani, nu doar pana la liberalizarea pietei, ci si dupa, pana prin 2022! Argumentul fiind ca, daca investitorii erau dispusi sa continue productia si in 2009-2011 la preturile reglementate de atunci platind un impozit ascuns, ar fi dispusi sa plateasca in continuare macar o parte din acest impozit. Atentie, in Romania impozitarea suplimentara pe care o aem in lege azi se termina odata cu liberalizarea pietei de gaze pentru consumatorii non-casnici, adica acum, la sfarsitul anului 2014!
Tocmai de aceea era important sa se stabileasca noul regim de impozitare INAINTE de sfarsitul lui 2014, pentru a capta acea impozitare ascunsa si a o continua “pe fata” pentru productia pe care producatorii ar i fost dispusi s-o continue chiar si la nivelul pretului reglementat.


Impozitarea petrolului si gazelor trebuie privita in ansamblu, tinand cont de redevente, impozite pe profit, impozite pe hidrocarburi, dar si alte masuri introduse ad hoc, precum “taxa pe stalp”. Nu e deloc o treaba usoara. Pe scurt, sistemul de impozitare trebuie facut in asa fel, incat un investitor sa prefere sa vina in Romania fata de un proiect similar in alta tara. Asta tine cont inclusiv de riscul politic si economic al fiecarei tari.
In orice caz, dat fiind ciclul lung de investitie in industrie, conteaza foarte mult ca sistemul de impozitare sa fie STABIL.


Nu in ultimul rand, sistemul actual de redevente e destul de inechitabil, permitand profituri foarte mari cand preturile petrolului si gazului sunt foarte mari, cota de 3,5-13,5% aplicandu-se si cand pretul petrolului e 115, si cand e 70. Sistemele fiscale pentru hidrocarburi considerate “buna practica” (adica maximizeaza veniturile statului fara a descuraja investitiile) sunt progresive, in care partea Guvernului creste mai mult decat proportional cand preturile si profiturile cresc si scad cand profiturile companiilor petroliere sunt in scadere. Un model propus de un expert al Bancii Mondiale era acela in care se putea introduce un impozit special pe hidrocarburi, la care sa se adauge redevente simple ad valorem si impozitul obisnuit pe profit, acestea din urma putand ramane la nivelul de azi. Acelasi expert considera ca, tinand cont de toate particularitatile sectorului de petrol si gaze din Romania, in comparatie cu alte tari, nivelul general de impozitare a sectorului e scazut fata de standardele internationale, si discrepantele fata de regimurile fiscale ale altor tari cresc atunci cand preturile internationale ale petrolului sunt in crestere sau cand comparam cu tari care, ca si Romania, sunt producatori importanti de petrol si gaze. (In tarile in care productia de petrol si gaze este redusa, guvernele in general nu-si bat capul prea mult cu impozitarea sectorului, deoarece nu e o sursa importanta de venituri la buget, cum ar putea fi in Romania, deci nu cu acestea ar trebui facuta comparatia)


In orice caz, toate aceste date trebuie puse pe masa si totul trebuie negociat transparent cu companiile. Si aici vorbim nu doar de consultarea unei companii – Petrom, ci si Amromco (mic producator de gaz specializat pe depozite foarte mature si pe care il rupe taxa pe stalp); cu Exxon, Chevron, dar si cu finantisti, specialisti in fiscalitate, alti stakeholderi atat in ceea ce priveste bugetele, cat si sectorul extractiei de hidrocarburi. Trebuie vazut care e nivelul la care companiile sunt interesate sa continue sa investeasca aici, dar si publicul sa fie multumit cu ce bani intra la buget. O negociere netransparenta va frustra cu siguranta una din parti si e calea sigura spre noi presiuni pe Guvern sa modifice din nou regimul fiscal.



Daca sunteti maine prin Iasi, va invit maine de la 10:30 la Universitatea Petre Andrei (Amfiteatrul Petre Andrei) sa discutam despre liberalizarea pietei de energie, a celei de gaze in mod special. 
Voi explica si cum s-ar fi putut face liberalizarea fara sa ne coste aproape nimic pe noi, consumatorii casnici; si cum se leaga toate acestea de discutia privind impozitele pe hidrocarburi, tradarea de tara, capitalismul veros si neo-colonialismul corporatist ;)

În 2014, cu TVA de 24% se colectează mai puţin decât în 2008 cu TVA de 19%!!!!!

Ionuţ Dumitru

Ne rupem în figuri înaintea campaniei electorale care se apropie. În acest timp, ţara se rupe sub noi. DNA e de folos doar pentru diplomaţii străini şi pentru cei  ce vor reality-show cu Moţoci. Estimp, în lipsa unor perspective economice, a măsuri clare de prevenţie, a unui dialog cu mediul privat şi a informatizării sistemului fiscal, evaziunea fiscală a atins cote nemaintâlnite în economia românească.


Iată cifrele. În primele şase luni ale anului 2008, la un nivel de TVA de 19%, colectările au fost de 4,6% din PIB-ul prognozat la acea data. În anul 2014, cu un nivel al TVA de 24%, colectările sunt de numai 3,7% din PIB!!!  E drept că, până la sfărşitul anului 2008, PIB real a fost mai mare decât cel prognozat (504 mld lei faţă de 440 mld lei), dar chiar şi aşa procentul din 2008 rămâne mai mare decât în 2014 (4% faţă de 3,7%).


Colectările nu sunt mai mari doar în procente, ci şi în termeni reali! Dacă socotim rata inflaţiei din 30 iunie 2008 până în 30 iunie 2014 şi o aplicăm valorilor nominale ale colectărilor (20,2 mld lei în 2008 şi 24,6 mld lei în 2014) ajungem la concluzia că, în termeni reali, colectările au fost cu cel puţin 10% mai mari în sem. I 2008 faţă de sem. I 2014! Creşterea se menţine şi dacă vom converti sumele în moneda europeană, raportate la cursul de schimb al perioadelor respective.


Şocant! Cu o creştere a TVA de la 19% la 24% ( deci o majorare de peste 26%), avem o reducere a veniturilor cu peste 10%!!! Dacă doriţi şi explicaţia, o găsiţi în analizele efectuate de Consiliul Fiscal. Dacă extrapolăm datele de acolo pe rezultatele primului semestru al acestui an, ajungem la concluzia că din TVA nu am colectat în primul semestru din 2014 decât 40% din masa taxabilă, adică 24,6 miliarde de lei, pierzând cca 36 miliarde de lei din pricina evaziunii fiscale ( pe care, pentru TVA, Consiliul fiscal o estima în 2013 la peste 12% din PIB dar care, după rezultatele prezentate de MFP la 30 iunie 2014, trebuie să fi urcat deja la aproape 14% din PIB). Cu alte cuvinte, dacă lucrurile nu se îndreaptă, în anul 2014 vom pierde aproape 100 de miliarde de lei numai din evaziunea fiscală pe TVA!



Aşadar, e bine că discutăm de mândria de a fi român, de candidaţi care apar şi dispar şi de cine va mai fi în libertate în noiembri 2014, ca să poată să şi câştige alegerile prezidenţiale, dar până-una alta, economia românească e ca o pungă înţepată cu acul: zadarnic sufliîn ea , că nu se umple. Şi odată cu ea nici buzunarele românilor. Care, în schimb, ca pe vremea decăderii Romei, au spectacole din belşug.