Iubito,
bună seara
Mihaita
Macoveanu
Mognolii
albe, de mirese,
Ţi-aş
dărui, cum n-ai avut
În
nepăsarea ta, să-ţi pese,
De
mine, un minut.
De
îndrăznesc, dintre cetăţi,
Atât
cât se topeşte ceara,
Un
cordial: Ce bine arăţi...
Iubito,
bună seara!
Te
rog, cu un sărut barbar,
De-ntineriră
plopii,
Apropie-te!
De-aş ştii, doar,
De
unde să m-apropii.
Să-ţi
tulbur pasul legănat,
Chiar
de-mi şopteşte iarba,
Că-n
primăveri te-ai preschimbat,
Şi
te visez degeaba.
Te-aş
scrie în antologii,
În
orişice cuvânt, te-aş scrie...
Prin
stihuri de vei rătăci,
Te-ai
regăsi, în orice poezie.
M-oi
îmbăta cu fericirea
În
munţii, cei sihaştri,
De
ochii tăi, se pierd cu firea,
În
ochii mei albaştri.
Pe
drumul mângâiat de tine
Un
Transfăgărăşan, în flori
Am
să-ţi ridic, iubito, mâine
Din
dulcile scrisori.
Să
nu mă uiţi, fără motiv
Mai
vino-mi când îţi vin...
Căci,
te iubesc definitiv
Şi
totuşi, prea puţin!
Trubadur
cu gând aiurea
Petre
Violetta
Trubadur
cu gând aiurea, printre nori impins din spate
nu
te mai urca la ceruri, că ţi-e scara prea departe
şi-i
bolnav ca şi Pământul, cerul şi chiar Carul mic;
printre
stelele bolnave, azi se plimbă doar un dric.
La
un colţ de gând zănatic, ninge un cireş în floare;
eu
te ştiu pe lângă mine că m-aştepţi din postul Mare
Să-ţi
mai râd, precum salcâmii, înflorind fără cenzură
într-un
dans al nebuniei, într-un vals de anvergură.
Poate
că te ştiu prea singur, un solfegiu fără nume
De
atâta renunţare, fără un temei...ţi-aş spune
că
sunt macii prea aproape şi nu-i vezi când zorii strigă;
tu
cu mintea-n sân la mine, eu în visu-mi de ferigă.
Să
nu te iubesc
Iuri
Iulian Lorincz
înseamnă
să
ucid cu premeditare
sângele
care-mi dansează
în
jurul inimii
să
(re) inventez o lume
străină
punctelor mele cardinale
unde
să-i pot ascunde coagularea
strâng
în palmă inima
până
explodează în mii de confeti
dezlipesc
umbra
de
umbra ta
abţibildul
cerului nostru
cu
două răsărituri
gura
mea ar fi un
tsunami
de cuvinte nerostite
revărsate
spre pata ta de şânge
ascultă-i
paşii
Anne
Marie Bejliu
oricât
ai rupe hârtiile prezentului în fâşii de verbe
din
fiecare va răsări o cruce
arta
orizontalei cere sacrificii
arta
verticalei cere linişte cât mai multă linişte
războaiele
se duc pe vârful corturilor
aşternute
pe câmpul minat
mimat
de războicii adormiţi demult
pe
laurii unor victorii iluzive
tu
şi fâşia de şapte sub cortul lui pi
privind
spre liziera pădurii printr-un tigru
întors
veşniciei cale
să-l
ajungi e aberant
să-l
trăieşti este cât se poate de simplu
în
creuzetul alchimic al bunătăţii tale
trăieşte-l
lasă-l să nu se mai întoarcă
într-un
semn al prieteniei materiale
el
dăruie felia de iubire din tortul înălţării profunde
a
fiinţei aflată încă în stadiul târârii printre algele vieţii
ascultă-i
paşii prin nisipul de pe tâmpla ta
ascultă-i...
Certitudinea
Sandu
Alrox
Nu
am avut niciodată certitudinea.
Dar
ştiam că pot vorbi cu tine
În
orice moment, ... pentru orice ...
Distanța
nu există.
Acum,
o lacrimă ...
Zâmbetul
tău frumos ...
Acum
un suspin ...
Acum
dura certitudine că nimic nu mai este aşa ...
Vocea
ta dulce ... Nu mă caută.
Îngerule,
aripile tale nu mă mai protejează ...
Nu
mai ajung până la tine,
Dar
nu, tu nu mă alunga ...
Timpul
s-a oprit ...inima mea este agitată.
În
linişte totul e tăcut
Nu
simt deloc vocea ta şi nici respiraţia ta ...
Nu
mai am mult de așteptat ...
Timpul
s-a oprit!
Sunt
singur cu tristețe în inima mea,
cu
regretul unei iubiri ...
Singur
cu lacrimile mele ...
Mă
gândesc la tine și plâng într-o mare singurătate
pentru
golul ce mi l-ai lăsat în mine.
Pentru
ceea ce nu mi-ai dat niciodată.
Și
în timpul care s-a oprit!
DE
DRAG...
Cernat
Mirela
Cu-a
ta vibrare vreau să mă oxigenezi
Iubirea
respirând alăturea cu mine,
Inima
ca bun străjer să-mi priveghezi
Revigorarea
mi-e oglindirea înspre tine...
Fii
ramura pe care să-nverzesc însorit
Din
seva-atât de dulce eu să mă hrănesc,
Să-mi
înfloresc petale-n culori înmiit
Ori
să-ți fiu fluturele ce nectarul ți-a sorbit.
Poate
că mă transform în pasăre care din stol
Evadat-a,
cuib să-și facă pe-al tău ram vânjos
Cu-altele
întrecându-se-n viersul trilului dând ocol
Ninsei
cu flori coroane ale tale-n cânt și zbor grațios.
Cerul
dacă mi-ai fi, eu curcubeul de pe boltă
Ți-aș
nuanța în tente felurite
Când
după ploaie soarele raza tăcută
Pictării
zării-n sidefiu vrea să-mprumute.
Să
nu ne fie trecerea mult prea scurtă
Precum
sunt curcubee, păsări, fluturi, flori
Ce-n
primăvară hotărăsc dacă-și strămută
Lăcașul
preschimbându-se-n uneori în zori,
Mai
bine să rămânem simpli și buni oameni
Ținând
răsuflu-ne ani mulți suav nestins,
Cu
mine la chip și trup să te asemeni,
Mirific
împlinind destinu-ne prezis...
Să
ne iubim fierbinte până-n ultim ceas,
Iar
viața să ne-nșire săruturile-n nopți
Ori
umbră cătând ziua să-mi dai din ce-a rămas
Din
buzele-ți cireșe coapte-n raza lunii de socoți.
De
mână-n fundalul toamnei să mă ții
Zâmbind
rememorării fericitei clipe
Spre
a păși în iarna tâmplei argintii
În
selenaru-etern aruncând o ultimă privire
Sorocul
de- mpietrire când va să se-nfiripe...
