ce ţi-e scris

Dorin Popa

mă desfac, împleticit, din mrejele tale

şi în mrejele tale fericit nimeresc

din faţa mării mă retrag încet pas cu pas

dar o mare-n furtună mi-e sufletul acum

cât de greu m-am desprins de iluzii şi vise

ca să plâng, apoi, răvăşit, ades toamna

şi-n orice întâlnire speranţele cântau

cu acorduri moi şi triste de despărţire

o dezordine clară mă împinge mereu

să veghez până la capătul haosului întreg

iar din molozul acesta curat de zbateri

aleg întotdeauna o groapă cu noroi

zdrobit şi descompus de viaţa aceasta a mea

în viaţa mea caut cu scârbă un adăpost

să fug, să scap de amânări, de aşteptare,

de urât vreau, dar peste amânări nimeresc

mă desfac, fericit, din mrejele tale

şi în mrejele tale împleticit nimeresc

în ferestre bate ritmic molozul

Ioan F. POP

în ferestre bate ritmic molozul, resturile străzilor neumblate.

tropăitul fluturilor vesperali. hlamidele vîntului aruncate în luptă.

toate aceste vaiete fără adresă curg la întîmplare. hexametrii

de brumă, coagulatele îndemnuri. preţioasele reumatisme caută

cu cartea de vizită în mînă. gunoierii adună respiraţiile locatarilor,

le pun în alte guri frigorifice, apoi le sădesc adînc în ţărînă.

insectele invadează transparenţa ferestrei, pămîntul proaspăt

ţinut între dinţi. apoi se descompun la ore fixe. din burta lor ies

alte insecte ce ronţăiesc pervazul zilei. silueta unei mîini împinge

uşa peste hohotele lor de aripi. peste muzica aceea de sînge şi

pămînt crescută în urechi. peste trupurile fără aripi ce aleargă

încoace, încolo. în ferestre bate ritmic molozul, straniile meduze.

scrîşnetul privirilor. în spatele cărora demult nu se mai află nimic.