Loredana Vitelaru Nicoleta
Dansează
ploaia pe cărări rătăcite,
În
munții triști, ce-i colinzi îndelung,
Răscolind
amintiri, ce au fost trăite,
De
noi într-un vis, sau poate mai mult,
E
pustiu, e rece și tunetul ploii,
Răsună
în hăuri tot mai adânc,
Haotic
se-aude ecoul iubirii,
Şi-un
singur glas încet suspinând.
M-alungă
departe-napoi în trecut,
Ploaia
ce curge pe trupu-mi firav,
Ţi-ascultă
și muntele glasul tăcut
Când
îi dictezi prin cetini de brad.
Ridică-ți
privirea spre creste zâmbind,
Fără
regrete că ea te-a iubit.
Căci
va veni altă ce-ți va oferi ...
O
picătură din ce înseamnă a iubi.
Să
n-ai teamă de v-or cădea alte ploi
Când
rătăcești și tu ca și ele,
Or
plange cu lacrimi amare, iubirea din noi,
Iar
tu citește-o, eu am scris-o in stele.
C-ai
fost fericit ... tu, chip rătăcit în iubire ...
Fără
să crezi ai fost părtaș în acea feerie ...
În
al ielelor dans tu te-ai prins fără vrere,
Neștiind
că dragostea lasă în urmă multă durere,
Dansează
ploaia după tunetul ei ...
Un
dans al iubirii ce nu-l vei mai ști
