Genţianneblue

Petre Violetta

Nemiloasă mă priveşte dintre frunzele uscate,

Îşi acoperă ferestre şi cu gene se-nveleşte.

Genţiană, gând de moarte cu albastrele păcate

Îmi adoarme frumuseţea şi iubirea-mi otrăveşte.

Maiestoasă se ridică, moştenind regale graţii,

Se apleacă dând bineţe şi mă-mpiedic s-o culeg,

Aduc nori şi ploi de stele cu nocturne incantaţii,

Mă grăbesc otrava dulce, dintr-o cupă s-o aleg.

Ce minune mă atrage să te gust aşa amară,

Floare-albastră, ca un clopot ce scânceşte-n asfinţit!

Eu nu te miros nici mâine, însă astăzi într-o doară

Mi te-apropii de ureche să te-aud cum ai murit;

Ca să nu mă tem de moarte când albastru mă voi duce

Mai departe de durere şi aproape de tăceri…

Împletiţi-mi genţiene şi cu flori de câmp pe cruce,

Să dansez în toiul nopţii, doar cu ziua mea de ieri!