Ovidiu Vasile
De
la întâlnirea șarpelui cu mărul
Am
curs prin timp ca sângele din rană,
Sădindu-ne
în clipe adevărul
Ne-am
deșteptat la viață din icoană.
Trudiți
în cultul chinurilor tandre
Ca
miezul framântat în crucea pâinii,
Purtam
în ale timpului meandre
Inele
reci la degetele mâinii.
Și
astfel așteptam o viață întregă
Răspunsuri
la-ntrebări ce ne frământă,
De
sunt eu robul ce-am iubit o sfântă
Ori
sfânt la care nimeni nu se roagă.
