Zi de noiembrie

Grigore SCARLAT

Boabele de cafea şi modestele noastre prune,

Cafeaua amară cu puţin zahăr,

Şi ţuica fierbând în cazane,

Tăria ei urcând în tării,

Cum o ţară urcă în propria ţară –

Din belşug în belşug –

Dar la noi acest lucru

S-a întâmplat atât de rar,

Cafeaua, aşadar, şi ţuica

În această zi de noiembrie,

Şi stolul de păsări pe care

Nu-l mai zăresc pe cer

Sunt chiar necesare argumente

Să nu-mi judec semenii,

O, şi nici ei pe mine!

îmbrăcat în cămaşă

Adi Filimon

calul mă-ntreabă: încotro, stăpâne?

şi i-am arătat câmpia. el a zis:

unde văd cu ochii am fost pân-acum, dar cred

c-a venit vremea să-ţi desfaci coama şi graiul.

mai zice: descalţă-ţi potcoavele şi pune de cafea, căci eu

de-aici nu mai plec. de-atâta stat în şa

mă dor coapsele, cămaşa mi-e udă; e timpul să descalec,

să-mi pun potcoavele tale

şi să cobor sub iarba de nea.