Cum s-a decis moartea lui Patrascanu?

LAVINIA BETEA

„Lucretiu Patrascanu – Moartea unui lider comunist“, cartea Laviniei Betea, a aparut în 2001, la Editura Humanitas. Distinsa cu Premiul Academiei Române în 2003, o a doua editie a volumului a fost publicata de Editura Curtea Veche în 2006. Aceeasi editura pregateste în prezent o a treia editie a acestei lucrari de referinta în istoriografia româneasca. Istoria recenta fiind spatiul miscator al confruntarilor, dezbaterilor si integrarii noutatilor, le propunem cititorilor nostri un fragment din capitolul, revazut si adaugit, referitor la contextul deciziei politice a procesului Patrascanu.

Gheorghiu-Dej dixit: „O sa stârnim frica la toti…“

Multi dintre detinutii politici sovietici au fost, la putina vreme dupa moartea lui Stalin, eliberati din lagare si închisori din dispozitia lui Beria. La finele lui 1953 însa, temutul sef al serviciilor speciale sovietice a fost condamnat si executat de însisi „tovarasii de lupta“, ai sai si ai lui Stalin. Dupa tipicul consacrat, sotia si fiul sau au fost trimisi, la rându-le, în închisoare. Lupta pentru putere începe între cei ce fusesera „oamenii lui Stalin“. Iar în statele-satelit, „unitatile monolitice“ ale conducerilor de partid se fisureaza în bucati ce vor fi atrase magnetic de diferitele nuclee intrate în competitia suprema a Kremlinului. Pâna la „raportul secret“ prezentat la Congresul al XX-lea al PCUS din 1956, mentalitatile epocii si deciziile politice din lagarul socialist asigura continuitatea coerenta a epocii staliniste. În România, ca si în celelalte state-satelit, schimbarile de la Kremlin potenteaza miscari în nucleul decizional. Schisma conducerii românesti devine evidenta abia în 1957, când Gheorghiu-Dej îi elimina pe Chisinevschi si Miron Constantinescu, pedepsindu-i, cu întârziere, pentru fapte ce-si au începutul mult mai devreme.


Dorea careva dintre membrii Biroului Politic al CC al PMR sa-i ofere lui Patrascanu conducerea partidului, ca unul ce avusese de suferit de pe urma lui Stalin si a „acolitilor“ acestuia? Desi s-au facut, dupa 1968, referiri la potentialitatea instalarii lui Patrascanu la conducerea partidului dupa moartea lui Stalin, asemenea ipoteze nu sunt sustinute de argumente si dovezi istoriografice. Ca si în 1944, nici dupa 1953 Patrascanu nu intra în planurile comunistilor români sau ale Moscovei.


Ce aflam acum din arhivele Cancelariei CC al PCR despre decizia procesului Patrascanu? Miscarile de protest si grevele muncitorilor est-germani, cehi si polonezi, ce-au succedat mortii lui Stalin, determina închiderea santierului Canalului Dunare-Marea Neagra si adoptarea unui „nou curs“ al politicii economice cu accent mai pronuntat pe îmbunatatirea alimentatiei si conditiilor de viata ale populatiei. În paralel se iau masuri represive care sa conduca la descurajarea oricaror miscari de revolta. Cele doua mijloace clasice ale domesticirii salbaticiunilor si gloatei – recompensa si pedeapsa – sunt puse în aplicare la scara nationala de catre nucleul politic de decizie condus cu prudenta si perfidie de Gheorghiu-Dej.


Moartea lui Stalin a detreminat însa si ofensiva serviciilor speciale din frontul capitalist al „razboiului rece“. Spectaculoase capturi de parasutisti spioni a facut Securitatea în iunie si iulie 1953. Capturi senzationale de acelasi gen anuntau agentiile de presa ale URSS, Chinei si Bulgaria, soldate cu condamnari la pedepsa capitala. Astfel ca, în sedinta Biroului Politic al CC al PMR din 2 septembrie 1953 (participanti Gheorghiu-Dej, Iosif Chisinevschi, Gheorghe Apostol, Miron Constantinescu, Chivu Stoica, Petre Borila, Constantin Pârvulescu, Dumitru Coliu), primul punct al ordinii de zi a fost „Probleme legate de pregatirea unor procese privind grupuri de spioni“.


Având în vedere numeroasele speculatii facute asupra deciziei politice, sintetizam în cele ce urmeaza respectivele discutii. Dej conduce sedinta. El este si cel care informeaza ca „sunt câteva procese de agenturi imperialiste care urmeaza sa fie terminate“. Agenti ai serviciilor de spionaj francez, american, englez, austriac, ai Vaticanului si francmasoni, enumera el (iar cu referire la cei din urma:“Ne gândim ca n-ar fi bine ca acestia sa apara ca francmasoni pentru ca ei nu pentru francmasonerie au fost arestati ci pentru munca de spionaj în favoarea unuia sau altuia din statele imperialiste“; apoi sunt si în „comitetele de lupta pentru pace“). Si tot el propune: „O parte dintre ei asupra carora nu s-au stabilit suficiente dovezi, nu îi vom condamna. Însa propun sa se termine cu toate aceste procese. Sa fie procese închise nu publice. Despre unele sau altele – daca ne convine – putem sa scriem, despre unele mai mult, despre altele mai putin, dupa importanta“. Intervine Chisinevschi cu propunerea unui comunicat asupra proceselor care urmeaza sa se tina fara participare publica.


Toti merita „pe baza legilor Republicii noastre“ – zice Dej – sa fie împuscati. Dar sunt prea multi si „ar putea sa arate ca un fel de macelarire“, prin urmare vor trebui administrate pedepse cu închisoarea. Numai în cazuri exceptionale (una-doua cazuri, specifica el fara nominalizare) sa fie condamnati la moarte. Constantinescu intervine cu propunerea condamnarii la moarte a „conducatorilor“ si a celor care „au activizat si pe altii“. Si mai intrasigent, Borila cere condamnarea la moarte pentru „doi-trei în fiecare proces, altfel îi încurajam“. Toti sunt de acord.


Ca si în cazul discutiilor privind greselile politicii economice, vina este aruncata pe „deviatorii de dreapta“, Teohari Georgescu fiind învinuit pentru tergiversarea lucrurilor mai ales în cazul Patrascanu.


Urmeaza informarea si propunerile lui Dej referitoare la Patrascanu:

„Avem aproape terminata ancheta în legatura cu banda de dusmani Patrascanu, spune el. Materialul este extrem de bogat, organele de ancheta au reusit sa stabileasca aproape complect activitatea criminala a celor implicati. Este vorba de o actiune nu numai de spionaj, diversiune, ci este vorba de o banda organizata, cu ramificatii în strainatate, în slujba strainatatii, care avea ca scop lovitura de stat, acte de asasinate si alte lucruri din acestea, deci rasturnarea prin violenta si cu ajutorul strainatatii a regimului popular stabilit în tara noastra. Patrascanu recunoaste partial ca s-a întâlnit cu diversi reprezentanti ai spionajului american si englez, ca a avut întâlniri secrete cu anumiti complici, dar ca toate acestea reprezinta lucruri de a se informa, de a se documenta, legaturi întâmplatoare, oficiale, în dosul carora se ascunde ca ar fi primit dispozitii de încolo si încoace si are atitudinea unui dusman, unui mare bandit, unui vechi contrarevolutionar înrait si nu recunoaste ca a facut spionaj. Are o atitudine obraznica. La confruntari care au avut loc, care au conturat si au dat greutate materialului, el a avut o comportare obraznica. Nevasta, ibovnica, Tatarescu, toti banditii cu care a fost legat recunosc întâlnirile, sedintele secrete, problemele care au fost discutate; au fost restabilite documente, tot. Stârcea recunoaste. A fost pus fata în fata cu ei, iar Patrascanu tuturora le spune ca mint. El spune ca adevar este numai ceea ce spun el, ca n-are ce sa spuna «acestei anchete» si spune «veti cunoaste punctul meu de vedere la proces». El se pregateste pentru proces. Nu putem sa stam pâna la calendele grecesti cu aceasta banda din cauza ca Patrascanu are aceasta atitudine. Tovarasii de la Interne propun ca sa aiba loc o convorbire între Draghici si unul din membrii Biroului politic în legatura cu unele lucruri. Propun pe tov. C. Pârvulescu. Sa încerce a-l determina sa recunoasca. Sigur trebuie întocmit un plan, întrebari, pentru a preciza mai bine lucrurile. Sa mai facem o încercare. Eventual sa fie doi tovarasi cu Draghici.“

Borila intervine cu observatia ca sunt suficienti Draghici si Pârvulescu („Nu e bine sa fie si altii“).


Sedinta continua:

Tov. Gheorghiu-Dej: 
„Nu e bine ca el o sa latre la proces. Lucrurile vor fi gata spre sfârsitul lunii septembrie. Pentru acest proces va trebui pe linie de partid – tov. Chisinevschi, tov. Borila, cu înca câtiva tovarasi care cunosc bine – sa dati o mâna de ajutor, în special pentru partea politica.

Tov. M. Constantinescu: 
Nu va fi un proces usor.

Tov. Gheorghiu-Dej: 
Trebuie sa stim încotro ne îndreptam vârful. Sa fie o lovitura de gratie data încercarilor imperialistilor de a restabili vechea orânduire prin asemenea mijloace, sa le aratam ca n-a fost Iran aici, sa demascam cercurile burgheze din strainatate si activitatea acestora în continuare împotriva tarii noastre, politica imperialistilor americani îndeosebi si sa ridicam vigilenta poporului, a partidului, a clasei muncitoare. Aceasta o sa întareasca încrederea oamenilor în regim, în forta regimului, în organele regimului. Are o importanta mare acest proces. Deci suntem de acord? (Da).

Tov. Chisinevschi si Borila vor lua contact cu materialul, vor studia si lucra împreuna. Tov. Pârvulescu va sta de vorba cu Draghici, va întocmi planul întrebarilor si va face o încercare de a sta de vorba cu Patrascanu. Este foarte frumos într-un proces când acuzatul vine si recunoaste tot. El stie bine ca nu se poate astepta la nici-o mila din partea noastra si de aceea vorbeste asa. Este un dusman feroce.

A iesit un material asa de bogat, bun si pentru istorie, pentru piesa de teatru si cinematograf, cu fapte reale, nu lucruri imaginate. Si reprezinta o perioada foarte lunga, cea mai zbuciumata, de formatie a regimului“. 

Toti sunt de acord. „O sa stârnim frica la toti…“- este concluzia jubilatoare a conducatorului partidului despre rostul viitoarelor procese.

Absenta aducerii în discutie a cazului Vasile Luca este demna de remarcat. Contrar obtuzitatii manifestate în multe studii istorice, Patrascanu nu a fost singurul lider comunist condamnat dupa moartea lui Stalin. Procesul lui Vasile Luca a avut loc în toamna lui 1954, pedeapsa cu moartea fiind comutata însa în munca silnica pe viata. La aproape un an dupa moartea lui Stalin se vor produce si procesele comunistilor cehoslovaci Maria Sermova si Gustav Husak (acuzati de „nationalism burghez slovac“ au fost condamnati la închisoare pe viata). 

Desigur ca Patrascanu nu putea fi executat fara macar o încercare de testare a Kremlinului în privinta acestei hotarâri. Lipsite de suportul unui document oficial, opiniile sunt împartite. De-o parte, se spune ca hotarârea a apartinut în întregime conducerii de la Bucuresti. Contactat, Malenkov ar fi spus: „Va priveste, faceti ce vreti!“ 

Unica sursa de prim rang ce-a putut fi consultata, Gh. Apostol – singurul în viata dintre membrii Biroului Politic ce-a hotarât trimiterea lui Patrascanu în justitie – relateaza, în esenta, ca „Dej a fost pus în fata faptului împlinit“. La sedinta Biroului Politic din 14 martie 1954, unde a fost luata decizia finala a procesului lui Patrascanu, cazul a fost prezentat de Al. Draghici, ministrul de Interne, si Iosif Chisinevschi care raspundea, pe linie de partid, de justitie si procuratura. Membrii Biroului Politic au avut la dispozitie un dosar ce continea procese-verbale de interogatoriu si de confruntare si extrase de declaratii din care reiesea vinovatia lui Patrascanu si a celorlalti inculpati. Fara vreun vot de împotrivire sau abtinere s-a luat hotarârea referitoare la Patrascanu în acea sedinta a Biroului Politic.

Unica declaratie pastrata în Arhivele SRI referitoare la decizia privind condamnarea lui Patrascanu, facuta în timpul anchetei din 1967-1968, este în spiritul afirmatiilor lui Gh. Apostol. Fost organizator al grevelor de la Grivita, ministru de Finante dupa Vasile Luca, Dumitru Petrescu, ale carui relatii cu Gheorghiu-Dej dupa preluarea puterii de comunisti nu se poate spune ca au fost foarte apropiate, a relatat astfel evenimentele ce-au dus la „procesul Patrascanu“:

„În ianuarie 1954 a plecat o delegatie guvernamentala la Moscova, din care faceau parte Gheorghiu-Dej, M. Constantinescu, Al. Bârladeanu si eu. Acolo am discutat si probleme de stat si probleme de partid. Pe vremea aceea prim-secretar era Malenkov, iar Hrusciov era secretar.

În vremea aceea eu eram în conflict cu Miron Constantinescu. Am declarat de o mie de ori si declar si acuma: am facut si eu greseli dar cu M. Constantinescu n-am avut nimic de împartit. Când am fost seful Directiei organizatorice, cu M. Constantinescu am lucrat bine, dar în martie 1951 când am trecut la aprovizionare, am început sa intru în conflict cu M. Constantinescu. Pe vremea aceea el era presedintele CSP-ului. De ce aveam conflicte? Pentru ca dezinforma, facea planuri nereale si eu trebuia sa asigur toata aprovizionarea si ma trezeam cu 30-35% materiale deficitare (…) În 1954, când am ajuns la Moscova, sovieticii stiau probabil de aceste conflicte dintre mine si M. Constantinescu. Dupa ce am terminat discutiile cu ei, trebuia sa ramâna cineva ca sa semneze niste acorduri. Eu nu voiam sa ramân pentru ca stiam ca sovieticii nu aveau parere buna despre mine, pentru ca eu am avut conflicte si cu ei. Totusi a trebuit sa ramân si am semnat niste conventii. Împreuna cu mine a ramas si M. Constantinescu si eu am ramas mirat de ce a ramas si el. El facea pe atunci niste gesturi de nabab; nu din punct de vedere banesc dar moral…

Într-o zi îl întreb: Asculta, tu de ce stai aici? Îmi spunea ba ca se duce la Comitetul Central, ba în alta parte. La urma mi-a spus ca este asteptat de Malenkov. L-am întrebat de ce sa te duci la Malenkov pentru ca acolo s-au discutat toate problemele. Atunci scoate un dosar de 50 pag. batute la masina în ruseste care cuprindea actul de acuzare împotriva lui Patrascanu. Când mi-a dat sa citesc actul de acuzare al lui Patrascanu, am avut un sentiment de emotie, de tulburare pentru ca stiam ca Patrascanu este arestat si banuiam ca acolo nu se vor scrie lucruri placute. Am început sa citesc si am vazut ca acolo se scriu atâtea lucruri. Am citit 5-6 pagini, m-am uitat la sfârsit, am vazut ca se cere condamnarea lui la moarte si i-am spus lui M. Constantinescu: «Ia-l înapoi, eu nu citesc documentul acesta, nu ma bag în chestiunea aceasta» si i-am dat documentul înapoi (…) El mi-a cerut sa-mi spun parerea. I-am spus ca nu ma bag în chestiuni din astea. Apoi Miron a plecat la Malenkov iar când s-a întors mi-a spus ca a rezolvat problema. În ce sens nu mi-a spus, dar eu am înteles «rezolvat» adica ca sovieticii si-au dat acordul pentru executarea lui Patrascanu.

Iata ce pot eu sa va spun, ce stiu eu.“

Din dosarele ce contin declaratiile si stenogramele discutiilor privind „reabilitarea“ lui Patrascanu din 1967-1968 lipseste urma oricarei discutii pe aceasta tema cu Miron Constantinescu, tema deciziei procesului lui Patrascanu parând, de altfel, a nu intra în preocuparea comisiei de ancheta. (…)

În 27 martie 1954 se finalizeaza referatul de încheiere a cercetarilor lui Lucretiu Patrascanu. Seful organului de ancheta, Soltutiu, si anchetatorul Moraru dispun „încheierea cercetarilor si transmiterea dosarului de acuzare la instanta de judecata“ deoarece au constatat ca „activitatea criminala a arestatului Patrascanu Lucretiu este dovedita prin materialul rezultat din cercetarile preliminare“. Actul nu a fost semnat de luare la cunostinta de Patrascanu.

Procedura juridica îsi urmeaza cursul cu Actul de acuzare nr._3/1954 emis de Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, „împotriva grupului de spioni si complotisti în frunte cu L. Patrascanu si complicii lui“. Prin el, loctiitorul Procurorului Militar Sef al Fortelor Armate, colonelul de justitie Rudolf Rossman, „vazând actele de ancheta efectuate de catre organele securitatii MAI“ trimite în instanta de judecata pe:

„1. Lucretiu Patrascanu, fost avocat;

2. Herbert Zilbert, fost director al Institutului de Conjunctura Economica;

3. Ion Mocsony-Styrcea, fost maresal al Curtii Regale si mare latifundiar;

4. Alexandru Stefanescu, fost mare industrias;

5. Remus Koffler, functionar;

6. Jac Berman, antreprenor;

7. Emil Calmanovici, antreprenor;

8. Victoria Sîrbu, fara profesiune;

8. Lena Constante, pictor scenograf;

10. Herant Torosian, fost consul al României la Paris;

11. Hari Brauner, fost director al Institutului de folclor“.

Pentru acest prim lot al procesului au fost pronuntate doua condamnari la moarte (Lucretiu Patrascanu si Remus Koffler), trei condamnari la munca silnica pe viata (Herbert Zilber, Alexandru Stefanescu si Emil Calmanovici), iar pentru restul inculpatilor (cu exceptia Victoriei Sârbu condamnata la 8 ani), condamnari de peste zece ani de închisoare. În 6 mai 1954, Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, compus din aceiasi membri, a pronuntat pedepse grele pentru alti 18 nevinovati – „al doilea lot Patrascanu“.

Fragmentul de irealitate continut de „ultimul cuvânt“ al lui Lucretiu Patrascanu a ramas astfel inscriptionat în documentele procesului:

„Presed.: 
Acuzat Patrascanu, ai ultimul cuvânt, ce-ai de spus în aparare.

Patrascanu: 
N-am de spus nimic, decât ca scuip pe acuzatiile ce mi se aduc.

Presed.: 
Stai jos atunci. Acuzatul Patrascanu spune ca n-are de spus nimic.

Patrascanu: 
Si ca scuip pe acuzatiile ce mi se aduc.

Presed.: 
Acestea sînt insulte.

Patrascanu: 
Nu sînt insulte.

Presed.: 
Te dai în spectacol.

Patrascanu: 
Da, lasa sa ma dau, viata mea e scurta, dar sînt oameni care o sa urmareasca aceasta porcarie.“

Cercetarea comisiei partidului care în 1968 l-a reabilitat pe Patrascanu a nedreptatit sperantele din ultimul sau cuvânt. Ancheta comandata de Ceausescu a fost însa, ca tot ce se petrecuse înainte, în consonanta deplina cu etica bunului comunist, exprimata astfel de unul dintre apropiatii lui Beria: „Parerea mea despre oameni si faptele lor este totdeauna în concordanta cu linia partidului.“

Doina lui Felix

ANONIM

Sunt sau nu sunt reale aceste foto?

Orizonturi Rosii (28)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate
Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.

EPILOG 

Pe 23 iulie, duminica, Dana a venit cu mine la aeroport. Ceausescu mi-a ordonat sa ma intorc in Germania Federala pentru a incerca inca o data sa obtin aprobarea Bonnului pentru o firma mixta, astfel incit sa poata sa inceapa construirea avioanelor Fokker in Romania si in plus sa aiba o deschidere pentru a fura tehnologia de la VTOL. Aveam la mine mesajele lui personale adresate cancelarului Helmut Schmidt si printului Bernhard al Olandei, cel mai proeminent membru al consiliului director al Fokkerului, in care acestia erau asigurati ferm ca nici unul din secretele tehnologiei occidentale derivind din aceasta investitie nu va fi impartasit Moscovei. Ceausescu mi-a ordonat sa ma intorc in citeva zile pentru a incepe sa lucrez la planurile pe care el si nevasta-sa le aveau pentru asasinarea a trei disidenti emigrati in vestul Europei.
Atunci cind am luat-o in brate pe Dana si am sarutat-o de la revedere stiam ca nu o sa ma mai intorc. Nici peste citeva zile si niciodata. Deodata mi s-a parut ca imi ajunge. Destula publicitate, destule comploturi, destul cu viata in virful unei societati pe care o detestam din ce in ce mai tare, destul cu aminarea visurilor mele de a fugi spre libertate.
— Iarta-ma, Dana, i-am spus sarutind-o. Iarta-ma pentru tot raul pe care poate ti l-am facut si pentru tot ceea ce ar fi trebuit sa fac si nu am apucat.
— Hai, taticule, termina, a replicat Dana, ochii ei cautindu-i pe ai mei si incercind sa inteleaga la ce ma gindesc. Cu tatal meu la bord, nu exista nici un avion pe lumea asta care sa se poata prabusi.
Atunci cind avionul ajunsese deja departe pe pista, ea statea inca in fata balustradei, facindu-mi cu mina. Dana nu putea sa stie si, pentru a o proteja, nu am putut atunci sa-i spun ca in urma cu o noapte imi luasem adio de la viata mea in Romania.
Era trecut putin de miezul noptii cind m-am intors acasa in acea ultima seara. Totul era la fel ca de obicei. Militianul de la Ambasada Poloniei a iesit afara din ghereta lui din fata portii ca sa-mi adreseze un salut formal, iar doamna Groza privea afara, pindind din spatele perdelelor de la fereastra. Singura lumina care ardea in apartamentul meu era cea de la Fedot Lily, si am impins un scaun acolo ca sa vorbesc cu el. Nici pina in ziua de azi nu am cea mai mica idee cit am stat acolo, poate un minut, poate o ora, dar stiu ca in ochii lui negri simteam intrebari mai grele decit cele pe care le avusese pina atunci. Hotarirea luata fiind definitiva, m-am dus in camera mea de lucru si am scos o anumita bucata de pe podeaua parchetata, sub care se afla un mic plic. Continea carnetul de membru al Asociatiei Tinerilor Prieteni ai Statelor Unite, care mi-a fost dat in 1945, atunci cind m-am inscris in ea, aceasta organizatie fiind sponsorizata de Ambasada Statelor Unite din Bucuresti, fiind declarata mai tirziu de comunisti drept tradatoare. Am ars incet plicul cu bricheta, dupa care am plecat de acasa, suindu-ma la volanul masinii de serviciu, care era parcata mereu in fata casei, pentru cazuri de urgenta.
Luna plina stralucea ca ziua atunci cind am ajuns in cimitir si am ingenucheat in fata mormintului tatalui meu. El a fost cel care mi-a insuflat dragostea pentru America. Cea mai mare parte a vietii si-a petrecut-o muncind la filiala din Bucuresti a lui General Motors, unde entuziasmul sau pentru America a crescut continuu. Ferm hotarit sa emigreze cu familia lui la Detroit, asa cum facuse un unchi al lui, a avut ghinionul sa fie prins in Romania intr-o capcana, mai intii din cauza celui de-al doilea razboi mondial, dupa aceea din cauza ocupatiei sovietice. Tot ce a mai putut sa faca a fost sa-mi transmita mie toata dragostea lui pentru America, continuind sa mi-o adinceasca atita timp cit a mai avut o scinteie de viata ramasa in el.
Cind am ajuns inapoi acasa, mi-am scos vioara si am stat in fata portretului mamei mele. Acordurile piesei sale favorite, Humoresque de Dvorjak, pareau sa ma loveasca cu puterea unei ploi de primavara. Cind am terminat de cintat, i-am sarutat fruntea si parul. I-a luat citeva clipe pina sa inteleaga, dupa care ochii ei mari si negri mi-au parut infricosati.
— Ai de gind sa ma parasesti ? mi s-a parut ca citesc pe buzele ei. M-am uitat repede de jur-imprejur. Nu era nimeni acolo, in afara de microfoanele despartite de pereti.
Mi-am petrecut restul noptii luindu-mi la revedere, rind pe rind, de la toate picturile Danei, atingindu-le pe unele, mingiindu-le pe altele numai cu privirea. Cind am ajuns la cartile mele, aproape se crapa de ziua. Adinc ingropat in paginile lor, se aflau alti ani de sperante desarte si visuri neimplinite.

Aflindu-ma in avion a doua zi, abia dupa ce am trecut prin stratul de nori cumulus, o lacrima mi s-a rostogolit pe obraz. O iubesc pe Dana cu mult mai mult decit imi iubesc propria viata. De-a lungul anilor am facut tot ce am putut pentru a o lua cu mine in Vest. Numai acolo, departe de microfoanele comuniste si de omniprezenta securitate romaneasca, as fi fost in stare sa-i explic cu calm ce intentionam sa fac, unde vroiam sa ma duc. O cunosc pe Dana la fel de bine cum ma cunosc pe mine insumi, si nu aveam nici cea mai mica indoiala ca si ea ar fi ales drumul catre libertate. Nu numai ca este fiica mea, dar ea este pe deasupra si un artist care intotdeauna si-a dorit sa exprime ceea ce simte ea insasi, nu ce i se spune sa simta. Eram convins ca o data ajunsi amindoi in Vest, fie macar si pentru o singura zi, nu ne-am mai fi intors niciodata in Romania. Ceausescu a refuzat cu insistenta sa ne lase.
Pentru a-i proteja Danei viitoarele zile si nopti, viata si libertatea ei, nu i-am spus si nu-i spun nici chiar acum despre planurile mele. De aceea nu i-am putut spune ca intreaga mea noua viata de aici, din „America noastra", asa cum obisnuia tatal meu sa-i spuna, va fi dedicata eliberarii ei si logodnicului ei din sclavie si facind tot ce voi putea pentru a-i aduce si pe ei aici, sa devina si ei americani. Atunci cind avionul era departe, pe cer, trecind peste granita Romaniei, am inchis ochii, in minte mi-a aparut astfel imaginea lui lisus Christos crucificat, caruia m-am rugat, cerindu-i iertare pentru trecutul meu, libertate pentru fiica mea si putere pentru viata pe care o avem inaintea noastra.

Cind am ajuns la aeroportul din Frankfurt pe Main, am fost intimpinat de ambasadorul Ion Morega si de seful bazei DIE, generalul Stefan Constantin. Ei mi-au raportat ca au fixat pentru urmatoarea dupa-amiaza o intilnire cu ministrul cancelariei vest-germane, Hans Jurgen Wischnewski, asa incit puteam sa-i inminez acestuia mesajul lui Ceausescu, adresat cancelarului Schimdt. Cei care m-au intimpinat m-au dus la un vechi castel din afara orasului Frankfurt, pentru a dejuna, si acolo ne-am depanat amintiri despre zilele petrecute la resedinta ambasadorului, aflata in Bad Godesberg, linga Bonn. Atunci cind, in cele din urma, Constantin m-a condus la hotelul Intercontinental din Koln, i-am spus ca vroiam sa-mi petrec dimineata zilei urmatoare lenevind in sala de sanatate a hotelului. Eram cunoscut ca un iubitor fanatic al jocului de tenis, al inotului si saunei.

A doua zi dimineata, foarte devreme, am parasit hotelul singur, am luat un tren spre Bonn, apoi un taxi pina la Ambasada Statelor Unite, unde am cerut azil politic. La citeva zile dupa aceea mi-a fost acordat cu marinimie, in ciuda celor 27 de ani in care am slujit comunismul de pe pozitii din ce in ce mai inalte, Statele Unite ale Americii mi-au acordat cu generozitate privilegiul de a deveni o parte a acestei minunate natiuni. Din punctul meu de vedere, eram hotarit sa fac tot ce imi statea in putinta pentru a rasplati aceasta generozitate.

În noaptea de joi, 27 iulie, am parasit in secret Germania Federala la bordul unui avion Hercules, apartinind Fortelor Aeriene ale Statelor Unite, trimis de Washington sa ma ia. Pentru aceasta calatorie speciala, in cala imensului avion a fost amenajata la repezeala o cabina de lemn cu un spatiu pentru servirea mesei si un loc de dormit. Tocmai ajunsesem la Oceanul Atlantic atunci cind comandatul de zbor a venit in camera mea de lemn.
— Bun venit in libertate, domnule.
Era pentru prima dala dupa foarte multi ani cind cineva mi se adresa cu domnule in loc de tovarase. Atunci cind l-am strins in brate, am simtit deodata ca voi izbucni in lacrimi, dar inca nu invatasem sa pling de bucurie.
Dupa ce a plecat comandantul, gindurile mele s-au intors in mod reflex inapoi la Bucuresti. Avea sa-i ia ceva timp lui Ceausescu, saptamini intregi, ca sa poata sa adune la un loc „probe de necontestat" care sa arate ca fusesem recrutat de CIA inca de pe vremea cind eram un adolescent credul, incapabil sa inteleg care sint avantajele comunismului asupra capitalismului. Pe urma Ceausescu urma sa ma judece si sa ma condamne la moarte ca fiind agent CIA, si sa faca tot ce avea sa-i stea in putinta ca sa stearga si cea mai mica urma care sa ateste ca generalul Ion Mihai Pacepa a existat vreodata. Blocul sovietic are propriile sale reguli de a scrie si a rescrie istoria. Si intr-adevar generalul Ion Pacepa a incetat sa existe, exceptind prezenta sa in memoria citorva oameni. El ramine pentru totdeauna in avionul acela imens, izolat in interiorul unei cabine din lemn, construita pentru el in cala aparatului de zbor. Mai avea exact trei luni pina sa ajunga la rotunda virsta de 50 de ani.

Omul care a coborit din avionul Hercules pe baza aeriana Andrews (Andrews Force Base) de linga Washington DC, pe data de 28 iulie 1978, avea o identitate nou-nouta, atestata de noile lui acte americane. Falcile sale inclestate, cu fermitate, tradau hotarirea lui de nestramutat de a incepe o viata noua, libera, asa cum au facut atitia alti emigranti inaintea lui.

La citeva zile dupa disparitia generalului Pacepa, Ambasada Statelor Unite si alti diplomati occidentali din Romania au descris Bucurestiul ca pe un oras in stare de asediu. Sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman si rezidenta conducatorului acestuia erau puse sub paza grea, in timp ce trupele de securitate patrulau prin capitala zi si noapte. Nicolae Ceausescu, despre care s-a spus ca este bolnav si obligat sa ramina acasa, si-a incetat orice activitate si a disparut din ochii publicului.

În septembrie 1978 presa occidentala si sursele diplomatice din Bucuresti au raportat ca disparitia generalului Pacepa a fost urmata de cea mai mare epurare politica din Romania de dupa cel de-al doilea razboi mondial. O treime din conducerea Consiliului de Ministri a fost demisa. Douazeci si doi de ambasadori au fost inlocuiti si peste doisprezece ofiteri de securitate de cel mai inalt grad au fost arestati, impreuna cu alte citeva zeci de cadre cu grad ceva mai mic, care pur si simplu s-au spulberat, au disparut din vedere, luati de furtuna tulburarilor. Generalul Eugen Luchian se afla printre cei din urma.

În octombrie 1978, din cauza ca ofiterii si agentii DIE de pe tot intinsul Occidentului erau cercetati de serviciile de contrain-formatii, Bucurestiul era angajat cu totul intr-o furioasa operatiune care urmarea retragerea celor mai multi ofiteri DIE aflati in Vest mai mult sau mai putin legal, cu scopul evident de a evita cresterea disensiunilor politice internationale. Unii dintre ei au ales libertatea, atunci si acolo, altii mai tirziu, insa toti au raportat ca la numai citeva ore dupa disparitia generalului Pacepa, DIE a intrat intr-o stare de confuzie disperata si curind a inceput sa se dezintegreze.

Numeroase comisii de investigatie, toate conduse de Elena, au inceput sa disece DIE si personalul sau. Pe la sfirsitul anului, Elena a declarat dizolvarea DIE si a inceput sa-si construiasca propria ei organizatie, pe ruinele celei vechi. Toate serviciile occidentale de informatii au fost de acord, mai tirziu, ca DIE s-a dovedit a fi primul serviciu de spionaj din istorie distrus in intregime datorita deconspirarii unui singur om.

Fiica lui Pacepa, Dana, s-a casatorit cu logodnicul ei, sculptorul Dan Damaceanu, pe 4 iulie 1979. Complet izolati de Securitatea romana, ei nu au reusit sa primeasca nici o stire directa din Statele Unite. Abia la inceputul anului 1985 Dana si Radu au aflat pentru prima data, dintr-o scrisoare deschisa pe care le-a trimis-o tatal tinerei, publicind-o in Franta, ca nu a fost gasit mort intr-o statie de metrou din New York, asa cum fusesera lansate unele zvonuri la Bucuresti, si ca, dimpotriva, era cit se poate de viu, luptindu-se pentru a le obtine si lor libertatea, in pofida ordinelor pe care le-au primit de la trupele de securitate, in ziua de 5 iulie 1985 Dana si Radu, in mod curajos, au completat o cerere oficiala de a parasi Romania, inregistrata cu numarul 2668. Multi dintre membrii Congresului Statelor Unite i-au scris presedintelui Ceausescu cerind libertatea lor, dar toate scrisorile au ramas fara raspuns.

Periodic, serviicile secrete romane au incercat sa-l localizeze pe Pacepa in cele mai neasteptate moduri. De-a lungul anilor am reusit sa observ o parada permanenta a celor mai ciudate personaje - occidentali, palestinieni si romani emigrati - care lasau sa se inteleaga ca ar fi putut face avere cu Pacepa, daca s-ar fi bagat impreuna in afaceri, daca l-ar angaja in functia de consilier economic sau daca ar scrie impreuna o carte. Au mai existat, de asemenea, incercari ale unor oameni reprezentind diferite grupuri internationale de a recruta ofiteri CIA in rezerva, cu oferte tentante de rasplata financiara, pentru a le da pina si cea mai vaga informatie asupra noii identitati a lui Pacepa, ori a locului in care s-ar putea afla. O privire mai atenta asupra tuturor acestor incercari a dat intotdeauna la iveala fie pumnul inmanusat al lui Ceausescu in persoana, fie al celor doi buni prieteni ai lui, OEP a lui Yasser Arafat si Libia lui Moammar el Gadhafi.

De la deconspirarea generalului Ion Minai Pacepa din anul 1978, Nicolae Ceausescu nu a mai primit nici o invitatie de a pune piciorul in Statele Unite. Oricum, statutul comercial de „natiunea cea mai favorizata" acordat Romaniei a continuat sa fie reinnoit de guvernul Statelor Unite, oferind astfel Bucurcstiu-lui beneficii semnificative, atit politice cit si financiare. Cu ajutorul operatiunii „Orizont" si al altor operatiuni similare de influenta, Ceausescu continua sa transforme metodic Romania intr-un remarcabil monument dedicat marxismului si lui insusi, un element semnificativ fiind arcul de triumf pe care l-a ridicat in anul 1986 la intrarea in Bucuresti si pe frontispiciul caruia sta scris: „Epoca de aur - Epoca Nicolae Ceausescu".

Sfirsit

Orizonturi Rosii (27)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]


Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite. 


CAPITOLUL XXVII

— Generalul Pacepa la telefon.
— Sa traiesti, sefule. Cred ca mai bine mincai c.... cu ceapa decit sa raspunzi la telefonul asta. Tovarasu vrea sa vii aici imediat. Habar n-ai ce furtuna groaznica te asteapta cind o sa apari, sefule.
— Vin imediat acolo, profesore.

INCA UN SPION SOVIETIC ?

Abia trecuse cu citeva minute de ora zece dimineata atunci cind am parasit biroul pentru a pleca spre Ceausescu. Asteptindu-ma, ca de obicei, la capatul scarilor, Manea mi-a dat un raport sumar, cu tonul sau obisnuit, monoton si lipsit de implicare, ce nu trada niciodata nici frica si nici satisfactia.
— Postelnicu era deja aici si il astepta, atunci cind Tovarasul a sosit azi-dimineata. Tovarasa Elena se afla impreuna cu el, - ea nu vine niciodata atit de devreme - si au intrat in birou toti trei o data, ca si cum ar fi stiut si ea ce avea sa urmeze. Postelnicu a spus ca este vorba de ceva urgent. Tovarasul parca era un morman de zbircituri. Arata aproape la fel ca in ziua in care a rupt decretul ce il facea pe Miliatru seful Statului Major.
Atunci cind am intrat in biroul lui Ceausescu, acesta inca zbiera violent, lovind puternic cu pumnul in masa. Fata ii era rosie de minie. Elena si Postelnicu erau asezati la o masa amplasata in fata biroului sau. În mijlocul acestei mese se afla un casetofon.
— D-de ce n-nu m-mi-ai r-raportat c-ca L-Luchian e-este ofiter K-KGB ? a urlat Ceausescu la mine.
Dupa aceea seara de la Athenee Palace, cind Luchian l-a luat pe Nicu de gulerul hainei si l-a aruncat afara pe usa, am tot asteptat sa se intimple ceva. În orice caz, asta era cu mult peste ce ma asteptam cu.
— S-spune-i, P-Postelnicu ! A-arata-i ce-ai a-aflat, a tunat Ccausescu.
— L-am prins pe generalul Luchian ca vorbeste fluent ruseste! a spus Postelnicu aruncindu-mi bomba in brate.
— Da drumul la casetofon i-a latrat Elena.
Postelnicu, care niciodata nu asteapta sa i se spuna un lucru de doua ori, mai ales de catre Elena, s-a indreptat supus spre casetofon, apasind pe buton. Se auzeau doua voci, una de barbat, alta de femeie, care discutau despre niste oaspeti care tocmai plecasera. Cu toate ca pe casetofon exista un puternic zgomot de fond, am putut recunoaste vocea lui Luchian si a sotiei sale, Silvia. Apoi vocile lor s-au auzit din ce in ce mai incet, stingindu-se complet. M-am mirat ca inregistrarea era de o calitate atit de proasta, pentru ca Luchian avea microfoane ascunse in toate camerele.
— Aici este! a tipat Elena.
Am putut auzi cit de cit niste cuvinte in limba rusa, dar, de vreme ce nu cunosteam aceasta limba aproape deloc, ca si Elena de altfel, nu am putut sa inteleg nimic. Si nu am putut nici sa-mi dau seama daca cele doua voci sint tot ale sotilor Luchian.
— D-doi a-agenti s-secreti a-ai K-KGB ! Si unul dintre ei chiar aici, in cladirea asta chiar, si tocmai d-deasupra b-biroului meu!
Furia lui Ceausescu a crescut tot timpul, iar Elena punea mereu paie pe foc, dind banda inapoi si punind-o din nou de mai multe ori.
— Luchian si nevasta-sa nu sint altceva decit doi agenti secreti sovietici, infiltrati in Romania in timpul tulburarilor din perioada 1944-45, a declarat Ceausescu la o ora dupa aceea. Disparitia bilbiielii fiind un semn sigur ca incepuse sa fie stapin pe sine. A mai spus ca cei doi erau romani basarabeni si de acolo veneau si greselile de limba romana pe care ei le faceau. KGB-ul le daduse acte de cetateni romani nascuti la Tighina, i-a inarmat cu certificate de nastere false care nu puteau sa fie verificate, pentru ca Tighina se afla acum in Uniunea Sovietica, si au inventat chiar si morminte false la Bucuresti pentru parintii lor. Nu era nici o indoiala despre asta. Conversatia in limba rusa era cea mai buna dovada. Sotii Luchian nu trebuiau insa arestati; ei trebuiau neutralizati intr-un mod diferit. Pina in ziua in care se va ajunge la o decizie finala, vor trebui tinuti sub supravegherea cea mai atenta.
Atunci cind am plecat, impreuna cu Postelnicu, Elena era inca asezata pe acelasi scaun, stringind cu ambele miini caseto-fonul. La masa lui de lucru, Manea se ocupa cu rasfoitul unor hirtii, indiferent fata de tot ce ce se intimpla in jurul lui. A remarcat numai, in treacat, pe tonul sau monoton, fara inflexiuni:
— Are de gind tovarasul sa rupa inca un decret ?

NEUTRALIZAREA POSTULUI DE RADIO EUROPA LIBERA

Eram in masina intorcindu-ma de la birou atunci cind a sunat radiotelefonul de la bord, auzindu-se in difuzor:
— Saizeci si doi sa se prezinte imediat la raport la zero unu. Repet, saizeci si doi sa se prezinte imediat ta raport la zero, unu.
— Saizeci si doi este in drum catre zero unu, am raspuns eu. Cind am ajuns la cancelaria lui Ceausescu, Manea era afara si ma astepta.
— Iar a inceput un ciclon distrugator, cu Coman si Postelnicu, iar in mijlocul furtunii este acum Plesita, in timp ce tovarasa Elena trage puternic la foaie. Este vorba despre radio Europa Libera ; au gasit ceva in buletinul pe care l-ai adus. Sper sa n-o mai tina prea mult asa, ca am bilete la Opera pentru diseara. Manon de Massenet. Nu am chef sa-mi stric seara asta asa cum si-a distrus Manon Lescaut viata.
Manon era opera care ii placea lui Manea cel mai tare. Se gindea la el insusi ca la un fel de Manon, care isi risipeste viata alaturi de un curtezan pe care il chema Ceausescu.

Ma asteptam la o izbucnire in legatura cu acel buletin zilnic, in care se vorbea despre noi si cuprindea extraordinar de violente atacuri facute de radio Europa Libera la adresa cultului personalitatii lui Ceausescu. Atunci cind am intrat, Ceauscscu era asezat la masa lui de lucru aruncind priviri ingrozitoare, iar in spatele lui statea teapana Elena. Ajunsese la mijlocul ordinelor pe care le avea de dat, acesta fiind un semn ca atmosfera incepuse deja sa se calmeze. Coman, Postelnicu si Plesita mizgaleau ceva de zor in carnetele lor de notite.
Ceausescu a continuat sa vorbeasca, fara sa catadicseasca sa-mi arunce macar o privire. A spus ca nu mai vroia ca numele de radio Europa Libera sa mai fie pronuntat vreodata in biroul lui. Ca ar trebui inlocuit cu un nume de cod, ceva de genul „lahi-chi-iac". Sau chiar mai bine „Cutia cu trancaneli". Ca ar trebui creata o unitate speciala de securitate care sa nu se ocupe de altceva decit de „Cutia cu trancaneli", pina la anul. Ca informatorii confindentiali ai militiei si securitatii de pe intreg teritoriul tarii ar trebui sa se implice in aceasta operatiune. Sa fie aplicata cenzura totala asupra corespondentei spre si dinspre Occident, cu confiscarea sau retinerea tuturor materialelor adresate „Cutiei cu trancaneli" sau in legatura cu aceasta. DGTO ar trebui sa raporteze imediat tot ce descopera prin microfoanele sale ascunse, prin interceptarea telefoanelor sau prin cenzurarea corespondentei despre cei ce asculta emisiunile „Cutiei cu trancaneli". Astazi, „Cutia cu trancaneli" si-a aruncat veninul. Dar in ziua in care emisiunile ei nu vor mai fi un simplu atac la adresa partidului si a activistilor guvernamentali ci de-a dreptul va apela la ei, incercind sa-i invarteasca pe micile ei degete si sa-i ademeneasca pentru a-i face sa treaca de cealalta parte, ei bine, atunci ea va deveni cu adevarat o otrava ucigatoare. Iar noi trebuie sa fim pregatiti pentru ziua aceea.
— Trebuie sa reconstruim centrul de bruiaj, a spus Ceausescu in final, adresindu-mi-se mie.
Centrul romanesc de bruiaj fusese demontat cu ani in urma, iar cladirile in care functionase fusesera transformate in sali de clasa pentru scoala DIE. Echipamentul de bruiaj demontat, furnizat in cea mai mare parte de Uniunea Sovietica in anii '50, fusese pus la pastrare, gata de a fi pus oricind in stare de functionare. Era pastrat la un loc cu alte transmitatoare sovietice de bruiaj, mai noi si mai puternice, primite de la Moscova de-a lungul anilor. Ceausescu a ordonat ca centrul de bruiaj sa devina operational in mai putin de sase luni. Bucurestiul si teritoriile locuite de etnici unguri si germani urmau sa fie bruiate la intensitatea maxima. Daca era nevoie de mai mult echipament, acesta trebuia sa fie cumparat imediat din import. Dupa citeva minute, in care a mai dat niste ordine, Ceausescu a ridicat miinile, semnalind astfel ca a terminat.
— Tu ramii aici, Pacepa, a adaugat el. Ceausescu s-a ridicat de pe scaun, a iesit din spatele mesei de lucru si a inceput sa se plimbe in jurul camerei, cu ochii in pamint, privindu-si picioarele, cu bratele lui lungi atirnind rigid pe linga trup si cu miinile facute caus, cu dosul palmelor la vedere. Elena s-a luat dupa el, clatinindu-se ca sa tina ritmul. Ceausescu mi-a facut semn cu mina sa ma asez la rind. Dadeam ocoluri prin camera intr-o procesiune tacuta, facindu-ma sa ma gindcsc la marsul spre esafod din Simfonia fantastica a lui Berlioz.
Ceausescu a spart in cele din urma tacerea, vorbind insa extraordinar de incet.
— Mai bine as neutraliza „Cutia cu trancaneli" din interiorul ei, decit sa o bruiez tocmai de aici. Bruiajul nu va face decit sa atite interesul pentru ea. Vreau sa scap de Bernard, a continuat el, vocea coborindu-i inca si mai jos.
Noel Bernard era directorul Departamentului de limba romana al postului de radio Europa Libera.
Lui Ceausescu ii era teama ca Bernard va schimba politica postului de radio pe care il conducea, de discreditare a virfurilor conducerii Romaniei, promovind una prin care folosindu-se de vulnerabilitatea unor functionari importanti sa-i faca sa colaboreze cu Occidentul. Pe Ceausescu il inspaiminta sa se gindeasca la orice fel de tradatori, dar ideea de a-i descoperi pe unii la cel mai inalt nivel era pentru el un adevarat cosmar.
— Si de Georgescu, Nicule! a adaugat Elena cu glas tare. Bernard era fiara neagra a lui Ceausescu, iar Georgescu spaima Elenei.
I-am amintit lui Ceausescu ca el personal l-a insarcinat pe Luchian sa se ocupe de problema lui Georgescu, si ca Luchian parea optimist, caci spera ca va obtine in curind unele rezultate.
- L-Luchian e-este u-un o-om m-mort. D-DIE ar f-face b-bine s-sa se ocupe d-de Georgescu s-si sa termine c-cu e-el, a spus Ceausescu abia auzit.
Atunci cind am plecat, Ceausescu era inca intr-o foarte proasta dispozitie, insa se calmase oarecum, pina la punctul in care sa stie exact ceea ce vrea.

PREGATIREA VIZITEI LA LONDRA

Întors in biroul meu, am incercat sa-mi intru in ritmul normal, in rutina conducerii unui serviciu de informatii in strainatate, care isi largea intr-un ritm constant sfera de activitati de la un timp incoace, ajungind sa fie implicat in aproape toate domeniile specifice, de la spionaj, influenta, dezinformare, trafic de arme si oameni, contrabanda cu droguri, pina la urmarirea cu ajutorul microfoanelor ascunse, montate prin casele si birourilor tuturor conducatorilor Romaniei. Institutiile guvernamentale civile s-au dovedit incapabile de a salva tara de la dezastrul economic, si chiar Ceausescu, in mintea lui, credea ca intreaga tara ar trebui intr-adevar condusa in stilul operatiei „Orizont".
Se intunecase deja atunci cind a sunat din nou telefonul S, in Bucuresti zilele de aprilie fiind inca scurte:
— Generalul Pacepa la aparat.
— Aici e sclavul tau, sefule. Cum e vremea pe acolo ?
— Linistea de dupa furtuna, profesore.
— Pe aici la fel. Tovarasa Elena tocmai a plecat, dar atunci cind a deschis usa am putut simti cit de incarcata era atmosfera inauntru. Avea la subrat un casetofon, cu toate ca nu parea sa se duca la dans. Acum si Tovarasul este pe cale sa plece. Ia ghici ce se va intimpla dupa aceea ?
— Constantin Manea se duce sa vada Manon. Are bilete la Opera pentru diseara.
— Iar dumneata, sefule, te vei duce sa te intilnesti cu Tovarasul, la resedinta lui.
— O, nu...
— O, da! Prognoza lui Manea prevede vreme cetoasa si inabusitoare, insa fara alte furtuni cu trasnete si fulgere.
Ceausescu se plimba cu pasi repezi prin enorma lui gradina, luminata numai de „pitici".
— Ce mai e nou ? mi-a pus el intrebarea conventionala, dupa ce am intrat in pas cu el. Fara sa mai astepte sa-i spun ceva, a continuat: S-a primit cumva vreun raspuns de la Rolls-Royce ?
— Da, tovarase. Am primit unul afirmativ, venit direct de la Keith, am raspuns eu.
Sir Kenneth Keith era presedintele companiei Rolls-Royce. Tocmai ii aprobase lui Ceausescu sa viziteze uzinele de motoare de avioane Rolls-Royce in timpul calatoriei pe care urma sa o faca in mod oficial in iunie, si pe care tocmai o pregateam.
— Asta-i excelent. Excelent. Yuromul nostru s-a prabusit tocmai din cauza motoarelor. Si de la BAC ? a continuat el, referindu-se acum la British Aerospace, o companie creata in anul 1976, dupa nationalizarea si fuziunea lui British Aircraft Corporation cu Hawker Siddeley si Scottish Aviation.
— Da, tovarase.
— Foarte bine. În timpul vizitei vreau sa semnez contractul atit pentru productia de avioane cit si pentru cea de motoare.
Ceausescu se hotarise sa importe licenta si echipamentul necesar pentru producerea avionului comercial de pasageri BAC 111 de la British Aerospace, si sa construiasca motoarele turbo ale lui Rolls-Royce, cu care sint echipate, pentru a putea deschide portile informationale catre ele.
— Nu va fi usor.
— Vreau sa am deja semnate ambele investitii comune in perioada in care ma aflu in Anglia. Vreau ca ofiterii nostri sa se afle in fabricile lor imediat dupa ce ne intoarcem, a ordonat Ceausescu, continuind sa se deplaseze cu pasi rapizi dar si intr-un ritm constant. Vreau sa obtinem de la Rolls-Royce informatii complete despre motoarele lor cu reactie, militare. De la BAC vreau proiectele avioanelor lor de vinatoare.
A luat-o pe o poteca neiluminata.
— Si vreau si Harrierul. Sint sigur ca Brejnev o sa plateasca un pret foarte bun pentru el.
Harrier era primul avion militar al Fortelor Aeriene ale Marii Britanii (British Royal Air Force) care a devenit operational, capabil sa decoleze si sa aterizeze vertical.
— incearca sa aranjezi o demonstratie pe viu cu aceste aparate in timpul vizitei mele acolo.
Ceausescu a continuat sa ma potopeasca cu o avalansa de ordine cu privire la pregatirea calatoriei la Londra. Ultimul a fost sa aranjez, in afara programului oficial al vizitei o intilnire cu Cordon McLennean, secretarul general al Partidului Comunist din Marea Britanic, la Ambasada Romana, departe de indiscretia microfoanelor britanice.
— Dupa ce o sa stau o saptamina intreaga la Buckingham Palace ar putea sa se creada ca am cazut prada influentei capitaliste.
Ceausescu a schimbat brusc subiectul:
— Ai ceva vesti de la Dobreanu ?
Mihail Dobreanu era ginerele lui Ion Marcu, colonel DIE cu cea mai buna acoperire fiind angajat ca sef al unei agentii comerciale romanesti din Teheran. Marcu a jucat rolul cel mai important in recrutarea fratelui sahului Iranului, devenind locotenentul consultant al acestuia in Teheran, responsabil cu tot ce avea legatura cu personalitatea princiara si primind pentru aceasta 10% din veniturile arabului, in bani lichizi. Dupa un an, Marcu s-a deconspirat, impreuna cu sotia, cu fiica si cu ginerele, ultimilor doi dinduli-se permisiunea de a-si petrece o scurta vacanta in Teheran, aceasta tradare provocidu-i lui Ceausescu cea mai ingrozitoare explozie de nervi la care am asistat eu vreodata. Dupa citeva luni, DIE a descoperit domiciliul lor din Canada, unde Marcu primise azil politic, si unde se afla cu intreaga familie. Potrivit celor spuse de „Popovici", agentul DIE care a dat de urma lor, ginerelui lui Marcu i se facuse dor de parintii lui, aflati in Romania, indata ce a aflat, Ceausescu a ordonat ca acesta sa fie ademenit in afara Canadei, prins si adus la Bucuresti, ceea ce DIE tocmai reusise de curind.
— Da, tovarase. Dobreanu este acum in Bucuresti.
— A vorbit ?
— A fost interogat despre Marcu.
— Ce escroc nenorocit! Roaga-l pe fratele sahului sa ordone sa-mi fie scos din drum de Savak. Spune-i ca este o dorinta personala a mea. S-a inteles ?
Savak erau ticaloasele servicii de spionaj ale sahului.
— Da, tovarase.
— Cind urmeaza sa fac vizita la Beijing ?
— La inceputul lui mai.
— Daca-i asa, pot eu sa i-o cer. Aranjeaza sa facem o escala la Teheran pe drumul catre Beijing. Spune-i sahului si lui frate-su sa vina sa ne intilnim la aeroport. Vreau sa-i dau scalpu lui Marcu. S-a inteles ?
— Da, tovarase.
— Stringe-l pe Dobreanu cu usa ca sa-l convingi sa-si aduca aici nevasta si copilul. Trebuie sa putrezeasca toti la puscarie.
Atunci cind am trecut pe linga banca aflata in fata casei cu doua etaje pe care a construit-o pentru mama lui, Ceausescu a spus in mod automat :
— Buna ziua.
Înca nu putea sa creada ca femeia aceea octogenara, care purta mereu un sal negru, legat strins in jurul umerilor si un batic, tot negru, pe care si-l lega sub barbie, nu va mai fi niciodata acolo, asteptindu-l pe banca.
Dupa inca citiva pasi, Ceausescu s-a oprit, a intins mina spre unul dintre nasturii mei si a inceput sa-l invirta. Cu o voce foarte, foarte inceata, mi-a spus :
— Vreau sa-l infiltram pe „Radu" in biroul lui Bernard.
— Nu am avut niciodata vreun „Radu" la dispozitie, tovarase.
— Hai sa facem unul.
Atunci cind am ajuns in fata intrarii, Elena statea pe treptele de marmura, uitindu-se dupa Ceausescu. Tirsindu-si picioarele incaltate in papuci, a incercat sa ne ajunga din urma.
— Trebuie sa scapam de Georgescu, Nicule, a pufnit ea. Te rog. Ce e prea mult, e prea mult.
— A-ha.
— Si de Goma si Tanase! Astia nu suporta curaju nostru Nicule.
— Hai acum sa mincam si dupa aia sa ne uitam la Kojeik. La ora zece, s-a intors el catre mine, in timp ce se indeparta mina in mina cu Elena.

CICLUL INCEPE SA SE INNOIASCA

Ceausescu, purtind jerseul lui preferat, de culoare alba, fara guler, a sosit in sala de cinema la ora zece punct si a inceput sa se plimbe prin camera de jur-imprejur, asteptind-o pe Elena. Atunci cind a venit, aceasta era drapata intr-un lung halat de casa din catifea cenusie, incheiat numai la jumatate de nasturi. Ospatarul a dat buzna inauntru cu vinul alb-galbui moldovenesc pastrat la temperatura camerei si a deschis apoi o sticla rece de sampanie Cordon Rouge pentru Elena.
La sfirsitul filmului lumina cea cruda a dat la iveala imaginea Elenei care dormea bustean cu capul cuibarit usor pe catifeaua cenusie a fotoliului in care se afla, cu gura deschisa larg, din ea iesind un sforait usor si constant.
Ceausescu si-a golit paharul cu vin, i-a aruncat o privire Elenei, care continua sa doarma, apoi s-a ridicat si a plecat cu pas rapid, facindu-mi semn cu mina sa-l urmez. Odata ajunsi in camera lui de lucru a apasat pe butonul unui casetofon, punindu-l sa mearga tare.
— Va trebui sa mergi in Germania si sa-l stringi pe Beitz cu usa, ca sa ne dea odata Fokkerul. Ursii nostri nu se dau asa, pe gratis.
Berthold Beitz, directorul general al renumitului concern Krupp si membru in consiliul de conducere al Fokkerului, era un vinator patimas si o cunostinta apropiata a fostului prim-ministru, Maurer, si al lui Luchian. Dupa nenumaratele calatorii pe care le-a facut in Romania ca sa mearga la vinatoare, Beitz s-a intors acasa cu niste blanuri de urs extraordinare, obtinute ca trofee. Si daca blanurile acelea au ajuns in Germania Federala, Beitz nu a uitat sa lase in Romania o sumedenie de arme de vinatoare de cea mai buna calitate, facute special de concernul Krupp, atit pentru Ceausescu cit si pentru Maurer.
— Va trebui sa-l stringi si pe Wischnewski cu usa. Hans Jiirgen Wischnewski avea titlu de ministru al cancelariei si era numarul doi al cabinetului lui Helmut Schmidt. În ultimii citiva ani ma intilnisem cu el de mai multe ori pentru a-i inmina personal mesaje de la Ceausescu pentru Helmut Schmidt, in care se cerea tehnologie interzisa tarilor socialiste, motivind ca astfel Romania ar fi ajutata sa-si pastreze situatia de independenta fata de Moscova. Deosebit de intelept si cu un caracter de neclintit, Wischnewski a luptat cu incapatinare pentru a nu i se da lui Ceausescu acces la tehnologia aeronautica militara vest-germana. Asa s-a intimplat si cu Beitz care, in ciuda vagilor promisiuni pe care i le facuse lui Luchian, dar si mie, in timpul unor dejunuri si supeuri prietenesti care au avut loc in vilele executivului lui Krupp, nu avea de gind sa-si puna in joc prestigiul de dragul lui Ceausescu.
— Nu-l uita nici pe prinde-muste (se referea Ia Willy Brandt). Fa-l sa vina incoace inainte sa plec la Londra. Pe asta il string eu cu usa.
În timp ce Ceausescu vorbea, usa camerei de lucru s-a deschis cu putere, lovindu-se de perete. Elena a intrat impleticindu-se, cu ochii cirpiti de somn, cu parul ciufulit, cu halatul de pe ea sifonat si laliu, venind cu siguranta din sala de proiectie.
— Încearca sa pleci la Bonn chiar miine. Asta este ce trebuie sa facem prima data, mi-a spus Ceausescu peste urnar, in timp ce Elena il tragea dupa ea.

O ULTIMA PETRECERE

Atunci cind am reusit in sfirsit sa plec era trecut de miezul noptii.
— La Casa de oaspeti, i-am ordonat soferului.
Îi promisesem lui Burtica sa nu lipsesc de la cina pe care o dadea. Celebra cu aceasta ocazie numirea in functia de ministru al comertului exerior. Cind am ajuns acolo toata lumea era in al noulea cer.
— Poate sa-mi spuna cineva cite feluri de mincare ne-au fost servite in seara aceasta? l-am auzit pe Cornel Burtica intrebind, in timp ce eu ma asezam pe scaunul care imi fusese pastrat.
— Cel putin zece, a bolborosit Stefan Andrei cu gura plina.
— Este o mare abundenta ! a continuat Burtica.
— De ce ? Pai am vazut ca la bucatarie mai sint inca zece feluri care ne asteapta.
— Eu vorbesc despre altceva. Puteti sa credeti asa ceva, tovarasi ? Avem inca restaurante de prima clasa pentru turisti care ofera numai patru sau cinci feluri de mincare in meniu. D-aia ziceam ca este o mare abundenta.
— Ce dezastru pentru relatiile noastre cu strainatatea, a contribuit Andrei.
— I-am pus pe citiva dintre oamenii mei sa stringa meniurile restaurantelor turistice pe care la avem in Bucuresti. Iar atunci cind Tovarasul a venit din Statele Unite, i-am raportat despre toata incurcatura pe care am gasit-o. Cu dovezi. Si stiti ce a facut ?
— I-a arestat pe toti responsabilii de restaurante ? a incercat sa ghiceasca ministrul apararii nationale, Ion Coman.
— Dar de ce sa-i aresteze ? Sint cu totii fie numiti de noi, fie chiar ofiteri de-ai nostri, a spus ministrul de la interne, Teodor Coman, luindu-le apararea.
— Tovarasul a dovedit din nou ca este fara egal! Chiar atunci, pe loc, a ordonat sa fie conceput un decret prezidential prin care fiecare restaurant turistic sa aiba un numar minim de aperitive de baza in meniul sau. Am propus sa fie treizeci si cinci pentru un restaurant de categoria lux si douazeci si cinci pentru celelalte.
— Extraordinar! Dar cum reusesc sa se descurce ? a intrebat Ion Coman.
— A fost ideca lui Tovarasu: conserve, hrana conservata. Fiecare restaurant va trebui sa aiba in stoc mai multe mii de conserve, cu felurile de mincare afisate in meniu. Daca cineva vrea sa manince gulas, deschizi o cutie de gulas si i-o servesti. Daca vrea fasole cu cirnati, ii deschizi alta conserva. Carne de porc sau sunca ? Imediat. Iar calitatea este mereu aceeasi. Tovarasul ar putea foarte usor sa faca milioane in Vest cu ideile pe care le are.
— Nu este cam scump sa se serveasca mincare conservata intr-un restaurant ? a indraznit sa intrebe Coman.
— Este o problema de prestigiu national, nu de bani, s-a bagat Andrei.
— Toate restaurantele merg in deficit, tovarasi. Tot ce trebuie sa facem este sa dublam subventia si vom putea avea treizeci si cinci de aperitive de baza in meniu. Nu banii sint problema, ci turistii. Nimeni si nimic nu poate sa faca o propaganda mai buna Romaniei comuniste decit un turist care s-a simtit bine aici.
Discutia a continuat intr-un stil dezordonat. Oamenii, de la aceasta inaltime, nu sint obisnuiti sa-i asculte pe cei din jur. Tot ce vor ei este sa-si aduca propriile lor contributii la adularea lui Ceausescu. Întotdeauna se afla cineva prin preajma, care sa-i raporteze miine lui Ceausescu tot ce ai spus tu azi. Si asta fara macar sa mai punem la socoteala microfoanele.
— Tovarasul, bietul de el. Ca si cura nu i-ar fi fost de ajuns cu Washington si Casa Alba. Acum trebuie sa se mai duca si la Londra si sa se culce in palatul regal, s-o vada pe regina aia cu nasul pe sus, care se uita la el ca la un var venit de la tara, a comentat compatimitor dar neinspirat Ion Coman.
Burtica a ramas blocat.
— Dar ce crezi ca sintem noi, Comane, niste trogloditi ? Poporul roman a fost in stare sa-i dea Tovarasului in douazeci de ani mai mult decit i-a dat imperiul britanic intregii dinastii intr-un mileniu intreg. Cite cabinete de lucru are regina ? Unu Comane. Tovarasul nostru are trei, iar unul dintre ele este in fostul palat regal. Oare cite resedinte oficiale are regina ? Trei, Comane si numai atit. Tovarasul are cinci. Cinci, Comane. Cinci. Si asta fara sa punem la socoteala cele treizeci si noua de case de oaspeti speciale pe care le-am construit pentru dinsul in fiecare judet, si pe care le tinem numai pentru cazul cind face vizite sau merge la vreo partida de vinatoare.
— Si douazeci si unu de apartamente prezidentiale in ambasadele-noastre, s-a amestecat Andrei in discutie, plescaind zgomotos. Nimeni altcineva nu pune piciorul in ele. Sint pastrate numai pentru Tovarasu.
— Cite avioane personale crezi tu ca are regina ? a continuat Burtica. Doua, Comane, asta-i tot ce are. Tovarasul are noua, plus trei elicoptere. Si nu uita ca unul este un Boeing 707 iar doua dintre ele sint acele gigantice Iliusin-62. Toate sint dotate cu apartamente prezidentiale, saloane si birouri. Cite trenuri personale crezi ca are regina ? Unu, Comane, numai unu, si chiar si ala este foarte vechi. Tovarasu are trei. Nu trei compartimente, ci trei trenuri intregi si toate ultramoderne. Cite ambulante crezi ca poate regina sa aiba ? Doua, Comane, numai doua - si asta stiu sigur. Tovarasu are patru, toate comanda speciala, aduse din America si Germania Federala. Dar cite spitale personale crezi ca are regina, Comane? Nici unu, uite cite are. Tovarasu are unul numai pentru el singur. Si medici care il trateaza numai pe el si familia lui.
— Si asta fara sa punem la socoteala noul centru administrativ, a adaugat cu mindrie ministrul de interne, in timp ce isi umplea un pahar pentru apa cu whisky, pe care l-a golit dintr-o sorbitura.
— Ai dreptate, Comane, a fost de acord Burtica. Crezi tu ca regina ar putea demola centrul Londrei, ca sa construiasca palate pentru ea insasi si pentru guvernul ei ? Dar noi putem, tovarasi. Si asa vom face. Si ii vom da numele de Centrul administrativ „Ni-co-la-e Cea-u-se-scu".
— Ma voi duce cu Tovarasul la Londra, a spus Andrei. Tocmai mi s-a comunicat. Am aflat ca o sa stam cu totii la Buckingham Palace. Este adevarat, Pacepa ?
— Adevarat.
— Mor de curiozitate sa vad cu ochii mei locul in care regina Victoria a domnit timp de peste saizeci si cinci de ani. În calitatea mea de ministru de externe, s-ar cuveni sa mi se ofere unul dintre cele mai bune apartamente din palat. Abia astept sa ma pis pe peretii ei imperiali si pe mobila regelui George al patrulea. O sa fie o distractie mai mare decit la Blair House! ne-a luat ochii Andrei cu cunostintele lui invalmasite despre istorie.
Conversatia a fost din ce in ce mai animata, direct proportional cu numarul sticlelor golite, luind turnuri nebanuite si atingind cele mai neasteptate subiecte. Petrecerea a ajuns in cele din urma la obisnuitul ei sfirsit, cu cei doi Coman afumati bine, Andrei abia tinindu-se pe picioare, iar Burtica beat, insa controlindu-se deplin.

Ca de obicei, in apartamentul meu era intuneric. Numai Fedoi Lily, cu fata lui plina de zbircituri, ca a unui taran batrin, blinda si senina, ma astepta. M-a privit in fata cu ochii lui mari, calzi si prietenosi, intotdeauna scrutatori.
Am gasit o invitatie tiparita, lasata pe masa cea mare, pentru oaspeti, de linga Fedot, in care eram chemat la inchiderea expozitiei Danei. Pe rindul pe care trebuia scris numele, Dana scrisese din nou, cu mina ei ferma si totusi feminina: „Taticului meu iubit".

(va urma)

Orizonturi Rosii (26)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.

CAPITOLUL XXVI

— Generalul Pacepa la telefon.
Abia trecuse de ora unu la amiaza cind am raspuns la telefonul S. Eram aproape sigur ca de partea cealalta trebuie sa fie Elena. Spre deosebire de Ceausescu, ea trecea peste puiul de somn da la amiaza.
— De ce nu mi-ai spus ca astazi o sa ne ocupam de TS-urile voastre in Comitetul Politic Executiv ? s-a rastit vocea aspra a Elenei la mine, venind din receptor.
TS era un termen introdus la noi de sovietici, venind de la spionajul tehnologic si stiintific.
— N-o sa fiu in stare sa spun nimic acolo, s-a plins ea.
— Pot sa vi-l trimit pe generalul Sirbu chiar acum. O sa va explice el tot ceea ce e nevoie sa stiti,
— Cine dracu mai e si Sirbu asta ?
— Este seful TS. L-at'i vazut la IPRS.
— Ai innebunit ? Vino tu aici, in persoana, si chiar in clipa asta!
Zgomotul puternic care a venit din receptor a lasat sa se inteleaga ca mi-a trintit telefonul, si cu multa violenta.

BIJUTERIILE DIN CONTUL TA-78

M-am dus la biroul Elenei cit am putut de repede si am intrat direct la ea, fara sa-l mai las pe ofiterul de serviciu de la intrare sa ma anunte. Stiam ca cu cit va sta mai mult singura, cu atit enervarea ei va creste mai tare, ca sa ajunga curind pina la isterie. Atunci cind am deschis usa biroului, Elena se afla la masa ei de lucru, frunzarind un numar din Scinteia.
— De ce nu mi-ai adus raportu, mă, pierde-vara ? a izbucnit ea din nou, in timp ce eu stateam in fata biroului ei in pozitie de drepti.
— Acesta este, tovarasa Elena, scris de mina intr-un singur exemplar, asa cum a fost aprobat de Tovarasul.
— Cite pagini are ?
— Numai douasprezece. Tovarasul a mai taiat din el.
— Cum iti inchipui tu ca o sa citesc douasprezece pagini intr-o singura zi ? mi-a aruncat Elena o privire veninoasa, inainte sa inceapa sa citeasca raportul.
Dupa citeva minute am aruncat o privire discreta in directia ei si am observat ca ochii ii erau atintiti intr-un punct aflat in spatele meu, avind unul dintre degetele ei roze virite in nas. Am asteptat.
— M-am mai uitat o data la seturile pe care le-am adus cu noi de la New York, si pur si simplu nu pot sa ma hotarasc, draga, a trecut Elena brusc la cea mai dulce voce a ei.
— Bijuteriile ?
— A-ha. Zau ca nu reusesc sa aleg macar o parte din ele. Acesta era adevaratul motiv pentru care Elena ma chemase la ea. Nu tin minte sa se fi intimplat vreodata ca ea sa fi trimis vreo bijuterie inapoi, o data ce punea mina pe ele. Facusem deja nota de plata pentru toate giuvaerurile acelea si o aveam la mine, in servieta, pregatita pentru Ceausescu. Ca de obicei avea sa rupa el insusi hirtiile cu socoteli ca si factura originala, in multe bucati, cerindu-mi sa nu pastrez nici o copie, urmind sa fac platile din contul TA-78.
— S-ar putea sa mai am nevoie de citeva zile ca sa ma uit bine la ele, a continuat Elena, intre timp tu ar trebui sa incerci sa le mai scazi din pret.
Cunosteam si aceasta tactica. Dupa inca doua sau trei saptamini, Elena avea sa se plinga din nou, mormaind ceva despre faptul ca nu poate inca sa se hotarasca, urmind apoi sa nu mai aminteasca vreodata ceva despre acele bijuterii. Am fost intotdeauna inclinat sa cred ca in adincul mintii sale era din ce in ce mai convinsa ca din moment ce ea a uitat despre existenta giuvaerurilor, urma ca si plata lor sa fie de asemenea uitata.
Elena m-a tinut acolo pina ce trecuse deja cu citeva minute de ora doua si jumatate, cind s-a dus sa-l trezeasca pe Ceausescu. La vremea aceea aveam o lista destul de maricica, cuprinzind haine si alte lucruri pe care dorea sa i le cumpar, nu numai din New York, dar si de la Londra si Paris.-
— Ia-ti raportul de pe biroul meu, Pacepa, a spus Elena in timp ce iesea. Cred ca suntem pe drumul cel bun. Ar trebui totusi sa ne concentram pe Texas Instruments. Nu-i asa ca astia sint porcii cei mai scirbosi de care ai auzit pina acum ?
Elenei ii venisera dracii pe Texas Instruments in timpul vizitei pe care a facut-o acolo, cind si-a dat seama ca nu va primi de la ei hainele de blana pe care le ceruse.

BRIGADA SD PENTRU SPIONAJ TEHNOLOGIC

În Romania ca si in celelalte tari est-europene, spionajul tehnologic a fost creat la cererea Uniunii Sovietice, la inceputul anilor '50. in 1959 eu am devenit seful componentei romane a informatiilor tehnologice si am ramas in acel post pina in anul 1962, dupa care am fost numit director adjunct al DIE, responsabil cu coordonarea in acel domeniu, printre altele, in anii aceia spionajul tehnologic al blocului sovietic ajunsese sa fie o rotita dintr-o masinarie sofisticata, tinuta permanent in functiune, din cauza incapacitatii regimurilor comuniste de a obtine propriile lor tehnologii prin alte mijloace. Neavind proprietate privata, concurenta si initiativa personala, blocul sovietic nu a fost in stare sa faca vreun progres tehnologic autentic, in orice caz, si-a dovedit abilitatea de a fura si a reproduce tehnologia occidentala.

Spionajul tehnologic din Romania a fost organizat si a functionat identic cu cel al KGB-ului, punindu-se cel mai tare accentul pe tehnologia militara. În anul 1972, cind Ceausescu a preluat controlul asupra DIE, l-a reorganizat ca pe un serviciu independent pe care l-a numit „Brigada SD", sigla SD neavind nici o semnificatie, marind de peste doua ori numarul agentilor acesteia, dintre care aproape 300 aveau misiuni in strainatate - tot atitia citi trimisese si KGB-ul in Occident pentru a obtine informatii tehnologice.

Ceausescu a lasat nemodificata misiunea stabilita de Moscova, productia militara, insa a adaugat sarcini noi, intentionind sa transforme Romania comunista intr-o tara puternic industrializata, posesoare de energie nucleara, ca si importanta exportatoare independenta de arme. Brigada SD era organizata geografic, dupa tara care era vizata, iar in interiorul fiecarei tari, dupa teritoriile industriale. Cele mai importante servicii SD erau cele pentru Statele Unite, Japonia, Germania Federala, Marea Britanic, Canada, Franta, Italia si Tarile Benelux, insa mai existau servicii individuale sau de grup in toate celelalte tari are NATO, ca si pentru unele dintre cele mai,reprezentative dintre teritoriile tarilor nealiniate. Mai multe servicii specializate, aflate la conducerea celor create pe spatii geografice, coordonau intregul potential de spionaj al DIE care putea sa aduca materiale folositoare industriei de armament. Activitatea lor se baza atit pe cercetarile Romaniei cit si pe cele speciale ale sovieticilor. Cererile sovietice, facute de Comisia Industriala Militara, cunoscuta sub numele de VPK, venit din ruseste (Voenno-Promislennaia Kommissia), erau trimise la Bucuresti de KGB. Ca si in Uniunea Sovietica, cererile romanesti pentru tehnologie militara erau facute nu numai de Ministerul Apararii Nationale, ci si de toate celelalte ministere civile implicate in producerea de arme, dintre care cele mai importante erau ministerele Industriei Constructiilor de Masini, al Industriei Metalurgice si al Industriei Chimice.

Rezultatul furtului de tehnologie occidentala a fost pentru Romania dramatic, deoarece prin anul 1978 acesta devenise aproape singura componenta de importanta majora in economia tarii. In rindul tarilor Pactului de la Varsovia, spionajul tehnologic romanesc s-a ridicat de la obscurul loc pe care îl ocupa in anii '60 pina in primele trei din virf in anii '70. În 1978 efortul cel mai mare din punctul de vedere al spionajului tehnologic era depus de Germania Democrata bazindu-se pe numarul sau record de ofiteri si agenti secreti care aveau acte de cetateni vest-ger-mani si care lucrau peste tot in lumea occidentala. Potrivit celor spuse de Brejnev si Andropov, locul doi era disputat la acea data la Moscova de catre polonezi si romani, considerati a fi cei mai eficienti in obtinerea de tehnologie militara de inalta tehnicitate. Acestea erau rezultatele pe care Ceausescu vroia sa le prezinte Comitetului Politic Executiv, impreuna cu dorinta lui de a transforma spionajul tehnologic romanesc intr-o operatiune de masa, pentru ca mai apoi experienta Romaniei sa fie impartasita si celorlalte tari ale blocului sovietic.

Noul mod mai pragmatic al lui Ceausescu de a aborda aceasta problema venea sa accentueze faptul ca spionajul tehnologic era unul dintre factorii cei mai importanti ai Romaniei in cistigarea de valuta forte, dar si de economisire a unor importante sume de bani in ultimii ani, si ca ar trebui dezvoltat in continuare pina la punctul in care comertul exterior sa ii fie subordonat. Aceasta era in deplina concordanta cu principiile larg proclamate in interiorul blocului sovietic, si anume acela ca nu numai ca este moral admisibil pentru un guvern proletar de a fura de la dusrnanii sai de moarte, dar era de asemenea si mult mai ieftin decit sa cumperi de la capitalisti. El considera ca rezultatele operatiunilor TS ale DIE nu erau nici mai mult nici mai putin decit glorioasa incoronare a acestor principii.

Cu putin inainte de ora trei, Gheorghe Oprea impreuna cu mine am fost chemati in biroul lui Ceausescu unde se afla si Elena.
— Dupa ce Pacepa isi prezinta raportul, a decretat Ceausescu, ar trebui sa existe citeva intrebari, iar tu ar trebui sa dai tonul, Oprea. De exemplu, intreaba-l pe Burtica despre numarul total al reprezentantilor comerciali pe care ii are el in Vest si cam citi dintre acestia au strins informatii tehnologice sau i-au ajutat pe agentii DIE sa recruteze cetateni occidentali. El o sa ne clarifice totul. Sau intreaba-l pe ministrul industriei alimentare cit a platit pentru a putea produce brinza frantuzeasca Camembert, dupa care turistii straini sint atit de innebuniti. Cind o sa spuna ca asta se datoreaza operatiunilor TS, poti sa te intorci si sa-l intrebi pe ministrul comertului interior de ce importa inca parfum frantuzesc pentru turisti. Dar fa in asa fel incit sa se inteleaga foarte clar ce vrei sa spui - ca este un boanghen idiot. S-a inteles, Oprea ?
— Da, tovarase.
— L-am pregatit pe primul-ministru pentru aceasta discutie. Tu cu cine ai mai vorbit? a intrebat Ceausescu.
— îi am pe Avram si pe Agachi ca principali vorbitori, a raspuns Oprea.
— Eu am vorbit cu Florescu si cu Lina Cibanu, a adaugat Elena.
— Astia vor fi de-ajuns, a decis Ceausescu. Restul or sa trebuiasca sa se descurce si singuri.

O SEDINTA A COMITETULUI POLITIC EXECUTIV

Sala de sedinte a Comitetul Politic Executiv, decorata numai cu steagul partidului comunist si cu un tablou al lui Ceausescu, era amplasata doar la citiva pasi distanta de biroul prezidential. Cu toate ca intrunirea fusese fixata la ora trei, toti erau deja la locurile lor cu mult inainte de ora doua, incercind sa afle un cit de mic indiciu asupra motivului acestei intruniri. Membrii plini si cei supleanti erau asezati in jurul unei lungi mese dreptunghiulare. Adjunctul primului-ministru si ceilalti ministri care nu erau membri ai Comitetul Politic Executiv erau aliniati linga perete. Ca de obicei, toata lumea era nerabdatoare si nelinistita inainte de inceperea sedintei. Nu de putine ori, un cuvint rostit fara sa fi fost indeajuns calculat a provocat furia lui Ceausescu ori istericalele Elenei, aducindu-i autorului eliberarea din functia pe care o ocupa.
Ceausescu a venit la intrunire impreuna cu Elena la ora trei si un minut si toata lumea a sarit in picioare, in deschidere el a spus:
— Ne-am adunai aici ca sa analizam excelentele si impresionantele rezultate ale serviciilor noastre de informatii tehnologice si ca sa stabilim noi cai de a extinde rolul lor, pe cit de secret, pe atit de important in societatea noastra.
Nici nu a terminat bine de rostit toale acestea,«ca un sentiment de usurare, de evidenta eliberare i-a cuprins pe cei ce se aflau in acea incapere. Expresii ca „excelentele si impresionantele rezultate" si „un rol atit de importam" erau semne clare ca cei prezenti nu trebuiau sa critice ci mai degraba sa aduca elogii.

Primul punct al sedintei l-a constituit raportul citit de mine, care se referea la ultimii cinci ani ai serviciilor de informatii tehnologice si pe care le-am prezentat exact asa cum mi-l modificase si mi-l aprobase Ceausescu. Începea printr-o declaratie in care afirmam ca, din momenlul in care Ceausescu a prelual controlul asupra DIE, serviciile de informatii tehnologice intrasera intr-o noua era, extinzindu-se intr-atit incit sa includa aproape tot ce ar fi putut inlocui importurile si economisi astfel valuta forte. Partea cea mai apreciata a fost cea referitoare la industria chimica; „datorita contributiei personale si nemarginite a tovarasei Elena Ceausescu", au fost construite fabrici intregi pe baza informatiilor tehnologice obtinute prin spionaj, fara a cumpara licente straine sau a plati pe mai-marii Occidentului. Printre exemplele pe care le-am dat acolo se aflau: o mare instalatie automata pentru producerea polistirenului, in cadrul imensului complex petrochimic de la Borzesti, o fabrica de poliureian si piele sintetica la Iasi, una pentru melamina la Brasov, alta pentru filme si hirtie fotografica la Tirgu Mures, o intreprindere de producere a explozibililor plastici in orasul Victoria, fabrica de anvelope radiale din Bucuresti, precum si unele sectii noi pentru coloranti in Codlea. Industria medico-farmaceutica, aflata de asemenea sub obladuirea Elenei si binecuvintala de ea personal, a fost complet modernizata, folosindu-se tehnologii furate din America, Germania Federala, Franta si Italia. Noi intreprinderi de antibiotice au fost construite la Iasi si la Bucuresti, incluzind instalatiile industriale de producere a cefalosporinului si a unei game de aureomicine. Venea apoi industria metalurgica, cu un numar de-a dreptul impresionant de tehnologii occidentale pentru otelurile inalt-aliate, melalo-carbide si aliaje neferoase, ca si peniru otelariile si laminoarele modernizate, la care se adauga o noua industrie a aluminiului. Circuitele integrate americane si particulele electronice specializate erau acum produse de o industrie a electronicii bazata numai pe informatii tehnologice furate si pe echipamente aflate sub embargo pentru blocul sovietic, dar care au ajuns in Romania fiind strecurate in mod secret peste granita. Noi masini si utilaje cu comanda digilala, motoare Diesel si o mare varietate de pompe de injectie de tip Bosch aveau de asemenea la baza spionajul industrial.

Lista mea era mult mai mare. Avind ca fundamentare graficele de productie ale ministerelor industriale romanesti - exceptie facind agricultura si industria militara - se estima ca economiile nete anuale, care erau de la 600 la 800 de milioane, fusesera realizate prin inlocuirea importurilor legale, dar foarte scumpe, cu informatiile obtinute prin spionaj, ilegale, dar mult mai ieftine. Toate graficele fusesera exagerate, mai intii de ministerele care le facusera, dupa care la retusul final de insusi Ceausescu.
— Pacepa, ai facut vreodata aprecierea, mi-a intrerupt Ceausescu lectura raportului, cam care este suma, in valuta forte, pe care a adus-o fiecare ofiter TS trimis in Occident, si cit economisim astfel in medie ?
— Da, tovarase. Trei milioane de dolari pe an pentru fiecare ofiter TS aflat in strainatate, aceasta a fost media ultimilor doi ani. Acest lucru este explicat in detaliu chiar aici, am replicat eu, aratind spre o anumita plansa.
Ceausescu in persoana facuse aceste estimari cu citeva zile in urma, exagerind adevaratele raporturi pina la a le mari de citeva ori, ordonindu-mi sa prezint aceasta situatie pe o plansa separata de grafice.
— Daca luam in considerare rata oficiala de schimb valutar, care este de cincisprezece la unu, ajungem la extraordinara suma neta de 45 milioane de lei, produsa anual de fiecare dintre ofiterii TS. Daca vom considera ca salariul lor este de 45 000 de lei pe an de fiecare persoana, atunci vom obtine un raport intre salariu si beneficiu de unu la o mie, care este de departe cel mai inalt din lume.
Pentru citeva momente Ceausescu s-a uitat rind pe rind la fiecare dintre noi, ca pentru a se asigura ca am inteles cu totii.
— Daca facem acum acelasi calcul, luind in considerare rata reala de schimb, pe care o folosim in calculele noastre interne, si care este - dar asta trebuie sa ramina numai intre - de 40 de lei pentru un dolar, rezultatele la care ajungem sint de-a dreptul uimitoare, nu-i asa ? Va puteti imagina, tovarasi, ce se va intimpla cind patria noastra va avea 3.000 de ofiteri TS trimisi in strainatate in loc de cei 300 citi avem acum ?
Camera a inceput dintr-o data sa zumzaie din pricina murelor de aprobare, unii dintre cei prezenti ridicindu-se chiar pentru a vedea mai bine plansele si statisticile afisate pe mai multe stative.
— Si acesta nu este decit inceputul unei noi ere, tovarasi, a adaugat Ceausescu.
În partea a doua a raportului meu se gasea o declaratie care spunea ca, in orice "caz, acestea sint doar rezultatele minime.
— Numai 35 la suta din inventica si dezvoltarea industriei civile romanesti, nu mai mult de 50 la suta din industria militara si doar aproximativ 60 la suta din productia agricola se datorau - fie in parte, fie in totalitate - operatiunilor de spionaj, o imensa rezerva fiind lasata pentru realizarile ce aveau sa urmeze. A treia parte a raportului avea ca subiect masurile ce, trebuiau luate pentru extinderea substantiala a folosirii noilor tehnologii obtinute prin spionaj industrial.
O atentie speciala i-a fost acordata unei noi decizii guvernamentale secrete, HCM-272, initiata chiar de Ceausescu, si care cerea tuturor ministerelor economiei sa obtina rapoarte detaliate de la fiecare dintre angajatii lor care calatoreste in Occident, descriind toate companiile, institutiile si fabricile pe care le viziteaza si observind fiecare specialist sau tehnician din Vest pe care il intilneste, iar aceste rapoarte sa fie trimise la DIE. M-am aventurat sa promit solemn ca „ofiterii de informatii raspinditi pe toata suprafata pamintului vor munci mai mult si mai bine pentru a indeplini importantele sarcini care le-au fost date de cel mai stimat fiu al poporului roman, conducatorul stralucit si clarvazator, tovarasul Nicolae Ceausescu".
— intrebari, tovarasi ? a spus Ceausescu interogativ. Numai Oprea a ridicat mina. Exista in interiorul Comitetul Politic Executiv o regula veche, nescrisa, ca nimeni nu trebuie sa puna prima intrebare, in afara de cel desemnat special de Ceausescu sa o faca. Fiecare membru stia ca inainte de a deschide gura trebuie sa se uite atent in jur, sa vada din ce parte bate vintul.
— Cu permisiunea dumneavoastra, tovarase Nicolae Ceausescu, as vrea sa pun citeva intrebari.
— Da-i drumul, Oprea, pune-le. De asta sintem cu totii aici. Nu vom pleca din aceasta incapere pina cind lucrurile nu vor fi clare pentru toata lumea.
— As vrea sa-l intreb pe ministrul comertului exterior daca stie citi dintre reprezentantii sai in Occident sint acum ceva mai mult decit simpli cumparatori ai marfurilor capitaliste. Nu stiu daca m-am facut bine inteles, tovarase Burtica. Sinteti foarte nou in aceasta functie.
Ministrul comertului exterior, Cornel Burtica, a raspuns asa cum se astepta Ceausescu. Si-a facut autocritica, atit a sa personala cit si a ministerului sau, din cauza ca multi dintre reprezentantii pe care ii avea in Occident nu dadeau destula atentie spionajului tehnologic, rugind celalalte ministere sa nu repete aceeasi greseala.
Dupa ce Oprea si-a lansat intrebarile de asalt in legatura cu brinza Camembert si cu parfumul fransuzesc, ministrul comertului interior, Janos Fazekas, s-a batut cu pumnii in cap de fata cu toata lumea datorita inabilitatii si a viziunii sale politice inguste, angajindu-se sa colaboreze pe viitor cu DIE pentru a produce in Romania nu numai parfum frantuzesc, dar orice alte lucruri care ar fi fost pe placul turistilor occidentali, de la whisky scotian la tigari americane. I s-au mai alaturat apoi, in mod voluntar, alti trei ministri, facindu-si autocritici dintre cele mai aspre si promitind sa rezolve inlocuirea tuturor importurilor din Vest.
Înainte de a deschide discutia, Ceausescu a subliniat ca aceasta intrunire nu intentiona sa analizeze spionajul industrial technico-militar, si le-a cerut participantilor sa ocoleasca cu strictete orice referire la astfel de secrete. Primul care trebuia sa vorbeasca era primul-ministru, Manea Manescu. Cuvintarea lui nu a fost altceva decit o lectie despre lupta de clasa. Bazindu-se pe principiile lui Marx si ale lui Lenin, conform carora „orice este corect din punct de vedere etic daca este facut in beneficiul dictaturii proletariatului", a spus ca Serviciul de Informatii Tehnologice ca institutie nu ar trebui sa aiba nici un scrupul ; ca ar trebui sa culegem sau sa smulgem tot ce putem de la capitalisti, ca metodele practice de infaptuire a acestui transfer de informatii ar trebui sa fie limitat numai de limitele imaginatiei : Manescu a mers mai departe, transportindu-si ascultatorii intr-o lume foarte secreta, invizibila, lumea spionajului industrial, producind stiinta si tehnologie intr-un ritm incredibil de rapid, mult superior chiar celor mai prestigioase si mai eficiente organizatii si institute de cercetari de oriunde in lume. A prezentat cu mult patos lupta eroilor anonimi ai DIE pentru a smulge nu numai tehnologia prohibita noua din cele mai bine aparate fortarete ale Americii, ci chiar produse finite, echipamente si masinarii pe care americanii ni le interzic cu strictete. Discursul lui Manescu s-a incheiat cu un apel arzator pentru schimbarea drastica a mentalitatii noastre.
— Va trebui sa stopam o data obiceiul de a-i plati pe capitalisti pentru tehnologiile si echipamentele realizate de proletarii occidentali. Ele ne apartin noua, proletarii lumii revolutionare.
Apoi i-a rugat pe participanti sa-si exprime inca o data adinca lor recunostiinta „celui mai stralucit fiu al poporului roman, care deschide astazi noi orizonturi preaiubitei sale patrii".
Cu vocea lui puternica de tenor, Ion Avram ne-a oferit o lectie despre cum ar trebui folosite investitiile comune facute cu Occidentul pentru a recolta bucatele capitalismului. A inceput prin a descrie o societate mixta facuta cu o firma vest-germana pentru producerea de transmisii turbo in Romania, motiv pentru care un numar relativ mare de specialisti din Germania Federala au fost adusi la Craiova. Acestia au adus cu ei diferite documente tehnice, „pentru orice eventualitate". Avram a evocat plin de compasiune lungile nopti petrecute acolo de ofiterii DIE, si de cei ai securitatii locale, pentru a fotografia aceste dosare.
— Stiti ce am gasit acolo ? Miezul unei comori incalculabile, ingropate printre sute de mii de documente pe care le-am fotografiat, le-am gasit pe cele ce contineau transmisii turbo pentru tancurile occidentale, de exemplu. Pentru tancurile occidentale, tovarasi ! Va puteti imagina ce mare a fost surpriza noastra ? Fie si numai pentru asta si tot a meritat sa bagam banii in aceasta investitie comuna.
Un murmur de apreciere a strabatut intreaga incapere. Ceausescu a ridicat ambele brate pentru a cere liniste.
— De cite ori trebuie sa va spun, tovarasi, ca ceea ce discutam noi aici implica secrete de stat, pe care nu trebuie numai sa le pastram, dar ar trebui de asemenea sa le aparam cu pretul vietii noastre ?
Avram a continuat descriind de data aceasta investitia facuta in cooperare cu compania franceza Renault, pentru a produce in Romania autoturismul Renault 12, cu numele romanesc de Dacia, in trecut Romania nu reusise sa exporte autoturisme Dacia in Occident, cu tot pretul foarte scazut pe care il aveau, de l 000 de dolari bucata, caci, pentru a face economie de valuta forte, licenta franceza a fost achizitionata numai pentru modelul de baza, prototip, aprope fara nici un echipament optional, fara accesorii. Avram a relatat atunci ca tot ceea ce Romania nu a cumparat de la Renault a obtinut mai tirziu prin canalele serviciilor de spionaj. Avram a mai spus ca Ministerul Industriei Constructoare de Masini vroia sa-si exprime multumirile celor de la DIE pentru procurarea clandestina a tuturor acelor documente frantuzesti, care a facut posibila eliminarea importului din Franta a peste 13.000 de variante si imbunatatiri ale autoturismului de baza, care nu" fusesera incluse in contractul de cooperare, reprezentind economii de peste trei milioane de dolari. El a subliniat, de asemenea, ca unele dintre documentele continind imbunatatiri ce puteau fi aplicate oricarei marci similare de autoturisme ar trebui trimise in Uniunea Sovietica precum si in celalalte tari socialiste, pentru a fi folosite la propriile lor masini.
— Aceasta operatiune ne va aduce in situatia de a putea exporta Dacia noastra in vestul Europei, tovarasi. Poate ca intr-o buna zi vom reusi sa o exportam chiar si in America!

În emisiunea CBS Evening News din 7 mai 1986, Dan Rather a avut o emisiune speciala intitulata „Dada, am pus mina pe tine !". Era de fapt o evaluare a autoturismului romanesc Dacia, care tocmai incepuse sa fie pus in vinzare pe piata americana. Cu toate ca Dacia parea sa fie un chilipir, performantele sale au fost gasite atit de slabe încit Rather a gasit cu cale ca este mai bine sa-si bata joc de aceasta masina, aratind ca totul se strica sau merge prost atunci când cineva incearca sa o conduca. Picatura care a umplut paharul a fost aceea ca omul de pe ecran nu a mai putut sa-i opreasca motorul, nici chiar dupa ce a scos cheile din contact, dovedind asta prin luminile care refuzau sa se aprinda".

Mai mult decit atit, a continuat Avram, avem acum o - vestitie nou-nouta facuta in cooperare cu Citroen, pentru a produce in Romania unul dintre cele mai noi si mai solide autoturisme ale lor. Deja am trimis in Franta peste o suta de ingineri si tehnicieni pentru a afla totul despre acest autoturism Citroen. Cu toate acestea numai o mica parte dintre ei sint oamenii mei, restul fiind de la DIE, inarmati cu cele mai noi aparate de fotografiat in miniatura si hirtii fotografice de contact. Asta nu inseamna ca am facut un sacrificiu. Din contra, tovarasi, a fost o miscare calculata. Atunci cind se vor intoarce, vom obtine de zece ori mai multe informatii decit daca mi-as fi trimis numai proprii mei oameni la Citroen.

TRANSFORMAREA PROIECTELOR AMERICANE IN PRODUSE ROMANESTI

— Hai sa mai ascultam si pe altcineva, s-a adresat Ceausescu celor de fata.
Ministrul industriei metalurgice, Neculai Agachi, este un foarte bun povestitor, care vorbeste o limba romana pitoreasca, colorata de accentul sau moldovenesc puternic. El a inceput, nici mai mult nici mai putin, decit cu debutul anilor '70, cind, din ordinul lui Ceausescu, Romania a inceput sa-si exploateze marile sale depozite de bauxita pentru a deveni un producator de aluminiu. Din cauza restrictiilor politice si mai ales din cauza preturilor prohibitive fixate la acea vreme de monopolurile aluminiului, ministrul lui nu a fost in stare sa importe laminoare din Occident pentru prelucrarea aluminiului. De aceea Romania exporta aluminiul atit in tarile estice, cit si in tarile vestice sub forma de lingouri, intr-o buna zi, printr-un raport confidential i-a fost, atrasa atentia asupra faptului ca o firma vest-germana era in negocieri pentru achizitionarea a trei proiecte de laminoare pentru aluminiu din Statele Unite pentru folii tabla si alte structuri din aluminiu. L-a contactat chiar in aceeasi zi pe Ceausescu si a trimis un raport despre asta la DIE.
— Nu vreau sa intru mai departe in detalii. Vreau numai sa spun ca in ziua de astazi am un institut de proiectare cu totul special, unic si cum nu se mai poate mai secret, instalat in diferite case conspirative ale DIE, care se straduieste sa transforme proiectele si planurile americane in produse romanesti. Între anii 1983 si 1984, Romania va trebui sa aiba cele trei laminoare de aluminiu date deja in folosinta. „Nu cheltuiti banii poporului pentru a-i ingrasa pe capitalisti", este ceea ce primul fiu al tarii noastre continua sa ne spuna in fiecare zi. Ar trebui sa scriem aceste cuvinte cu litere de aur si sa la agatam peste tot in birourile noastre, tovarasi, si-a incheiat Agachi cuvintarea.

Atmosfera a devenit mult mai relaxata atunci cind ministrul industriei chimice, Mihai Florescu, ridicindu-se in picioare, a luat cuvintul, axindu-se mai mult pe personalitatea Elenei, decit pe cea a lui Ceausescu. Fost voluntar in Brigaziile Rosii in timpul razboiului civil din Spania si membru al guvernului Romaniei de peste 25 de ani, Florescu uitase cu mult timp in urma tot ceea ce stiuse despre chimie, cu toate ca era inginer din acest domeniu. A putut insa sa se descurce datorita faptului ca era un orator talentat. Subiectul pe care-l atacase acum se referea la arta de a ademeni companiile occidentale in Bucuresti cu cit mai multa documentatie tehnologica cu putinta. A povestit ca Ceausescu i-a ordonat sa elimine din planul cincinal importul din Vest a primei instalatii romanesti de polistiren, iar in locul acesteia sa construiasca una cu propriile lui resurse, bazindu-se pe cercetarea si proiectarea in domeniu din Romania.
— A fost ca si cum am fi inventat radioul inca o data, dupa ce Popov mai facuse deja asta, daca pot sa zic asa, s-a lamentat Florescu, uitindu-se cu vinovatie la Ceausescu. (In blocul comunist european exista politica de a inlocui inventatorii occidentali cu cei sovietici, in toate cartile de isterie numele lui Marconi a fost sters, proclamindu-se acum ca radioul a fost inventat de un rus pe care il chema A. Popov.) Numai simpla concepere si proiectare a unei mari fabrici de polistiren care sa fie construita in Romania ar fi durat cel putin patru sau cinci ani de eforturi intense si foarte costisitoare, a spus Florescu. Tovarasul insa, cu intelepciunea sa, a gasit pentru noi o solutie incredibila. M-a instruit cum sa scriu niste adrese telefonice, pe care sa le trimit celor mai importante firme din domeniul chimiei din Germania Federala, Marea Britanie, Franta si Italia, in care sa exprim interesul ferm al Romaniei de a achizitiona licentele de productie precum si cele mai mari instalatii automate de polistiren.
Florescu a mai explicat ca au venit la Bucuresti sase companii occidentale pentru a face oferte si ca negocierile au fost taraganate timp de mai mult de un an, perioada in care fiecare dintre acestea s-a vinturat incolo si incoace, aducind de fiecare data noi proiecte si documentatii tehnologice, din ce in ce mai multe, pe care negociatorii romani le cereau. Totul era fotografiat in mod secret si cu minutiozitate de DIE, dar rezultatele erau considerate inca insuficiente pentru a permite conceperea completa a unei instalatii in Romania. Asta pina cind o companie franceza, dorind sa faca o ultima demonstratie a superioritatii sale, a adus intregul proiect al unei fabrici de polistiren la Bucuresti, pe care tocmai i-l vinduse unei alte tari occidentale. Cu o precautiune usor de inteles, francezii au cerut ca documentele-cheie sa fie inchise in fiecare noapte in seifurile hotelului Athenee Palace, unde locuiau ei. Aceste documente au fost mai mult decit de ajuns pentru o „solutie romaneasca" a acestei probleme.
— Fara sa achizitionam vreun proiect din strainatate, vreo licenta sau ceva asemanator, a trimbitat Florescu, tara noastra a fost in stare sa construiasca o imensa instalatie de polistiren in cadrul Combinatului Petrochimic Borzesti. Si tot el a adaugat un final inflorit: Nu pot sa termin aici fara sa-mi exprim nemarginita gratitudine celui mai stralucit fiu al poporului nostru, tovarasului Ceausescu si marelui nostru om de stiinta si academician, tovarasa Elena Ceausescu. Ei deschid, ca intotdeauna, noi si originale drumuri pentru a conduce Romania pe drumul spre glorie si comunism.
— În anii '60, s-a adresat Ceausescu adunarii, Bucurestiul era plin de oameni de afaceri occidentali, care semnau contracte pentru exportul de echipamente industriale catre Romania, in perioada actuala companiile occidentale ne viziteaza inca, venind cu oferte pe care si le sustin cu o impresionanta documentatie tehnica, dar sint semnate din ce in ce mai putine contracte. Exemplul dat de Florescu trebuie luat de catre toata lumea ca model viu pentru viitor.
— Ai inceput sa imbatrinesti, a spus Elena cu glas dulce, uitindu-se spre Florescu cu afectiune, acesta fiind principalul ci favorit. Nu ti-am spus sa povestesti aici intimplarca pe care mi-ai povestit-o si mie, despre compania aia mare, nazista, care a uitat de tot despre faptul ca noi le-am nationalizat fabricile de aici din Romania ?
— I.G. Farben Industry, tovarasa Elena. Aveti dreptate, am inceput sa imbatrinesc, a recunoscut el cu slugarnicie.
Ne-a povestit apoi cum intreprinderea Colorom-Codlea, care produce coloranti, fusese in trecut o filiala a lui I.G. Farben, care dupa cel de-al doilea razboi mondial a capatat numele de Hochst.
— in timpul vizitei pe care am facut-o la Hochst cu citiva ani in urma am intilnit un german care s-a nascut in Romania si care mi se adresa cu „Herr Genosse", adica „Domnule tovaras". Era foarte interesat de Colorom, unde a lucrat inainte sa emigreze...
— Ai grija ce vorbesti, l-a intrerupt Ceausescu.
— Nu voi spune nimic in plus despre acel om. Numai ca de citiva ani buni incoace, am tot primit in fiecare luna date exacte despre ceea ce face Hochst in productia sa de agenti coloranti. Zilele trecute am incercat sa fac o gluma pe seama acestuia cu tovarasa Elena. Am spus ca, dupa cite se pare, la Hochst inca nu a ajuns vestea ca intreprinderea Colorom a fost nationalizata: trimit inca la Colorom fiecare noua formula pe care o pun la punct, ca si cum ar fi inca una dintre filialele lor.

Ministrul industriei usoare, Lina Ciobanu, a fost cea care a urmat. Elena a selectat-o personal pe Lina Ciobanu dintr-un grup de activisti de partid, pentru a fi singura femeie, in afara de ea insasi, care sa faca parte din Comitetul Politic Executiv. Alegind-o pe ea, principala satisfactie a Elenei nu a fost numai aceea ca „cealalta femeie" nu va incerca sa intre in competitie cu ea, dar in special ca respectiva o va face pe Elena sa arate mai bine, prin comparatie. Lina Ciobanu arata ca un activist politic sovietic de demult, cu parul strins energic la spate intr-o coada, cu pieptul enorm, iesit mult in afara si chinuind nasturii ce aproape stateau sa sara de pe jacheta sa cu aspect cazon, inchisa pina sus, chiar sub barbie, cu fusta ei dreapta si lunga
pina la gambe si cu pantofii ei solizi. Mai mult decit atit, ea isi citea discursurile asemenea unui comisar.
— La inceputul anilor '70, a inceput ea, un cetatean american, care era presedintele unei companii americane din California si agent DIE, a raportat ca inginerul-sef al unei fabrici de geamuri apartinind de uzinele Ford se pregatea sa vinda un proiect tehnic complet al sticlei plate de Pittsburgh, incercind sa obtina pe sub mina suma de 200.000 de dolari...
— Hai sa trecem peste astfel de detalii, Ciobanu, a admonestat-o Ceausescu pe vorbitoare. Numele si functiile fac mai mult rau decit bine daca sint date aici, a sfatuit-o el calm, caci este foarte curtenitor cind vorbeste cu o femeie.
Oricum, Lina Ciobanu a continuat sa turuie ca o mitraliera, citind mai departe discursul pe care i-l pregatise pentru aceasta intrunire unul dintre consilierii ei.
— Romania, un producator si exportator traditional de sticla, era foarte interesata. A fost aranjata o intilnire la un hotel din America pentru a face schimbul: proiectul contra sumei de 200.000 de dolari, dar inainte ca intelegerea sa fie dusa pina la capat, toti participantii au fost arestati si...
— Tovarasa Ciobanu, pe noi nu ne intereseaza povesti de propaganda americana. Ne-am adunat aici ca sa decidem ce avem de facut in viitor. Este clar ?
— Da, tovarase Ceausescu. Inginerul respectiv a fost dat afara din serviciu. La doi ani dupa aceea a venit la Bucuresti un american care a cerut sa ma vada si mi-a propus sa proiectez o fabrica de sticla ca cea de la Pittsburgh care sa fie construita in Romania, contra sumei de 300.000 de dolari. Era acelasi inginer, numai ca pretul lui era de data aceasta mult mai mare ! Am raportat imediat acest caz celor de la DIE, iar inginerul a fost contactat de acelasi agent DIE care luase legatura cu el si in trecut, cel care fusese declarat de catre americani persana non grata...
— Sss! Arunca hirtiile alea timpite jos, in clipa asta! Arunca-le jos ! Arunca-le jos ! a tipat Elena cuprinsa de isterie, pina cind Lina Ciobanu a aruncat intr-adevar hirtiile cu discursul pe jos.
— Acum spune-ne, draga, povestea asta cu cuvintele tale. Poti sa faci asta, nu-i asa ?
Lina Ciobanu s-a clatinat nervos, trecind de pe un picior pe celalalt, dupa care a dat din nou drumul la mitraliera.
— Era vorba de Hohn Akfirat, tovarasa Elena, turcul acela care era de cetatenie americana si avea functia de inginer-sef la Fabrica de sticla Ford, si il stiti si dumneavoastra, ca v-am vorbit de atitea ori despre el...
— Dar mai bine citeste-ne de pe hirtiilea alea, tovarasa Ciobanu. Citeste doar! i-a taiat-o Ceausescu, spre satisfactia Linei, care s-a aplecai imediat si a cules discursul de pe jos incercind sa gaseasca unde ramasese atunci cind a fost intrerupta de Elena.
— O mare echipa de ingineri, translatori si desenatori tehnici a fost instalata in diferite case conspirative ale DIE, fiind pusa la dispozitia inginerului american. Ei au reusit sa proiecteze o imensa fabrica de sticla, ca cea de la Pittsburgh. Cu citeva zile in urma ea a fost data in folosinta pentru productia experimentala, in interiorul unei instalatii tehnice deja existente, Fabrica de sticla de la Scaeni. Inginerul american si-a primit suma de 300.000 de dolari, neimpozabili. Aceasta suma reprezinta intreaga valuta forte pe care am cheltuit-o pentru aceasta intreprindere. Daca ar fi fost importata in mod legal, ar fi costat 14 milioane de dolari, plus 15 ani de plata a drepturilor de folosinta. Americanul a inceput acum inca un proiect „consultativ" pentru noi, constind intr-un nou tip de sticla americana, numita „sticla lansata", pe care vom incepe s-o producem in trei mari fabrici in mai putin de doi ani. În curind veti putea gasi articole romanesti de sticlarie in orice magazin universal din vestul Europei si din Statele Unite, scotind astfel din competitie multe corporatii vechi, atit europene cit si americane. Acesta este drumul comunist al tovarasului Ceausescu, prin care vom crea industria noastra de sticla fara sa cumparam licente capitaliste si fara sa platim drepturi de folosinta. De aceea vreau sa adaug glasul meu celorlalte, peste zece milioane, ale femeilor din Romania! Va multumim, tovarase Nicolae Ceausescu! Va multumim dumneavoastra care ne sinteti mai mult decit tata, frate, sot si fiu in acelasi timp !

SPIONAJUL ECONOMIC TOTAL

Era aproximativ ora sase cind Ceausescu a inceput sa prezinte, "noua lui ordine economica" si directivele sale ferme pentru viitoarele relatii tehnologice si economice ale Romaniei cu Occidentul. Asa cum face de obicei cind are de tinut o cuvintare importanta, incepe cu o voce foarte scazuta, aproape in soapta.
— Ceea ce am discutat astazi aici s-ar putea sa fie ceva nou pentru unii dintre voi, tovarasi, dar nu pentru noi toti. Ca si in multe alte domenii in care Romania detine suprematia, partidul nostru comunist si-a format si dezvoltat propriul sau concept, original, asupra serviciilor de informatii tehnologice, cu citiva ani in urma. Ele s-au dovedit a fi substantial superioare celor pe care le-am mostenit de la Moscova.
Apoi Ceausescu a scos in evidenta care sint principiile lui despre un spionaj total, tehnic si stiintific, indreptat impotriva Occidentului; importurile din lumea capitalista ar trebui sa devina acum o exceptie, nu o regula.
— În timpul vizitei pe care am intreprins-o in 1975 la Tokyo, mi s-a spus o poveste foarte interesanta. Era vorba despre cum au reusit japonezii sa-si construiasca o industrie foto. Nu va voi spune daca a fost Canon, Nikon, Minolta sau alta firma, pentru ca am promis ca voi pastra secretul; dar hai s-o botezam „Tokon". Cind au inceput, nu aveau nici macar cele doua strunguri montate intr-un garaj abandonat cu care si-a inceput Sony activitatea. „Tokon" a inceput prin a angaja 160 de ingineri din domeniul opticii si al mecanicii, fiecare dintre acestia primind cite un plic sigilat, in interiorul acestora se aflau nume ale unor companii, occidentale unde inginerii trebuiau sa reuseasca sa se angajeze timp de trei ani si numele echipamentului fotografic sau al unei parti a acestuia pe care fiecare trebuia sa invete sa-l produca. Unii, de exemplu, s-au dus la Leica sau la Rolliflex pentru a invata cu ce se face sasiul, partea mecanica, electronica sau fotoelecironica a aparatului de fotografiat. Altii s-au dus la Zeiss-Ikon sa invete totul despre lentile. Pe toata aceasta perioada ei au fost platiti si de „Tokon", in plus fata de salariile pe care le luau de la Leica, Rolliflex sau Zeiss. Cind s-au intors in Japonia au proiectat diferite modele de aparate de fotografiat, bazindu-se pe ceea ce au furat de la firmele din vestul Europei, apoi au construit o fabrica moderna si bang! dintr-o data „Tokon" a inceput sa inunde pietele lumii cu aparate de fotografiat foarte bune, dar care erau mult mai ieftine decit cele europene. Nu a fost pierdut nici timpul cu cercetarea, nu a fost cumparata nici o licenta ori ceva asemanator si nu au fost platite drepturi de folosinta. Acesta este drumul pe care trebuie sa-l urmam si noi in viitor. Cu o singura diferenta: noi nu ii vom plati pe inginerii nostri de doua ori. Noi sintem comunisti, nu capitalisti. Noi sintem chemati sa ne imbogatim patria si nu propriile buzunare, tovarasi, si-a dus Ceausescu povestea pina la sfirsit.

Dupa aceasta el a inceput sa imparta ordine cu abilitatea unui agent de spionaj profesionist, care facuse toata viata numai asta. Comertul exterior trebuia reorganizat astfel incit importurile sa fie subordonate total principiului spionajului economic total. Fiecare reprezentant comercial din Occident trebuie sa aiba un rol dublu. Fiecare contact cu firmele din Vest trebuie analizat in scopul obtinerii de informatii tehnico-stiintifice. Fiecare specialist occidental intilnit in timpul negocierilor comerciale trebuie raportat celor de la DIE. Toate investitiile comune sau in cooperare cu companiile din Vest trebuie sa fie subordonate unicului scop de a obtine noi mijloace tehnologice si informationale. Ministerele industriale romanesti trebuie sa atraga un cit mai mare numar de occidentali la Bucuresti si sa-i faca sa aduca cu ei documente semnificative. Securitatea interna si cu DIE trebuie sa vegheze tot timpul pentru ca efectiv fiecare vizitator vestic, venit cu probleme tehnice, comerciale sau financiare, sa nu scape cu bagajele necontrolate, astfel incit toate documentele secrete de valoare sa fie fotografiate.
— Florescu ne-a spus o poveste interesanta despre un emigrant roman care a devenit un agent foarte folositor, a spus Ceausescu. Vreau sa va spun acum o alta istorioara. Nu cu mult timp in urma, l-am trimis pe Patan la Beijing sa-i propuna tovarasului Hua Guo-Feng ca serviciile noastre de spionaj din strainatate sa lucreze impreuna.
Ion Patan era vicepresedinte al Consiliului de Ministrii, insa pina in martie 1978 fusese si ministru al comertului exterior.
— Si stiti ce a spus tovarasul Hua ? „Noi nu avem spioni in Vest". Puteti sa credeti asa ceva ? Cind Patan a insistat, tovarasul Hua a replicat: „Spune-i prietenului meu Ceausescu ca noi nu avem spioni in Vest, insa avem acolo o sumedenie de patrioti". Asta este ceea ce ar trebui sa facem si noi, tovarasi. Avem peste 600.000 de romani care traiesc in Occident, cei mai multi dintre acestia in America. Detroil si Cleveland sint cele mai mari orase romanesti, in afara de Bucuresti. Si mai avem o gramada de germani care traiesc in Germania Federala, care sint fie nascuti in Romania, fie de origine romana. Nu ma bazez pe evreii romani care sint raspinditi peste tot in lume. Trebuie sa-i transformam pe toti, unul cite unul, in patrioti care lupta pentru tara lor in strainatate, in soldati aflati in serviciul Partidului Comunist! Ceausescu a culminat ridicind vocea foarte tare si lovind cu pumnul in masa. Pentru inca o jumatate de ora, sau cam asa ceva, a continuat pe acelasi ton, descriind viitoarea Romanie comunista in viziunea lui, care ar trebui sa devina una dintre primele zece puteri ale lumii, bazindu-se pe spionajul economic. Ceausescu a incheiat apoi cu un mesaj:
— Cu geniul sau inegalabil, Lenin a definit viitorul revolutiei sale proletare printr-o formula matematica simpla: „Comunismul, egal putere politica plus electrificare". Astazi, dupa saizeci de ani, as vrea sa mai adaug o noua piatra de temelie marxism-le-ninismului: comunismul modern, egal comunism national plus informatii tehnologice si bani de la capitalism. Aceasta, tovarasi, este contributia romaneasca la marxism! a terminat Ceausescu. Fata lui devenise de un rosu aprins, iar fruntea ii era imbrobonata de transpiratie. Participantii s-au ridicat in picioare si au inceput sa bata ritmic din palme. Ceausescu a dat din miini, iar asistenta a incremenit.
— Am auzit unele voci ridicindu-se in citeva dintre celelalte tari ale Pactului de la Varsovia, cerind anumite liberalizari pentru un grad mai mare de autonomie industriala.
— Asta este anarho-socialism, a strigat Manescu, incercind sa-l anticipeze pe Ceausescu.
— Acesta este adevarul, tovarasi. Ar trebui sa cerem astazi - inca o data, o mai mare disciplina de partid, la toate nivelurile. Aici, astazi, am dat rapoarte, am pus intrebari, am criticat, am discutat. Acum insa trebuie sa luam o decizie, tovarasi. O decizie unanima, ca intotdeauna, care va trebui sa devina litera de lege pentru fiecare roman care traieste in interiorul si exteriorul granitelor noastre. Cine este pentru aprobarea noului concept despre serviciile de informatii tehnologice, tovarasi ?
Toata lumea a izbucnit in aplauze, care s-au transformat in batai ritmice din palme, rituale. Pentru un timp destul de indelungat, Ceausescu s-a prefacut ca este ocupat cu hirtiile care erau intinse pe masa, in fata lui, cautind cite una, rearanjindu-le la locul lor, punindu-si dosarul in ordine. Apoi a ridicat din nou miinile si a continuat, fara sa se uite la noi, vorbind foarte repede, ca un agent de licitatie american!
— Este cineva impotriva ? Se abtine cineva ? in deplina unanimitate Comitetul Politic Executiv al Partidului Comunist Roman aproba noul concept despre serviciile de informatii tehnologice asa cum a fost descris in raportul prezentat aici si in concluziile intrunirii noastre.
La numai citeva minute dupa ce a parasit sala, Ceausescu m-a chemat in biroul lui. Statea in picioare in mijlocul camerei, alaturi de Elena.
— Citi dintre directorii intreprinderilor de comert exterior sint ofiteri ?
— Unsprezece ofiteri DIE si unul DIA, din patruzeci si unu. Douazeci si sase sint colaboratori.
— Pina la sfirsitul anului trebuie sa fie toti ofiteri bine acoperiti. Adu-mi-i aici unul cite unul. O sa le dau gradele militare cuvenite. S-a inteles ?
— Da, tovarase.
— La fel cu Ministerul Afacerilor Externe, a adaugat Ceausescu. Însa asta trebuie sa ramina secret pentru Andrei si Burtica. Ministrii sint oricum rotiti din doi in doi ani aproximativ, nu-i asa ? a spus el facindu-mi cu ochiul.

(va urma)