Ovidiu Vasile
Senin la minte şi vizitat de geniu
Trupul, se umple de sublim în suflet
Și fiecare clipă de-un mileniu
Cu plânsul lumii deşteptat la zâmbet
Și crengi ce le-am tăiat odinioară
Copacilor crecuți în palma mea
Se răsucesc în mine să mă doară
Și-un dor imens îmi frânge inima
Trecute pete zac pe albul pur
În țesătura vieții naufragii
Căzute-și poartă umbrele ca magii
Și îmi respiră aerul din jur
Ca brav erou `naintea unui gâde
Fericele nimic nu-și mai dorește
În spirit vizitat de geniu râde
Și-n abandon de sine se-mplinește
