Cristina Ciurlan
tu,
omule!
ai
imbàtisat vreodatà un copac?
ti-ai
lipit scoarta fetei tale
de
obrazul lui incercat?
crengile
tale
au
simtit pulsul bratelor lui
tàcute,
supuse si subjugate de zborul privighetorilor?
ai
logodit picàtura ta sàratà
de
clei cu lacrima lui dulce?
tu,
omule! ti-ai muscat vreodatà
limba
in fata tàcerii sale
ingenunchind
la picioarele lui ?
atunci,
si doar atunci,
ràdàcinile
tale pot fi popas pentru cantecul
privighetorilor...
