Daniel Luca
Au
înverzit păduri
şi
gândul de copil,
Mă
duce peste dealuri
să
mă strecor tiptil!
Alerg
de dor vrăjit
spre
codru-ntunecat
Să-i
spun căt mi-ai lipsit
în
iarna ce-a plecat...
Magnolii
speriate
au
înflorit zâmbind,
Din
vise alintate
eu
mă trezesc şoptind...
Afară-i
primăvară,
iar
tu vorbeşti cu mine...
Plâng
macii dintr-o vară
căci
au crezut în tine!
Ninsori
cu alb de flori
se-aştern
peste răzoare,
Un
vânt de-atâtea ori
a
strâns culori din soare!
Prin
iarbă te ascund
să
rătăceşti prin rouă!
Ca
firul cel plăpând
udat
de stropi când plouă.
O
lacrimă ascultă
vioara-n
astă seară,
Dar
inima mi-e mută,
e-
atât de frig afară!
M-aş
înveli c-o rază
uitată
la fereastră,
Dar
ea se furişează
în
noaptea mea sihastră!
Pe
câmp rămân salcâmii,
de
dor macii suspină!
Îţi
simt căldura mâinii,
căci
tu mi-ai fost grădina!
De-am
înflorit o dată,
ca
un cireş în zori,
Petală
mea curată
te
va-nvaţa să zbori
Departe
printre aştri
înconjuraţi
de vise,
De
mări cu ochi albaştri
şi
de iubiri promise!
