UN ZÂMBET

Valy Plugar

Un zâmbet naşte o iubire.

Un zâmbet deschide un drum.

Un zâmbet e ocean de fericire,

În care se scaldă, numai omul bun.

Fără motiv, deodată zâmbesc.

Norii se transformă în lumină!

Din suflet în viaţă îmi doresc,

Pământul, în zâmbet să ne ţină!

Am pierdut lacrimi, fără să zâmbesc.

N-am simţit adierea mării.

Azi, vreau, clipa s-o trăiesc,

Că zâmbetul, e parfumul verii!

Mi-ai zâmbit cu zâmbet suav.

Uragane fierbinţi în inima mea.

Lumina din perle, un şirag,

Mi-a adus dragostea ta.

Un zâmbet potoleşte valuri furioase.

Când corabia vieţii, prea tare lovesc.

Ridică bariera din vorbe urâcioase.

Şi drumul vieţii, în aur îl spoiesc.

Dăruieşte un zâmbet celui ce-a pierdut.

Mirajul vieţii şi o floare

Să mai uite din tot ce l-a durut,

Că viaţa este trecătoare.

Prin zâmbet, iubirea preţuieşte.

Prin zâmbet, curge dragostea.

Opreşte-te, azi, şi frumos zâmbeşte,

Că zâmbetul îţi schimbă, mult, viaţa!

Tinerețe

Alexandra Mihalache

Oh, viață, încotro mă duci

În trenul tău fără oprire?

Tu, tinerețe, unde fugi

Vrei să rămâi o amintire?

Fii tânăr, suflete al meu,

Și-nalță-te prin nemurire,

Să fie viața mea ecou

În vremurile de iubire!

Oh, viață, încotro mă-ndrepți

De timpul simt că mă presează?

Tu, tinerețe, unde-alergi

Și inima mi te urmează?

Fii tânăr, suflete al meu,

Trăiește doar pentru-o iubire

Să fie viața mea muzeu

Iar arta sa - o fericire!

Tu, viață, dă-mi un timp să fiu

Tânăr, ca azi, întotdeauna

Și voi cânta la ceas târziu

Readmirând în taină luna.

Tu, viață, dă-mi... nici nu mai știu,

O tinerețe mai devreme

Poate atunci o să mai fiu

Rispitorul tău de vreme.

Maria-Magdalena

Lili Trif

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are pǎcatul

Ȋntipǎrit ȋn carnea ei profund,

Așa cum se ȋmbinǎ oceanul cu uscatul

Numele ei cu-al meu ades confund.

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are iertarea

Ea, care a gustat din veșnicie,

Atunci pǎmȃntul s-a unit cu marea

De-atunci nimic la fel n-avea sǎ fie.

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are iubirea,

A cunoscut iubirea cea mai purǎ

A-ngenunchiat smeritǎ cerșindu-și fericirea,

Lacrimi pecetluiau frumoasa-i gurǎ.

Cu bogǎția pǎrului ei negru

A șters picioarele lui Dumnezeu,

Acum, ȋngenunchiatǎ-n fața ta-s aceeași,

Maria- Magdalena, azi, sunt eu.

Eşti

Sprincenatu Dan

Eşti poezia sfântă a sufletului meu

la tine mă gândesc cu dor mereu,

în fiecare seară zbor până la cer

un braţ imens de stele iau să îţi ofer

Eşti visul nopţilor mele de mai

când totu-i verde iar pe plai;

iubita capricioasă cu părul de foc

care uneori priveşte viaţa ca un joc

Eşti calea ce mă poartă-n Paradis,

tot ce-mi doresc imens în fiecare vis,

aş vrea să pot opri timpul în loc

când eşti cu mine, te sărut cu foc.

Eşti îngerul care mi-a dăruit o floare

mi-aduci în suflet fericire, alinare,

arăţi mult mai frumoasă ca o stea

iubito, mirific străluceşti în inima mea.

Muntele iubirii

Diana Dobrita Bilea

+

urc muntele iubirii

dinspre cândva povestea mâinii tale pe glezna mea

către prima silabă

nepervertită

a gândului de fericire

adâncurile sunt pline de tăceri prăfoase

genunchii întârzie prin crevase

mai departe zic

coapsele îmi fac statuie în fiecare prăpastie

căci așa e pe muntele iubirii

trebuie să învăț bine toate pietrele

și cât de rar te ivești

să semnezi cu o rază de soare trecerea prin norii

dragostei mele

atunci urc cu picioarele tale

întipărite în minte ca un tren care sosește

într-o gară supraaglomerată de luminile ochilor

cânt la vocea ta

strânsă în graba emoțiilor pe când benchetuia primul pătrar de lună

ah

muntele mă îmbie cu un crin

pe muchia ascuțită a setei

precum mă izbăvea de tristețe mâna ta odată

iartă colțul silabei dat în pământul reavăn

al zării

Cânt de dragoste

Fábián IMRE

În palmele fericitului Dumnezeu

ce vrea oare iubita mea?

cu degetul îmi atinge mâna

ce vrea iubita mea oare?

îşi dezleagă panglicile din păr

ce vrea iubita mea?

cu sărutări mărunte îmi sărută buzele

să ne ducem în grădină şi să adunăm

ramuri înflorite de iasomie

rămurelele încă moi ale bradului

şi felurite ramuri înverzite

ierburi cu miresme-alese

peste ele să aşternem pătura moale

eu te îmbrăţişez

te acopăr cu trupul meu

aşa cum copacul pădurii

ascunde izvorul cu apă limpede

pe corpul tău presar mărgele

zmeuri zmeurii fragi sângerii

cu buzele pe rând le pasc

ajung în locurile cele mai tainice

cu limba le împing apoi le gust

le aleg pe cele mai coapte

le duc între dinţi gurii tale le dau

te hrănesc şi te adăp cu ele

tu mă guşti pe mine şi eu pe tine te gust

cum fragedele fructe prime le gust

nu ne aduceţi încă fripturile alese

încă nu băuturile dulci

încă nu ne-am săturat unul de altul

avem ce mânca avem ce bea

deasupra noastră marile înălţimi se întunecă

în lăuntrul nostru însă rămâne lumină

începe-a ploua şi vântul cu furie bate

dar noi nu suntem în potop

fulgere ară văzduh şi pământ

dar noi nu suntem în potop

ci unde suntem?

în palmele fericitului Dumnezeu

şi ce fac acolo fiii omului?

îşi încearcă aripile

Dragostea ...

Sandu Alrox

Dragoste cuvânt simplu ...

lumină și întuneric

fericire ... disperare ...

Dragostea nu cere

dragostea vrea,

rațională uneori ...

agonie și extaz mai mereu,

dar dragostea învinge totul.

Ne dorim iubirea dar, uneori,

ne confruntăm noi inșine cu teamă și reticență.

Ea e aerul rece-proaspăt de dimineață ...

e focul pasiunii ...

Iubirea se poate avea,

dar nu trebuie legată ...

Dar atunci când dragostea ne strigă

răspunsul să fie întotdeauna "Da".

Grupaj de poezii (28)

LACRIMA FERICIRII

Ciobotariu Maria

Dragul meu, tu porti un nume...

Esti vantul ce saruta cerul,

Esti lacrima ce curge din adancuri

Esti fericirea, esti misterul.

In ochii mei, esti dor nestins

Si ca o taina vii in noapte.

In bolta instelata-mi scald privirea

Esti glasul meu, cu mii de soapte.

Din zarea alba-n cerc fierbinte,

In joc de focuri si de dans

Azi, am vazut din intamplare...

Clipa iubirii ce-a ramas.

TU ŞI ZÂMBETUL, TĂU

Valy Plugar

Zâmbetul, refuză să plece de pe buze,

Şi las în urmă, urâtele tristeţi!

Fericirea, uşor mă surprinde,

Când se furişează, timid, într-un colţ!

Tristeţile zilei, de ieri, dispar într-o clipă,

Eşti piatră, preţioasă, lumină în adâncuri.

Cântec de iubire, fără de risipă,

Şi viaţa ce ocupă, ale mele gânduri!

O zână, de o frumuseţe răpitoare,

Ce-o caut, în sufletul meu.

Un liliac, frumos, în sărbătoare,

Ce mă îmbată, cu parfumul său!

Prins în magia, farmecului tău,

Sentimente, tu, îmi răscoleşti!

Când mă priveşti, îl văd pe Dumnezeu,

Şi mă pierd, ca roua, atunci când îmi zâmbeşti!

Comori in suflet

Ana Podaru

Văd cum vântul sculptează pe fereastră

Flori de gheață așezate în cauș de dor,

Nestemate pictate în camera noastră

Puzderii de stele împing la un nor...

În geam orhideele stau la taclale

Zâmbesc minunat, din petale lor

Culori se răsfiră și-n vise agale

Cad frunze ce veșnic nu mor...

M-apropii de focul ce arde în sobă

Privesc cum dansează doi îngeri de foc

Și stau pentru-o clipă cu mine de vorbă

Fac pact cu fantasme și intru în joc...

Sunt poze uitate captive-ntr-o ladă

Ce urlă la mine, le-aud cum se zbat

Trecute comori ce doresc să mă vadă

Cu-n zâmbet pe față, cum râd și tresalt...

Scot cheia din suflet, cu inima plânsă

M-aplec peste lada uitată-ntr-un colț

Cu mâini tremurânde și lacrima strânsă

Zâmbesc melancolic... trăind tot ce-a fost...

Sub mângâierea tandră

Sprincenatu Dan

Eşti floarea albă -a sufletului meu,

te stropesc cu mari lacrimi de dor

în zilele şi nopţile prea lungi

în care tu, ascunsa mea iubire

îmi lipseşti şi-mi este greu

Ai locul tău special in inima-mi vrăjită

nu trebuie să plăteşti nici o chirie,

doar un dulce sărut aş vrea să-mi dai

sub cer albastru cu stele garnisit

tu înger diafan, iubirea vieţii mele

Chiar dacă eşti acum departe

te simt mereu aproape,

ai intrat adânc în suflet şi mi-e dor

te port în gând, ne întâlnim in vis,

subit dispari când nu m-aştept

ca într-un labirint ameţitor

fiindcă cu mine-ţi place să te joci..

Un joc plin de tandreţe , de cuvinte

cu două personaje şi-o chitară

cântăndu-şi dorul ce-i uneşte

fiecare -n altă dimensiune

sub mângâierea tandră a stelelor.

baie într-un lac de stele

Carmen Ștefania Luca

se ridică noaptea zid peste forma sufletului fără ferestre

bezna se topește lent cu tăcerea-i de mormânt

mi-am lăsat zilele la macerat într-un container al timpului

oricum ieri-ul alaltăieri-ul și tot ce-a fost s-acoperă cu praf

sub pelicula uitării toate se conservă pentru un alt și alt cândva

înot în aer până-mi dau aripile

lacul suspendat desface nodurile rând pe rând

din trup ies ca dintr-o armură și-o azvârl pământului

o păstrează întinsă pe mocheta verde-

nu mai știu cine sunt mi-am pierdut memoria celulară

înot deși n-am brațe

curg deși nu mă simt lichid

luminez deși nu știu unde sunt porii

în oglindă când mă uit mă văd transparent

dar aripile cresc în legea lor

aș fi vrut să spun pe spinare pe ochi din unghii spre interior

aș fi putut spune oriunde

când de fapt creșterea pornește dintr-un nimic se înalță spre infinit

și s-ascunde sub a nu știu câta membrană a sufletului

dacă din cer am căzut spre el știu să înot până când

drumul se rupe...

dimineața se ridică zid peste forma sufletului cu ferestre

lumina se topește rapid cu tot alaiul de sunete

iar m-am născut

Dedicație

Sandu Alrox

Dedicată, iernilor care nu abandonează inimi,

primăverilor infinite luxuriante, ce dezgheață sufletul,

dedicată curajoșilor ce călăresc balauri,

timizilor cu inima grea și umflată de cuvinte

niciodată spuse,

dedicată pentru lucrurile în care credeam odată

și apoi nu a fost așa,

dedicată nebuniilor tinereții,

circarilor, la propriu și la figurat,

femeilor făcute doar pentru dragoste,

oamenilor drept-credincioși

la cei necredincioși,

la toți cei care știu cum să trăiască

și celor ce nu s-au născut.

Dedicată, florilor frumoase

crângurilor umbroase

apelor și munților și deșerturilor.

Dedicată, frumuseții lumii

și urâțeniei ei.

Dedicată, celor ce nu renunță

și continuă să viseze.

Un impostor cu ifose

Rodica CIOBANU

Sunt convinsă că elevii de clasa I ar fi fericiţi s-o cunoască pe albinuţa Zufi, dar, din păcate, nu toţi vor avea acasă un ecran, pe care să interacţioneze cu personajul şi să înveţe cititul, din zbor. Indispensabil rămâne tot manualul pe hârtie, cel pe CD fiind, deocamdată, doar un moft cu iz electoral, desene animate să-i ţină ocupaţi pe cei mici, până votează părinţii.


Nici o altă persoană nu este mai potrivită să dirijeze decăzutul învăţământ românesc în anul de graţie 2014, ca ministrul Remus Pricopie. Spre deosebire de predecesorii săi – Andrei Marga, Ecaterina Andronescu sau Daniel Funeriu, ca să-i enumăr pe cei mai notorii -, acest politician tânăr este produsul standard al interminabilei şi icontinentei  reforme în domeniu. După 1990, a studiat Chimia, timp de cinci ani, apoi şi-a luat licenţa, dar n-a profesat niciodată în domeniul în care s-a pregătit. În schimb, a intrat în administraţie şi la şcoala de politruci, SNSPA,  unde a cules un doctorat şi câteva titluri universitare, de la modestul lector până la supremul rector al amintitei şcoli superioare, şase ani fiind junele decan de la Comunicare şi Relaţii Publice. Ocupat cu facultatea, ministerul şi partidele, dl Pricopie a publicat 28 de articole de specialitate, a lucrat la şase volume, s-a strecurat în nu mai puţin de 16 comisii şi a făcut, între 1997-2012, când a ocupat diverse funcţii în Ministerul Educaţiei, 36 de „vizite de studiu/lucru relevante”, cum scrie în CV-ul său, toate, aşa cum e şi firesc, pe banii contribuabililor. Cu toate acestea, dl Pricopie nu pare să fie altceva decât un impostor, adică un individ cu pretenţii de specialist, care nu se pricepe la nimic, un ins cu ifose de doct, în care se ascunde un incult, un as al comunicării, prin care vorbeşte un agramat. „Reforma” în Educaţie e mai varză decât pe vremea protectoarei sale, Ecaterina Andronescu, româna vorbită de dl ministru îşi pierde acordurile pe drum, iar de gemenii întemeietori ai Romei, Romulus şi Remus, s-a îngrijit o vulpe, după ştiinţa fostului rector al SNSPA.


Faptul că 15 septembrie a venit fără manuale şcolare la clasele întâi şi a doua, dar cu colegii „terţiare” în cadrul universităţilor, pentru picaţii la bac este rezultatul unui management dezorganizat şi al unei gândiri superficiale, care-şi propune să vopsească faţada, în timp ce edificiul se dărâmă. Şi aici, ministrul Pricopie să-l ia de mânuţă pe celălalt impostor, premierul Victor Ponta, care nu ştie „dacă mai e vreun copil chiar şi în clasa întai care să nu aibă, sau să  nu ştie să umble pe computer, ori să nu aibă un telefon legat la internet”. În consecinţă, s-ar impune digitalizarea manualelor, dar duşmanii politici sunt răi şi nu vor, vorbeşte, fără jenă, gura premierului. Şi-atunci cum se face că numai 54 la sută dintre români, conform unui raport Gemius, au acces la Internet, faţă de 96 la sută în Cehia, de exemplu? Ori restul îl ţin de bibelou? Poate dl Pricopie îşi mai auduce aminte o cifră – 18 la sută, rata abandonului şcolar din România -, să i-o şoptească şi lui Victor Ponta, ca să nu mai spună prostii. Sărăcia fiind principala cauză a abandonului, este logic să tragem concluzia că aceşti copii nu au nici computer, nici mobil. Au nevoie de mai mult ca să nu dispară în gaura neagră a ignoranţei. Dar strigătul lor e mut.



Sunt convinsă că cei mici ar fi fericiţi s-o cunoască pe albinuţa Zufi, însă, din păcate, nu toţi vor avea acasă un ecran, pe care să înveţe cititul, din zbor. Indispensabil rămâne tot manualul pe hârtie, cel pe CD fiind, deocamdată, doar un moft cu iz electoral, desene animate să-i ţină ocupaţi pe copii, până votează părinţii. Digitalizarea, aşadar, nu este acelaşi lucru cu alfabetizarea, cum greşit ne învaţă dnii Pricopie şi Ponta, acest cuplu de pixeli vorbitori

Fericire

Aura Popa

Nu, n-am crezut c-am să-mi găsesc iubirea

Zvâcnind la tâmpla unui simplu gând

Şi c-o să-mi bată-n poartă fericirea.

Surâsul zilei nu-mi mai e plăpând.

Sunt păpădii-nflorite-n câmp de vise

Şi păsări albe în antet de cer,

Cărări de rai prin zările promise

Şi lotci pe marea plină de mister

Ce leagănă seninul cu privirea

Unui prea blând şi magic răsărit.

Nu, n-am sperat c-am să îţi văd sclipirea

Din cuib de braţe dar … te-am întâlnit! 

Dintr-o dată ...

Sandu Alrox

Poate în altă viață te-am cunoscut

Poate mi te-am imaginat în gândurile mele

Poate că în inima mea, te-am avut întotdeauna ...

Tăcere ta îmi ţine companie

Zambetele tale îmi dau bucuria de a trăi

Cuvintele tale mi-au dat încredere ... emoţii ... afecţiune ...

Fără prea mult, dar în cazul în care, deși ...

am deschis ușa inimii mele, arătându-ţi

imediat întunericul pe care-l am în interiorul ...

Cu tine în fiecare zi des-creşte

în fiecare zi, suntem gata de a ne împăca cu noi înșine

în fiecare zi, ne confruntăm în viaţă cu iubire şi cu indecizie ...

Dintr-o dată ...

Viețile noastre s-au întâlnit din întâmplare

și eu te-am ales ... pentru că știam că ... mi-am imaginat ... speram ...

tu eşti diferită de toate ... pur și simplu, specială ...

Eşti mai mult decât asta ... eşti mai mult decât în speranţele mele ...

mai mult decât în visele mele ...

Eşti acel soare ce azi patronează

inima mea conferindu-i bogăţie şi fericire.