Mesaj dur al ambasadorului SUA: depolitizați economia dacă vreți investiții americane

Doru Cireasa

Într-o ieşire publică fără precedent, Hans Klemm a recomandat Bucureştiului să stopeze imixtiunile în administrarea firmelor de stat.

Hans Klemm

La patru ani după ce a adoptat legislaţia managementului privat la companiile de stat, Guvernul nu a convins partenerii externi ai României de bunele sale intenţii în acest domeniu. În condiţiile în care chiar şi în Europa de Est se găsesc mari companii ce au drept principal acţionar statul, iar aceste companii performează şi se dezvoltă la fel de puternic ca omoloagele lor private, firmele româneşti similare au rămas mai degrabă vehicule pentru promovarea intereselor de partid. Situaţia a fost sesizată ieri, cât se poate de deschis, şi de către noul ambasador al SUA la Bucureşti, Hans Klemm, sosit la post după aproape trei ani de la plecarea predecesorului său.

Astfel, în cadrul unui eveniment organizat ieri de Am Cham, Camera de Comerţ Americană din România, Klemm a punctat principalele direcţii în care consideră că ţara noastră trebuie să facă progrese majore în cel mai scurt timp.

România “are nevoie de reforme structurale, puse în aplicare ferm şi deplin, reforme care vor spori participarea pe piaţa muncii, vor reduce barierele legislative, vor încuraja dezvoltarea antreprenoriatului şi vor deschide sectoarele economiei pentru o mai mare competiţie internaţională şi investiţii sporite. Aceste reforme includ îmbunătăţirea infrastructurii, sporirea capacităţii tehnice şi administrative a administraţiei fiscale şi publice şi privatizarea companiilor de stat prin oferte publice iniţiale. Pe termen lung, aceste reforme vor genera mult-necesara creştere economică sustenabilă şi oportunităţi crescute pentru toţi românii”, a declarat diplomatul american. Nu în ultimul rând, “România trebuie să rupă cercul influenţei politice asupra deciziilor economice”, a mai punctat oficialul.

O intervenţie cu atât mai interesantă, cu cât ea vine în sfârşit din vocea unui ambasador, dar şi pe fondul apelurilor insistente ale autorităţilor române ca numărul investitorilor americani de calibru să crească. Or, principala cerinţă a capitalului american vizează tocmai existenţa şi în România a unui mediu economic competitiv, deci transparent şi cu reguli precise pentru toţi jucătorii.

Ceea ce, dacă ne raportăm nu doar la stabilitatea legislativă din acest domeniu, ci şi la atmos­fera din jurul companiilor cu capital majoritar de stat, ne duce mai aproape de himeră decât de realitatea palpabilă. Or, ambasadorul Klemm a vorbit ieri şi despre marile societăţi controlate de stat, despre problema lor majoră, despre cei care, de facto, le ţin în afara economiei reale, cu costuri uriaşe pentru buget, ca şi pentru şansele de dezvoltare şi creştere economică: “Fac apel la liderii români să dea un exemplu pentru viitor: să lase la o parte preocupările politice pe termen scurt şi să se concentreze asupra binelui ţării pe termen lung în adoptarea de legislaţie nouă sau revizuirea legislaţiei existente; să înceteze să se amestece în administrarea companiilor de stat în scopul obţinerii de beneficii politice şi să le permită acestora să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu bunele practici de afaceri”.

Raportat la ansamblul relaţiei strategice România-SUA, se poate spune că dimensiunea economică a rămas insuficient dezvoltată. Totuşi, situaţia s-ar putea îmbunătăţi substanţial, iar semnalele care curg de la Washing­ton, în acest sens, nu scad în număr, ci din contră. Însă, tot la fel de adevărat este şi faptul că trenul nu va putea avansa semnificativ dacă, la Bucureşti, va lipsi pe mai departe voinţa politică vitală în ducerea la capăt a unor reforme esenţiale.

Iar noul ambasador al SUA a fost ieri cât se poate de tranşant: dacă vreţi investiţii americane, atunci trageţi pe dreapta sforile politice care sugrumă economia şi ţin investiţiile americane la distanţă. De altfel, în discursul ţinut la evenimentul organizat de AmCham, Hans Klemm a reliefat nivelul de neclintit la care sunt aşteptările Washington-ului, citând tocmai dintr-un interviu acordat de preşedintele Klaus Iohannis publicaţiei European Times: „Să nu uităm că realizările companiilor şi investitorilor depind în mod direct de calitatea regulilor care le guvernează activitatea. Asigurarea transparenţei şi a stabilităţii, precum şi a predictibilităţii fiscale şi legislative, continuă să fie unul dintre obiectivele noastre principale”, spunea Iohannis, citat de Klemm.

De altfel, luni, după întâlnirea Hans Klemm – Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni, Administraţia Prezidenţială a remis un comunicat de presă în care sublinia faptul că „Președintele Klaus Iohannis a insistat, în același timp, asupra necesității consolidării dimensiunii ­economice a Parteneriatului Strategic”. A doua zi, şi Preşedinţia, şi Guvernul, şi restul clasei politice româneşti au primit, prin vocea noului ambasador american, răspunsul mult-aşteptat.  

Eşecul managementului privat

Introdus în 2011, managementul privat a întârziat să îşi arate beneficiile. Prea puţin dornic să lase din mână beneficiile reprezentate de controlul companiilor de stat, ­Guvernul a evitat aducerea unor manageri privaţi cu adevărat independenţi, uneori chiar menţinând în funcţie, sub titulatura de manageri privaţi, oameni de partid. CFR SA, CNADNR, Electrica, Tarom sau CE Oltenia sunt doar câteva exemple care pun în lumină ceaţa din acest domeniu.

ponta si voiculescu se dau de gol

Sfarsit de partida: Grandoarea si prabusirea magnatului Felix (actualizat)

Vladimir Tismaneanu

Justitia a vorbit, avem acum sentinta. Declaratia lui Dan Sova ca procesele lui Adrian Nastase si Dan Voiculescu ar fi fost instrumentate politic reprezinta o palma pentru statul de drept. Nici primul, nici cel de-al doilea nu au fost acuzati pentru actiunile lor politice. Nu politica a fost miza acestor procese, ci oribila coruptie, flagelul tranzitiei post-comuniste din Romania. Condamnarea lui Dan Voiculescu garanteaza continuitatea si viabilitatea acestui stat, in pofida razboiului permanent purtat de “Antene” si alte asemenea oficine impotriva legii si a reprezentantilor sai. In egala masura, tinand cont de originile averii voiculesciene, putem spune ca este o extrem de puternica lovitura data mostinirilor securiste din Romania de azi. Ramane de vazut daca este una mortala. Pentru moment, sa salutam verdictul ca o expresie a normalitatii democratice din Romania. Este o clipa sarbatoreasca pentru prietenii societatii deschise.

Numele si pseudonimele au destine. Iata-l de pilda pe acela de Felix. Asadar, Felix Edmundovici Dzerjinski a fost aristocratul polonez care a a devenit un bolsevic fanatic. Lenin l-a numit in fruntea Cekai in 1918 (ascetul Dzerjinski ceruse sa fie numit in fruntea Depratamentului pentru copiii orfani). Aceasta institutie, deci politia secreta, scutul si sabia Partidului, cu diversele denumiri si acronime care aveau sa urmeze (GPU, OGPU, NKVD, MGB, KGB), a fost modelul pentru serviciile similare din statele satelizate de URSS, inclusiv Securitatea din Romania condusa, in prima faza, de agentii lui Stalin (inclusiv cetateni sovietici). Mai este si romanul lui Thomas Mann intitulat “Confesiunile escrocului Felix Krull”…

Felix” a fost numele de cod al unui personaj care a influentat si influenteaza inca decisiv viata politica din Romania. Un “umanist” de scoala noua, respectivul domn a creat partide de buzunar si televiziuni de spalare a creierului. In visele sale secrete (ori poate nu chiar atat de intime), domnul in cauza, a a ajuns sa se imagineze un Berlusconi al Romaniei. In institutia pe care a servit-o vreme de decenii in timpul dictaturii, grandomania era considerata un merit.

De-a lungul anilor, Securitatea a recrutat mii si mii de cetateni ca ofiteri, colaboratori formali sau informali, delatori, platiti sau neplatiti. Actiunile acestei institutii au generat ceea ce un istoric a numit “cancerul sufletelor. Decizia definitiva a Inaltei Curti de Casatie afirma fara echivoc faptul ca dl Dan Voiculescu, persoana despre vorbeam mai sus, magnatul unui extrem de influent trust de presa si al altor interese economicie (Crescent, Grivco etc) a fost colaborator al Securitatii purtand numele de cod Felix. Dupa ce luptase cu acuzatiile aduse de Petre Mihai Bacanu, dl Voiculescu a facut mari si costisitoare eforturi de a-si apara imaginea publica in raport cu acuzatiile provenite de la CNSAS. Avocatul sau a fost (ori mai este) dl Sergiu Andon, fost sef de sectie (juridica, daca nu ma insel) la ziarul oficial al PCR, “Scanteia”, si autor, in 1990, al unui revoltator articol-pamflet impotriva Regelui Mihai. Dl Voiculescu are foarte multi bani, precum personajul Bejan din filmul “A fost sau n-a fost” de Corneliu Porumboiu. Are o intreaga echipa de specialisti in mistificari care il servesc fara a misca in front pe baza unor stipendii atent directionate. El poate da in judecata pe oricine (de pilda pe Monica Macovei, Hotnews, Deutsche Welle ori revista “22″) pentru ca i se pare ca este ponegrit. Nu este scopul meu de a ponegri pe cineva. Dimpotriva, cred ca este nevoie de analize echilibrate ale trecutului diversilor politicieni.

Pentru ca dl Voiculescu nu este doar un nabab, dar si un personaj care a dorit si in mare masura a izbutit sa controleze jocurile politice din Romania. Doua suspendari prezidentiale au fost urzite de el. Stim care sunt opiniile domnului Voiculescu despre acea condamnare dictaturii comuniste ca ilegitima si criminala. In sedinta Parlamentului din 18 decembrie 2006 i-am urmarit atent comportamentul: nu a aplaudat niciodata discursul presedintelui Basescu, nu cred ca s-a ridicat vreodata in picioare. Urmarea atent, cu un rictus dispretuitor, ceea ce i parea a fi o imensa eroare. Nu l-a stingherit huliganismul lui Vadim si al bandei sale. Rictusul sau era adresat celor care isi inchipuiau ca statul de drept poate invinge prelungirile statului de nedrept (Uncrechtsstaat).

In mai 2006, senatorul Dan Voiculescu a cerut Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, printr-o scrisoare trimisa pe numele meu la Palatul Cotroceni cu numar de inregistrare, sa ne ocupam de cazul sau si sa probam inocenţa sa. Evident, nu intra in atributiile noastre sa ne ocupam de asemenea cazuri concrete, acesta era rolul CNSAS. I-am raspuns politicos si i-am multumit pentru cuvintele de pretuire la adresa activitatii mele stiintifice. A urmat decizia CNSAS din vara acelui an. Au venit apoi campaniile nesfarsite de insulte si atacuri pe “Antene” si in “Jurnalul national” impotriva lui Traian Basescu si a intregului demers de condamnare a a dictaturii comuniste. A venit suspendarea presedintelui Basescu pusa la cale in principal de Dan Voiculescu, fostul functionar al serviciilor comuniste de comert exterior direct integrat, reiese acum fara echivoc, in activitatile Securitatii.

Stiu asadar ca exista ceva profund impur in biografia domnului “Felix” si ca nimic curat nu se poate intemeia pe falsificare, minciuna si masluire. Securitatea a fost o institutie criminala din prima si pana in ultima ei zi. Colaborarea cu Securitatea nu a fost un joc cu margelele de sticla. Au pierit oameni nevinovati, au fost distruse atatea destine. Unii dintre fostii colaboratori (prea putini insa) au ales calea unei cainte discrete, s-au retras de sub lumina reflectoarelor. Nu se pretind exponentii conservatorismului din Romania.

Nimeni nu-l poate constrange pe domnul Voiculescu sa-si toarne cenusa-n cap. Nimeni nu-i poate acestui “Felix” sa se spovedeasca ori sa se caiasca. Convins ca totul este de vanzare, de ce ar accepta ideea ca exista si lucuri non-vandabile, de pilda constiinta? E dreptul sau sa creada ca a fost un mare patriot si un mare om de afaceri, ca este o victima inocenta a “dictaturii basiste”. Istoria post-comunista a Romaniei il va mentiona insa drept unul dintre cei care, continuu si fara preget, a utilizat toate parghiile posibile pentru a-si construi un dubios si nociv imperiu mediatico-financiar dedicat sabotarii statului de drept.

Concluzie: Metaforic vorbind, o vrajă, o nenorocire, un blestem pot fi destrămate acum. Dar nu închizând ochii asupra mlaştinii care continuă să genereze miasme fetide şi riscuri de epidemii. Sentinta de azi este, sa speram, prologul acelei desecari indispensabile a mlastinii in care prospera oligarhia pesedista si dispretul fata de lege.


Update: 
Cum era de asteptat, vedetele voiculesciene tipa ca din gura de sarpe. Campionii calomniei desantate si ai linsajelor mediatice zbiara ca e vorba de prigoana politica. Cel mai vociferant este, evident, Mircea Badea: “Decizie dementa, criminala. Exista cai de atac in justitie, atat in justitia din Romania, cat si in cea europeana. In acest proces, cateva drepturi elementare ale omului au fost incalcate”. Sa-l auzi pe Mircea Badea invocand drepturile omului este ca si cum ai auzi un macelar vorbind despre drepturile animalelor. Ori un hingher plangand suferintele cainilor.