Conflictul fundamentalismelor: Islamul și modernitatea

RADU PREDA 

Câtă vreme Occidentul va reprezenta pentru musulmani spațiul contestării radicale a identității, în mod real sau închipuit, tot ceea ce se va petrece aici în virtutea canonului normativ al modernității va alimenta replica brutală a celuilalt fundamentalism.


Recentele atacuri teroriste de la Paris au șocat, pe bună dreptate, lumea occidentală. La fel, actele de cruzime ale reprezentanților așa-zisului Stat Islamic. Unii dintre comentatorii oribilelor evenimente s-au grăbit să indice religia drept sursă primară de violență. Dacă până de curând religia era opiu, iată că vulgata exegetică o transformă, sub urgența momentului, în glonț pentru popor. Se uită, voit sau nu, că există un potențial violent în mai toate tipurile de credință sau atașament: de la huliganismul fanilor din campionatul de fotbal la furia distructivă a grupurilor anarhiste.


Cu titlu preliminar, se impun câteva precizări. În primul rând, invocarea religiei ca temei pentru crimă este un abuz retoric, așa cum crimele comunismului, de pildă, s-au dorit justificate de dorința instaurării egalității fără rest. În logica perversă a comunismului, mai multă egalitate se putea realiza doar cu și mai multă violență, spirala omorului atingând astfel dimensiuni patologice, înspăimântătoare. Principial și practic, pretextul nu este mereu ilustrarea textului. Dimpotrivă. Pe cât de dramatic se derulează evenimentele concrete, pe atât de mare devine distanța față de cauza teoretică. Raportul dintre ideal și modul lui impur de concretizare este un laitmotiv cunoscut și folosit, de regulă, ca scuză a abaterii grosolane de la teorie. Cum mai poți justifica însă abuzul, când însăși ideologia de referință este, direct sau indirect, criminală?


În ceea ce privește evenimentele din capitala Franței, tensiunea dintre realitate și ideal este evidentă. Iată de ce ar trebui să se dea un răspuns clar dacă textele fondatoare ale Islamului încurajează sau nu crima, dacă avem în practica interpretativă, mai ales în cea de azi, recomandări explicite legate de folosirea, fie și ca ultima ratio, a violenței. Până acum, văzând reacțiile lumii islamice din Europa, dar și din Orientul Apropiat, din Africa de Nord și de aiurea, constatăm că există cel puțin două prezentări ale Islamului: religie a păcii versus religie intolerantă. Înainte de a fi o problemă pentru alții, asemenea schizofrenie reprezintă o problemă pentru musulmanii înșiși. Receptarea diametral opusă a celor petrecute s-a văzut în chiar timpul transmisiei de la fața locului. În spatele unui jurnalist, grupuri de tineri musulmani dintr-un cartier parizian fă­ceau spre cameră semnul victoriei. Dincolo de chestiunea libertății de exprimare, faptul crimei în sine nu părea să-i preocupe pe cei care se bucurau de o ineptă „victorie“. De unde vin toate acestea?


A doua precizare: potențialul violent al unei convingeri sau credințe iese la iveală în funcție de contexte date. Nu este secundar dacă o comunitate, precum cea musulmană din Franța, are mecanismele culturale și emoționale de a înțelege culturi străine, dacă se simte sau nu acceptată, dacă oscilează între fanatism și relativism, dacă are sau nu formatori de opinie moderați, dacă practică sau nu o minimă loialitate față de sistemul social în mijlocul căruia trăiește etc. Asemenea precizări nu se constituie într-un catalog de scuze ale crimei! Ne ajută să vedem mai în adânc din ce anume se hrănește înclinația distructivă. Erupția violentă de acum are cauze cumulative de la care ar trebui să pornească orice analiză onestă. Ceva nu a funcționat în mod fundamental în raportul dintre indigenii europeni și alogenii musulmani sosiți masiv în postcolonialism. Vinovăția nu este exclusiv în seama celor dintâi, așa cum ceilalți nu pot fi considerați victime prin excelență care acționează „în legitimă apărare“. Cum am putea detensiona situația?


În fine, este suspect ca instrumentalizarea de către teroriști a religiei să hrănească instrumentalizarea în general a religiei de către antireligioși. Cei care procedează astfel își divulgă o paradoxală afinitate cu teroriștii care strigă cu patimă „L-am răzbunat pe Dumnezeu!“. Și unii, și alții produc proba necunoașterii, a superficialității. Religia cade de două ori victimă. Într-o asemenea situație, devine imposibil recursul la pluralismul valorilor și la concordia socială. Mereu cineva va fi sacrificat și, imediat sau după o vreme, răzbunat, întreținând cercul diabolic al urii.

Creștinism și Islam: două forme de secularizare

Dincolo de excesul retoric, conflictul deschis la care nu doar asistăm, ci din care facem parte, este şi de natură teologică. Astfel, spațiul european, Orientul și Occidentul său deopotrivă, este format în cadrele culturii evanghelice. Or, în centrul mesajului lui Hristos, în afară de legea iubirii și a corolarului său antropologic – omul nu mai este definit după sorgintea etnică sau locul în societate –, se află separarea fermă între cele ale lui Dumnezeu și cele ale Cezarului, dintre autoritatea spirituală și puterea politică (vezi Evanghelia după Marcu 12, 13-17). Într-o lume precreștină marcată de ierarhii solide, în care destinul individual este predeterminat de factori aflați în afara orizontului de întrebări, de formele de conducere „agreate“ de Dumnezeu (nume generic), ajungând până la mult citata teocrație, afirmația lui Hristos contrazice flagrant ordinea lucrurilor. Distingând consecvent între planuri, El acreditează, în termeni moderni, o viziune secularizată, sfera religioasă nemaifiind tributară datului politic, așa cum acesta rămâne originat în voința divină, dar cu titlu pragmatic, organizatoric (vezi Epistola către Romani 13). O reașezare de asemenea anvergură nu va fi metabolizată uşor, alimentând conflictele din sânul Creștinătății. În timp ce Bizanțul va opta pentru modelul simfonic, Patriarhul de Constantinopol fiind lider exclusiv al comunității religioase, iar Împăratul, capul comunității civile, Apusul european se va antrena într-o concurență multiseculară între papalitate și regalitate. Dacă pe malul Bosforului se aplica formula complementarității (și, și), pe malul Tibrului se va pune obsedant chestiunea supremației (ori, ori). De unde și căile diferite ale modernității: instrumentalizării naționaliste a Bisericii în Est i-a corespuns în Vest excluderea dimensiunii religioase din planul construcției statale.


Islamul instituie un cu totul alt tipar. Mai noua religie propagă domnia nemijlocită a lui Dumnezeu (în arabă, Allah), spiritualul și lumescul formând o unică și inextricabilă sferă. Fără cler și laicat, aparent liberă de constrângeri ierarhice, promițând după moarte ceea ce în viața de aici este strict interzis, un exemplu: vinul, transformând toate ale cotidianului în ocazii de aplicare a preceptelor coranice, de unde și caracterul predominat juridic al exegezei Cărții Sfinte, Islamul refuză creației un atribut esențial în tradiția biblică: libertatea. Allah este mai gelos pe propria lui creație decât Yahweh, încât nici măcar nu îi îngăduie să caute, să bântuie, să se abată, să greșească sau să aibă dubii. De aici vine o anumită intransigență, tradusă, printre altele, în refuzul distincției dintre ordinea autonomă și cea dictată nemijlocit de Dumnezeu. În alți termeni, dacă în creștinism secularizarea rezidă în separare, în Islam ne confruntăm cu o ipostază paradoxală: contopirea fără rest. Din acest punct de vedere, Islamul este, oricât de surprinzător, o religie profund secularizată. Dimensiunea lui secularizată rezidă în transformarea lumescului în expresie a religiosului, unul împrumutând legitimitatea celuilalt, iar acesta pretinzând monopolul asupra expresiilor celui dintâi.

Islam și modernitate: două forme de fundamentalism

Din perspectiva acestei albii inițiale a Islamului se pot înțelege evoluțiile ulterioare. Iarăși, comparația cu creștinismul este utilă. Cum se știe, rezistența creștină la pretențiile modernității de tip iluminist a durat, din punctul de vedere al istoriei teologice, mai bine de două secole. Concret, antimodernismul catolic a reprezentat un curent intelectual major, indiferent dacă a avut sau nu mereu dreptate. Mai mult: pozițiile antimoderne au ajutat modernitatea europeană ca atare să își corecteze din mers anumite excese. Exemplar, în Germania lui Bismarck s-a declanșat un veritabil Kulturkampf. În joc se afla adaptarea reciprocă a catolicismului de secol XIX la rigorile statului de drept şi a acestuia la depozitul doctrinar al Bisericii. Prin Kulturkampf se exprima o dublă inadecvare. Statul nu ştia cum să îşi impună autoritatea, transformând secularizarea în agresivitate, iar Biserica nu ştia cum să se apere, transformând majorităţile catolice în instrumente politice. Altfel spus, fiecare se folosea de argumente improprii. Dovadă că, odată cu revenirea în fire a statului la funcţia lui şi a Bisericii la vocaţia ei, au putut fi găsite modalităţi de coexistenţă fructuoasă, majoritatea valabile şi azi.



În ceea ce îl privește, Islamul are un raport belicos cu modernitatea, percepută ca fiind exclusiv un fenomen de import. De la aplicarea pe textul coranic a metodei istorico-critice la separarea juridicului de religios și recunoașterea demnității persoanei umane, teologia musulmană are dificultăți masive de poziționare. Impasul este adâncit de coliziunea frontală cu intransigența constitutivă a modernității înseși. Ne aflăm în fața unui conflict al fundamentalismelor. Doar așa se explică agresarea sistematică a sensibilității religioase și, drept răspuns, recursul la violență al celor vizați. Fără a simplifica vinovat complexitatea realității, spirala violenței pare programată. Câtă vreme Occidentul va reprezenta pentru musulmani spațiul contestării radicale a identității, în mod real sau închipuit, tot ceea ce se va petrece aici în virtutea canonului normativ al modernității va alimenta replica brutală a celuilalt fundamentalism. Modernitatea și Islamul sunt fundamental puse pe ceartă. 

De ce recupereaza statul roman asa de greu prejudiciile din dosare?

Alexandra Ciordas

Confiscarea bunurilor provenite din infractiuni a devenit o urgenta. Trimiterea in inchisoare a infractorilor nu mai este o masura punitiva suficienta, statul devenind constient de faptul ca confiscarea averilor acestora si recuperarea bunurilor provenite din infractiuni este o masura necesara. In cadrul dezbaterii "Confiscarea Extinsa: Cat recuperam?", organizata de Expert Forum, Daniel Morar (Curtea Constitutionala), Anca Alexandrescu (ICCJ), Marius Bulancea (consilier al procurorului sef, DNA) si Laura Stefan au discutat despre dificultatea cu care statul roman recupereaza prejudiciile din dosare si care ar fi solutiile necesare pentru crearea unui sistem eficient.


Pe langa confiscarea speciala Codul Penal Romanesc a inclus incepand cu 2012 masura confiscarii extinse. Aceasta permite instantei de judecata sa confiste mai mult decat bunurile provenite din infractiunile deduse judecatii: se pot confisca si bunurile obtinute cu 5 ani inainte de confiscarea infractiunii daca ele depasesc vadit veniturile obtinute de persoana respectiva in mod legal si daca instanta are convingerea ca ele provin din infractiuni similare celor pentru care se pronunta condamnarea.


Curtea Constitutionala a decis ca prevederea este constitutionala in masura in care momentul pana la care instanta poate sa raporteze la bunurile dobandite este cel la care a intrat in vigoare norma care prevede respectiva confiscare (in aprilie 2012)

Daniel Morar, despre confiscarea extinsa

Care sunt conditiile in lege pentru a opera confiscarea?

 - Sa fie una dintre infractiunile prevazute in lege

 - Pedeapsa prevazuta de lege trebuie sa fie de 5 ani sau mai mare

 - Valoarea bunurilor dobandite de condamnat intr-o perioada de 5 ani inainte de data emiterii trebuie sa depaseasca veniturile obtinute de inculpat.

 - Instanta sa aiba convingerea ca bunurile provin din infractiunea respectiva

 - Curtea a distins intre doua categorii de drepturi fundamentale: drepturi absolute si drepturi relative

 - La drepturile relative  este inclus si dreptul de proprietate, care nu e absolut. Astfel, din moment ce dreptul de proprietate e relativ nici garantia acestuia nu poate avea un caracter absolut.

 - Nicio autoritate nu il poate pune pe inculpat sa demonstreze ca nu a obtinut bunurile ilegal, ci statul trebuie sa arate ca bunurile au fost obtinute ilegal. Inculpatul are dreptul de a demonstra ca a obtinut bunurile in mod licit


Cum poate fi rasturnata prezumtia?

 - Poate fi rasturnata nu doar prin probe, ci si prin prezumtii simple.

 - Folosirea de prezumtii este recunoscuta de mai multe Curti Constitutionale si la CEDO, dar aceste prezumtii trebuie insotite de anumite garantii.

 - Evalauarea caracterului licit si ilicit trebuie facut de catre o instanta in cadrul unei proceduri judiciare care trebuie sa includa o audiere publica

 - Persoanele in cauza trebuie sa aiba acces la dosar si sa aiba dreptul sa isi faca apararea

 - Prezumtiile pe care acuzarea le aduce nu trebuie sa fie absolute, tocmai pentru a-i da dreptul inculpatului de a le rasturna


Cele doua aspecte pentru care Curtea Constitutionala a admis exceptia pe confiscare extinsa:

1. Una dintre exceptii a fost formulata de un inculpat care a comis faptele inainte de intrarea in vigoare a acestei legi.  Exceptia acestuia a fost admisa de catre Curte, legea nefiind pusa in aplicare in cazul acesta

2. Autorii exceptiei au comis fapta dupa ce a fost adoptata legea. In 2014 nu poti sa confisti bunuri decat din aprilie 2012. O persoana nu poate fi obligata sa respecte o norma pe care nu o cunostea. Astfel, inculpatul nu cunostea inainte de aprilie 2012 ca i se vor confisca bunurile. Curtea a stabilit ca nu poate retroactiva legea si a admis si a doua exeptie.


Anca Alexandrescu, judecator ICCJ

 - Institutia confiscarii extinse pune in discutie o mai veche problema, legata de prezumtia legala care este relativa. 

 - Judecatorul trebuie doar sa aiba convingerea ca bunurile respective provin din comiterea unor infractiuni, nefiind necesara condamnarea inculpatului pentru acele infractiuni.

 - O problema existenta este incompatibilitatea judecatorului. Exista o suspiciune ca impartialitatea acestuia va fi afectata. Au existat si cazuri de recuzare in dosarul Voiculescu pe acest considerent.

 - La nivelul ICCJ au existat 2 cauze penale, dar nu au fost publicate. Urmeaza si alte dosare in care se va pune si problema confiscarii extinse.


Marius Bulancea - consilier al Procurorului sef al DNA: "Am institutit actiuni de recuperere de bunuri in valoare 150 milioane de euro in 2014"

 - Exista un trend in majoritatea statelor si din Europa si din intreaga lume. Este  o nevoie ca nu se poate continua cu aceeasi abordare.

 - In ceea ce priveste scopul punitiv nu mai este suficienta incarcerarea, e mai eficient sa ii lipsesti de bunurile dobandite pentru a-i descuraja de la asemenea fapte in viitor

 - Statul si-a dat seama ca sunt multi bani din care se poate folosi.

 - E vizibil ca infractorii dobandesc averi foarte mari si ca statele nu sunt foarte eficiente in recuperarea acestora.

 - Caile pentru a ajunge la un sistem mai eficient tin de reglementarea unor instrumente legislative care sa permita o abordare diferita

 - E nevoie de o crestere a capacitatii institutilor de a identifica aceste bunuri si de a le confisca. 


Confiscarea bunurilor de la terti, confiscarea produselor indirecte, erau posibile in Codul Penal inca din 2006, dar acum s-a introdus si in cazul conficari extinse 

 - Nu suntem aproape de un ideal, dar s-a ajuns la un punct in care DNA a institutit actiuni de recuperere de bunuri in valoare 150 milioane de euro. Vorbim de bunuri asupra carora s-au insitutit masuri asiguratorii. Aceste bunuri au fost sechestrate in 2014, de abia peste 3-4-5 ani putem vorbi de intrarea in patrimoniul statului. Suntem si noi pe un trend ascendent cu privire la recuperare, directia este corecta.

 - Fiind vorba de bunuri efectiv sechestrate - 416 imobile, 93 de autoturisme - sunt bunuri a caror valorificare va trebui sa se realizeze cat de cat usor

 - Sunt in continuare dificultati si lipsuri mari si ale institutiei si ale cadrului in care actionam. Avem nevoie de o specializare pentru a fi cu adevarat eficienti. E greu de identificat averea infractorilor (cu cat creste "sofisticarea" acestora).Dar averile sunt in conturi bancare din legislatii care nu comunica cu noi. Nu e foarte usor de identificat. Pentru a gestiona gradul lor de sofisticare avem nevoie de o specializare. Incercarea de a avea o structura doar pentru identificarea bunurilor provenite din infractiuni. E nevoie de o investigatie financiara diferita de cea penala. O structura care sa aiba un rol autonom care sa se lipeasca de investigatia penala si care sa aiba ca unic scop identificarea acestor bunuri. Faptul ca multe bunuri sunt in strainante ingreuneaza munca institutiilor din Romania. Ne ia un an de zile ca sa aflam de o tranzactie care a avut loc in Cipru, iar inculpatului ii ia 10 minute sa mute banii. 

 - Un proiect important al DNA anul acesta a fost constituirea unei asemenea structuri. DNA a cerut de la guvern o suplimentare cu 50 de ofiteri de politie care sa fie dedicati. A fost aprobata solicitarea. Deja exista ordinul prin care s-a constituit structura, o parte din noii ofiteri au venit.  Speram ca astfel va creste eficienta recuperarii efective a bunurilor.

 - Eficienta este insa limitat/conditionata si de capacitatea proprie a celor de la ANAF de a duce mai departe aceste bunuri, de a pune in executare decizia

 - A aparut cauza de la Curtea de Apel Bucuresti pe care s-a dispus condamnarea referitoare la ICA. Aici lucrurile au fost abordate intr-o noua modalitate: S-a confiscat de la terti intr-o maniera care merge destul de departe si exista si o analiza a conditiilor si a garantiilor.

 - Nou in aceasta hotarare: s-a argumentat foarte bine cu privire la confiscarea veniturilor indirecte (chirii, dividente).  In plus, s-a dispus insitutirea unor masuri asiguratorii suplimentare si a fost desemnat DNA sa aduca la indeplinire aceste masuri. Astfel DNA a trebuit sa coopereze cu ANAF-ul pentru a eficientiza masurile respective.


Cornel Calinescu - Oficiul National de Prevenire a Criminalitatii si Cooperare pentru Recuperarea Creantelor provenite din Infractiuni, Ministerul Justitiei

 - In 2009 subiectul recuperarii creantelor nu exista 

 - Intre 2009-2012 a intervenit o schimbare de optica la nivel managerial. Un acord intre Procurorul General si Ministerul  Justitiei. Nu s-a schimbat nimic legislativ. Nu legislatia ne-a oprit sa fim eficienti in ceea ce priveste acest subiect.

 - Oficiul National de Prevenire a Criminalitatii si Cooperare pentru Recuperarea Creantelor provenite din Infractiuni a fost creata ca un bun de contact prin care jurisdictiile straine sa poata comunica.

 - Standardul de schimb de informatii este de 8 ore in cazul masurilor urgente si de 7 zile in situatiile in care nu apare presiunea timpului. 

 - Un astfel de schimb de date se realizeaza pe cai securizate 

 - Exista un acord intre jurisdictii cu privire la recuperarea sumelor Avem acces la o retea globala de jurisdictii cu care colaboram frecvent. 

 - In ultimii ani lucram pentru autoritatile romane, care au capatat mai multa incredere in ce facem noi.


Laura Stefan, expert anticoruptie in cadrul ExpertForum (EFOR):

 - Element esential: necesitatea de a identifica timpuriu bunurile care sa fie sechestrate

 - Avem de infruntat si o problema uriasa: deprecierea valorii bunurilor pana la finalul procedurii penale (ex. masinile). Bunurile imobile raman in majoritatea cazurilor in administrarea persoanei trimise in judecata, dar persoana nu are niciun interes de a pastra imobilul intr-o stare buna.

 - Dupa parerea noastra, este esential sa construim si in zona administrarii bunurilor sechestrate.

 - Este necesara o structura care sa se ocupe de o valorificarea timpurie a bunurilor si o administrare eficienta a acestora.

 - E inacceptabil ca politica penala si deciziile definitive sa fie lipsite de continut in materia confiscarii prin nepunerea in executare. Se foloseste acum aceasta solutie hibrid in care avem si parchetul implicat in punerea in executare. Se pare ca functioneaza mecanismul in cazul ICA. Poate ca pe viitor poate fi o optiune.

 - Cred ca in perioada care vine vom vedea din ce in ce mai multe discutii legate de aspectele civile care merg corelativ cu condamnarile si confiscarile in materie penala.

 - Intr-un stat de drept trebuie sa ai grija ca relatiile economice sa fie predictibile si sa beneficieze de certitudine juridica.

 - Cred ca vom vedea o dezbatere ampla cu privire la odalitatile tehnice prin care aceste bunuri sunt aduse la bugetul statului sau oferite persoanei vatamate.

 - Nu legea e problema. (avem confiscare extinsa, confiscare civila). Cred ca dezbaterea va fi legata de tehnicalitati si va fi, in acelasi timp, foarte dificil de urmarit. 


Raluca Dragan, ANAF:

 - ANAF are in lucru 3 cazuri in care s-au pronuntat confscari extinse.

 - Ducerea la indeplinire a dispozitiilor instantelor a fost realizat cu ajutorul DNA, DIICOT si Ministerul Justitiei.

 - In multe cazuri ANAF-ul, ca parte, a fost in imposibilitate de a executa si de a aduce bani la buget deoarecemajoritatea inculpatilor nu mai detinea bunuri pe numele lor.


Intrebat de reporterul HotNews.ro de ce ANAF-ul nu raspunde solicitarilor jurnalistilor (n.red. HotNews a trimis solicitari la Ministerul Finantelor si la ANAF pentru a afla daca a fost semnat un contract de inchiriere intre Antena Group si Statul Roman, dar nu a primit niciun raspuns desi au trecut mai mult de 3 saptamani de la formularea solicitarii), reprezentantul ANAF a evitat sa formuleze un raspuns exact. 


In cadrul discutiilor s-a ridicat si aspectul "secretizarii" unor informatii, ANAF raspunzand la un moment dat unor solicitari adresate de mass media in legatura cu recuperarea prejudiciului in cazul ICA - Dan Voiculescu precizand ca informatiile sunt supuse secretului fiscal.


Daniel Morar a afirmat ca in acest caz nu exista motive de secretizare, precizand ca ceea ce se intampla la ANAF "nu e scuzabil". 


Intrebata daca procedurile sunt secretizate in acest dosar, dar si in altele in care este vorba de recuperari de prejudiciu, reprezentanta ANAF a afirmat ca "unele da, unele nu".


ANAF, institutie criticata pentru rata foarte scazuta a punerii in executare a deciziilor judecatoresti

In cadrul dezbaterilor s-a conturat ideea ca lipsa eforturilor din partea ANAF a facut ca rata de de punere in executare este una scazuta, in jur de 5-8%. De altfel, Laura Stefan, expert in cadrul think tank-ului Expert Forum considera ca ar fi necesara o noua institutie care sa se ocupe exclusiv de valorificarea si administrare in timp util a bunurilor confiscate. 


Potrivit unei analize statistice realizate de Expert Forum, "rata scazuta a punerii in executare a deciziilor judecatoresti de catre ANAF e un motiv de ingrijorare pentru toata lumea". 


"Este nevoie de o entitate care sa administreze bunurile puse sub sechestru, pentru a preveni deprecierea acestora cu intentie sau ca efect al trecerii timpului", se arata in analiza. 


"Rata mica a punerii in executare de catre ANAF a deciziilor definitive de executare e un motiv de ingrijorare atat pentru reprezentanti ai sistemului judiciar, cat si pentru observatori externi. Se invoca deficiente procedurale legate de responsabilitatile actorilor institutionali in procedura punerii in executare a deciziilor definitive. Au existat si discutii legate de prescriptibilitatea sau nu a punerii in executare a masurii confiscarii, discutii finalizate in sensul inprescriptibilitatii. Este urgent sa se elimine aceste deficiente procedurale, pentru ca nepunerea in executare a deciziilor de confiscare elimina un element esential al deciziilor de condamnare. Este inacceptabil ca prin (in)actiunea unei institutii executive sa se altereze o decizie definitiva a puterii judecatoresti", se arata in analiza Expert Forum.


Din analiza datelor statistice se observa ca valoarea prejudiciilor retinute in rechizitorii e mult mai mare decat valoarea bunurilor sechestrate. Acest lucru se intampla pentru ca masurile asiguratorii vizeaza doar bunurile pe care persoana care a comis infractiunea le are, si in amunite cazuri, persoana responsabila din punct de vedere civil. 


In majoritatea cazurilor, potrivit Expert Forum, bunurile gasite de organele judiciare cu privire la care se aplica masuri asiguratorii sunt insuficiente pentru acoperirea integrala a prejudiciilor cauzate prin conduita infractionala. 


Tabelul de mai jos evidentiaza evolutia din perioada 2010-2013, care se datoreaza sporirii importantei pe care reprezentii sistemului judiciar o dau necesitatii recuperarii bunurilor provenite din savarsirea de infractiuni. Totusi, asa cum subliniaza realizatorii analizei Expert Forum, tabelul ar putea fi completata cu informatii referitoare la valoarea exacta a sumelor aduse la bugetul de stat ca urmare a punerii in executare a deciziilor judecatoresti definitive de confiscare de catre ANAF".