Interceptări periculoase - interviu cu Daniel MORAR, judecător la Curtea Constituţională

Andrei Manolescu

Andrei Manolescu:
Decizia Curţii Constituţionale din luna februarie, prin care au fost declarate neconstituţionale interceptările făcute în cauze penale de către SRI, a fost văzută de unii ca o asumare din partea CCR a unui rol pe care ar fi trebuit să-l aibă societatea civilă. Au mai fost hotărîri similare ale Curţii, de exemplu, în privinţa legilor supranumite Big Brother. Se poate vorbi în activitatea unei instituţii precum CCR de o componentă civică, de societate civilă, de apărare a drepturilor omului?

Daniel Morar

Daniel Morar:
Cu siguranţă, Curtea asta face, apără drepturile fundamentale înscrise în Constituţie. Iar problema legată de instituţiile abilitate potrivit legii să realizeze acest gen de interceptări este sensibilă (sau cel puţin ar fi trebuit să fie) pentru societatea românească. În ultimul an şi jumătate, Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rînduri asupra atribuţiilor serviciilor secrete în diverse domenii. Au existat trei decizii, înainte de cea în discuţie astăzi, care priveau atribuţiile serviciilor de informaţii: în domeniul securităţii cibernetice, în ceea ce priveşte legea retenţiei datelor (datele oferite de furnizorii de Internet sau de cei de servicii de telefonie) şi în domeniul cartelelor PrePay. În toate aceste decizii, Curtea a admis excepţiile sau obiecţiile de neconstituţionalitate ale legilor şi a motivat de ce. În toate, motivul principal al admiterii a fost cel al încălcării drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie, în special dreptul la inviolabilitatea domiciliului, la viaţa privată şi la secretul corespondenţei.


Andrei Manolescu:
Fiindcă aţi adus vorba de cartelele PrePay, ele tocmai au intrat din nou în atenţia autorităţilor şi a opiniei publice. Chiar premierul a făcut cunoscută informaţia că aceste cartele din România ar fi fost folosite de terorişti, pentru că ascund identitatea celui care le foloseşte. Credeţi că lupta împotriva terorismului, corupţiei sau crimei organizate se poate face şi fără să se recurgă la vreo îngrădire a drepturilor omului?


Daniel Morar:
E o discuţie veche care va fi încă multă vreme. Dar în legătură cu cartelele PrePay, vă pot spune ce a decis Curtea cînd s-a pronunţat pe această chestiune şi ce a constatat din studiile pe care le-a realizat. Era a doua decizie pe legile Big Brother, aşa cum le-a numit presa, şi Curtea a constatat că mare parte din considerentele pe care le-a avut în vedere cînd a spus că stocarea datelor operatorilor de telefonie sau Internet este neconstituţională sînt aplicabile şi aici. Curtea nu a spus că statul nu ar putea reglementa obligaţia celor care vînd cartelele PrePay de a-i identifica pe cumpărători, ci a spus că acest lucru trebuie făcut oferindu-se însă garanţii – în principal, aceea că datele cu caracter personal, mergînd de la nume şi CNP pînă la adresă, nu sînt folosite în mod abuziv şi rămîn confidenţiale. Dar din cercetarea făcută cu acea ocazie s-a descoperit faptul că, în 2011, Comisia Europeană a trimis o informare Consiliului şi Parlamentului European tocmai în chestiunea cartelelor PrePay. Comisia (care a realizat un studiu) spunea la acel moment că doar şase state europene au introdus obligativitatea identificării cumpărătorului de asemenea cartele. Iar aceste state plus încă trei au solicitat Comisiei să impună această obligativitate şi celorlalte state membre. Comisia a constatat însă că aceste reglementări nu şi-au dovedit eficienţa, pentru că acele cartele puteau fi cumpărate de terţi şi aşa mai departe. Comisia Europeană nu a găsit deci necesar atunci să impună o asemenea reglementare pentru toate statele membre. În acest moment nu avem o reglementare unitară în acest domeniu în Europa şi avem state care cer identificarea cumpărătorului de cartele PrePay şi state care nu cer asta. Iar Curtea Constituţională de la noi a spus, repet, nu că legiuitorul nu poate reglementa acest lucru, dar că, dacă o face, trebuie să se asigure de respectarea normelor privind datele personale.


Andrei Manolescu:
Revenind la problema cu interceptările, am văzut că, la decizia din februarie, doi judecători din nouă au făcut opinie separată. Ei au adus drept argument ideea că cei care au ridicat obiecţia de neconstituţionalitate au fost interceptaţi pe baza Codului vechi de Procedură Penală care avea alte prevederi. Cei doi judecători au spus că, în aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate pentru noul Cod de Procedură Penală nu trebuia admisă. Înţeleg din asta că putea exista şi o altă interpretare şi o altă soluţie în acest caz.


Daniel Morar:
Pentru a lămuri lucrurile, trebuie să facem un mic istoric. Interceptările (acum se numesc supraveghere tehnică) ca mijloc de probă au fost introduse în Dreptul român în 1996. Deci Revoluţia ne-a prins fără o asemenea dispoziţie în Codul de Procedură Penală. Abia în 1996 s au introdus interceptările alături de mijloacele tradiţionale de probă: declaraţii, expertize, constatări şi aşa mai departe. Procurorul era cel care emitea mandatul de interceptare. În 2003, în acord cu noua Constituţie, s-a modificat legislaţia, dîndu-se judecătorului (ca magistrat independent) atribuţia de emitere a acestui mandat, fiindcă era vorba de o intruziune în viaţa privată a oamenilor. Tot legea dîn 2003 spune că cel care pune în executare un mandat de interceptare este chiar procurorul sau, dacă nu, el poate delega acest mandat organelor de cercetare penală. Şi această reglementare a existat pînă în 2014, cînd a intrat în vigoare noul Cod de Procedură Penală. În acest nou Cod, la punerea în executare a mandatului de interceptare au apărut doi subiecţi noi: lucrători specializaţi ai Poliţiei şi alte organe specializate ale statului. Orice cetăţean care are un litigiu pe rolul unei instanţe judecătoreşti şi care consideră că legea aplicabilă litigiului ar fi neconstituţională o poate aduce în faţa Curţii Constituţionale prin ridicarea acestei excepţii de neconstituţionalitate. Ei bine, aşa au ajuns la noi acei cetăţeni care au fost implicaţi în dosare penale şi care au fost interceptaţi. Şi aici ajung la întrebarea dvs. Curtea a verificat acuzaţiile, şi anume dacă expresia alte organe specializate ale statului este suficient de clară, precisă, previzibilă astfel încît subiecţii să-şi poată norma comportamentul după exigenţele ei şi, dacă la adăpostul acestei sintagme neclare, un serviciu secret ca SRI intruzionează în viaţa privată a oamenilor şi în activitatea de cercetare penală specifică organelor judiciare. Mai mult decît atît, Curtea a verificat acuzaţia autorului excepţiei, cum că posibilitatea pe care o avea SRI nu ar fi caracteristică unei societăţi democratice. Curtea nu primeşte însă tot dosarul de la instanţa pe rolul căreia se află litigiul. Ea primeşte doar încheierea, în care există o sumară trecere în revistă a cauzei şi excepţia de neconstituţionalitate a părţilor. Nicăieri, niciodată, înainte de soluţie nu s-a pus problema inadmisibilităţii acestei excepţii. De ce? Judecătorul fondului, adică judecătorul de la instanţa care ne-a sesizat pe noi, verifică dacă excepţia e admisibilă, deci dacă are legătură cu cauza. Şi judecătorul ne-a spus că are legătură cu cauza. În faţa Curţii a existat o dezbatere publică în care nimeni n-a invocat această chestiune a admisibilităţii şi, prin urmare, am ajuns să decidem. În acel moment, Curtea nu avea de unde să ştie dacă interceptările au fost realizate pe vechiul sau pe noul Cod şi, prin urmare, s-a pronunţat pe fondul chestiunii.


Andrei Manolescu:
Formularea opiniilor separate s-a făcut ulterior? Adică după votul judecătorilor s-a descoperit că interceptările fuseseră făcute pe vechiul Cod?


Daniel Morar:
Nu vreau să mă pronunţ pe această chestiune. Eu nu am dreptul să comentez opinia separată a colegilor mei. E dreptul şi responsabilitatea lor şi, pînă la urmă, decizia s-a luat cu majoritate. Dar, într adevăr, ideea inadmisibilităţii a apărut în spaţiul public după ce Curtea s a pronunţat. Iar Curtea Constituţională nici nu-şi explică deciziile. Ea doar şi le motivează, iar motivarea e cît se poate de clară. Cert e că pînă cînd Curtea s a pronunţat, adică a redactat minuta, admite şi constată că nu s-a pus, nici în cadrul Curţii şi nici în cadrul dezbaterilor, problema admisibilităţii.

Aş vrea să mai clarific ceva. Tot în presă, după ce s-a dat decizia, a apărut ideea că CCR s-a pronunţat oarecum neaşteptat şi abrupt asupra acestei chestiuni. Dar putea Curtea să se pronunţe mai demult asupra acestei chestiuni? Discuţiile au pornit de la realitatea că dintotdeauna SRI a efectuat aceste interceptări tehnice pentru că deţinea logistica necesară.


Andrei Manolescu:
Deci şi înainte de 2014.


Daniel Morar:
Şi înainte de 2014, tot ei realizau punerea în executare a mandatului. Şi atunci apare întrebarea de ce vine Curtea să se pronunţe abia în 2016. Păi, Curtea nu se poate pronunţa decît în momentul în care este sesizată. Iar pînă în 2015, nu am fost sesizaţi cu o asemenea excepţie, iar Curtea nu se poate autosesiza (cu excepţia revizuirii Constituţiei), nu lucrează decît la cerere. Şi nici nu puteam avea o sesizare pînă în 2014, cînd acest nou Cod, cu sintagma alte organe specializate ale statului nu intrase în vigoare.


Andrei Manolescu:
Înţeleg că înainte situaţia era şi mai ciudată, fiindcă deşi legea nu prevedea că alte organe specializate ale statului pot face interceptări, totuşi exista un alt organ specializat al statului care făcea interceptările şi care în fapt era tot SRI.


Daniel Morar:
Exact. În ce priveşte interceptarea telefonică aşa era situaţia. Dar, deşi lucrul acesta se întîmplă de douăzeci de ani, aşa cum vă spuneam, CCR a avut posibilitatea să se pronunțe asupra lui abia acum. Înainte de 2014, CCR nici măcar nu putea fi sesizată în această chestiune. Atunci era o stare de fapt pe care nu CCR o putea lămuri. Dar am auzit şi afirmaţia că CCR ar fi luat acest dosar peste rînd, că i-ar fi dat prioritate. Nimic mai neadevărat. Dosarul era pe rolul Curţii din mai 2015, deci cu aproximativ opt luni înainte de pronunţare. În toată această perioadă, CCR a cerut puncte de vedere, aşa cum prevede legea, de la Guvern, de la Avocatul Poporului, de la Senat şi de la Camera Deputaţilor. Apoi, dezbaterea excepţiei a avut loc în şedinţă publică, unde s-au prezentat toate părţile şi deci toate punctele de vedere. Prin urmare, CCR nu a desfăşurat o activitate ocultă în această chestiune.

Vreau să lămuresc şi problema termenului pe care, au spus unii, Curtea l-ar fi putut da pentru reglementarea situaţiei. Unele persoane, chiar cu studii juridice, au spus că CCR ar fi putut da un asemenea termen, care să lase legiuitorului timp să reglementeze situaţia, pentru că trebuiau rezolvate nişte chestiuni tehnice.


Andrei Manolescu:
Adică să se treacă de la interceptările făcute de SRI la interceptări făcute de Parchet sau de Poliţie ?


Daniel Morar:
Da, exact. Dar Curtea nu poate să dea un asemenea termen. CCR, ca de altfel cvasitotalitatea curţilor constituţionale din lumea asta, nu poate să dea un termen de implementare a unei decizii.


Andrei Manolescu:
În momentul în care aţi luat decizia privind interceptările, aţi prevăzut cîtă tulburare va crea pentru mass-media şi opinia publică?


Daniel Morar:
Da, toţi am realizat asta, pentru că e o decizie crucială, de cotitură, care schimbă paradigma justiţiei penale din România, cel puţin parţial. Iar pe mine, ca om care am trăit aproape jumătate din viaţă în regimul comunist şi care după 1990 am citit o mulţime de cărţi despre sistemele comuniste şi totalitare, despre abuzurile serviciilor de informaţii şi ale poliţiilor secrete, m-a surprins lipsa de dezbatere publică a acestei chestiuni. Adică problema intruziunii serviciilor secrete în activitatea de cercetare penală. M a surprins şi pentru că această dezbatere apare abia după decizie şi mai ales după motivarea deciziei CCR. Înainte nu a existat pe agenda publică o asemenea dezbatere. Şi dacă în primii ani de după Revoluţie lumea nu era prea lămurită cine realiza aceste interceptări, în ultimii ani lucrurile erau cît se poate de clare. Au fost declaraţii publice şi din partea unor oameni politici despre acest lucru. Deci opinia publică era conştientă că un serviciu de informaţii realizează o parte (mare sau mică, rămîne la latitudinea fiecăruia să aprecieze) din activitatea penală. Mie, în calitate de cetăţean şi de jurist, nu mi s-a părut firesc şi chiar cînd eram la DNA, întrebat fiind despre asta într un interviu, am spus că normal ar fi ca, în perspectivă, să se realizeze transferul acestei atribuţii către organele judiciare. Am avut în vedere şi faptul că imediat după ce am fost numit procuror general PNA, în cadrul unor acţiuni de monitorizare prin programul MCV, unul din experţii Comisiei Europene întreba repetitiv cine realizează interceptările în dosarele instituţiei noastre. Noi răspundeam că pînă la urmă noi, pentru că avem un serviciu tehnic, dar cu infrastructura deţinută de SRI. În 2006, acest expert, un procuror belgian cu experienţă, a întocmit un raport în care spunea că nu este în regulă ca un serviciu de intelligence să fie amestecat în activităţile de urmărire penală şi că în ţările occidentale nu se întîmplă aşa ceva. El recomanda legiuitorului şi statului român să-şi revizuiască punctul de vedere. Spunea că un serviciu de informaţii are, prin natura sa, o activitate secretă şi că, prin urmare, nu se ştie cîte informaţii deţine, cum le foloseşte, cum le arhivează şi dacă nu cumva le foloseşte şi în alt scop decît cel al instrucţiei penale. Şi mă întorc la inexistenţa dezbaterii publice pe această temă. Opinia publică nu a avut pe agendă aşa ceva, problema nu a fost pusă pe tapet, nu ştiu de ce. Legiuitorul cu atît mai puţin a avut în vedere asta, deşi a avut timp de opt ani pe rol legile siguranţei naţionale, cele care dau volumul principal al activităţii serviciilor de informaţii. Ele au fost respinse fără ca la nivelul publicului să se ştie ce au vrut şi de ce au fost respinse. Iar dezbaterea publică a fost generată tocmai de decizia Curţii, că tot m-aţi întrebat dacă judecătorii au putut să prevadă consecinţele.


Andrei Manolescu:
Am văzut, la un timp după această decizie privind interceptările, o declaraţie a Laurei Codruţa Kövesi despre nişte dosare legate de Agenţia de Retrocedare a Proprietăţii, pe care le-ar fi găsit nelucrate cînd a ajuns la şefia DNA. Consideraţi că a fost un fel de reacţie la adresa dumneavoastră, pentru că DNA a fost deranjat de decizia CCR?


Daniel Morar:
Cred că nu. Fiindcă eu sînt obişnuit ca, din moment ce trăim într-o lume liberă, atunci cînd avem de spus ceva, să spunem cu subiect şi predicat, cu nume şi prenume. Iar pe doamna Kövesi am auzit-o spunînd că, şi în condiţiile acestei decizii, lucrurile merg mai departe, că, spre deosebire de alte unităţi ale Parchetului, DNA are propriul serviciu tehnic de interceptări.


Andrei Manolescu:
Dar ce s-a întîmplat, de fapt, cu acele dosare legate de ANRP?


Daniel Morar:
Citind acel articol, eu am înţeles că doamna Kövesi explica, mai exact dădea un răspuns jurnaliştilor care întrebau de ce dosare atît de vechi revin pe rol. Şi dînsa explica pur şi simplu: pentru că le-am găsit pe rolul Parchetului. Acum, trebuie ştiut că întotdeauna un nou procuror-şef al unei instituţii de Parchet va găsi pe rolul Parchetului dosare mai vechi sau mai noi. Este firesc, face parte din dinamica unei anchete penale. Şi întotdeauna cînd pleacă, liderul unei unităţi de Parchet va lăsa pe rol nişte dosare, pentru că dosarele au dinamica lor şi aşa mai departe. Ar fi suspect să nu lase. Faptul că există dosare mai vechi nu e în sine un lucru rău sau bun şi sînt mecanisme prin care unele lucruri se pot preîntîmpina. Sînt procurori care îi controlează pe subordonaţi, există Consiliul Superior al Magistraturii care face controale tematice şi controale de fond ca să vadă dacă procurorii lucrează ritmic şi mai e şi un lucru extrem de important: niciodată, procurorul general al României sau procurorul-şef al DNA nu instrumentează dosare.


Andrei Manolescu:
După decizia CCR din februarie, Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă pentru a preveni o sincopă în mersul procesului anticorupţie. Am auzit păreri ale unor jurişti (cei de la Comitetul Helsinki – Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România) cum că nici această ordonanţă n-ar fi constituţională, pentru că nu poţi schimba Codul de Procedură Penală printr-o decizie guvernamentală. Ştiu că nu vă puteţi pronunţa, dar credeţi, în mod teoretic vorbind, că ar putea fi o asemenea problemă cu această ordonanţă de urgenţă?


Daniel Morar:
Da, nu mă pot pronunţa, ca de altfel nici un judecător al Curţii şi nici nu doresc să antamăm acest subiect, pentru că s-ar putea să vină o sesizare de la cineva în legătură cu ordonanţa aceea de urgenţă. Ce pot să spun foarte clar e că legiuitorul, cel puţin Guvernul, trebuia să intervină. Pentru că decizia CCR a apărut în Monitorul Oficial şi din acel moment ea produce efecte. Prin urmare, cel puţin în parte, acea ordonanţă de urgenţă a rezolvat problemele care au apărut. Dacă o instituţie a statului nu mai poate realiza interceptările, trebuia stabilit, în acord cu decizia Curţii, cine le va face. Deci, în parte, decizia a fost absolut necesară, pentru că nu puteai să stai pînă cînd vine Parlamentul cu o reglementare şi să laşi fără aceste instrumente dosarele penale în care urmăreşti criminali sau mari evazionşti. Dar, pe fondul chestiunii, dacă ordonanţa e corectă sau nu, nu mă pot pronunţa.

Am văzut şi discuţii legate de noua orientare a structurilor europene şi nord-atlantice care tind să dea puteri tot mai mari serviciilor de informaţii şi altor structuri de forţă, avînd în vedere pericolul terorismului, şi cred că e important să precizăm că această decizie a Curţii Constituţionale nu are nici o legătură cu capacitatea SRI de a instrumenta cazurile care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale sau cazurile de terorism. Pe baza legii privind securitatea naţională, SRI poate să realizeze în continuare interceptări cu mandat emis de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi dacă, în urma acestei activităţi, SRI ajunge la concluzia că s-au comis şi infracţiuni, atunci sesizează ca şi pînă acum parchetele.


Andrei Manolescu:
Unii spun că şi corupţia se poate suprapune cu ameninţările la adresa siguranţei naţionale.


Daniel Morar:
Bun, asta e o discuţie fără sfîrşit. În legea privind securitatea naţională sînt prevăzute expres cazurile care constituie ameninţări la adresa securităţii naţio­nale. Acestea oferă serviciilor de informaţii dreptul şi mijloacele de a acţiona. S-a vorbit mult despre faptul că şi alte fenomene ar putea constitui ameninţări la siguranţa naţională. Pentru a produce efecte juridice, catalogarea unui fenomen ca fiind o asemenea ameninţare ar trebui făcută prin lege, nu printr-o declaraţie de presă, printr-o lucrare de doctorat şi nici printr-o decizie a CSAT. Adică CSAT-ul poate stabili că un anumit fenomen este o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, dar apoi trebuie să urmeze o lege. Şi nu putem să declarăm în fiecare zi că ba una, ba alta sînt ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Corupţia e un fenomen penal, este incriminată, e infracţiune şi se combate prin mijloacele de drept penal şi acolo trebuie să rămînă. E bine unde e. Şi dacă am ajuns aici, vreau să spun că au existat discuţii cum că se ştia că SRI face interceptările şi Curtea nu a făcut vorbire despre asta. Păi, Curtea nu putea face referire în deciziile ei la hotărîrile CSAT care sînt secrete, clasificate şi nepublicate în Monitorul Oficial. Din punct de vedere juridic, pentru Curte ele nu există. Curtea a spus doar un lucru. Avînd în vedere că vorbim de interceptări, de supravegherea unor conturi bancare, de localizarea unor persoane, iar aceste măsuri sînt extrem de intruzive în viaţa unei persoane, reglementarea la acest nivel nu poate fi făcută decît la nivel de lege, nu printr-un act administrativ cum sînt cele ale CSAT-ului.


Andrei Manolescu:
Încă o întrebare foarte importantă. Hotărîrea CCR privind interceptările trebuie aplicată şi dosarelor care sînt deja pe rol şi în care interceptările s-au făcut deja?


Daniel Morar:
Da, pentru că este de esenţa deciziilor Curţii Constituţionale să se aplice din momentul publicării lor, pentru viitor. Asta înseamnă că se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţelor, care nu s-au încheiat, n-au încă o decizie definitivă. Modul cum se aplică este însă decis de judecătorul cauzei. Iar CCR a dat anterior o decizie în care a explicat că dacă un anumit mijloc de probă este nelegal (aşa cum ar fi acum aceste interceptări făcute de SRI) nu este înlăturat automat. Instanţele au de decis în funcţie de nişte criterii de specialitate (nu intru în amănunte juridice) dacă iau sau nu în considerare aceste probe. În principiu însă, trebuie ştiut că orice serviciu de informaţii sau poliţie secretă, şi într-un stat totalitar, dar şi într-un stat democratic, este considerat stat în stat, după cum observă Hannah Arendt. Şi un asemenea serviciu doreşte şi tinde să aibă cît mai multă putere. E ceva natural şi nu trebuie nimeni condamnat pentru asta. Dar această putere trebuie limitată pentru că, după cum observă tot Hannah Arendt, simpla deţinere a unor informaţii clasificate oferă respectivului serviciu o superioritate decisivă în raport cu celelalte elemente ale administraţiei unui stat şi induce teamă. Şi totdeauna trebuie urmărit ca aceste puteri să nu intre în coliziune cu drepturile fundamentale ale cetăţeanului. Cine are rolul ăsta? Îl are legiuitorul, pentru că el construieşte legile pentru o instituţie. Ce se întîmplă însă cînd statul nu pune această limită nici prin Guvern, nici prin Parlament, adică prin corpul său legiuitor? Şi la noi, ca şi în alte state, atunci revine curţilor rolul de a limita această putere. Curţile constituţionale sau curţile supreme care au şi atribuţii de curţi constituţionale intervin pentru a menţine echilibrul între nevoia de securitate (vedem acum pericolul terorismului) şi nevoia de libertate.

De ce recupereaza statul roman asa de greu prejudiciile din dosare?

Alexandra Ciordas

Confiscarea bunurilor provenite din infractiuni a devenit o urgenta. Trimiterea in inchisoare a infractorilor nu mai este o masura punitiva suficienta, statul devenind constient de faptul ca confiscarea averilor acestora si recuperarea bunurilor provenite din infractiuni este o masura necesara. In cadrul dezbaterii "Confiscarea Extinsa: Cat recuperam?", organizata de Expert Forum, Daniel Morar (Curtea Constitutionala), Anca Alexandrescu (ICCJ), Marius Bulancea (consilier al procurorului sef, DNA) si Laura Stefan au discutat despre dificultatea cu care statul roman recupereaza prejudiciile din dosare si care ar fi solutiile necesare pentru crearea unui sistem eficient.


Pe langa confiscarea speciala Codul Penal Romanesc a inclus incepand cu 2012 masura confiscarii extinse. Aceasta permite instantei de judecata sa confiste mai mult decat bunurile provenite din infractiunile deduse judecatii: se pot confisca si bunurile obtinute cu 5 ani inainte de confiscarea infractiunii daca ele depasesc vadit veniturile obtinute de persoana respectiva in mod legal si daca instanta are convingerea ca ele provin din infractiuni similare celor pentru care se pronunta condamnarea.


Curtea Constitutionala a decis ca prevederea este constitutionala in masura in care momentul pana la care instanta poate sa raporteze la bunurile dobandite este cel la care a intrat in vigoare norma care prevede respectiva confiscare (in aprilie 2012)

Daniel Morar, despre confiscarea extinsa

Care sunt conditiile in lege pentru a opera confiscarea?

 - Sa fie una dintre infractiunile prevazute in lege

 - Pedeapsa prevazuta de lege trebuie sa fie de 5 ani sau mai mare

 - Valoarea bunurilor dobandite de condamnat intr-o perioada de 5 ani inainte de data emiterii trebuie sa depaseasca veniturile obtinute de inculpat.

 - Instanta sa aiba convingerea ca bunurile provin din infractiunea respectiva

 - Curtea a distins intre doua categorii de drepturi fundamentale: drepturi absolute si drepturi relative

 - La drepturile relative  este inclus si dreptul de proprietate, care nu e absolut. Astfel, din moment ce dreptul de proprietate e relativ nici garantia acestuia nu poate avea un caracter absolut.

 - Nicio autoritate nu il poate pune pe inculpat sa demonstreze ca nu a obtinut bunurile ilegal, ci statul trebuie sa arate ca bunurile au fost obtinute ilegal. Inculpatul are dreptul de a demonstra ca a obtinut bunurile in mod licit


Cum poate fi rasturnata prezumtia?

 - Poate fi rasturnata nu doar prin probe, ci si prin prezumtii simple.

 - Folosirea de prezumtii este recunoscuta de mai multe Curti Constitutionale si la CEDO, dar aceste prezumtii trebuie insotite de anumite garantii.

 - Evalauarea caracterului licit si ilicit trebuie facut de catre o instanta in cadrul unei proceduri judiciare care trebuie sa includa o audiere publica

 - Persoanele in cauza trebuie sa aiba acces la dosar si sa aiba dreptul sa isi faca apararea

 - Prezumtiile pe care acuzarea le aduce nu trebuie sa fie absolute, tocmai pentru a-i da dreptul inculpatului de a le rasturna


Cele doua aspecte pentru care Curtea Constitutionala a admis exceptia pe confiscare extinsa:

1. Una dintre exceptii a fost formulata de un inculpat care a comis faptele inainte de intrarea in vigoare a acestei legi.  Exceptia acestuia a fost admisa de catre Curte, legea nefiind pusa in aplicare in cazul acesta

2. Autorii exceptiei au comis fapta dupa ce a fost adoptata legea. In 2014 nu poti sa confisti bunuri decat din aprilie 2012. O persoana nu poate fi obligata sa respecte o norma pe care nu o cunostea. Astfel, inculpatul nu cunostea inainte de aprilie 2012 ca i se vor confisca bunurile. Curtea a stabilit ca nu poate retroactiva legea si a admis si a doua exeptie.


Anca Alexandrescu, judecator ICCJ

 - Institutia confiscarii extinse pune in discutie o mai veche problema, legata de prezumtia legala care este relativa. 

 - Judecatorul trebuie doar sa aiba convingerea ca bunurile respective provin din comiterea unor infractiuni, nefiind necesara condamnarea inculpatului pentru acele infractiuni.

 - O problema existenta este incompatibilitatea judecatorului. Exista o suspiciune ca impartialitatea acestuia va fi afectata. Au existat si cazuri de recuzare in dosarul Voiculescu pe acest considerent.

 - La nivelul ICCJ au existat 2 cauze penale, dar nu au fost publicate. Urmeaza si alte dosare in care se va pune si problema confiscarii extinse.


Marius Bulancea - consilier al Procurorului sef al DNA: "Am institutit actiuni de recuperere de bunuri in valoare 150 milioane de euro in 2014"

 - Exista un trend in majoritatea statelor si din Europa si din intreaga lume. Este  o nevoie ca nu se poate continua cu aceeasi abordare.

 - In ceea ce priveste scopul punitiv nu mai este suficienta incarcerarea, e mai eficient sa ii lipsesti de bunurile dobandite pentru a-i descuraja de la asemenea fapte in viitor

 - Statul si-a dat seama ca sunt multi bani din care se poate folosi.

 - E vizibil ca infractorii dobandesc averi foarte mari si ca statele nu sunt foarte eficiente in recuperarea acestora.

 - Caile pentru a ajunge la un sistem mai eficient tin de reglementarea unor instrumente legislative care sa permita o abordare diferita

 - E nevoie de o crestere a capacitatii institutilor de a identifica aceste bunuri si de a le confisca. 


Confiscarea bunurilor de la terti, confiscarea produselor indirecte, erau posibile in Codul Penal inca din 2006, dar acum s-a introdus si in cazul conficari extinse 

 - Nu suntem aproape de un ideal, dar s-a ajuns la un punct in care DNA a institutit actiuni de recuperere de bunuri in valoare 150 milioane de euro. Vorbim de bunuri asupra carora s-au insitutit masuri asiguratorii. Aceste bunuri au fost sechestrate in 2014, de abia peste 3-4-5 ani putem vorbi de intrarea in patrimoniul statului. Suntem si noi pe un trend ascendent cu privire la recuperare, directia este corecta.

 - Fiind vorba de bunuri efectiv sechestrate - 416 imobile, 93 de autoturisme - sunt bunuri a caror valorificare va trebui sa se realizeze cat de cat usor

 - Sunt in continuare dificultati si lipsuri mari si ale institutiei si ale cadrului in care actionam. Avem nevoie de o specializare pentru a fi cu adevarat eficienti. E greu de identificat averea infractorilor (cu cat creste "sofisticarea" acestora).Dar averile sunt in conturi bancare din legislatii care nu comunica cu noi. Nu e foarte usor de identificat. Pentru a gestiona gradul lor de sofisticare avem nevoie de o specializare. Incercarea de a avea o structura doar pentru identificarea bunurilor provenite din infractiuni. E nevoie de o investigatie financiara diferita de cea penala. O structura care sa aiba un rol autonom care sa se lipeasca de investigatia penala si care sa aiba ca unic scop identificarea acestor bunuri. Faptul ca multe bunuri sunt in strainante ingreuneaza munca institutiilor din Romania. Ne ia un an de zile ca sa aflam de o tranzactie care a avut loc in Cipru, iar inculpatului ii ia 10 minute sa mute banii. 

 - Un proiect important al DNA anul acesta a fost constituirea unei asemenea structuri. DNA a cerut de la guvern o suplimentare cu 50 de ofiteri de politie care sa fie dedicati. A fost aprobata solicitarea. Deja exista ordinul prin care s-a constituit structura, o parte din noii ofiteri au venit.  Speram ca astfel va creste eficienta recuperarii efective a bunurilor.

 - Eficienta este insa limitat/conditionata si de capacitatea proprie a celor de la ANAF de a duce mai departe aceste bunuri, de a pune in executare decizia

 - A aparut cauza de la Curtea de Apel Bucuresti pe care s-a dispus condamnarea referitoare la ICA. Aici lucrurile au fost abordate intr-o noua modalitate: S-a confiscat de la terti intr-o maniera care merge destul de departe si exista si o analiza a conditiilor si a garantiilor.

 - Nou in aceasta hotarare: s-a argumentat foarte bine cu privire la confiscarea veniturilor indirecte (chirii, dividente).  In plus, s-a dispus insitutirea unor masuri asiguratorii suplimentare si a fost desemnat DNA sa aduca la indeplinire aceste masuri. Astfel DNA a trebuit sa coopereze cu ANAF-ul pentru a eficientiza masurile respective.


Cornel Calinescu - Oficiul National de Prevenire a Criminalitatii si Cooperare pentru Recuperarea Creantelor provenite din Infractiuni, Ministerul Justitiei

 - In 2009 subiectul recuperarii creantelor nu exista 

 - Intre 2009-2012 a intervenit o schimbare de optica la nivel managerial. Un acord intre Procurorul General si Ministerul  Justitiei. Nu s-a schimbat nimic legislativ. Nu legislatia ne-a oprit sa fim eficienti in ceea ce priveste acest subiect.

 - Oficiul National de Prevenire a Criminalitatii si Cooperare pentru Recuperarea Creantelor provenite din Infractiuni a fost creata ca un bun de contact prin care jurisdictiile straine sa poata comunica.

 - Standardul de schimb de informatii este de 8 ore in cazul masurilor urgente si de 7 zile in situatiile in care nu apare presiunea timpului. 

 - Un astfel de schimb de date se realizeaza pe cai securizate 

 - Exista un acord intre jurisdictii cu privire la recuperarea sumelor Avem acces la o retea globala de jurisdictii cu care colaboram frecvent. 

 - In ultimii ani lucram pentru autoritatile romane, care au capatat mai multa incredere in ce facem noi.


Laura Stefan, expert anticoruptie in cadrul ExpertForum (EFOR):

 - Element esential: necesitatea de a identifica timpuriu bunurile care sa fie sechestrate

 - Avem de infruntat si o problema uriasa: deprecierea valorii bunurilor pana la finalul procedurii penale (ex. masinile). Bunurile imobile raman in majoritatea cazurilor in administrarea persoanei trimise in judecata, dar persoana nu are niciun interes de a pastra imobilul intr-o stare buna.

 - Dupa parerea noastra, este esential sa construim si in zona administrarii bunurilor sechestrate.

 - Este necesara o structura care sa se ocupe de o valorificarea timpurie a bunurilor si o administrare eficienta a acestora.

 - E inacceptabil ca politica penala si deciziile definitive sa fie lipsite de continut in materia confiscarii prin nepunerea in executare. Se foloseste acum aceasta solutie hibrid in care avem si parchetul implicat in punerea in executare. Se pare ca functioneaza mecanismul in cazul ICA. Poate ca pe viitor poate fi o optiune.

 - Cred ca in perioada care vine vom vedea din ce in ce mai multe discutii legate de aspectele civile care merg corelativ cu condamnarile si confiscarile in materie penala.

 - Intr-un stat de drept trebuie sa ai grija ca relatiile economice sa fie predictibile si sa beneficieze de certitudine juridica.

 - Cred ca vom vedea o dezbatere ampla cu privire la odalitatile tehnice prin care aceste bunuri sunt aduse la bugetul statului sau oferite persoanei vatamate.

 - Nu legea e problema. (avem confiscare extinsa, confiscare civila). Cred ca dezbaterea va fi legata de tehnicalitati si va fi, in acelasi timp, foarte dificil de urmarit. 


Raluca Dragan, ANAF:

 - ANAF are in lucru 3 cazuri in care s-au pronuntat confscari extinse.

 - Ducerea la indeplinire a dispozitiilor instantelor a fost realizat cu ajutorul DNA, DIICOT si Ministerul Justitiei.

 - In multe cazuri ANAF-ul, ca parte, a fost in imposibilitate de a executa si de a aduce bani la buget deoarecemajoritatea inculpatilor nu mai detinea bunuri pe numele lor.


Intrebat de reporterul HotNews.ro de ce ANAF-ul nu raspunde solicitarilor jurnalistilor (n.red. HotNews a trimis solicitari la Ministerul Finantelor si la ANAF pentru a afla daca a fost semnat un contract de inchiriere intre Antena Group si Statul Roman, dar nu a primit niciun raspuns desi au trecut mai mult de 3 saptamani de la formularea solicitarii), reprezentantul ANAF a evitat sa formuleze un raspuns exact. 


In cadrul discutiilor s-a ridicat si aspectul "secretizarii" unor informatii, ANAF raspunzand la un moment dat unor solicitari adresate de mass media in legatura cu recuperarea prejudiciului in cazul ICA - Dan Voiculescu precizand ca informatiile sunt supuse secretului fiscal.


Daniel Morar a afirmat ca in acest caz nu exista motive de secretizare, precizand ca ceea ce se intampla la ANAF "nu e scuzabil". 


Intrebata daca procedurile sunt secretizate in acest dosar, dar si in altele in care este vorba de recuperari de prejudiciu, reprezentanta ANAF a afirmat ca "unele da, unele nu".


ANAF, institutie criticata pentru rata foarte scazuta a punerii in executare a deciziilor judecatoresti

In cadrul dezbaterilor s-a conturat ideea ca lipsa eforturilor din partea ANAF a facut ca rata de de punere in executare este una scazuta, in jur de 5-8%. De altfel, Laura Stefan, expert in cadrul think tank-ului Expert Forum considera ca ar fi necesara o noua institutie care sa se ocupe exclusiv de valorificarea si administrare in timp util a bunurilor confiscate. 


Potrivit unei analize statistice realizate de Expert Forum, "rata scazuta a punerii in executare a deciziilor judecatoresti de catre ANAF e un motiv de ingrijorare pentru toata lumea". 


"Este nevoie de o entitate care sa administreze bunurile puse sub sechestru, pentru a preveni deprecierea acestora cu intentie sau ca efect al trecerii timpului", se arata in analiza. 


"Rata mica a punerii in executare de catre ANAF a deciziilor definitive de executare e un motiv de ingrijorare atat pentru reprezentanti ai sistemului judiciar, cat si pentru observatori externi. Se invoca deficiente procedurale legate de responsabilitatile actorilor institutionali in procedura punerii in executare a deciziilor definitive. Au existat si discutii legate de prescriptibilitatea sau nu a punerii in executare a masurii confiscarii, discutii finalizate in sensul inprescriptibilitatii. Este urgent sa se elimine aceste deficiente procedurale, pentru ca nepunerea in executare a deciziilor de confiscare elimina un element esential al deciziilor de condamnare. Este inacceptabil ca prin (in)actiunea unei institutii executive sa se altereze o decizie definitiva a puterii judecatoresti", se arata in analiza Expert Forum.


Din analiza datelor statistice se observa ca valoarea prejudiciilor retinute in rechizitorii e mult mai mare decat valoarea bunurilor sechestrate. Acest lucru se intampla pentru ca masurile asiguratorii vizeaza doar bunurile pe care persoana care a comis infractiunea le are, si in amunite cazuri, persoana responsabila din punct de vedere civil. 


In majoritatea cazurilor, potrivit Expert Forum, bunurile gasite de organele judiciare cu privire la care se aplica masuri asiguratorii sunt insuficiente pentru acoperirea integrala a prejudiciilor cauzate prin conduita infractionala. 


Tabelul de mai jos evidentiaza evolutia din perioada 2010-2013, care se datoreaza sporirii importantei pe care reprezentii sistemului judiciar o dau necesitatii recuperarii bunurilor provenite din savarsirea de infractiuni. Totusi, asa cum subliniaza realizatorii analizei Expert Forum, tabelul ar putea fi completata cu informatii referitoare la valoarea exacta a sumelor aduse la bugetul de stat ca urmare a punerii in executare a deciziilor judecatoresti definitive de confiscare de catre ANAF".