MAFIA COMUNISTĂ DE LA BUCUREȘTI

STELIAN TĂNASE

14 mai 1970. Într-un apartament din piața Pache Protopopescu, seara, cîțiva indivizi pătrund într-un apartament. O imobilizează pe bătrîna din casă și percheziționează tot. Sertarele, șifonierul, debaralele, biblioteca. Banii găsiți sunt o sumă mică. Ce căutau, era un manuscris. Il găsesc și îl au. Sunt ridicate toate copiile găsite.

Cînd locatarul apartamentului Herbert (Belu) Zilber, se întoarce acasă, noaptea tirziu, găsește totul răvăși, iar pe bătrîna din casă, legată. Banii dispăruți nu îl impresionează. În schimb dispariția manuscrisului, da. Era o pierdere ireparabilă. Bellu Zilber înțelege că nu era vorba de o spargere făcută de niște hoți obișnuiți, în căutare de bani și lucruri de preț. Ținta spargerii era manuscrisul. A depus o plingere la Miliție, fără să își facă iluzii. Bineînțeles, niciodata hoții nu au fost identificați și prinși. Paguba nu a fost recuperată.

Bellu Zilber

Cine era locatarul apartamentului din piața Pache Protopopescu ?

Bellu Zilber a fost unul din personaje cele mai pitorești ale Bucureștiului. De statură mică, aproape un pitic, era un teribilist, vorbăreț, spiritual, contradictoriu și paradoxal. Era una din figurile care făceau gloria cafenelelor, redacțiilor și saloanelor timpului. Prieteniile lui erau din toate zonele. De la Emil Cioran, Mihail Polihroniade, pînă la Geo Bogza, Gogu Rădulescu… Plecat in anii 20 la studii in Franța, la Grenoble să studieze ingineria, se întoarce fără a-și lua o diploma. Asta nu l-a împiedicat să pretindă că are una și să profeseze ca inginer. În Franța a devenit comunist și agent Komintern.

Întors în tara a fost arestat sub acuzația de spionaj în favoarea URSS. Scandalul a fost intens mediatizat in epocă. Ministrul de război a trebuit să demisioneze. Făcea parte dintr-o rețea numeroasă cu zeci de agenți. Bellu Zilber, judecat, condamnat eliberat la recurs. Zvonuri insistente au circulat că ar fi devenit informator al Siguranței. În anii 30 scria articole de politică externă in presa de stînga. A lucrat la Institutul de Conjunctură, ca apropiat colaboratot al lui Virgil Madgearu.

În anii 40 este unul dintre cei care adunau fonduri si le distribuiau pentru comuniști -interesant, fără să fie deranjat de Siguranță. A fost unul din inițiatori Memoriului intelectualilor adresat in aprilie 1944 mareșalului Antonescu. Împreună cu vărul său, Mihail Sebastian și alții, a contribuit la apariția primelor nr. ale României libere, patronată de Lucrețiu Pătrășcanu. Era prietenul lui cel mai apropiat încă din anii 30. În anii 1944-48 se amestecă printre liderii noului regim, dar întreține relații și cu diplomați englezi și americani la București, pe care îi tine la curent cu adevărata situație a României. A participat la Conferinta de pace de la Paris, ca expert, unde a furnizat informații oficiale ale delegației române americanilor cărora le cerea să nu lase România pe mîinile rușilor. Jocul lui nu a scăpat neobservat. În februarie 1948, exclus din partid, a fost arestat.

A fost inclus în “ lotul Pătrășcanu “ în procesul care se pregătea liderului comunist. A colaborat cu anchetatorii, și a fost unul din pricipalii martori ai acuzării în proces, aprilie 195. Atitudinea lui făcut să nu fie condamnat la moarte, ca prietenul său Pătrășcanu. Pedeapsa lui Bellu Zilber a fost condamnare la închisoare pe viață. În 1964 a eliberat, ca efect al decretulului de amnistie.

După ieșirea din închisoare a făcut nenumărate memorii către liderii partidului cerînd reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu. La CC PCR – acolo unde s-a plins în scris și în nenumarate audiențe a fost refuzat. Mai mult : a fost acuzat că l-a trădat pe Pătrășcanu chiar de cei care au pus la cale judecarea și condamnarea lui – Dej, (mort in martie 1965), Bodnăraș, Drăghici, Moghioroș, Borilă, Coliu, în 1968 cind intr-o mascaradă politică Pătrășcanu a fost reabilitat.

Ca și pînă în 1948 se manifesta gălăgios, se lăudă cu isprăvile sale. Relata că își scrie memoriile. A atras astfel atenția, Securitatea l-a pus sub supraveghere. Nimeni din aparatuL PCR nu voia să dezgroape trecutul. Mulți vinovați se găseau în funcții înalte și voiau ca episodul sîngeros Pătrășcanu, și altele,de asemenea, să fie uitate. Manuscrisul memoriilor sale interesa în cel mai înalt grad pe șefii partidului. Bellu Zilber stătuse 17 ani în inchisoare – 1948 pina in 1964. Ca vechi comunist, membru de partid din 1920, știa multe. Biografiile șefilor PCR nu erau un secret pentru el. Între felul cum îi înfățișa propaganda oficială și realitate era o distanță mare. Șefii regimului le doreau ca multe lucruri să rămînă secrete.

Mișcarea comunistă a fost zguduită din cind în cînd de dezvăluirile unor “ tovarăși de drum “ sau “ comuniști renegați “ care au rupt cu comunismul și au spus adevarul. Mărturiile lui Kravcenko, Artur London, Djilas etc, provocaseră mari scandaluri mediatice și politice din care imaginea comunismului ieșise mult micșorată. Printre români, cazul Panait Istrati, a făcut multa vilvă. A fost primul care s-a dezis și a mărturisit într-o cartea apăruta incă în 1929 “ Vers un autre flame “ că s-a înșelat. Existența unui manuscris de memorii, semnat Bellu Zilber, omul care știa atit de multe despre comunismului românesc, era un pericol, o amenințare pentru oamenii cei mai puternici din România de atunci.

De ce s-au hotărit în mai 1970 să intre în posesia manuscrisului ? Pentru că pericolul ca manuscrisul să ajungă în Occident spre un editor era iminent. Un ziarist francez se afla la București. El urma să se întîlnească a doua zi, 15 mai, în holul hotelului Athenee Palace cu Bellu Zilber. Se cunoscuseră în 1946 la Paris, în timpul Conferinței de pace. Cum aflase Securitate de aceste preparative? Intii ca e guraliv, indicsete, desstui stiau chair de la el. Iar informatorii in jurul lui foiau, De ex  mărturisise unei femei care il frecventa, că urma să trimită manuscrisul la Paris. Aceasta fusese implicată în jaful băncii naționale din 29 iulie 1959. Eliberată în 1964 după un scurt popas în Israel, revenise în România, Securitatea o plasase pe lîngă Bellu Zilber să-l influențeze “pozitiv“. Ea a prevenit autoritățile de planul lui Bellu Zilber de a transmite manuscrisul in occident ? Arhivele, așa cum ne sunt infățișate azi, sunt epurate și înșelătoare. Adevărul este că după spargerea si dispariția manuscrisului a refuzat să o mai intilnească, acuzînd-o de colaborare cu Securitatea, lucru pe care la comunciat repetat mai multor apropia. Se înșela Belu Zilber? Nu știm.

Cert este că la 14 mai 1970 agenți ai Securității au pătruns în apartamentul său din bd.Pache Protopopescu. Lucrurile nu s-au încheiat aici. Bellu Zilber a rescris cartea. Nu mai apucat să o termine. A lăsat acest manuscris prin testament în 1975 d-rului Gheorge Brătescu care l-a păstrat în mare secret. Bellu Zilber a murit in martie 1978.

În 1991 dr-ul Gheorghe Brătescu a publicat versiunea refăcută a cărții pe care o ținuse ascunsă. Cîțiva ani mai tirziu, în 1997, el a cerut arhivelor SRI cele 242 file furate de Securitate în 1970. Manuscrisul în forma lui originară a fost tipărit în 1999 (ed. Humanitas). Între timp comunismul căzuse, era deja o aventură clasată a istoriei. Am recuperat in urmt cu 5 ani dosarul Belu Zilber din arhiva SRI. Intuiția lui Bellu Zilber, că spargerea a fost comisă de Securitate, a fost corectă.

Ce posturi TV sunt pe telecomanda lui Victor Ponta

Cristian ANDREI

Ponta dă impresia că a uitat să fie tolerant. Că şi-a uitat discursul din perioada opoziţiei. În schimb, ne serveşte zilnic breaking-news-uri false despre creşterea pensiilor, despre creşterea salariilor, despre creşterea alocaţiilor pentru copii. Despre orice. Şi asta doar pentru că pe telecomanda sa are multe butoane. Poate ajunge să le aibă pe toate.


Echipa de manipulare de la Guvern funcţionează ca o maşină de scris care imprimă mesajele lui Ponta direct pe creierul alegătorului pesedist. Palatul Victoria este centrul de comandă, partidul a trecut în plan secund. Şcoala lui Adrian Năstase a rămas şi funcţionează la Palatul Victoria. Nu a dispărut, s-a perfecţionat.


Au apărut între timp, în plină „dictatură a regimului Băsescu”, Antena 3 şi RTV-ul lui Sebastian Ghiţă care sunt folosite intens pentru a se propaga mesajul de la centru. O realitate paralelă ni se prezintă zilnic, se construieşte cu migală, dar constant. Şi să ştiţi că are succes. O regăsim în vorbele simple ale alegătorului pesedist, care îşi însuşeşte deplin ce „a auzit la televizor”. Am trăit-o direct la Craiova, Bucureşti şi Alba Iulia, cu ocazia marilor reuniuni organizate de PSD, dialogând direct cu alegătorii. Majoritatea vorbesc exact ca la televizor, prea puţini reuşesc să iasă din predică. 


Forţa televiziunii, a imaginilor, este uriaşă. Românul care se informează de la „televizor” nu are curiozitatea de a verifica ce i se livrează. Când îl întrebi despre o temă, remarci cu uşurinţă cum a fost injectat deja cu răspunsul prefabricat de consultanţii de imagine. E drept, sunt şi mulţi români care au renunţat la orice formă de informare, preferă să ignore contactul cu politicul. Iar aici, câştigă cine deţine supremaţia asupra mass-media. Puţini aleg să compare, să privească cu ochi critic ceea ce primesc gratis, dar nu dezinteresat. Nu este show gratuit, este show electoral.


Dispărând critica, din dicţionarul premierului au dispărut două cuvinte simple: „am greşit”. Gafează nepermis când compară ultimii zece ani cu regimul nazist, poporul pesedist îl apără şi sare şi el să spună că Băsescu este mai rău decât Hitler. Nu există limită. Îl critică ambasadele, comunitatea evreiască, Ponta trece mai departe. A învăţat de la Traian Băsescu faptul că niciodată nu trebuie să pari slab, să dai impresia că poţi greşi. Sunt prea puţini în jurul său care au curajul să-i spună când greşeşte, când depăşeşte orice limită. Pare că orice spune poate fi acoperit de maşinăria de propagandă.


Ponta visează să deţină cea mai puternică armă: o mega-telecomandă prin care să controleze totul. Obsesia pentru control a avut-o şi Adrian Năstase. La fel şi actualul premier a investit cel mai mult în echipa de comunicare, trăieşte politic din modul în care îşi diseminează mesajele.


Am văzut ură la mitingul Antenelor din jurul Palatului Cotroceni. Multă ură şi îndreptată nu numai împotriva lui Traian Băsescu, ci şi împotriva celor care nu-l susţin pe Victor Ponta. Gândirea e simplă: dacă nu eşti cu noi, eşti adversarul nostru. Nu există cale de mijloc. Ori cu unii, ori cu alţii. Dihotomia societăţii este principalul mesaj al campaniei prezidenţiale, deşi candidatul se declară unionist. Băsist vs antibăsist este ringul spre care eşti împins.


La zece ani după Adrian Năstase, nu te gândeai că îl vom auzi pe directorul TVR care acuză public ”presiuni enorme din partea cercurilor foarte înalte de la PSD”, că vom vedea cum dispar emisiuni din grila televiziunii publice, doar pentru că nu sunt pe placul puterii. Este cea de-a doua ameninţare dezvăluită în public de Stelian Tănase. Ştia unde a ajuns când a fost numit politic la TVR, dar acum trebuie să spună clar ce pesedist de frunte, din ce Cabinet s-a sunat pentru a se interveni la postul public de televiziune.


Ponta dă impresia că a uitat să fie tolerant. Că şi-a uitat discursul din perioada opoziţiei. În schimb, ne serveşte zilnic breaking-news-uri false despre creştere pensiilor, despre creşterea salariilor, despre creşterea alocaţiilor pentru copii. Despre orice. Şi asta doar pentru că pe telecomanda sa are multe butoane. Poate ajunge să le aibă pe toate.


Câţi vor rezista să nu răspundă acestor comenzi, acestei uriaşe telecomenzi? Poate unii se vor revolta şi vor spune că nimeni şi nimic nu îi controlează. Ieşiţi din casă şi vorbiţi cu oamenii din jurul vostru, vedeţi ce şi cum gândesc. Câţi vorbesc cu cuvintele lor şi câţi sunt doar ca nişte bureţi care au absorbit ce li s-a dat.



Aici suntem. Unde vrem să ajungem?