AVIATORUL

Mihail Zoscenko

...Măi frate, m-am speriat al naibii. Am în­lem-nit, zău aşa! Ba încă şi aparatul s-a aplecat într-o parte şi s-a răsturnat. Hait, s-a zis cu mine! M-am apucat cu mîna de ramă şi am sărit afară...

Mă uit în jos: cad de zbîrnîi! Ehei, îmi zic, ce bine e să cazi cu paraşuta... Aşa, fără para­şută, zău dacă nu te bagă-n boală... Şi cum zic, cad la pămînt şi mai că-mi vine să plîng — şi de mine mi-e milă, da' şi de aparat, mă gîndesc că se face praf... Şi deodată — zdup de pă­mînt... Hait, îmi zic, bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, c-am rămas făr-un picior...

— Şi aeroplanul? S-a făcut praf?

— Care aeroplan?

— Aparatul ăla... Nu ziceai c-ai căzut din apa-rat?

— Da' de unde! Am căzut de la etaj. Apa­ratul a căzut de pe poliţă, în bucătărie... 

Cum a dat buzna miliţia în casă, ne-am speriat gro­zav. Am vrut să ascundem alambicul pe poliţă... Şi alambicul a căzut. Ce mai, gălăgie mare! De frică, ne-am repezit la fereastră... Şi am sărit jos... 

Juma' de picior lipsă...



va urma

Mor poemele

Vio Petre

Mor clepsidrele de teamă că nisipu-a-ncremenit

Într-o clipă de tăcere şi secundele-au murit

Răstignite-n primăvara ce-a rămas în iarna grea

Vor secundele să plece, timpul meu, vreau, să mai stea...

Nu se vede nicio lună, soarele-a uitat de noi

S-au amestecat în gloata de minciună şi noroi

E un haos peste lume şi dincolo de pământ

Doar cenuşa se răsfiră dusă-n ceruri de cuvânt...

El, Cuvântul, strai de doliu poartă astăzi, (eu la fel)

A rămas pe-o coardă ruptă, într-un cânt de menestrel;

Nu-şi găseşte nici perechea, nici poemu-n care-a stat-

Casa lui s-a rupt în două, versul ei s-a sfărâmat...

Un deşert e-n noi şi-n toate, şi-s furtuni fără sfârşit

Mor clepsidrele de teamă, timpul a înnebunit

Se împiedică troheii, iambii sar într-un picior

De tristeţe moare rima şi poemele ne mor...

Mor poemele şi singuri ne întoarcem în pământ

Ici şi colo mai scânceşte printre lacrimi, un cuvânt...

Schimbând gândirea, îti schimbi viata (25)

Brian Tracy

Gândeste ca un geniu

Profita de fiecare gând, de fiecare idee care îti vine în minte. Fa-o sa functioneze si sa produca pentru tine. Gândeste-te la lucruri nu asa cum sunt, ci asa cum ar putea sa fie. Nu visa doar, ci creeaza!
MAXWELL MALTZ


Esti un geniu potential. Creierul tau incredibil are mai
mult de 18 miliarde de celule, iar fiecare dintre acestea
este conectata cu alte 20 000 de celule. Ceea ce înseamna
ca numarul de posibile gânduri pe care le-ai putea avea e
mai mare decât toate moleculele din universul cunoscut.

Ai capacitatea de a învata cu o viteza încredibila si de
a retine mai multa informatie decât îti poti imagina. Se
spune ca "atunci când moare opersoana educata, este ca ?i cum
ar fi arsa o biblioteca". Aceasta biblioteca potentiala e continuta
între urechile tale .

Originile bogatiei

De-a lungul istoriei omenirii, valoarea a fost reprezentata
de pamânt, munca, mobila, capital, masini, lucruri si
alte bunuri fixe. Razboaie si revolutii au fost purtate pentru
controlul lor. Creatorii principali de valoare au fost
acei oameni care au putut combina aceste resurse variate
pentru a produce produse si servicii pentru piata.

Totusi, în secolul XX,am vazut schimbari care au avut
loc cu o viteza incredibila. În anul 1900,50%din populatia
americana locuia în ferme si producea mâncare pentru
cealalta jumatate care locuia în orase. Astazi, mai putin de
3% din populatie traieste la ferme si produce nu numai
mâncare pentru toti americanii, dar si uriase cantitati
suplimentare care sunt exportate sau oferite în lumea
intreaga.

De la perioada agricola s-a trecut la etapa industriala si
apoi la epoca serviciilor si a informatiilor, iar în prezent
intram în era comunicatiilor. Astazi, sursa primara de
valoare nu este pamântul, munca sau alte bunuri fixe, ci
cunostintele, informatiile si ideile.

Cea mai mare bogatie pe care o poti avea se gaseste
între urechile tale. Îti poti crea un viitor nelimitat folosindu-
ti puterea creierului si canalizând-o, precum un
curent puternic, pentru a-ti energiza viata si a obtine tot
ceea ce îti doresti cu adevarat.

Adevarata bogatie de astazi

Cel mai bogat american din zilele noastre si, probabil,
cel mai bogat om din lume este Bill Gates. Valoarea neta a
companiei sale, Microsoft, o depaseste pe cea a companiei
IBM, care a intrat în lumea afacerilor de mult mai multi
ani. Microsoft se bazeaza în întregime pe puterea mintii.
Aceasta companie creeaza valoare prin faptul ca usureaza
modalitatea de a procesa digital informatiile în interiorul
calculatoarelor si de la un calculator la altul prin linii telefonice,
sisteme wireless si sateliti.

Daca ai o companie, bunurile tale cele mai de pret se
întorc acasa în fiecare seara la sfârsitul zilei de lucru.
Chiar daca cladirea ta ar arde în întregime, dar oamenii ar
fi salvati, ai putea sa traversezi strada si sa îti începi
afacerea din nou. Bunurile cele mai de pret ale unei organizatii
si ale oricarei persoane sunt reprezentate de abilitatea
de a gândi si de a aplica acea gândire în scopul de a
obtine rezultate pentru care alti oameni vor plati. Capacitatea
de a crea bogatie este determinata mai degraba de
puterea mentala si nu de ceafizica.

Capitalul de început

În generatiile trecute, o persoana avea nevoie de multi
ani pentru a acumula suficient capital, astfel încât sa
demareze si sa dezvolte o afacere de succes în productie
sau în servicii. Astazi, o asemenea investitie majora în
bunuri fizice poate reprezenta un risc. O schimbare în tehnologie
în cealalta parte a lumii poate face ca o fabrica de
productie în valoare de 100 de milioane de dolari sa
devina învechita în doar câteva luni.

Dar ceea ce ai între urechi poate fi nepretuit. Are capacitatea
de a fi folosit la numeroase aplicatii si întrebuintari.
Este portabil în întregime. Are însusirea de a fi versatil.
Este flexibil si poate fi marit aproape fara limite, daca
înveti cum.

Un imigrant poate sosi pe un aeroport din Statele
Unite cu abilitatea, în capul sau, de a crea o industrie de
un miliard de dolari. El poate ajunge la vama, sa-si deschida
mâinile si sa spuna: "Nimic de declarat", iar apoi sa
continue sa mearga. Bunurile sale sunt reprezentate de
cunostintele si abilitatile sale. Multi dintre cei mai de
succes si cei mai respectati întreprinzatori si oameni de
afaceri din America au sosit astfel.

Cunostintele reprezinta resursa cea mai mare

Astazi, sursa primara de valoare o reprezinta cunostintele.
Întrucât nu exista nicio limita în volumul de cunostinte
pe care îl poti acumula, la fel e si L.'l cazul cantitatii de
valoare pe care o poti crea. Poti începe oriunde te-ai afla,
indiferent de mediul din care provii, sa-ti dezvolti bunurile
mentale. Poti începe sa lucrezi astazi asupra abilitatii
tale de a actiona si de a obtine rezultate pentru care ceilalti
vor plati.

Lucrul extraordinar în ceea ce priveste cunostintele
este acela ca pot fi reproduse de sute de mii, uneori de
milioane de ori, fara. a-si pierde valoarea. Reprezinta
singurul produs care poate avea aplicatii infinite. Daca tu
sau altcineva vine cu o noua idee de a face ceva mai
repede sau mai bine, acea idee se poate raspândi imediat
în jurul lumii si sa ajunga astfel în mâinile a milioane de
alti oameni care o pot folosi pentru a-si îmbunatati viata si
munca. Iar tu nu ai pierdut nimic. Ideea înca mai are
valoarea initiala pentru tine. Este absolut incredibil.

Bunurile fixe versus puterea mintii

Astazi, corporatiile noastre bancare si financiare
încearca sa faca trecerea la cunostinte ca blLn.Bancile, de
exemplu, împrumuta bani astazi numai pentru bunuri
fixe, lucruri care pot fi evaluate ca garantii si vândute ulterior
pentru a replati împrumutul. Totusi, bunurile reale
ale unei companii nu sunt cele tangibile, ci reprezenta te
de abilitatea de a gândi a oamenilor care îsi desfasoara
activitatea în cadrul lor. De puterea mentala combinata a
echipelor de experti care lucreaza acolo pentru a rezolva
probleme, a crea inovatii si a produce bunuri si servicii
pietei competitive.

Îndemânarea ta de a-ti folosi puterea mintii si de a-ti
descatusa potentialul creativ este absolut esentiala pentru
a avea succes. Astazi, cunoastem mai multe lucruri decât
înainte despre modurile în care poti deveni mai inteligent.

Diferentele mici conduc la rezultate mari

Adesea, mici îmbunatatiri în modul în care gândesti si
actionezi pot conduce la performante semnificative în
rezultatele pe care le ai. Nu este necesar sa urmezi o uni.versitate
si sa ai ani de educatie pentru a obtine cunostinte
la nivelul la care sa obtii succese notabile. Uneori, schimbari
foarte mici în ceea ce faci chiar în prezent, exact acolo
unde esti, pot genera rezultate uimitoare.

Iata un exemplu. Daca un cal alearga într-o curS2 si
câstiga la o distanta de un nas, acesta obtine de 10 ori
premiul în bani fata de cel ajuns pe locul doi. Oare acest
lucru înseaml1a ca acel cal care ajunge primul este de 10 ori
mai rapid? Este de doua ori mai rapid? Cu 10% mai rapiel?
Nu, calul care câstiga este doar cu un nas mai rapid.

În mod similar, faptul ca posezi o mica informatie la
momentul si în locul potrivit îti permite sa ai o diferenta
extraordinara într-o anumita situatie. Adesea, o singura
idee îti poate schimba intrega viata sau cariera.

Evita capcana inteligentei

Oamenii cu cel mai mare succes din ziua de astazi sunt
aceia care investesc continuu în a învata si a-si extinc'e
baza de bunuri intelectuale. Ei sunt deschisi la idei si la
abordari noi. O greseala majora pe care o fac multi
oameni, mai ales cei care au terminat facuitatea, consta în
aceea de a considera ca tot ceea ce cunosc la acel moment
este tot ce poate fi stiut despre un anume subiect. Uneori
ei cred ca ceea ce cunosc reprezinta tot ce au nevoie sa stie
despre un subiect.

Aceasta se numeste "capcana inteligentei", a celui care
are rezultate scazute, incompetentul inconstient. Sau, mai
exact, o persoana care nu stie si nu stie ca nu stie. Ea nu
poate fi ajutata, deoarece respinge informatiile noi. De
aceea, pentru a deveni mai întelept, trebuie sa fii constient
de gradul de ignoranta în care te afli, de cât de putin stii
cu adevarat.

Nu fi impresionat

Am calatorit în multe tari si am cunoscut nenumarati
oameni de succes extrem de inteligenti. Am vorbit cu
multi milionari, multi-milionari si chiar miliardari. Am
lucrat la cel mai înalt nivel din guvern cu unii dintre cei
mai inteligenti oameni care au existat. Lucrul pe care toti
acesti oameni par a-l avea în comun este acela ca nu devin
niciodata impresionati de propria inteligenta. De fapt, pe
masura ce devin mai destepti, ei devin mai umili si se
considera mai putin avizati ca experti in vreun fel.

În urma cu 700 de ani, Roger Bacon din Anglia a fost
considerat ultimul om universal. Se credea ca el cunostea
toate informatiile stiintei din acele timpuri, toate lucrurile
care puteau fi predate academic.

Desigur, la acea vreme, cantitate a de cunostinte era
limitata. Existau putine carti si mult mai putini oameni de
stiinta, filosofi si cercetatori care scriau si predau.

Cunostintele cresc exponential

Totusi, în zilele noastre, pare imposibil ca o singura
persoana sa cunoasca totul despre un singur subiect, chiar
daca acesta nu este foarte larg. Gândeste-te numai la
medicina moderna. Exista minti luminate care îsi petrec
întreaga viata studiind cum functioneaza urechea interna
sau traheea sau vreunul dintre celelalte organe ale corpului.
Si chiar daca acesti profesionisti extrem de inteligenti
si de dedicati îsi petrec întreaga cariera specializându-se
într-o anume parte a corpului, ei nu reusesc sa învete
niciodata tot ce poate fi însusit despre acel singur organ.

Uneori îi întreb pe cei care participa la prezentarile
mele: "Exista cineva aici care stie tot?" Desigur, nimeni nu
ridica mâna. Apoi încep sa explic ce înteleg eu prin a
cunoaste tot.

O persoana care stie tot este o persoana care simte ca
stie tot ceea ce are nevoie sa cunoasca despre un subiect.
Cum poti sti daca ai devenit o persoana care stie tot? Este
usor. Nu mai înveti si nu te mai dezvolti în aria ta de specializare.
Nu mai citesti, nu mai asculti programe audio si
nu mai urmezi cursuri suplimentare.

Simplul fapt ca nu mai cauti informatii noi în domeniul
tau înseamna ca ai cazut inconstient, accidental în
capcana inteligentei a celui care are rezultate slabe. Ai
devenit fara sa vrei o persoana care stie tot prin simplul
fapt ca nu mai continui sa înveti si sa cresti.



va urma

O scurtă poveste despre implicarea lui Victor Ponta, alături de Dan Șova și Laurențiu Ciurel, în dosarele Turceni și Rovinari

Victor Ponta, Dan Șova și Laurențiu Ciurel

"Asta e o tampenie!" Asa a reactionat Victor Ponta pe 16 ianuarie 2014, intrebat de jurnalisti despre o presupusa calitate de cercetat in dosarele Turceni si Rovinari. La acea data, un raport al Inspectiei Judiciare arata ca Victor Ponta este cercetat in doua dosare ale DNA pentru implicarea in incheierea unor contracte ilegale, in perioada 2007-2011, cu SC Complexul Energetic Turceni si SC Complexul Energetic Rovinari. Sunt aceleasi dosare in care a fost ceruta arestarea preventiva a senatorului Dan Sova si in care este urmarit penal actualul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurentiu Ciurel, cunoscut ca fiind foarte apropiat de Victor Ponta.


"E normal, ce om nu e cercetat? Dar eu ma duc, daca ma cheama maine, ma duc. Nu am fost informat, aflu de la dumneavoastra, dar nu m-ar mira. Cum as putea sa nu am si eu un dosar la DNA, ar fi anormal"
In problema asta, domnul Sova e doctor, in sensul in care a si dat-o in judecata pe Macovei si a si castigat. Eu nu am semnat in viata mea niciun contract ca avocat cu Turceni si cu Rovinari. Repet, cred ca e vorba de domnul Sova, care a dat-o in judecata pe Macovei si a si castigat. Daca e vorba de asta, e o tampenie. Daca e vorba de altceva, cu placere, un dosar nu strica niciodata. Nici n-as fi politic, daca nu as avea un dosar", a declarat Ponta pe 16 ianuarie 2014.


Acum, dupa mai mult de un an au aparut si acuzatiile DNA: fals in inscrisuri sub semnatura privata (17 infractiuni); complicitate la evaziune fiscala in forma continuata; spalarea banilor. Acuzatii extrem de dure, care explica si mobilizarea extrem de puternica a Senatului de a-l scapa pe Sova de arest preventiv. Toate atacurile la justitie din ultima perioada si toate tertipurile din Senat, chiar cu incalcarea intentionata a Constitutiei, au avut un singur scop: Protejarea lui Victor Ponta.

O scurta poveste despre dosarele Turceni si Rovinari

Septembrie 2009. 
In cadrul Scolii de vara a PDL de la Costinesti, Monica Macovei a declarat ca doi tineri parlamentari PSD au contracte de milioane de euro cu companii de stat din judetele unde sunt parlamentari, aratand ca acesta reprezinta un caz clar de coruptie. "Uitati-va la avocatii din Parlament, sunt doi tineri din PSD, de exemplu, care au contracte de milioane de euro, bani pe care ii iau pe consultanta juridica, de la companii de stat din judetele unde ei sunt parlamentari. Aceasta este exact fapta tipica de coruptie prin influenta politica. Nu este cu nimic deosebita de alta fapta de coruptie", spunea Monica Macovei, facand referire la Victor Ponta si Dan Sova. Pentru aceste declaratii, Dan Sova a dat-o in judecata pe Monica Macovei.


22 iunie 2011. 
Victor Ponta a primit o invitatie de la ANAF, in care era solicitat sa se prezinte pe 24 iunie la sediul ANAF, cu declaratiile de venit pe 2007 si 2008 si cu registrul jurnal de incasari si plati. Adresa apartinea Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, Activitatea de Inspectie Fiscala, Serviciul de Inspectie Fiscala Persoane Fizice. Invitatia primita de Ponta era datata 20 iunie 2011, zi in care doua cotidiane centrale relatau ca un control facut de ANAF la complexurile energetice Turceni si Rovinari ar fi demonstrat ca firma de avocatura condusa de senatorul Dan Sova, din care a facut parte si Victor Ponta ca "senior partner", a incasat ilegal 4,4 milioane de lei. Potrivit relatarilor presei, in raportul facut de ANAF se concluzioneaza ca mai mult de jumatate din banii incasati de SCA "Sova & Asociatii" de la Turceni si Rovinari - 4,4 milioane de lei din 7,1 milioane, au fost platiti necuvenit in baza unor contracte intocmite defectuos, prin incalcarea prevederilor OUG 34/2006, privind achizitiile publice. Imediat dupa ce a fost chemat de ANAF, Dan Sova a sarit in apararea lui Victor Ponta, excluzand orice implicare a acestuia in contractele cu Turceni si Rovinari.


Ianuarie 2014. 
Un raport al Inspectiei Judiciare arata ca premierul Victor Ponta este cercetat in doua dosare ale DNA cu privire la incheierea unor contracte ilegale cu SC Complexul Energetic Turceni (dosarul 123/P/2012), in perioada 2007-2011, si cu SC Complexul Energetic Rovinari (dosarul 122/P/2012), in perioada 2006-2011. Insa, in acest moment, Victor Ponta nu mai are niciun fel de calitate in aceste dosare. Imediat dupa aparitia raportului Inspectiei Judiciare, Victor Ponta a reactionat spunand ca nu a semnat niciodata in calitate de avocat vreun contract cu complexul energetic Turceni-Rovinari, iar informatia este "o tampenie". Intr-un raspuns al DNA transmis zilele trecute la solicitarea HotNews.ro se arata ca Victor Ponta "nu are calitate de suspect sau inculpat in vreun dosar instrumentat de catre DNA".


13 august 2014. 
DNA anunta ca Dan Sova este urmarit penal pentru fapte de complicitate la abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dupa ce in perioada 2007-2008 firma "Sova si Asociatii" a incheiat trei contracte de asistenta juridica cu complexurile Turceni si Rovinari, in urma carora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei. Potrivit procurorilor DNA, in perioada ianuarie - 13 februarie 2008, Dan Sova, cu stiinta, in contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) si ICM - SC pentru Inchiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe langa Dumitru Cristea, la data faptelor director general si ordonator de credite al CET, sa incheie un contract distinct de asistenta juridica cu privire la respectivul litigiu. In acest fel, Sova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a incheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenta juridica intre CET si SCA "Sova si Asociatii". De asemenea, ar fi conceput termenii si conditiile contractului si l-a semnat din partea SCA "Sova si Asociatii", obtinand un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), sustin procurorii anticoruptie. Intr-un alt caz, in perioada 2 octombrie - 1 noiembrie 2007, cu stiinta, in contextul litigiului dintre CET si Electrica, Dan Sova ar fi insistat pe langa Cristea sa incheie un contract distinct de asistenta juridica cu privire la respectivul litigiu, "contribuind astfel la decizia acestuia de a incheia nelegal un act aditional la contractul de asistenta juridica". Si in acest caz, Sova ar fi conceput termenii si conditiile actului aditional, l-a semnat din partea SCA "Sova si Asociatii", obtinand un folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai aratat procurorii. Totodata, in perioada ianuarie - 14 februarie 2008, Dan Sova, cu stiinta, in contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) si ICM - SC pentru Inchiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe langa directorul general al CER, sa incheie un contract de asistenta juridica cu privire la respectivul litigiu. Astfel, Sova ar fi contribuind la decizia directorului de a incheia nelegal contractul de asistenta juridica, la 14 februarie 2008, intre Complexul Energetic Rovinari si SCA "Sova si Asociatii", ar fi conceput termenii si contractului, semnandu-l din partea societatii pe care o reprezenta. In urma acestui contract, societatea de avocati a obtinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai aratat procurorii. In seara zilei de 13 august, Dan Sova a spus, la Antena 3, ca miza in acest dosar este formularea cererii catre Parlament de incuviintare a trimiterii sale in judecata in plina campanie electorala, pentru a afecta pozitia candidatului PSD, Victor Ponta.


20 august 2014. 
DNA a dispus efectuarea urmaririi penale pentru inca o persoana, Laurentiu Dan Ciurel, directorul general al Complexului Energetic Oltenia. Trebuie precizat ca Turceni si Rovinari au fuzionat in 2012, alaturi de Complexul Energetic Oltenia si SN Lignitul Oltenia, formand actualul Complex Energetic Oltenia. Director general a fost numit Ciurel, un apropiat al premierului Ponta. Acesta detinuse anterior functii de director la fostul Rovinari. Potrivit procurorilor DNA, Laurentiu-Dan Ciurel, avand succesiv calitatea de director la Directia Investitii si ulterior director general si ordonator de credite al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER) este urmarit penal pentru trei infractiuni de abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, din care una in forma continuata. Laurentiu Ciurel este cunoscut ca un foarte bun prieten al premierului. Astfel, in ciuda unui management absolut pagubos pentru CE Oltenia (700 de milioane de lei pierdere in 2014), in ciuda acuzatiilor penale si in ciuda unui contract dubios de livrare carbune incheiat cu o firma de apartament din Constanta, Laurentiu Ciurel a fost mentinut in functie. Absolut nimic nu l-a putut clinti de la conducerea Complexului Energetic Oltenia.


13 martie 2015. 
DNA cere incuviintarea Parlamentului pentru retinerea si arestarea lui Dan Sova, actual senator PSD, fost ministru al Transporturilor, in dosarul legat de contractele de asistenta juridica pentru complexurile energetice Rovinari si Turceni. Cererea de arestare vine dupa ce procurorii au constatat ca Sova a falsificat niste acte si a distrus probe. Potrivit procurorilor DNA, pe 20 februarie 2015, prin aparator ales, au fost depuse la dosarul cauzei un numar de 11 procese verbale, intocmite in perioada 2005-2009, ale Adunarii Generale a Asociatilor Societatii Civile de Avocati "Sova si Asociatii". Procurorii au suspiciunea ca aceste documente sunt false. "Caracterul fals al celor 11 inscrisuri releva intreprinderea de actiuni de o gravitate deosebita din partea suspectului Sova Dan-Coman, activitate infractionala orientata in mod vadit in scopul obstructionarii anchetei fapt ce pericliteaza grav obiectivele de interes public ale urmaririi penale si implicit ale infaptuirii justitiei penale in general", se arata in cererea procurorilor. In plus, acestia au constatat ca in cursul anului 2010, din dispozitia suspectului Sova Dan-Coman s-au distrus toate hardurile calculatoarelor societatii de avocati cu scopul de a compromite toate documentele si corespondenta purtata pe mail intre societatea de avocati si conducerile celor doua complexe energetice.


3 iunie 2015. 
Dupa numeroase tergiversari si incalcari ale Constitutiei, senatorii au votat impotriva incuviintarii arestarii preventive a senatorului Dan Sova. Dan Sova a scapat prima oara de arestarea preventiva pe 25 martie deoarece s-a considerat ca in Senat nu s-a intrunit numarul necesar de voturi in favoarea solicitarii DNA. Din 151 de voturi exprimate, 79 voturi au fost "pentru", "contra" 67 si 5 voturi anulate, fara a se intruni majoritatea necesara de 85 de optiuni "pentru". In realitate, votul a fost valid, insa Senatul nu a dorit sa-l ia in considerare si nu a emis nicio hotarare. Potrivit regulamentului Senatului aflat in vigoare la acea vreme (art. 173 care a facut obiectul sesizarii senatorilor PNL), hotararile Senatului se aprobau doar daca sunt votate de majoritatea senatorilor, nu de majoritatea senatorilor prezenti la sedinta. Regulamentul a fost modificat saptamana urmatoare acestui vot. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a sustinut in mai multe randuri, inclusiv intr-o declaratie politica transmisa la cateva zile dupa controversatul vot, ca parlamentul nu a publicat niciodata in Monitorul Oficial o hotarare de neadoptare a unui proiect de lege. Insa, Curtea Constitutionala a obligat Senatul sa publice o Hotarare. Aceasta a fost publicata pe 22 aprilie si arata ca nu au fost intrunite conditiile cerute pentru incuviintarea retinerii si arestarii. Hotararea a fost imediat atacata la CCR, iar aceasta a declarat-o neconstitutionala. La doua saptamani de la decizia CCR, Senatul a reluat votul, iar acesta a fost impotriva retinerii.


5 iunie 2015. 
Victor Ponta a fost chemat la DNA. Procurorii DNA il acuza pe Ponta de urmatoarele infractiuni: fals in inscrisuri sub semnatura privata (17 infractiuni); complicitate la evaziune fiscala in forma continuata; spalarea banilor. De asemenea, "procurorii au constatat ca se impune continuarea urmaririi penale fata de Ponta Victor-Viorel si sub aspectul savarsirii a trei infractiuni de conflict de interese, dintre care una in forma continuata (doua acte materiale) fapte aflate in legatura cu functia sa de prim-ministru al Romaniei". 



In comunicatul DNA se arata ca procurorul sef al DNA initiaza procedura de sesizare a Camerei Deputatilor, pentru formularea cererilor de efectuare a urmaririi penale fata "Ponta Victor-Viorel, deputat, care in perioada in care se presupune ca a savarsit infractiunile de conflict de interese a indeplinit functia de prim-ministru".

Darling Lilly (25)

Michael Connelly

Pierce îşi reprimă starea în care se afla, se agăţă de partea de sus a frigiderului şi se ridică, luptându-se să îşi recapete echilibrul şi să-şi stăpânească greaţa. Inspiră adânc, şi după câteva minute îşi revenise. Apoi se îndepărtă de frigider şi îl studie, ascultând zumzetul liniştit. Era timpul pentru o sesiune de lucru AE. Analiză şi evaluare. Atunci când în laborator interveneau necunoscutul şi surpriza, se oprea şi trecea la modul de lucru AE. Ce vezi? Ce ştii? Ce înseamnă asta?
Pierce privea un frigider aşezat într-o cameră de depozitare care – potrivit înregistrărilor biroului – era închiriată de el. Frigiderul conţinea cadavrul unei femei pe care n-o întâlnise niciodată, dar a cărei moarte îi va fi pusă în cârcă. Ceea ce ştia era că toate astea îi fuseseră înscenate cu grijă şi meticulozitate, în spatele tărăşeniei se afla Wentz. Ceea ce nu ştia era motivul.
Hotărî să nu se lase obsedat de posibilul motiv. Nu încă. Pentru a ajunge la el, avea nevoie de mai multe informaţii. Dacă ar fi putut dezmembra înscenarea ca să-i studieze toate părţile componente, poate că ar fi avut şansă să descopere cine şi de ce se afla în spatele ei.
Plimbându-se prin micul spaţiu din faţa frigiderului, începu cu lucrurile care-l conduseseră la descoperirea înscenării. Cardul de acces şi cheile lacătelor. Fuseseră ascunse, sau cel puţin camuflate. Oare pentru ca el să le găsească? Se opri din mers, se gândi câteva secunde, şi hotărî că nu. Avusese noroc când observase că cineva intrase în maşina lui. În consecinţă, trase concluzia că avea deja un avantaj. Ştia ceea ce nu ar fi trebuit să ştie. Ştia despre cadavru, despre frigider şi despre camera de depozitare. Ştia unde se află capcana înainte de a călca în ea.
Următoarea întrebare era: dacă nu ar fi descoperit cardul de acces şi nu ar fi găsit cadavrul? Se gândi îndelung. Langwiser îl avertizase despre o percheziţie iminentă a poliţiei. Cu siguranţă că Renner şi colegii lui nu ar fi lăsat niciun pai nemişcat de la locul lui. Ar fi găsit cardul de acces, şi acesta i-ar fi condus la spaţiul de depozitare. I-ar fi verificat cheile, şi le-ar fi identificat pe cele ale lacătelor. Apoi ar fi descoperit adevărul şi Pierce ar fi trebuit să se apere de o înscenare aparent perfectă.
Simţi cum i se urca sângele la cap, dându-şi seama cât de aproape fusese de dezastru. Dar scăpase, fie şi pentru moment. Acum înţelegea perfect cât de completă şi atentă fusese înscenarea. Se baza pe ancheta poliţiei. Anticipa acţiunile lui Renner. Şi se baza pe el. Pe măsură ce începea să înţeleagă, simţea cum transpiraţia îi inunda trupul. Avea nevoie de aer. Confuzia şi supărarea care-l cuprinseseră – poate şi uimirea cu care percepea planul atât de elaborat – se transformau în mânie, într-o furie fără limite.
Înţelese în sfârşit că înscenarea – înscenarea care-l avea pe el drept ţintă – se bazase pe propriile lui mişcări, pe propriul lui trecut, şi pe probabilitatea acţiunilor determinate de acel trecut. Asemeni substanţelor chimice pe un eşantion de silicon, elemente care era de aşteptat să se comporte într-un mod previzibil, să creeze legături după un model prestabilit.
Făcu un pas înainte şi deschise din nou frigiderul. Trebuia să o facă. Trebuia să vadă din nou, pentru ca şocul să-l lovească în faţă ca un duş rece. Trebuia să acţioneze de o manieră imprevizibilă. Avea nevoie de un plan şi de un cap limpede pentru a-l elabora.
Pierce ţinu capacul frigiderului cu o mână, iar pe cealaltă şi-o duse la gură. Moartea o surprinsese pe Lilly Quinlan într-o poziţie care o făcea să pară un copil. Încercă să-şi aducă aminte înălţimea şi greutatea pe care ea le introdusese în anunţul de pe pagina de web, dar ziua în care le citise părea atât de îndepărtată încât nu-şi putu aminti.
Îşi mută greutatea de pe un picior pe altul şi deplasarea schimbă modul în care lumina de deasupra cădea peste frigider, îi atrase privirea ceva ce strălucea în părul ei şi se aplecă să vadă. Cu mâna liberă, încercă să-i dea la o parte de pe faţă părul îngheţat. Descoperi urechea, de al cărei lob era atârnat un cercel. O cupă de argint în care se afla un strop de chihlimbar cu o frunză de argint dedesubt îşi întoarse mâna, astfel încât chihlimbarul să prindă mai mult din lumina ce venea de deasupra capului său. În chihlimbar văzu o mică insectă, care cu multă vreme în urmă fusese atrasă de hrană, dar căzuse în una din capcanele mortale ale naturii.
Pierce reflectă la soarta insectei şi brusc îşi dădu seama ce trebuia să facă: trebuia să o ascundă. S-o ascundă pe Lilly. S-o mute. Să împiedice să fie descoperită de Renner sau de oricine altcineva.
În timp ce se gândea la asta din piept îi scăpă un suspin. Totul i se părea ireal, bizar. Trebuia să ascundă un cadavru îngheţat, în aşa fel încât să anuleze orice legătură dintre acesta şi persoana lui. Era o sarcină aproape imposibilă.
Închise repede frigiderul şi îl încuie, de parcă s-ar fi temut că ceea ce se afla în el ar putea ieşi vreodată ca să-l urmărească.
Ştia că trebuie să mute frigiderul. Nu avea de ales. Renner se apropia. Era posibil să găsească spaţiul de depozitare chiar şi fără indiciile care erau cheile şi cardul de acces. Cel care pusese la cale totul putea să dea un telefon anonim. Trebuia să o mute. Dacă Renner ar găsi frigiderul, totul s-ar fi dus de râpă. Amedeo Tech, Proteus, viaţa lui, totul. Ar fi deveni şi el o insectă într-un chihlimbar.
Pierce se aplecă şi puse mâinile pe colţurile din faţă ale frigiderului. Se lăsă pe el, pentru a vedea dacă-l poate mişca. Frigiderul alunecă pe ultimii cincisprezece centimetri care-l mai despărţeau de peretele din spate al spaţiului de depozitare fără să opună prea mare rezistenţă. Avea roţi, deci putea fi mutat. Dar unde anume?
Era nevoie de o soluţie rapidă, de un loc care să asigure un minimum de siguranţă pe termen scurt, până când va găsi soluţia definitivă. Părăsi boxa şi o luă cu paşi repezi pe coridor căutând cu privirea o boxă descuiată, neînchiriată. Trecu de hol şi ajunse la jumătatea celeilalte aripi a clădirii când găsi o uşă care nu avea lacăt în balama. Pe uşă scria 307. Lumina din partea dreaptă a uşii nu indica nici verde, nici roşu. Alarma părea inactivă, probabil pentru că boxa nu era închiriată. Pierce se aplecă, dădu balamaua la o parte şi deschise uşa. Înăuntru era întuneric. Găsi întrerupătorul şi trase de el. Când lumina se aprinse constată că spaţiul era identic cu cel închiriat pe numele lui. Verifică peretele din spate şi descoperi o priză electrică. Găsise ceea ce căuta. Alergă pe coridor, înapoi la boxa 331. Se duse în spatele frigiderului şi smulse ştecherul din priză, aruncă firul peste aparat şi împinse cu toată forţa. Frigiderul se deplasă către coridor relativ uşor. În câteva secunde, îl scosese din camera de depozitare.
Rolele frigiderului erau aşezate în linie, astfel încât să uşureze mişcarea înainte şi înapoi prin spaţii strimte. Pierce trebui să se aplece şi să împingă cu toată puterea pentru a-l face să ia curba către coridor. O dată ce reuşi să-l îndrepte în direcţia potrivită, împinse mai tare şi lada grea începu să se mişte cu viteză. Nu parcursese nici jumătate din drumul către boxa 307 când auzi liftul punându-se în mişcare. Împinse din toate puterile, dar rolele erau mici şi limitau viteza de deplasare.
Pierce tocmai trecea prin faţa liftului când zumzetul din interiorul puţului încetă. Îşi ascunse faţa şi continuă să împingă, aşteptând să audă uşa unuia dintre lifturi deschizându-se, lucru care nu se întâmplă. Aparent, liftul se oprise la alt etaj. Expiră zgomotos, uşurat şi epuizat. Când ajunse în faţa boxei 307, uşa de la casa scărilor se izbi de perete şi un om păşi pe coridor. Pierce tresări şi înjură cu voce tare.
Bărbatul, îmbrăcat în salopetă de zugrav, gâfâia când se apropie de Pierce. Părea că ascensiunea pe scări îl lăsase fără suflu.
— Tu ţineai liftul? întrebă el bine dispus.
— Nu, zise Pierce. Am fost aici, sus.
— Întrebam doar. Ai nevoie de o mână de ajutor?
— Nu, mă descurc. Doar îl…
Zugravul nu-i luă în seamă răspunsul şi i se alătură. Îşi propti palmele pe partea din spate a frigiderului şi arătă cu capul către uşa deschisă a boxei.
— Acolo?
— Da. Mersi.
Împinseră împreună, şi frigiderul se mişcă repede în curbă şi apoi în boxă.
— Gata, zise zugravul, respirând greoi, şi îi întinse mâna; Frank Aiello.
Pierce i-o strânse. Aiello băgă mâna în buzunarul cămăşii şi scoase o carte de vizită pe care i-o dădu lui Pierce.
— Dacă ai nevoie de vreo lucrare, sună-mă.
— Bine.
Zugravul privi frigiderul, de parcă abia atunci observa despre ce era vorba.
— Chestia asta e al naibii de grea. Ce ai acolo, un cadavru îngheţat?
Pierce se strădui să râdă şi clătină din cap.
— De fapt, e gol. Doar îl depozitez.
Aiello întinse mâna şi încercă lacătul de pe frigider.
— Ca să te asiguri că nu fură nimeni aerul din el, nu?
— Nu, eu… ştii cum e cu copiii care se tot ascund unde nu trebuie. De aceea, l-am ţinut întotdeauna încuiat.
— Probabil că e o idee bună.
Pierce se întorsese. Lumina îi cădea pe faţă şi zugravul observă dâra de copci ce-i cobora pe nas.
— Cred că te-a durut.
— E o poveste lungă, spuse Pierce.
— Nu-mi plac poveştile de soiul ăsta. Aminteşte-ţi ce ţi-am zis.
— Adică?
— Dacă ai nevoie de un zugrav, mă suni.
— A, da. Am cartea ta de vizită.
Îl privi pe Aiello ieşind din încăpere şi îi ascultă paşii îndepărtându-se pe coridor, întrebându-se dacă comentariul cu cadavrul din frigider fusese întâmplător sau Aiello nu era ceea ce părea a fi.
Pierce auzi clinchetul unor chei, şi apoi scârţâitul unei uşi verticale care se ridica. Probabil că Aiello avea şi el un spaţiu de depozitare. Aşteptă, şi după câteva minute auzi cum uşa este închisă. Curând, urmă zumzetul liftului. Aiello cobora cu liftul, în loc să o ia pe scări.
După ce se asigură că era din nou singur pe etaj băgă frigiderul în priză şi aşteptă până auzi compresorul pornind. Apoi îşi scoase cămaşa din pantaloni şi folosi poalele pentru a şterge suprafaţa frigiderului şi a cablului electric. Când fu sigur că şi-a şters urmele, ieşi cu spatele din boxă şi trase uşa în jos. O închise cu lacătul de la cealaltă boxă şi şterse încuietoarea şi uşa.
În timp ce se îndepărta de boxă, îndreptându-se spre casa liftului, îl cuprinse un sentiment de vinovăţie şi de frică.
Ştia că se afla încă departe de a fi în afară de pericol. Mutarea frigiderului fusese o măsură de urgenţă. Trebuia să afle ce se întâmpla cu el, şi de ce. Trebuia să găsească un plan care să-i salveze viaţa.
33
Pierce descuie uşa şi intră în apartament, tremurând de frică şi de furie. Era conştient că trebuia să găsească singur o cale de ieşire din acel tunel întunecat. Îşi promise că se va ridica de la podea şi o va face luptând.
Ca pentru a sublinia această hotărâre, trase un pumn veiozei pe care Monica Purl o comandase şi o aşezase lângă vechea lui canapea. Lovitura lui o proiectă în perete, abajurul delicat se prăbuşi şi becul se sparse. Lampa căzu pe podea, ca un boxer ameţit de o lovitură.
— Na, la dracu!
Se aşeză pe canapea, dar se ridică imediat. Era plin de energie. Tocmai ascunsese un cadavru – victima unei crime. A sta jos i se părea cel mai puţin înțelept lucru cu putinţă. Şi totuşi, ştia că trebuia să o facă. Trebuia să se aşeze şi să analizeze situaţia. Trebuia să gândească asemeni unui om de ştiinţă, nu ca un detectiv. Detectivii gândesc linear. Trec de la un indiciu la altul şi apoi reconstituie imaginea. Uneori, indiciile alcătuiesc o imagine greşită.
Pierce era un om de ştiinţă. Ştia că trebuia să aplice metodele care se dovediseră întotdeauna viabile. Trebuia să abordeze problema în felul în care abordase şi rezolvase întrebarea cu privire la percheziţia maşinii. De la bază. Trebuia să găsească părţile logice, locurile în care se intersectau firele, să scoată carcasa şi să studieze modul de construcţie, arhitectura. Era necesar să abordeze subiectul din unghiuri cu totul noi. Viaţa este un experiment ce se desfăşoară în condiţii dinainte stabilite, ca o îndelungă reacţie chimică, pe cât de previzibilă pe atât de emoţionantă. Dar înscenarea aceasta era ceva diferit. Se petrecuse în împrejurări controlate. Reacţiile fuseseră presupuse şi aşteptate. Ştia că în acest lucru se afla răspunsul. Asta însemna că era ceva ce putea fi demontat.
Se aşeză şi scoase caietul din rucsac. Era gata să scrie, să atace. Primul subiect al cercetării atente fu Wentz. Un bărbat pe care nu-l cunoştea, pe care-l întâlnise doar în ziua în care fusese atacat. Un om pe care-l considerase iniţial pionul central al înscenării. Întrebarea era: de ce ar fi ales Wentz să-i însceneze o crimă tocmai lui?
După câteva minute, în care studie problema şi o privi din unghiuri diferite, Pierce ajunse la un model logic simplu.
Concluzia 1: Nu Wentz îl alesese pe Pierce. Nu exista nicio legătură logică şi niciun indiciu care să sugereze asta. Chiar dacă în clipa de faţă existau animozităţi, cei doi bărbaţi nu se întâlniseră niciodată înainte ca înscenarea să se afle deja în curs de desfăşurare. Pierce era sigur de asta. Această concluzie îl conduse pe Pierce la presupunerea că Wentz fusese trimis de altcineva.
Concluzia 2: în înscenare exista o terţă persoană. Wentz şi gorila pe care o numise Doi Metri erau doar unelte, doar nişte angrenaje din mecanismul înscenării. În spatele lor se afla altcineva.
Pierce se întreba de ce avea nevoie o terţă persoană pentru a construi cadrul? Înscenarea era complexă şi se baza pe mişcările previzibile ale lui Pierce, într-un mediu în mişcare. Ştia că, în condiţii controlate, mişcările moleculelor sunt previzibile. Dar ale lui? Căută răspunsul şi ajunse la o concluzie în legătură cu el şi cu terţa persoană.
Concluzia 3: Isabelle. Sora lui. Înscenarea era orchestrată de cineva care-i cunoştea trecutul şi intuia cum s-ar comporta în condiţii date. Telefoanele primite de Lilly de la clienţi erau elementele incitante ale experimentului. Respectiva persoană ştia că el va reacţiona şi va insista să afle adevărul gândindu-se la sora lui. Deci, acel cineva ştia ce-l bântuia, ştia despre Isabelle.
Concluzia 4: Nu i se dăduse din greşeală numărul lui Lilly Quinlan.
Concluzia 5: Monica Purl era implicată. Ea se ocupase de instalarea telefonului şi tot ea ceruse acel număr care declanşase cursa.
Pierce se ridică şi începu să se plimbe. Această ultimă concluzie schimba toate datele problemei. Dacă Monica era implicată, atunci înscenarea avea legătură şi cu Amedeo. Asta însemna că făcea parte dintr-o conspiraţie de un nivel mai înalt. Nu era vorba despre a-i pune lui Pierce o crimă în spate, ci despre altceva. Lilly Quinlan avea acelaşi statut ca şi Wentz – fusese o unealtă a înscenării, o spiţă a roţii. Fusese ucisă pentru a se putea ajunge la el.
Lăsând la o parte oribila constatare, Pierce se aşeză şi îşi puse cea mai simplă întrebare. De ce?
De ce era el ţinta înscenării? Ce voiau?
Răsuci problema pe toate feţele. Ce s-ar fi întâmplat dacă înscenarea ar fi fost încununată de succes? Privind în perspectivă, el ar fi fost arestat, judecat şi – cel mai probabil – condamnat. Ar fi fost condamnat la închisoare, poate chiar la moarte. Pe termen scurt ar fi fost scandalul şi marginalizarea. Maurice Goddard şi banii lui ar fi dispărut Amedeo Technologies s-ar fi prăbuşit.
Dar de ce să se deranjeze? De ce un complot aşa de complicat? De ce să o omoare pe Lilly Quinlan şi să facă un plan care se putea prăbuşi în orice moment? De ce nu-l omorâseră pe el? Ar fi fost mai simplu. El ar fi dispărut, Goddard ar fi plecat şi Amedeo s-ar fi prăbuşit.
Concluzia 6: Ţinta nu e el, şi nici Amedeo. Trebuia să fie alta.
Ca om de ştiinţă, Pierce savura imaginile relevante din câmpul vizual al microscopului, momentul când lucrurile se ordonau, când moleculele se combinau într-o ordine naturală, într-un fel în care el ştia că o vor face. Era magia pe care el o descoperea în viaţa de zi cu zi.
Brusc, totul îi deveni clar. Fu un moment în care zări trecător imaginea generală şi pricepu ordinea naturală a lucrurilor.
— Proteus, şopti el.
Voiau Proteus.
Concluzia 7: înscenarea era menită să-l bage pe Pierce într-o încurcătură atât de mare încât să renunţe la ceea ce îşi doreau ei, la proiectul Proteus, să-l cedeze în schimbul libertăţii, în schimbul vieţii sale.
Pierce recapitulă. Trebuia să fie sigur. Trecu totul în revistă şi rezultatul la care ajunse fu Proteus. Se aplecă înainte şi îşi trecu mâinile prin păr. I se făcuse greaţă. Nu din cauza certitudinii că Proteus era adevărata ţintă. Pusese lucrurile cap la cap. În sfârşit, avea imaginea de ansamblu şi în centrul ei se afla o persoană care îi zâmbea, cu ochi frumoşi şi strălucitori.
Concluzia 8: Nicole.
Ea era veriga lipsă. Ea făcea legătura între toate cele întâmplate. Cunoştea secrete despre proiectul Proteus fiindcă i le spusese el – la naiba, i le demonstrase! De asemenea, îi cunoştea trecutul, povestea întreagă şi adevărată despre Isabelle pe care nu o mai spusese nimănui în afară de ea.
Pierce clătină din cap. Nu-i venea să creadă, şi totuşi acesta era adevărul. Ştia că funcţionează. Probabil că ea se dusese la Elliot Bronson sau poate la Gil Franks, conducătorul Midas Molecular. Sau la AMAPCA. Nu avea nicio importanţă. Era clar că ea îl vânduse, că fusese de acord să fure proiectul sau să-l întârzie până când ar fi fost reprodus şi înregistrat la biroul de patente de alt competitor.
Încrucişă braţele la piept şi căzu pe gânduri. Avea nevoie de un plan. Trebuia să-şi verifice cumva concluziile şi apoi să acţioneze în funcţie de reacţii. Era timpul pentru AE, timpul pentru experimente.
Exista o singură modalitate de a face asta. Se va duce la ea şi o va pune să se confrunte cu faptele, pentru a obţine adevărul.
Ridică receptorul şi sună la biroul lui Jacob Kaz. Era spre sfârşitul zilei de lucru, dar avocatul de patente era încă la birou şi răspunse imediat.
— Henry, ai fost fantastic azi, spuse el în loc de salut.
— Nici tu n-ai fost mai prejos, Jacob.
— Mulţumesc. Cu ce te pot ajuta?
— Pachetul e gata de plecare?
— Da. E gata de mult Am terminat azi-noapte. Trebuie doar să-l înregistrăm. Plec cu avionul sâmbătă, îmi vizitez fratele din sudul Marylandului, poate trec şi pe la nişte prieteni de-ai mei din Baileys Crossroads şi luni la prima oră sunt acolo ca să le depun. Aşa cum îi spuneam lui Maurice azi, planul nu s-a schimbat.
Pierce îşi drese vocea.
— Trebuie să schimbăm planul.
— Da? De ce?
— Jacob, vreau să pleci cu un zbor de noapte în seara asta şi să le înregistrezi mâine la prima oră.
— Henry, eu… o să fie puţin cam scump să plec cu un zbor de noapte. De obicei zbor la clasa business. Şi asta e…
— Nu-mi pasă cât costă. Vreau să te urci în avion în seara asta. Sună-mă dimineaţă, imediat ce patentele sunt înregistrate.
— S-a întâmplat ceva, Henry? Pari un pic…
— Da, ceva e în neregulă, Jacob. De-aia vreau să pleci în seara asta.
— Despre ce e vorba? Poate îţi sunt de vreun ajutor.
— Poţi să mă ajuţi urcându-te în avionul ăla şi înregistrând patentele mâine, la prima oră. Deocamdată nu-ţi pot spune mai mult. Du-te acolo, înregistrează-le, şi apoi sună-mă, indiferent cât de devreme.
— Bine, Henry, aşa o să fac.
— Când se deschide biroul de înregistrări?
— La nouă.
— Bine, atunci vorbim după şase, pe fusul meu orar. Şi, Jacob?
— Da, Henry?
— Nu spune nimănui că pleci în seara asta. Bine?
— Hm… şi Charlie? A zis că poate mă sună deseară să revedem unele probleme de ultimă…
— Dacă te sună Charlie, nu-i spune că pleci în seara asta. Dacă sună după ce pleci, spune-i soţiei tale să-i comunice că a trebuit să ieşi în oraş cu un client. O urgenţă, sau ceva de genul ăsta.
Kaz tăcu o vreme.
— Nu-l suspectez pe Charlie, însă în clipa asta nu pot avea încredere în nimeni. Înţelegi?
— Da, înţeleg.
— Bine, acum te las ca să poţi suna la compania aeriană. Mulţumesc, Jacob. Sună-mă din Washington.
Pierce închise. Se simţea prost că stricase imaginea lui Charlie în ochii lui Kaz, dar nu putea să rişte. Deschise o linie nouă şi sună pe telefonul direct al lui Charlie.
— Sunt Henry.
— Tocmai am fost până la tine în birou să te caut.
— Sunt acasă. Ce e?
— M-am gândit că poate vrei să-ţi iei la revedere de la Maurice. Se întoarce mâine la New York, dar a zis că vrea să vorbească cu tine înainte de a pleca. O să te sune dimineaţă.
— Bine. Ai încheiat afacerea?
— Am ajuns la un acord de principiu. O să semnăm contractele la sfârşitul săptămânii viitoare.
— Cum a ieşit?
— Am obţinut douăzeci, dar pe o perioadă de trei ani. Pentru început vom primi două milioane, şi apoi câte un milion la fiecare două luni. El devine preşedinte al consiliului de administraţie şi îşi primeşte cele zece procente. Procentele vor fi şi ele eşalonate conform unui program. Primeşte un procent pentru investiţia iniţială, şi apoi câte unul la fiecare patru luni. Dacă se întâmplă ceva şi se retrage mai devreme, rămâne numai cu procentele acumulate. Ne păstrăm opţiunea de a le răscumpăra în termen de un an.
— Bine.
— Doar bine? Nu te bucuri?
— E o afacere bună, Charlie. Atât pentru noi, cât şi pentru el.
— Eu sunt foarte bucuros. Ca şi el, de altfel.
— Când primim primii bani?
— Perioada de scadenţă e de treizeci de zile. O lună, şi apoi toată lumea primeşte o mărire de salariu, bun?
— Da, bine.
— Deci, unde ai dispărut? întrebă Condon.
— Acasă.
— Acasă? De ce? Credeam că o să…
— Am avut treabă. Ascultă, Maurice sau Justine te-au întrebat ceva despre mine? Au mai pus vreo întrebare despre accident?



va urma

ADAM

Mărioara Flaiș

Dă-ți jos orgoliul, apoi bluza,

Seriozitatea și migrena,

Și să refacem noi doi scena

Cu mărul, șarpele, și frunza...

Desigur, va fi zăpușeală,

Că-n Rai e vară, și...parol:

În fiecare act din rol

E strict să fim în pielea goală.

Cât despre-a șarpelui smomire...

Nu-i necesar pentru-a da jos

Veșmântul tainic și umbros,

Decât de-o litră de iubire...

Să îmi dai mie cât si ţie

Din fructul mult controversat

Să construim în cer alt stat

Și-o nouă autonomie...

Condamnaţi la tăcere (1)

Dumitru Prichici

ARGUMENT

Prezenta lucrare constituie un adevărat eveniment editorial.

Pentru prima dată în România un ofiţer tehnic de informaţii, specializat în tehnică operativă (TO), destăinuie pentru publicul larg adevărata dimensiune a ictivităţilor desfăşurate în compartimentele specializate.

Cartea are un profund caracter autobiografic şi face lumină într-un domeniu care până acum constituia un subiect tabu al serviciilor secrete, implicit al muncii de informaţii.

Încă de la apariţie, compartimentele de specialitate au reprezentat un sector de temut pentru adversari şi pentru cei certaţi cu legea, cât şi o sursă sigură, obiectivă de informaţii.

Deşi condamnat la tăcere, autorul face o adevărată echilibristică între informaţia secretă şi cea publică, redând cu minuţiozitate aspecte inedite din activitatea cotidiană a lucrătorilor TO, dintr-o perioadă în care aceste structuri aparţineau fostului Departament al Securităţii Statului.

Dovedind adevărate calităţi de narator, autorul ne prezintă pe itinerarul a peste trei decenii de carieră militară, cu împlinirile şi eşecurile de zi cu zi, viaţa militară dintr-o structură cu destinaţie cu totul specială şi deosebit de sensibilă prin activitatea şi atribuţiile sale.

Pentru cei neavizaţi, multe din destăinuirile autorului pot fi de-a dreptul şocante, dar şi distrugătoare a miturilor create în jurul sectorului TO.

După 1990, s-au scris multe lucrări cu caracter memorialistic, despre perioada comunistă din România, multe dintre ele relevându-i-se ca adevărate documente ale epocii menţionate, dar şi multe altele tratând evenimentele şi oamenii părtinitor, partizan, acuzator şi subiectiv.

Lucrarea de faţă se constituie ca o adevărată frescă a unei epoci din istoria ţării noastre ce a avut izbânzile, frământările şi sincopele ei.
Colonel dr. Emil Străinu

Cuvânt înainte

Depolitizarea structurilor informativ-operative din România, după revolta din decembrie 1989, ar fi creat o forţă deosebit de puternică, pentru stabilirea unor condiţii optime pentru instaurarea democraţiei şi a mecanismelor economiei de piaţă capitalistă modernă în România, dar s-au dorit doar banii, protecţia activiştilor PCR şi arhivele secrete, ca instrumente pentru manipularea societăţii civile.

Eu, ca ofiţer tehnic-operativ, naţionalist ca şi majoritatea colegilor mei, angajat în DSS după retragerea consilierilor ruşi după 1960, am acceptat să fiu în slujba statului, în speranţa realizării deschiderii spre lumea liberă.

Arhivele secrete, despre viaţa şi munca noastră a românilor, despre lupta anticomunistă, au luat fiinţă la ordinul conducătorilor PCR, fiind date în CUSTODIA SECURITĂŢII pentru a nu fi acuzaţi cândva: el, Gheorghiu-Dej, şi Nicolae Ceauşescu.

Nu am scris aceste rânduri pentru a mă disculpa, nici pentru a-mi etala măiestria de povestitor, ci am dorit să vă aduc la cunoştinţă că noi, tehnicii-operativi, am fost condamnaţi dintotdeauna la tăcere, chiar şi când am fi avut ceva de spus.

Mi-am asumat acest mare risc în 1989 şi în prezent, când sper ca aceste rânduri să vadă lumina tiparului, să satisfacă setea de adevăr despre noi, cei condamnaţi la tăcere.

Bolşevismul a adus România şi naţiunea română într-o stare de sărăcie morală şi materială cumplită, oferindu-ne în schimb doar minciuna şi hoţia.

Răspund cu acest prilej şi celor care m-au acuzat de trădarea bolşevicilor, Partidului Comunist Român, faţă de care nu aveam nici un jurământ sau angajament liber-consimţit, că am plătit totuşi cu apostrofarea „securist" preţul cunoaşterii secretului puterii dictatorilor.

Acum este rândul lor, a unora din activiştii PCR, să se destăinue sau să plătească pentru fărădelegile săvârşite din anul 1945 şi până astăzi.

Fiecare dintre noi este dator să facă cunoscut publicului larg, românilor de pretutindeni, faptele nedemne cel puţin a celor care după 1989 au oupat funcţii de conducere cu drept de decizie în administraţia statului, în domeniul financiar bancar, în Justiţie, în Parchetul General şi cel mai grav în Serviciile de Informaţii.

Poliţia politică practicată de N.Ceauşescu a vizat doar adversarii politici, spre deosebire de cea practicată de Ion Iliescu după 1989 care a vizat pe lângă adversarii politici şi partea economică, financiară, legislativă, pentru menţinerea unei economii de piaţă confuze, unei legislaţii confuze, unei concurenţe neloiale, specifice unei dictaturi şi mai dure.

Emil Constantinescu, urmaşul lui Ion Iliescu, a avut şansa de a anihila utilizarea forţei poliţiei politice, dar nu a avut curajul să o facă, fapt ce ne îndreptăţeşte să punem o întrebare: Cine a condus România în perioada 1996-2000: Parlamentul, Preşedintele sau Serviciile de Informaţii?


In această carte, o nouă ediţie, în partea a doua a destăinuirilor mele, prezint un caz concludent de poliţie politică, pus în practică de acei activişti ai PCR, cărora în zilele fierbinţi din decembrie 1989, le-am stricat jocurile politice şi nu m-au iertat, am fost pedepsit după cum spunea generalul din DSS, Radu Gheorghe, în ianuarie 1990.

Sper ca aceste destăinuiri să lumineze minţile şi calea celor care sau simţit sau încă se simt încorsetaţi de braţele lungi ale poliţiei politice din România.

Aceste destăinuiri reflectă modul de a gândi, de a trăi şi de a munci a unui simplu ofiţer tehnic, din miile celor atraşi de mirajul Serviciilor Secrete, de secretul puterilor unui dictator, eliminaţi la rândul lor de aceste lungi braţe.

*

Autorul

Scurtă biografie

Am scris această carte în numele adevărului, în clipa în care am fost întrebat de directorul unui important cotidian Bucureştean, cum am ajuns în securitate şi fară să stau prea mult pe gânduri, i-am spus: „Aşa a fost destinul meu".

Din copilăria mea, îmi amintesc de mama când spunea că vrea să mă facă preot, aşa cum era părintele Trifanescu, unchiul ei din comuna Căldăreşti de Ialomiţa, şi nu glumea când îmi amintea că mă va da la şcoala de popi.

Ca să nu mă „stric", a avut grijă ca, la nici zece ani împliniţi, să mă încredinţeze preotului Clement de la biserica Bazilescu din Bucureştii-Noi, de a cărui parohie aparţineam, dându-mi printre alte atribuţii de ţârcovnic şi pe aceea de a spune Crezul, îngenunchind în faţa altarului şi a credincioşilor care ascultau cu smerenie evlavioasa mea recitare.

Dar nu a fost să fie să ajung preot, ci militar de carieră ca şi tatăl meu, cu marea deosebire că el a slujit în armata română, sub comanda unor regi până în anul 1946, iar eu am slujit până în anul 1987 în armata română, sub comanda politică a unor activişti PCR.

In timp ce regii i-au unit pe români şi ţara, ei, comuniştii, i-au dezbinat pe românii şi au vândut ţara ruşilor.

Aşa a fost să fie soarta noastră, a românilor.

Mulţi dintre cei care m-au cunoscut, înainte şi după revolta din decembrie 1989, s-au întrebat de unde şi de când un securist are asemenea vederi anticomuniste?

De când este patriot atât de înflăcărat şi cu credinţă în Dumnezeu?

Care au fost sfetnicii lui pe parcursul vieţii?

Aceste întrebări mi-au fost puse de acelaşi director al cotidianului bucureştean, iar răspunsul meu a fost scurt şi de această dată: „Din familia în care m-am născut şi am crescut, de la bunicii mei care aveau nu mai puţin de treisprezece copii, educaţi la rândul lor în spiritul dragostei faţă de ţară, de semenii lor, fară a fi şovini sau extremişti" cu excepţia unuia dintre fii, Marcel Comănescu, fratele cel mic al mamei mele.

Prin anii 1940, pe când lucra la depoul de locomotive Paşcani, acest tânăr Marcel Comănescu a fost atras în mişcarea sindicală, ajungând şi în funcţii importante în partidul comunist, în primii ani de după război, motiv pentru care tatăl lui şi întreaga familie i-au cerut să renunţe la viaţa de activist comunist, iar, dacă nu vrea, va trebui să-şi schimbe numele de familie şi să renunţe la toate drepturile fireşti.

Atât de îndoctrinat a fost, încât şi-a schimbat numele de familie, din Comănescu devenind Coman, îndepărtându-se definitiv de părinţii, fraţii şi surorile lui, îndeplinind în mod inconştient misiunea partidului comunist, de a-i dezbina pe români, de a distruge celula de bază a societăţii, familia, intrând fară să ştie în tagma jefuitorilor, a burgheziei proletare.

Atât de încrezător a fost în ideologia marxist-leninistă, încât a renunţat la familia în care s-a născut, deşi a avut condiţii materiale bune, primind o educaţie frumoasă şi sănătoasă, la fel ca şi ceilalţi fraţi şi surori, care pe atunci erau funcţionari bancari, comercianţi sau producători.

Acest tânăr nu a renunţat la idealurile lui şi a luptat pentru drepturile muncitorilor pe care îi conducea ca şef al unei secţii din Uzina Griviţa Roşie din Bucureşti, neacceptând pentru el nici un avantaj material.

A avut curajul să spună într-o şedinţă de partid că el nu este de acord ca aceia cu funcţii în conducerea partidului comunist să primească plicuri grase cu bani negri, fapt care i-a adus un vot de excludere din toate funcţiile pe care le deţinea în partid şi sindicat şi până la urmă chiar din partidul comunist, sub pretextul că în timpul războiului ar fi luat pe locomotiva lui un ofiţer german şi deci a colaborat cu armata germană.

Cu acest prilej, a avut ocazia să constate cât de uşor sunt manipulaţi muncitorii simpli, cei care munceau, dar nu gândeau. Sărmanul de el, exclus şi din familie şi din partidul pentru care îşi părăsise familia, a ajuns acum un simplu muncitor în acelaşi atelier, unde era privit cu mânie proletară, culmea, de toţi cei care până atunci erau pentru el mai presus de familia lui.

Acum, nu mai avea nici prieteni, nici idealul pentru care luptase în anii tinereţii, avea doar regretul şi ura faţă de cei care l-au minţit, l-au îndoctrinat cu minciuni, ascunzându-i adevărata lor intenţie de parvenire, de îmbogăţire pe spinarea clasei muncitoare, de creare a acelei burghezii proletare, de care chiar şi Lenin se temea.

In contrast cu acest tânăr idealist, comunist, era un alt tânăr din familia mamei mele, Ahile Teodor Drăgan, funcţionar în Ministerul Justiţiei încă de prin anul 1935, educat şi el în spiritul dragostei faţă de ţară şi de semenii lui, dar care a ales o altă idee opusă extremei-stângi comuniste, fiind cooptat în mişcarea legionară a lui Zelea Codreanu.

Fiecare dintre aceşti doi tineri entuziaşti, naţionalişti, fiecare în felul lui a avut de suferit de pe urma comuniştilor de conjunctură şi nu a idealiştilor de felul lui Marcel Comănescu fapt pentru care Ahile Drăgan a fost arestat de comunişti după 1944 şi torturat în numele poporului român, în multe din închisorile lor comuniste. A scăpat cu viaţă doar cu ajutorul lui Dumnezeu, mai ales din închisoarea Aiud, trăind tot restul vieţii cu teama de a fi urmărit şi arestat din nou.

Tatăl meu, fost militar de carieră până în anul 1946 în regimentul 38 infanterie din Brăila, nu a fost racolat nici de comunişti şi nici de legionari şi totuşi a fost hărţuit de comunişti, pentru faptul că a luptat pe frontul de răsărit.

A luptat, cei drept, la început din ordinul lui Antonescu până la Nistru pentru reântregirea ţării, apoi, tot din ordinul lui Antonescu, cel care, dintr-o greşit înţeleasă mândrie de militar, a sacrificat atât ostaşi români, ţara pe care o conducea, cât şi viaţa lui personală, continuând războiul peste Nistru.

Antonescu, recucerind Basarabia, va rămâne în istoria şi memoria românilor, aşa cum vor rămâne şi statuile lui din lăcaşurile de cult ctitorite de el sau în domeniile private, apolitice, cât timp va exista naţiunea română.

Din aceste exemple şi din altele la fel de tragice din familia mea şi din viaţa tuturor celor pe care i-am cunoscut, m-am format ca om, ca român patriot, naţionalist, dar nu şovin, nu extremist, nu antisemit. Convingerile mele politice au fost dintotdeauna călăuza mea şi m-am exprimat sau am acţionat practic în toate împrejurările, indiferent unde aş fi fost: în şcoală, în cercuri de prieteni sau în locurile de muncă pe care le-am avut până la ieşirea la pensie şi chiar şi după.

M-am născut în CAPITALISMUL SĂLBATIC, am trăit în LAGĂRUL SOCIALIST şi sper să mor în CAPITALISMUL MODERN



va urma