Arsenalele din Isher (16)

A. E. Van Vogt

DECI ASTA ERA. De o lună, Hedrock îşi tot amânase reflecţiile, aşteptând noi. şi noi dovezi. Dar acum, citind raportul întocmit de Lucy, îşi formă o convingere. Avusese loc, în sfârşit, o întorsătură spectaculoasă a evenimentelor. În ce anume consta aceasta habar n-avea. Era alarmat de teama că ar putea pierde nişte atuuri de importanţă vitală.
Încruntat, reciti declaraţia primită şi i se păru că Lucy are o atitudine negativă faţă de magazinele de arme. Asta nu se vedea din ceea ce făcuse, ci din faptul că simţea pericolul interpretării greşite a acestor acţiuni. Era o atitudine devansată, şi deci greşită. Arse­nalele exercitau o putere psihologică asupra membrilor lor. De obi­cei, când cineva dorea să se desprindă, i se răpeau amintirile vitale, i se dădea o primă în funcţie de vechimea în muncă şi era alungat cu binecuvântările organizaţiei. Dar Lucy reprezenta un contact-cheie, mai ales în vremurile acestea, de mare criză. Conflictul dintre îndatoririle ei faţă de magazine şi situaţia personală nu trebuia lăsat să creeze probleme prea mari.
Hedrock se încruntă din nou, încercând să rezolve dilema, apoi formă un număr de apel prin teleecran. Apăru faţa lui Lucy şi Hedrock îi spuse foarte serios:
— Lucy, ţi-am citit declaraţia şi vreau să-ţi mulţumesc pentru ajutorul acordat. Apreciem foarte exact poziţia în care te am şi mi s-a cerut — formulă cu multă grijă afirmaţia de parcă îndărătul vorbelor lui s-ar fi aflat o conducere colectivă — nu s-a cerut să te rog să rămâi pregătită pentru o chemare din partea noastră, zi şi noapte, până ce trece perioada critică. În schimb, Arsenalele vor face tot ce le stă în putinţă pentru a-ţi ocroti soţul de orice reacţie primejdioasă ce ar putea rezulta din acţiunile lui.
Nu era o promisiune uşuratică. Încredinţase deja această misiune Filialei de protecţie, care acţiona în măsura în care era posibil să protejeze un om în sfera imperială. Se uită în treacăt, dar cu multă intensitate, la faţa lui Lucy. Deşi era inteligentă, n-avea să înţeleagă niciodată pe deplin războiul dintre Arsenale şi Imperiul Isher. Acesta nici nu era, de altfel, foarte vizibil. Nu se trăgea cu arme de foc, nimeni nu era ucis şi, chiar dacă Arsenalele ar fi fost distruse, Lucy n-ar fi observat imediat, iar viaţa n-ar fi fost afectată în nici un fel. Nici măcar Nemuritorul n-ar putea spune care avea să fie tiparul existenţei când se va elimina una dintre cele două faţete energetice ale clădirii. Văzu că Lucy nu e mulţumită de explicaţiile sale. Şovăi înainte de a adăuga:
— Doamnă Clark, în ziua în care v-aţi măritat, aţi luat măsurătorile calidetice ale soţului dumneavoastră şi ni le-aţi dat nouă. Nu v-am pus niciodată la curent cu rezultatul integral pentru că n-am vrut să vă alarmăm. Cred, totuşi, că veţi fi mai degrabă interesată decât îngrijorată.
— Dar e vorba de ceva deosebit? întrebă Lucy.
— Ceva deosebit? (Hedrock bâjbâi puţin, căutându-şi epitetele.) Caliditatea soţului dumneavoastră în momentul în care l-aţi supus măsurătorilor era cea mai ridicată pe care a înregistrat-o vreodată istoria Centrului de informaţii. Indicele nu are nici o legătură cu jocurile de noroc şi nu putem nici măcar să ne închipuim ce formă va lua, atâta doar că va afecta întreaga lume a Isherului — în privinţa asta nu avem nici o îndoială.
O privi lung, cu ochii tulburaţi. Îngrozitor în întreaga poveste era că acest Cayle Clark nu făcea absolut nimic. Iată-l acolo, ataşat pe lângă personalul de serviciu al împărătesei. Fiecare mişcare a lui era relatată de o armată de spioni — mă rog, aproape toate mişcările lui. Apelurile pe care le făcuse, prin teleecrane, din Palat se dovediseră a avea un caracter prea intim pentru a suporta un amestec din afară. Doar de două ori reuşise să părăsească Palatul, scăpând de urmăritori. Incidentele minore nu izbuteau să explice faptul că, în conformitate cu măsurătorile calidetice, ceea ce se întâmpla, se întâmpla acum. Marele eveniment, care va fi fost acela, tocmai se petrecea. Şi nici măcar negatiştii de la Arsenale nu izbuteau să ghicească despre ce e vorba.
Hedrock explică atunci situaţia:
— Lucy, eşti sigură că nu ne ascunzi nimic? Iţi jur că e o chestiune de viaţă şi de moarte, în special în legătură cu viaţa lui.
Fata clătină din cap şi, cu toate că Hedrock o ţinea sub o observaţie severă, ochii ei nu manifestară nici o schimbare şi nici nu păreau să fie miopi. Se măriră, dar acesta era alt fenomen. Gura îi rămase fermă, ceea ce reprezenta un semn bun. Era, fireşte, imposibil să spună ceva precis, urmărind doar reacţiile ei fizice — afară doar de faptul că, după câte se ştia, Lucy Rall nu făcuse niciodată instrucţie de eludare. În timp ce Robert Hedrock învăţase să mintă fără a se trăda prin vreuna dintre reacţiile cunoscute detectorului de minciuni, Lucy, pur şi simplu, nu avea experienţa necesară: stăpânirea nervilor pentru a înăbuşi semnalele inconştiente ale muşchilor.
— Domnule Hedrock, zise ea, ştiţi bine că puteţi conta pe mine întotdeauna.
Asta era o victorie pentru ţelurile lui imediate. Dar întrerupse legătura, nemulţumit, nu de Lucy sau de ceilalţi agenţi, ci de el însuşi, îi lipsea ceva. Mintea lui nu pătrundea destul de profund realitatea. Tocmai acum îi scăpa printre degete soluţia problemei pendulării, tot aşa cum îl nedumerea ceea ce în realitate ar fi trebuit să fie doar aparenţă. Şezând aici, în biroul lui, aplecat asupra unor fapte şi cifre, se afla prea departe de scena acţiunilor.
În mod limpede, sosise timpul ca Robert Hedrock să facă personal o cercetare la faţa locului.


HEDROCK merse agale pe "Bulevardul Şansei", încântat de înfăţişarea schimbată a acestei artere de circulaţie. Nici nu mai ţinea bine minte când fusese ultima dată pe aici, dar i se păru că trecuse foarte, foarte multă vreme. Stabilimentele se înmulţiseră faţă de ce-şi amintea, dar altfel schimbările nu erau foarte evidente. O sută de ani nu afectaseră metalul structural şi materialele de construcţii fabricate după regulile stricte ale Imperiului Isher. Liniile arhitectonice generale rămăseseră aceleaşi. Numai decoraţia era schimbată. Alte faţade luminoase menite să atragă privirile îl întâmpinau din toate părţile. Ştiinţa renovării nu fusese neglijată.
Intră în "Palatul Gologanilor" fără să fi luat vreo hotărâre în privinţa genului de acţiune pe care avea s-o întreprindă. Era pentru metoda abordării irezistibile. Se gândea că e mai bine să amine pentru moment hotărârea în această privinţă. Când intră în "Sala comorilor", simţi o furnicătură de la inelul de pe degetul cel mic. O transparenţă îl verifica din dreapta. Merse mai departe, apoi se întoarse aşa, în treacăt, ştergându-i cu privirea pe cei doi bărbaţi din direcţia cărora venise impulsul. Erau oare angajaţi sau amatori? întrucât avea la el întotdeauna vreo cincizeci de mii de unităţi monetare, pentru trişorii amatori neplăcerea ar fi fost destul de mare. Zâmbi blând, apropiindu-se de ei.
— Mă tem că nu, zise el. Aţi uitat planurile pe care le aveaţi? Cel mai greoi dintre ei băgă mâna într-un buzunar al hainei şi
apoi dădu din umeri:
— Văd că nu aveţi vreun pistol de la magazinele de arme, zise el, cu mult subînţeles. Nu sunteţi deloc înarmat.
Hedrock îi răspunse:
— Vreţi să mă supuneţi unui test? îl privi pe individ drept în ochi.
Cartoforul fu primul care coborî privirea:
— Haide, Jay, nu e senul de treabă la care mă aşteptam.
Hedrock îl opri în timp ce dădea să plece:
— Lucrezi aici?
Bărbatul clătină din cap:
— Nu, dacă aveţi ceva împotrivă, zise el foarte sincer.
Hedrock râse:
— Vreau să vorbesc cu şeful.
— Aşa m-am gândit şi eu, răspunse bărbatul. Ei, treaba a fost bună atâta vreme cât a ţinut.
De data asta, Hedrock îi lăsă să plece. Nu fu deloc surprins de reacţia lor. Secretul forţei umane este încrederea în sine şi încrederea pe care o citiseră ei în ochii lui îşi avea rădăcinile în certitudini pe care majoritatea bărbaţilor nici nu le avuseseră vreodată. În lumea întreagă, nu existase niciodată vreun bărbat înarmat ca el cu sisteme de apărare mentale, fizice, afective, neurale şi moleculare.
Dată fiind descrierea biroului lui Martin, pe care i-o oferise Lucy, fu scutit de orice explorări. Intră pe coridorul din spatele sălii de jocuri. Când închise uşă în urma lui, căzu peste el o plasă care-l înfăşură din cap până-n picioare. Se strânse brusc şi îl înălţă la aproape un metru de la podea. Hedrock nu făcu nici un efort de a se elibera. Era destulă lumină pentru a vedea duşumeaua de sub el şi poziţia nedemnă în care se afla nu-l tulbura câtuşi de puţin. Avu răgaz pentru câteva gânduri. Şi Harj Martin începuse să fie mai prudent în privinţa musafirilor nepoftiţi. Asta dovedea ceva. Ce anume, avea să afle mai târziu, în momentul întâlnirii.
N-a trebuit să aştepte prea mult. S-au auzit nişte paşi. S-a deschis uşa şi a intrat grăsanul. A aprins lumina puternică şi, cu un zâmbet vesel pe faţă, a rămas cu ochii ţintă la deţinut:
— Ei, spuse el, în cele din urmă, pe cine avem noi aici?
Se opri când simţi privirea lui Hedrock aţintită asupra lui. O parte din veselie îi dispăru imediat.
— Cine eşti dumneata? spuse el repezit.
Hedrock îi răspunse:
— În seara zilei de 5 octombrie, sau cam aşa ceva, ai fost vizitat aici de un tânăr numit Cayle Clark. Ce s-a întâmplat?
— Întrebările le pun eu, replică Martin, şi din nou înfruntă privirea lui Hedrock. Ia spune, dumneata cine eşti? De data asta, întrebase pe un ton mai umil.
Hedrock făcu un gest, bine studiat ca timp şi valoare. Unul dintre inelele de pe degetele lui dizolvă materialul din care era făcută plasa. Se desfăcu sub el ca o uşă care se deschide. Când ateriza pe picioare, zise:
— Hai, vorbeşte, prietene, mă grăbesc.
Fără să ia în seamă pistolul pe care îl apucă în grabă Martin, trecu pe lângă el. Când vorbi din nou, i se simţea deplina siguranţă în glas. Mai fii nevoie doar de câteva momente pentru ca, resemnat, operatorul de la cazinou să se hotărască să colaboreze cu el.
— Dacă nu doriţi decât informaţii, e-n regulă. (Apoi adăugă.) Data este corectă. Pe la miezul nopţii, în seara, zilei de 5 octombrie, a venit aici individul acela, Clark. Era însoţit de fratele său geamăn. Hedrock dădu din cap, dar nu spuse nimic. Nu venise aici pentru o discuţie.
— Vai, continuă Martin, erau cei mai hotărâţi gemeni pe care i-am văzut vreodată şi lucrau împreună ca o echipă. Unul dintre ei trebuie să fi avut ceva experienţă în armată pentru că stătea ţeapăn — mde, ştii şi dumneata, aerul pe care îl deprind acolo... parcă sunt hipnotizaţi. El era cel care ştia totul şi, Doamne, ce dificil s-a mai dovedit! Am început să-i spun că nu sunt fraier şi m-am trezit că mă pocneşte peste picioare. Am făcut o mişcare cam prea rapidă când m-am întors să scot banii din seif şi o nouă explozie mi-a retezat o parte din păr.
Şi arătă o porţiune de chelie în creştetul capului. Hedrock o cercetă câteva secunde. În mod evident era vorba de o împuşcătură trasă de aproape. O armă de la Arsenale ori din armată. Procedând prin eliminare, hotărî că e vorba de armată.
— Dar văd că n-ai nimic, comentă el.
Martin se învioră:
— Pe individul ăla nu-l preocupa dacă am păţit sau nu ceva. Viaţa fiind tot mai aspră, pe zi ce trece, habar n-aveam că dispozitivele normale de apărare din Isher pot fi anulate atât de uşor, se lamenta el.
Ajuns afară, Hedrock se îndreptă gânditor către o staţie de autoavioane. Intre timp se stabilise deci existenţa celor doi Cayle. Iar unul dintre ei slujise destulă vreme în armată, primind instrucţia preliminară ca ofiţer. Această instrucţie i se făcuse la 5 octombrie, doar la o zi după sosirea lui Cayle Clark de pe Marte. Până în dimineaţa zilei de 6, când intrase Clark în armată, după scripte, reieşea că obţinuse deja suma de cinci sute de mii de unităţi monetare.
Era o miză foarte frumoasă cu care orice tânăr putea să progreseze. Dar asta nu explica anumite lucruri care se întâmplau. Şi chiar dacă părea atât de mare, era totuşi o sumă foarte mică, dacă o comparai cu indicele calidetic al lui Cayle Clark — în cazul în care caliditatea trebuia să urmeze un tipar monetar. Autoavionul sosi şi îi întrerupse gândurile. Mai avea de făcut o vizită în dimineaţa respectivă — la colonelul Medlon.


ROBERT HEDROCK reveni în biroul său de la hotelul Royal Ganeel. Curând, după-amiază, studie rapoartele care-i parveniseră în absenţa sa, apoi petrecu două ore în faţa unui teleecran particular, discutând cu un expert economic de la Centrul de informaţii al Arsenalelor. Pe urmă îi chemă pe membrii Consiliului Făuritorilor de Arme şi ceru convocarea imediată a unei şedinţe plenare. Fu nevoie de vreo zece minute pentru întrunirea tuturor membrilor în sala de consiliu a hotelului. Şedinţa fu deschisă de Dresley.
— Am impresia, domnilor, că coordonatorul nostru a găsit o pistă fierbinte. Aşa este, domnule Hedrock?
Hedrock înaintă zâmbind. Ultima dată când se adresase unei delegaţii a acestui consiliu, spiritul lui era dominat de timpul care presa şi de Împărăteasă. Harta se mai afla încă în această clădire, problema ei nefiind rezolvată şi devenind tot mai urgentă cu fiecare ceas care trecea. Dar acum avea o soluţie. Începu fără nici un fel de preliminarii:
— Domnilor, în dimineaţa zilei de 27 octombrie, deci peste douăsprezece zile, vom trimite un mesaj Împărătesei din Isher în care vom cere să pună capăt războiului. Vom însoţi cererea noastră cu cifre şi fapte care o vor convinge că nu are alternativă.
Se aştepta să stârnească senzaţie şi, într-adevăr, obţinu efectul scontat. Oamenii aceştia ştiau că, atunci când era vorba de o misiune, nu era omul care să dea naştere unor speranţe falşe — urmau abia să descopere că eficienţa lui este la fel de mare şi în alte domenii. Oamenii se agitară, mişcându-şi picioarele. Stârni chiar senzaţie.
Peter Cadron spuse pe un ton exploziv:
— Omule, nu ne mai ţine aşa sub tensiune! Ce anume ai descoperit?
— Daţi-mi voie să recapitulez, spuse Hedrock, apoi continuă. După cum bine ştiţi, în dimineaţa zilei de 3 iunie anul Isher 4784, în magazinul nostru de arme de la Greenway şi-a făcut apariţia un bărbat din secolul al XX-lea. Apoi s-a descoperit că Împărăteasa îndrepta o nouă armă energetică împotriva tuturor magazinelor de arme din Oraşul imperial. Era o formă de energie atomică veche prin natura ei, dar nouă pentru ştiinţă. Descoperirea ei anunţă un nou pas înainte în înţelegerea de către noi a structurii complexe a tensiunilor spaţiu-timp care explică existenţa materiei. Sursa energetică din Oraşul imperial era o clădire terminată acum vreun an şi aflată pe Bulevardul Principal. Efectul ei asupra magazinului din Greenway diferea de efectul asupra magazinelor situate mai departe. Teoretic ar fi trebuit să distrugă instantaneu toate structurile materiale, dar magazinele de arme nu sunt făcute din materie, în sensul acceptat al cuvântului, ceea ce conducătorii Imperiului Isher n-au ştiut niciodată. Aşadar, a fost o interacţiune complicată a unor forţe gigantice, care s-a produs mai ales în Timpul în sine. Şi aşa a venit un om şapte mii de ani din trecutul îndepărtat.
Recurgând la termeni exclusiv matematici, Hedrock descrise pe scurt acţiunea de balans dintre om şi clădire, de îndată ce au fost lansate în abisul timpului. Apoi continuă:
— Mai sunt oameni cărora le e greu să înţeleagă cum poate exista o pendulare a timpului, un fel de scrânciob, când cunoaştem realitatea macrocosmică după care Soarele şi planetele sale se mişcă în mod constant prin spaţiu-timp cu viteza de peste douăsprezece mile pe secundă. Dacă mai adăugăm şi faptul că planetele urmează cu viteze diferite acelaşi curs orbital în jurul Soarelui, logic, ar trebui să se desprindă ideea că, dacă te deplasezi în trecut ori în viitor, te vei trezi într-un punct din spaţiu îndepărtat de Pământ. E greu pentru oamenii care gândesc astfel să-şi dea seama că spaţiul este o ficţiune, un produs secundar al relaţiei fundamentale timp-energie şi că o tensiune a materiei — de exemplu, o planetă — nu influenţează fenomenele din fluxul temporal, ci este în ea însăşi supusă legilor energiei temporale.
Raţiunea echilibrării timpului de două ore şi patruzeci de minute după fiecare pendulare este obscură, dar s-a sugerat că natura caută irevocabil stabilitatea. Când se leagănă către trecut, clădirea ocupă acelaşi "spaţiu" ca şi în timpul ei normal, dar fără repercusiuni, căci similaritatea este în sine o funcţie de timp, şi nu a produsului tensiunii sale. McAllister a pornit de la şapte mii de ani, clădirea de la două secunde — toate acestea sunt aproximaţii.
Astăzi, omul este cu mai multe cvadrilioane de ani înainte, iar clădirea se leagănă la o distanţă ceva mai mică de trei luni. Fireşte că punctul de sprijin înaintează în timpul nostru, aşa că avem următoarea situaţie: clădirea nu se mai leagănă înapoi în timp până la 3 iunie, data la care a pornit balansul iniţial. Vă rog să reţineţi cele ce v-am spus, în timp ce eu voi reveni pe scurt la o altă secţiune a acestei chestiuni complicate, dar, în fond, simplă.
Hedrock făcu o pauză. În camera aceasta erau multe minţi agere. Pe el îl interesa să citească pe faţa tuturora o expresie de aşteptare nerăbdătoare. Acum când el, personal, cunoştea adevărul, i se părea de-a dreptul ciudat că ei n-au sesizat încă realitatea.
— Domnilor, Departamentul de coordonare a descoperit, acum câteva luni, că în satul Glay exista un uriaş calidetic. Cu o asemenea presiune internă care-l împingea, nu a fost prea greu să-t manevrăm în aşa fel încât să-l aducem în Oraşul imperial. La început, credinţa noastră că va influenţa substanţial evenimentele a fost anulată de faptul că nu cunoştea realităţile din Isher. Nu voi intra în amănunte, însă a fost expediat pe Marte ca un banal muncitor necalificat. Dar a putut să se întoarcă aproape imediat.
Şi Hedrock continuă, oferind explicaţii referitoare la căsătoria lui Lucy Rall cu un Cayle Clark cu câteva ceasuri înainte de sosirea navei care-l aducea pe Cayle Clark înapoi pe Pământ, apoi despre felul în care cei doi Clark au pus mâna pe cinci sute de mii de unităţi monetare. Pe urmă l-au vizitat pe colonelul Medlon, unul dintre ei fund deghizat. Vizita a fost un mare noroc pentru Medlon, căci Împărăteasa tocmai îi ceruse să i-l înfăţişeze pe Clark sub ameninţarea unei grave pedepse. Lui Clark i se conferi rangul de căpitan cu obişnuita instrucţie pentru ofiţeri cu ajutorul maşinii de hipnoză. A doua zi, el s-a prezentat la Împărăteasă: Pentru un motiv pe care ea îl cunoştea a fi fost un impuls, dar care poate fi atribuit calidităţii lui, Împărăteasa l-a ataşat personalului ei de serviciu, unde se află şi acum. Oriunde i se întindea influenţa, el urma un tipar foarte interesant de eliminare fără milă a corupţiei mai evidente şi acest amănunt i-a stârnit interesul ambiţioasei Innelda. Chiar dacă nimic altceva nu ar acţiona în favoarea lui, oricum va apărea ca un tânăr menit să promoveze în Serviciul imperial.
Hedrock zâmbi:
— De fapt, Cayle Clark, care trebuie supravegheat, nu este cel aflat în văzul tuturora, ci cel care a rămas ascuns în oraş. Acest Clark a stârnit o mare senzaţie de la 7 august încoace. În acest interval, el a realizat multe succese şi, domnilor, vă avertizez, în viaţa dumneavoastră n-aţi auzit aşa ceva.
Descrise toate cele întâmplate în câteva fraze. Când termină, masa zumzăia de discuţii animate. În cele din urmă, unul dintre consilieri întrebă:
— Dar de ce s-a însurat cu Lucy Rall?
— Parţial din dragoste şi parţial... Hedrock şovăi.
Îi pusese lui Lucy o întrebare foarte precisă, aşa că răspunsul ei îi dădea şi lui posibilitatea să răspundă bine acum.
— Aş putea spune că a devenit extrem de prudent şi a început să se gândească la viitor. Au apărut pe primul-plan nişte impulsuri fundamentale. Să presupunem că i s-a întâmplat ceva unui om care în câteva săptămâni a realizat această mişcare. Domnilor, el dorea un moştenitor şi Lucy era singura fată cinstită pe care o cunoştea. S-ar putea să fie un aranjament cu caracter permanent. Dar n-aş putea spune cu precizie. În pofida rezervei faţă de părinţii săi, Clark este esenţialmente un tânăr educat. În orice caz, Lucy nu va suferi. Va cunoaşte chiar şi experienţa interesantă pe care o reprezintă naşterea unui copil. Şi, ca soţie, are drept de proprietate ca oricare membru al comunităţii.
Peter Cadron se ridică în picioare:
— Domnilor, vă propun să votăm o moţiune de mulţumire adresată lui Robert Hedrock pentru serviciile pe care le-a adus Arsenalelor.
Aplauzele se prelungiră.
— De asemenea, propun să i se acorde rangul de membru cu drepturi nelimitate, spuse Peter Cadron.
Şi de data aceasta votul fu unanim. Hedrock înclină capul în semn de mulţumire. Răsplata nu era doar o simplă onoare. Ca membru cu drepturi nelimitate nu trebuia să se mai supună decât .testelor efectuate de maşina Pp. Mişcările şi acţiunile lui nu aveau să fie supravegheate în nici un fel şi el putea recurge la toate facilităţile Arsenalelor de parcă acestea ar fi fost proprietatea lui. O făcuse oricum, dar pe viitor nu mai aveau să existe nici un fel de suspiciuni. Era un adevărat cadou.
— Vă mulţumesc, domnilor, zise el când încetară aplauzele.
— Iar acum, spuse Peter Cadron, îl rog respectuos pe domnul Hedrock să părăsească sala de consiliu, în timp ce noi vom discuta problema care ne-a mai rămas, aceea a pendulului.
Hedrock ieşi posomorit din încăpere. Pentru moment uitase că pericolul cel mai grav stăruia.


ERA 26 NOIEMBRIE, cu o zi înainte de data la care Arsenalele intenţionau s-o informeze pe Împărăteasă că a pierdut războiul. Ea nu avea nici un fel de presimţire neagră. Coborâse pentru a vedea şi, poate... poate pentru a face ceea ce-i sugerase căpitanul Clark. Încă se mai simţea respinsă, dar fără a avea temeri, doar sentimentul că Împărăteasa din Isher nu trebuie să se implice personal în aventuri necugetate. Şi totuşi gândul devenise tot mai insistent, aşa că iat-o aici. Cel puţin avea să urmărească acţiunea şi să aştepte în timp ce căpitanul Clark şi savanţii făceau călătoria. Cobori cu mişcări vioaie din autoavionul ei şi se uită de jur-împrejur.
La o distanţă nu prea mare, o perdea de aburi se ridica leneş în înaltul cerului ca o ceaţă artificială care, de câteva luni încoace, izolase acest cartier al oraşului de privirile curioşilor. Păşi încet înainte, faţa ei de adevărată Isher întorcându-se încoace şi încolo, în timp ce cerceta scena respectivă. Îi făcu semn căpitanului Clark.
— Când e aşteptată clădirea?
Tânărul, zâmbitor, o salută cu mişcări energice.
— Peste şapte minute, Maiestate.
— Aveţi tot echipamentul necesar?
Ascultă cu multă atenţie recapitularea pe care i-o făcu. În clădire aveau să intre şapte grupuri de savanţi, fiecare cu propriile instrumente. Era o adevărată plăcere să-şi dea seama că ofiţerul Clark a verificat personal listele de maşini ale fiecărui grup.
— Căpitane, zise ea, luminată de un zâmbet, eşti o adevărată comoară.
Cayle nu răspunse. Laudele ei nu însemnau nimic pentru el. Fata aceasta era literalmente stăpâna lumii şi, fără doar şi poate, nu se aştepta ca oamenii inteligenţi să-i fie întru totul credincioşi în schimbul câtorva complimente şi al soldei militare. Nu avea nici un fel de simţ anticipativ al vinovăţiei şi, de fapt, nici nu considera că ceea ce intenţiona el să facă îi dăunează, într-un fel sau altul, împărătesei. La Isher făcea ce era necesar şi pentru el nu exista cale de întoarcere. Tiparul acţiunilor lui era deja fixat.
Femeia cercetă din nou scena. Gaura din pământ unde se aflase clădirea era în dreapta ei. În stânga se afla magazinul de arme din Greenway, cu parcul său. Văzu pentru prima dată un asemenea magazin ale cărui firme strălucitoare nu funcţionau. Asta o făcu să se simtă mai bine. Magazinul părea izolat în mod straniu printre umbrele copacilor. Strânse pumnii şi se gândi: "Dacă toate magazinele din sistemul solar ar fi eliminate brusc, cele câteva mii de parcele de tipul parcurilor unde se aflaseră ele puteau fi uşor transformate în aproape orice". Iar apoi îşi spuse cu o certitudine sumbră: "După o generaţie vor fi date uitării. Copiii născuţi între timp vor creşte mirându-se despre ce poveşti mitologice fără sens discută părinţii lor şi alţi oameni mari".
— Pe toţi zeii spaţiali! zise ea tare, pe un ton pătimaş, chiar aşa se va întâmpla!
Vorbele ei avură efectul unui sfârşit de replică, în teatru. Deodată, aerul căpătă o vibraţie stranie. Acolo unde fusese o imensă gaură de formă regulată se înălţă brusc o clădire.
— Exact la tanc, zise căpitanul Clark, înnebunit de fericire.
Innelda, încremenită, privi lung clădirea. Mai urmărise o dată acest proces pe teleecran. Acum însă era altceva, întrucât se afla la faţa locului. În primul rând putea vedea mai bine mărimea clădirii. Se înălţa spre cer, cam la vreo cinci sute de metri, compactă, prin construcţia ei din oţel aliat şi plastic, având aceeaşi lăţime şi lungime cât şi înălţimea. Fireşte că trebuia să fie mare. Inginerii prevăzuseră nişte goluri supradimensionate între diversele camere energetice. În interior, spaţiul efectiv de locuit era destul de mic. Îi luă cam vreun ceas să inspecteze toate nivelele.
— Ei, spuse uşurată Innelda, s-ar părea că locul nu a fost afectat în nici un fel de experienţele prin care a trecut. Dar cu şobolanii cum rămâne?
Cu ocazia unei apariţii anterioare, fuseseră introduşi nişte şobolani în clădire. Deocamdată nu dădeau nici un semn că ar fi fost afectaţi în vreun fel. Totuşi, ar fi fost înţelept să se verifice dacă erau încă în siguranţă fără să fi avut ceva de suferit. Aşteptă într-o cameră de la un nivel superior, uitându-se din când în când la ceas, în timp ce minutele treceau.
Era supărător pentru ea să-şi dea seama că este agitată şi îngrijorată. Se simţea ca o proastă, deoarece, deşi se tot gândea să plece, stătea acolo în tăcerea virtuală a unei clădiri aproape goale. Se uita la bărbaţii care se oferiseră s-o însoţească în cazul în care pleca. Tăcerea lor nu era normală şi ei nici n-o priveau de fapt, ci stăteau şi se holbau posomoriţi prin zidul transparent. Se auziră nişte paşi. Îşi făcu apariţia, cu mers ţanţoş, căpitanul Clark. Zâmbea şi în palmă ţinea un şobolan alb, pe care i-l întinse.
— Maiestate, vă rog să-l priviţi. Arată straşnic.
Era atât de vesel când i-l întinse, încât Împărăteasa îl luă şi-l privi gânditoare. Cu un imbold brusc, îl ridică şi-i apăsă trupul cald de obrazul ei.
— Ce ne-am face, murmură ea, fără nişte şobolani drăgălaşi ca tine?
Îi aruncă o privire căpitanului Clark.
— Ei, domnule, care este opinia oamenilor de ştiinţă?
— Fiecare şobolan, începu Clark, este sănătos din punct de vedere fizic, afectiv şi psihologic. Toate, testele care indică reacţiile şobolanilor au ieşit bine.
Innelda încuviinţă din cap. Toate se potriveau. La început, în ziua lansării primului atac, înainte ca bărbaţii din incinta clădirii să ştie ce s-a întâmplat, clădirea dispăruse, producând o imensă confuzie despre care nu primise niciodată 6 relatare coerentă. Cu acel prilej, în momentul în care reapăruse clădirea, întregul personal fusese retras şi de atunci nu i se mai îngăduise nimănui să întreprindă "călătoria". Dar examenele medicale la care fuseseră supuşi bărbaţii îi prezentau fără afecţiuni de vreun fel sau altul.
Totuşi, Innelda şovăia. Acum n-ar fi fost deloc favorabil dacă s-ar fi abţinut să participe la călătorie, dar erau atâţia şi atâţia factori de luat în considerare. Dacă i se întâmpla ceva, guvernul Isherului putea să cadă. Iar ea nu avea nici un fel de moştenitor. Succesiunea avea să fie preluată de Prinţul Del Curtin, care se bucura de popularitate, dar care căzuse în dizgraţia ei, după cum ştia multă lume. Întreaga situaţie era ridicolă. Se simţea strânsă cu uşa, dar n-avea rost să nege realitatea.
— Domnule căpitan, zise ea cu glas ferm, te-ai oferit să faci această... călătorie... indiferent dacă eu merg sau nu. M-am hotărât clar să nu merg. Îţi urez noroc şi aş fi dorit din suflet să pot merge cu dumneata. Dar mă tem că nu e bine s-o fac. Ca Împărăteasă nu mă simt liberă să particip la aventuri curajoase. Du-te, însoţit de binecuvântarea mea, îi spuse ea întinzându-i mâna.
La mai puţin de un ceas după aceea văzu cu ochii ei cum clădirea dispare în neant. Aşteptă. I se aduse hrană. Mâncă în autoavionul ei, citi mai multe documente oficiale pe care le adusese cu ea şi apoi, când se lăsă întunericul peste capitala Imperiului, constată, uitându-se la ceas, că era timpul să reapară clădirea.
Fulgeră din nou în câmpul vizual şi curând din ea începură să coboare bărbaţii. Unul dintre savanţi se apropie şi-i spuse:
— Maiestate, călătoria a fost efectuată fără incidente, cu o singură excepţie. După cum ştiţi, căpitanul Clark avea intenţia de a părăsi clădirea pentru a efectua anumite explorări. Într-adevăr, a părăsit-o. Am primit de la el un mesaj rostit în teleecranul de la încheietura mâinii în sensul că data este 7 august, anul Isher 4084. Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am mai auzit. Probabil i s-a întâmplat ceva. Nu a mai revenit la timp pentru a întreprinde împreună cu noi călătoria de întoarcere.
— Bine, dar... Începu Innelda şi se opri fără expresie.
Apoi reluă:
— Bine, dar asta înseamnă că de la 7 august până la 26 noiembrie au existat doi Cayle Clark — cel normal şi cel care a efectuat întoar­cerea în timp.
Se opri, pierzându-şi de tot siguranţa. În mintea ei îşi spuse: "Vechiul paradox temporal. Oare omul se poate întoarce în timp pentru a-şi strânge mâna?" Iar apoi, tot nesigură, cu glas întrebător spuse:
— Dar ce s-a întâmplat cu cel de-al doilea?



va urma