Astăzi, Biserica înalță în văzul tuturor Sfânta Cruce.
O înalță nu pentru a o închina, ci pentru ca toți să o vedem. Să vedem lemnul pe care a fost pironit Mântuitorul lumii. Să vedem semnul care a biruit moartea. Să înțelegem că acel lemn, cândva instrument de osândă, a devenit acum lemn de mântuire.
Crucea nu a fost de la început semn de bucurie. A fost făcută pentru cei osândiți. A fost semn de rușine, de durere, de sfârșit.
Dar Hristos a suit pe ea. Și prin suferința Lui, a transformat osânda în biruință. A transformat rușinea în slavă. A transformat moartea în înviere.
De aceea astăzi, când o înalță preotul în mijlocul bisericii, nu înalță un simbol. Înalță jertfa. Înalță dragostea care nu s-a speriat de moarte. Înalță dovada că răul poate răni trupul, dar nu poate atinge sufletul.
„Să se înalțe Crucea și să se risipească toți vrăjmașii ei!”
Așa cântăm astăzi. Dar oare înțelegem ce înseamnă să purtăm noi crucea?
Nu este doar să o privim de departe, frumos împodobită. Nu este doar să ne închinăm și să ne sărutăm. A slăvi Crucea înseamnă a o purta. A înseamnă să alegi calea lui Hristos, chiar dacă este grea. Să rămâi credincios, chiar când toți ceilalți se leapădă. Să ierți, să suferi cu răbdare, să nu te răzbuni.
Asta înseamnă adevărata închinare. Căci Hristos nu ne-a chemat doar să ne închinăm crucii Lui. Ne-a chemat să ne luăm crucea noastră și să urmăm Lui.
Și crucea noastră poate fi durere. Poate fi boală. Poate fi nedreptate. Poate fi singurătate. Poate fi când oamenii te judecă nedrept, iar tu taci. Poate fi când ești bun și ei profită. Poate fi când rămâi credincios, chiar când nimeni nu este alături de tine.
Dacă o porți fără să te plângi, fără să blestemi, fără să te îndoiești — atunci tu înalți Crucea nu cu mâinile, ci cu viața ta.
Astăzi se înalță Crucea în biserică. Dar adevărata ei înălțare se întâmplă în inima noastră. Când noi, purtând durerile noastre, rămânem buni și credincioși — atunci Crucea strălucește prin noi.
Pentru că puterea Crucii nu stă în lemn. Nu stă în aur. Nu stă în slujbe. Ea stă în dragostea care biruiește moartea. Și acela care iubește până la capăt, acela poartă în el Crucea înălțată.
De aceea, astăzi, când o vedem înălțată, să ne amintim:
Crucea este semnul biruinței. Dar biruința se câștigă prin suferință purtată cu blândețe.
Cel care nu se sperie de cruce, acela nu se va teme nici de moarte. Iar cel care o poartă până la capăt, acela va vedea slava lui Hristos.
Să ne închinăm Sfintei Cruci. Și să ne rugăm să ne dăruiască tărie s-o purtăm. Căci unde este Crucea, acolo este și Hristos. Iar unde este Hristos, acolo nu este moarte, ci înviere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu