Liuba
Sârbu
Mă-ntreb:
cum oare m-ai ales,
Să
sufăr în tăcere?
De
ce-mi pătrunzi în grai și-n mers ?
Nu
ți-e de-ajuns durere,
Că
sufletul mi l-ai trântit
Pe
drumul gârb al vieții?
M-ai
frip și-atunci când am iubit
În
pragul tinereții.
Nici
când nemernici m-au trădat
Nu
m-ai lăsat în pace.
Durere!
tu nu ai alt pat?
Sau
doar de-al meu îți place?
De-aceea
vii pe înserat
Și
îmi aduci aminte,
De
clipe când n-am ascultat
A
maicii dragi cuvinte ?
Vrei
să încep a te urî,
Durere
nemiloasă ?
Știu,
astfel nu te-aș amărî.
De
ură, chiar nu-ți pasă.
Atunci
te las în legea ta
Să
vii când nu mi-e bine.
Sufletul
nu-l pot încuia,
Prin
el intri la mine.
Dar
de n-ai fi putut intra,
Oare
aș fi ajuns,
Să
simt cum bate inima
Cerului
în apus?
