In memoriam Monica Lovinescu (19 noiembrie 1923-20 aprilie 2008): Cheia se gaseste in “Demonii’ lui Dostoievski

Vladimir Tismaneanu

Public aici, in premiera absoluta, scrisoarea pe care mi-au trimis-o din Paris, pe data de 5 iulie 1992, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Acest text era raspunsul celor doi distinsi intelectuali la volumul “Ghilotina de scrum”, o antologie de interviuri si eseuri ale mele, coordonata de Mircea Mihaies (prima editie la Editura de Vest, condusa pe atunci de Vasile Popovici).




“Draga prietene,

Virgil si cu mine ti-am citit cu o nedisimulata bucurie ‘Ghilotina de scrum’. Bucuria nu e doar de ordin intelectual si politic, nu provine din faptul ca ne aflam pe pozitii asemanatoare, nu tine doar de coincidenta de atitudini. Toate acestea le stiam mai dinainte, de la primele intalniri, din cele dintai articole publicate in exil si apoi, din cele cateva interviuri pe care ti le citisem in presa din tara.

E o foarte buna idee de a le fi strans intr-o carte in care se desvaluie si calitatea umana a autorului. Rareori, am intalnit un ton mai just, mai autentic de a vorbi despre propria sa evolutie ca la dumneata. Tot ce tine de autobiografie ne-a izbit ca inedit in volum (in special ultimul dialog cu Mihaies). Distantele pe care le iei fata de propria dumitale formatie sunt de o autenticitate, un tact, rarisime. Izbutesti o rupere radicala fiind in acelasi timp participativ, negand doar dupa ce ai inteles, care te despart si de rolul de judecator si de acela de avocat. As vrea sa adaog un lucru ce sper ca va fi bine inteles (nu tine de niciun fel de indiscretie), am impresia ca, daca ar fi trait, intr’un fel propriul dumitale parinte n’ar fi putut decat sa fie mandru si de dumneata si de felul in care stii sa-l evoci. Din acest punct de vedere, scrisorile finale catre Julien ni s’au parut exemplare prin luciditatea lor ranita. Si prin talent de altminteri (la un moment dat politologul va trebui sa acorde o pauza de care sa profite si memorialistul, scriitorul pur si simplu).

In rest, diagnostic impecabil, analiza eficace, o cunoastere nu doar a mecanismelor totalitarismului, dar si a principalilor actori, de neinlocuit. Dar toate acestea le stiam, nu sunt decat niste confirmari.

Te asteptam cu nerabdare la Paris, fie doar spre sfarsitul anului, spre a discuta despre toate acestea. Fii bun si anunta-ne din timp de venirea dumitale, sa ne oferim impreuna o lunga seara de regasiri si altele decat prin corespondenta (mai ales ca scriu din ce in ce mai putine scrisori).

In ce ne priveste, ar trebui sa fim mai liberi dupa ce Americanii de la Europa Libera, intr’un mare gest de intelepciune au inchis birourile lor de corespondenta in Europa occidentala, preferand sa emita in circuit quasi-inchis (de la Bucuresti spre Bucuresti, de la Vilnius spre Vilnius, de la Moscova spre Moscova (etc…) trecand incidental prin Munchen. Biroul din Paris s-a inchis deci la 30 Iunie si emisiunile noastre au fost suprimate. Nu suntem insa mai liberi deoarece ne-am angajat sa dam, fiecare dintre noi, doua-trei volume la Humanitas, si iti inchipui lesne ce munca migaloasa, ingrata si lunga e sa extragi din vreo 20 de emisiuni, doar vreo 600 de pagini.

Altfel, in Romania stii probabil si mai bine ca noi (ai fost mai deseori la fata locului) cat de prost stau lucrurile. Cel mai interesant ar fi de vazut cat si ce tine de post-comunism in general (vezi surprizele actuale in evolutia din Cehoslovacia sau Polonia, cele cu societati civile si disidenti de multi ani) si cat-ce de ceausismul si caragialismul autohton. Esti printre cei mai bine plasati pentru un astfel de dosaj care ar avea si un efect terapeutic.

In asteptare, continua sa dai studentilor dumitale in bibliografia obligatorie, si nu in ultimul rand, ‘Demonii’ lui Dostoevski; una dintre chei, si nu cea din urma, sta sigur acolo.

Pe curand deci, cu toata prietenia si – mai e nevoie sa adaog? – elogiile noastre.

Monica Lovinescu si Virgil Ierunca”


Nota VT:
Oricine va citi acest text, animat de buna-credinta, nu va putea sa nu deceleze embrionul etic si metodologic al perspectivei adoptata in scrierea Raportului Final (Humanitas, 2007), raport elaborat de o Comisie Prezidentiala din care au facut parte Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Apoi cred ca studentii de la Istorie, Stiinte Politice, Sociologie si Filosofie ar trebui sa tina seama de indemnul celor doi ganditori ca atunci cand studiaza totalitarismul sa citeasca ori sa reciteasca “Demonii” lui Dostoievski (trad. rom la Editura Polirom).

Mentionez ca am cerut in toamna anului 2007 permisiunea doamnei Monica Lovinescu, prin prietenul Mihnea Berindei, de a face publica aceasta scrisoare in momentul in care istoricul Cristian Vasile lucra la postfata volumului “Arheologia terorii” (Curtea Veche, 2008). Cu acordul domniei sale, Cristian Vasile a inclus, cu multumirile de rigoare, scurte fragmente din acest text. Am pastrat aici grafia originala din scrisoarea celor doi mari prieteni.

Pe langa ‘Demonii’, ma grabesc sa adaug, aceiasi studenti ar beneficia imens citind volumul “Etica neuitarii”, de Monica Lovinescu, colectia Zeitgeist, Humanitas, 2008.

18 decembrie 2006: Ruptura simbolică dintre statul de drept şi cel de nedrept

Vladimir Tismaneanu

Pe 18 decembrie 2006 s-a refondat, din punct de vedere simbolic, statul român. S-a produs atunci, odată cu condamnarea dictaturii comuniste prin vocea şefului statului, drept ilegitimă si criminală pe intreg parcursul existentei sale, mult-amânata ruptură cu trecutul totalitar. Sunt unii care spun că n-ar fi fost decât simbolism. Părerea mea este ca se inşeală minimalizand semnificatia si impactul simbolurilor. Politicul operează prin configurații simbolice. Instituțiile democratice sunt simboluri. Parlamentul este un simbol al suveranitații poporului. Presedintele este un simbol al corpului politic. Este ceea ce demonstreaza politologul Marius Stan in articolul sau aparut in cadul unui grupaj pe platforma “LaPunkt” si reluat aici, pe “Contributors”. Asemeni lui, socot că obligatia unui stat este să-si protejeze cetătenii impotriva fărădelegii, a prigoanelor de orice natură, a crimei individuale ori in masă. Un stat veritabil este dator sa previna exterminările, nu să le planifice si să le organizeze. Statul comunist nu şi-a indeplinit această datorie. Dimpotrivă, a fost un stat terorist, uneori deschis, alteori camuflat, insidios. Nu a avut niciodată, pe parcursul existentei sale de 45 de ani, legitimitate democratică.


Tot acolo, un pătrunzator eseu al istoricului Cristian Vasile, cel care a fost secretarul ştiințific al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, editor, impreună cu Dorin Dobrincu si cu mine, al editiei Humanitas, din 2007, a Raportului Final. Istoricul Adrian Cioflâncă, fost membru al Comisiei Wiesel pentru analiza Holocaustului din România și expert al CPADCR, scrie un necesar si bine documentat text despre rolul comisiilor pentru adevăr, un concept-cheie in literatura de specialitate legată de asumarea trecutului traumatic. Altfel spus, un concept-cheie despre experiențe cruciale in reconstrucția democratică. Să adaug că pentru mine, ca fost preşedinte al CPADCR, este extrem de onorant acest grupaj. Faptul că scriu cercetători din generația tanără, oameni extrem de competenți pe aceste teme, posesori ai unei adevărate expertize, este incurajator. A sosit din plin momentul să renunțăm la pernciosul lăutarism care a facut destule ravagii in viața intelectuală românească.


Ii multumesc profesorului Ioan Stanomir pentru cuvintele scrise despre valoarea stiintifica si morala a Raportului Final: 


“La aproape un deceniu de la elaborarea şi prezentarea sa publică, “Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România” rămâne unul dintre documentele ce onorează o datorie de solidaritate şi de memorie a statului român. Dincolo de calitatea remarcabilă a travaliului academic, dincolo de curajul celor care şi- au asumat misiunea de a înfrunta un mediu public ostil şi fanatizat, “ Raportul “ întocmit de Comisia prezidată de Vladimir Tismăneanu înseamnă un moment de ruptură la nivelul memoriei colective şi la nivelul practicii statului însuşi. Este punctul din care relativizarea răului comunist, trivializarea suferinţei şi negarea ororilor devin imposibile. Îi revine “ Raportului” această calitate de a fi un document ce afirmă, atributele esenţiale ale ordinii comuniste- de a fi o ordine ilegitimă şi criminală.”

Una din cartile care m-a si ne-a inspirat in acest demers intreprins ca unul colectiv, pentru ca, trebuie accentuat, Raportul a fost rezultatul unei munci in echipa, a fost cea a profesorului A. James McAdams, “Judging the Past in Unified Germany” (Cambridge University Press, 2001). Acesta a fost scopul principal al Comisiei, justiția morală. Cred că acest tel a fost atins. Statul de drept a condamnat statul de nedrept (Unrechtsstaat). Comunismul este incompatibil cu adevărul, represiunea sufletelor este direct legată de aceea socială. Comunismul este o pedagogie a urii. Sunt lucruri care au fost rostite clar de Traian Băsescu, de Joachim Gauck, de Vaclav Havel, de Vytautas Landsbergis, de Monica Macovei. Ele reprezintă nervul vital al Proclamaţiei de la Timisoara, adevarata Cartă a Revoluţiei Romane. Sunt convins că dl Klaus Iohannis le cunoaste.


Am citit cu mare interes declaratiile de pe 16 decembrie facute de presedintele-ales, dl Klaus Iohannis, la Timișoara. Ceea ce-a spus domnia sa acolo vine in prelungirea demersului Comisiei Prezidențiale, se situează, ca optiune anti-totalitară, in direcția anticomunismului civic-liberal. Reiau, in final, un scurt articol publicat pe blogul meu acum trei ani. Este direct legat de momentul actual. Sper ca dl Andrei Muraru să nu uite cand a fost emisă această lege si la propunerea cui. Nu e vorba de o persoană, ci de o institutie in care lucra si el la vremea respectivă, condusa de o echipă pe care, la ordinul lui Victor Ponta si al lui Crin Antonescu, a calomniat-o constant. Deci Raportul Final a avut, are si va avea consecinte legale.


“Ne-am cam obisnuit sa deplangem, si nu fara motiv, intarzierile legate de traducerea in realitati legislative cu consecinte palpabile a propunerilor din Raportul Final asumate de Presedintele tarii in discursul din 18 decembrie 2006. Multe lucruri merg greu, exasperant de greu, dar nu totul este blocat. In pofida variilor rezistente si obstacole, Parlamentul Romaniei a aprobat propunerea guvernului, initiata de IICCMER, a Legii privind zilele comemorative pentru victimele totalitarismelor fascist si comunist. Declaratia de la Praga, printre ai carei primi semnatari a fost Vaclav Havel, a cerut ca ziua de 23 august, cand, in 1939, la Moscova, Molotov si Ribbentrop, reprezentantii celor doi briganzi totalitari Stalin si Hitler, au semnat “Pactul de neagresiune”, adica de alianta, sa devina ziua comemorativa pe plan european pentru victimele nazismului si comunismului. Ziua de 21 decembrie reprezinta finalul dictaturii comuniste in chiar Capitala tarii, destramarea definitiva a unui sistem intemeiat pe minciuna, violenta si dispret pentru lege si pentru drepturile omului. Gratie acestei legi, calendarul cetatenilor Romaniei se imbogateste cu doua repere menite sa ne fortifice moral.


IICCMER a inițiat, încă din primavara anului 2010, proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului și a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, care își propune să omagieze victimele fascismului și comunismului, ca regimuri totalitare, în baza declarațiilor și recomandărilor unor foruri internaționale și, în particular, să omagieze victimele regimului comunist în România, prin asumarea de către statul român a obligației morale de a consacra două zile comemorative: 23 august și 21 decembrie. Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011. Această lege asigură coerența unei politici de memorie la nivelul statului român, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generații în spiritul respectului profund față de toate victimele regimurilor totalitare.


LEGE Nr. 198 din 7 noiembrie 2011 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România


EMITENT: 
PARLAMENTUL ROMÂNIEI


PUBLICATĂ ÎN: 
MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 11 noiembrie 2011


Parlamentul României adoptă prezenta lege.


ART. 1


(1) Se declară ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.


(2) Se declară ziua de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România.


ART. 2


Parlamentul României, Guvernul României, autorităţile publice centrale şi locale vor organiza activităţi festive pentru marcarea acestor evenimente, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.


Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE


PREŞEDINTELE SENATULUI


MIRCEA-DAN GEOANĂ”