Curbura
liniară
Ovidiu
Vasile
Încăpătorul
spaţiu se-ntinde mai departe,
Călcând
peste ştiinţele pierdute-n amănunt,
Precum
Mântuitorii cu moartea peste moarte,
Spre
vecii veşniciei născute dintr-un punct.
Doar
ochii nefiinţei orbită de imagini,
Vor
cerceta continuu iluzia distanţei,
Din
mărginita lume a lumii fără margini,
Forţându-şi
doar norocul la limita speranţei.
În
grabă, matematic nesocotind Ce Este,
Scurtându-şi
viitorul pentru-a afla trecut
Sfidează
nemurirea fiinţelor celeste
Şi
caută sfârşitul unde nici n-a început.
ȘI
M-AȘ ASCUNDE
Luiza-Adriana
Grama
Nu
sunt timidă, totuși m-aș ascunde
În
cer înalt să n-auzi, să nu știi,
Ce
inimă nebună îți răspunde
Când
sus pe boltă stelele par vii.
În
munți la căprioare m-aș ascunde
Tăcută
să dezleg chemarea ta,
O
simt vibrând în mine și oriunde
M-aș
duce știu că nu mai pot scăpa.
Și
m-aș ascunde într-o liturghie
Să-ți
cânt de îngeri într-un mod solemn,
Iubirii
să-i dau glas pentru vecie
Apoi
cuminți s-o încrestăm în lemn.
În
păpădii și fluturi m-aș ascunde
Și-n
valul mării ce vine firesc
Să
te găsească, când eu nu știu unde,
Și
m-aș ascunde-n tot ce e lumesc.
Și
m-aș ascunde-n fumul de țigară
Să
nu-mi vezi ochii ce ciudat lucesc
De
parcă te-aș privi întâia oară
Și-ntâia
oară-aș ști cât te iubesc.
LĂUTARII
DIAVOLULUI
RAUL
CONSTANTINESCU
La
răscruci la Hanul Bron
șoptește
vântul o poveste
zuitată
de bătrânul Hron’,
de-o
nuntă cum nu este…
…În
decembre nins spre seară,
în
Șimand căzu-un strein ciudat…
săcui
cu guldeni pe-umeri cară;
la
făgădău la Velj intră deodat’.
În
jur oameni de viță bună
se-ospătau
și beau vin pe-alese;
lăutarii
le cântau în strună,
tinere
nurlii serveau la mese.
Goscul
diblașilor le zise drept,
sunând
galbenii în mână:
-
Să cântați la nuntă vă aștept
La
Hanul Bron dintre hotare!
Ospățul
ține-o săptămână,
plata
– săcui de guldeni floare!
Ș-un
galben le dădu arvună,
brusc
nevăzut fu strinu-n clipă…
zicașii,
cinci, toți di-mpreună
plecară
înspre Bron în pripă,
aclo
unde tidva-n vânturi
în
vârf de par rânjește, țipă,
semănând
groaza-n pământuri.
Trâmbiți,
dobe și higheghi,
se
grăbeau cu ele-n cârcă,
că
nu mergeau la vreun priveghi,
ci
la hanul de sub hârcă…
Se
mișca-n par tidva în vânt,
auind
a pustiu și moarte
când
muzicanții într-un gând
bat
în poartă parte-n parte.
Zvon
de petreceri și chef mare
ițeau
ferestre luminate…
Târziu
negru străjer răsare:
-
Să-i sece mâna cui mai bate!
Ciuca
pe rând în han îi lasă;
petrecerea
vuia în toi…
urcându-i
pe o-naltă masă
-
Cântați până-n ziua de apoi!
Scoteau
arcușele scântei
și
trâmbiți suiau hanu-n slavă…
curgeau
reci sudori pe ei
în
damf de vin, fripturi la tavă.
Ce
duduci suave, ce berbanți
zburau
în valțuri, bolerouri…
trecea
noaptea danț după danț,
îmbrățișări,
săruturi prin rondouri…
Ca
din pământ și mirii se iviră
în
aur și diamante poleiți;
la
făpturi și gând se nimeriră
la
copite, coarne potriviți…
Se
ospătau cu negre gheare
gurile
de draci necurate;
zise
Sotea cel mai mare:
-
La diblași să dați bucate!
La
gât le-atârnă săcuiul
cu
galbenii grei de aur;
le
fixă în frunte cuiul
chezarelor
Frunze de laur…
Le-ntinse
tava cu friptură
și
luară toți câte-o ciozvârtă,
dar
când o duseră la gură,
doar
aer guri pot să învârtă…
Apoi
tava cupelor cu vin
iar
când le duceau la buze,
paharul
gol e din senin…
sleiți
cântau ca-n pantahuze…
Până-n
grinzi săreau vrăj’toare,
huhurezi
uhuiau arar;
aveau
aripi la picioare
pe
podea de sânge, oase, jar…
Însuși
Asmodeu zbura în dans
cu
Talpa Iadului bătrână;
se
clătina lumea-n balans
și
hanul se lăsa pe-o rână…
-
Cântați! le zise Sarsailă,
pân’
prăbuși-s-or toate cele!
Diblașii
zdrăngăneau în silă,
mult
istoviți, cu mâini rebele…
Când
pe cer se iviră zorii
și-n
geamuri răsunau cocoșii,
în
nori pieriră dansatorii –
umbre-n
răsărituri roșii…
Diblașii-n
somn căzură frânți
și
se treziră-n grajd pe paie…
în
săcui nu galbeni și arginți,
bălegar
doar și gunoaie…
Vuia
vânt prin geamuri sparte,
ei
de spate erau țepeni;
de
păcăleală-avură parte
și-au
rămas pe viață dreveni.
Azi
hanu-i moloz în câmpie,
guzgani,
șerpi, ciuvici furnică…
istoria-i
nima n-o mai știe…
drumeți
când trec, privesc cu frică
părăginite
ziduri, arse porți
sub
tidva ce-n vânt mai joacă…
lăutari
și fiii lor sunt morți…
uitării-i
smulge-a muzei promoroacă…
somnul
Adi
Filimon
somnul
parşivul somn îmi intră pe gură
odată
cu aerul din cei câţiva metri cubi de celulă
pieile
de pe mine se lasă moi
şi
închid legăturile din starea de veghe
mă
aflu în altă închisoare cea a trupului meu
în
care mă mişc greoi în reluare
ca
într-un triller cu fond acustic
dacă
aş face paşii mai mari
vibraţiile
m-ar ajuta să adorm
m-aş
surpa ca o mină de cristale înlăuntrul meu întunecat
în
somn nu pot niciodată să alerg prea tare
limitele
sunt clar definite
pot
să cad în gol dar întotdeauna mă trezesc la timp
să
nu mor
Iubirea-ţi
prin chinuri...
Sandu
Cătinean
Iubirea-ţi
prin chinuri de neguri, de-ţi treci
Te
scalzi în miresme de gânduri amare
A
chinului taine îţi dau spaime reci
Şi-un
cântec de jale, surâsu-mi îţi pare
Te-nvăluie
umbre ce nu le-nţelegi
Iar
zbateri din suflet, iubirea-ţi despică
Prin
nopţi nedormite încerci să dezlegi
Secretele-ascunse,
ce cugetu-ţi strică
A
chinului meandre, sunt rău nepătruns
Şi
pot în iubire să-ţi spulbere bine
De
nu poţi să-ţi sperii acest neajuns
Se-ascunde-n
durerea, ce zace prin tine
De
pleci din iubire, crezând că-i târziu
Noi
valuri de vise s-or sparge-n culise
Iar
viforul urii va fi mai zglobiu
Zdrobindu-mi
iubirea, şi de-aş fi Ulise
Mai
bine te-ndeamnă a nu răscoli
Ce
răul stârneşte când visele-s moarte
Când
crâncen ţi-e teamă, nu-i rău a iubi
Mai
bine-al tău suflet, iubirea îţi poarte
La
poarta iubirii se-ascund noi trăiri
Şi-un
suflet destoinic le poate deschide
Că-s
veşnic, doar fiinţe ce cred în iubiri
Şi
nu-şi schimbă starea, la vorbe acide
Iubirea-ţi
prin chinuri, n-o trece când simţi
Că
inima-ţi arde, să-nvingi neplăcerea
Nici
dragul alungă de-ţi vine să minţi
Că
tu eşti de piatră, şi nu simţi durerea
La
pieptu-mi te-aruncă, mai bine, când zaci
Şi
caută-n ochii-mi, ce simţi că nu moare
Decât
o ocară, mai bine să taci
Şi-atuncia
ca-n basme...iubirea nu doare...
Nici
chinul din suflet nu pare-a fi rău
Când
dorul te-apasă şi vrei să săruţi
De
simţi că vin chinuri, aruncă-le-n hău
Şi-n
braţele mele...pe tine te cruţi ...
Îmi
las...
Bogdan
Elena Simionescu
...dorinţa
în roua copilă a gândului,
Visul
porumbel să guste din ea.
...clipele
pe clapele pene
Ale
pianului îndrăgostit de viaţă,
Să
cânte la el cocheta soartă.
...zâmbetul
pe primăvara prieteniei,
Să-ţi
reînflorească bucuria armoniei.
...paşii
în tangoul tăcerii cu eul meu,
Este
timpul să văd şi să înţeleg acest tangou.
...aşteptarea
să plece cu iluzii cu tot,
În
deşertul promisiunilor.
...cuvântul
întrupat în versuri,
Este
mai bine să rămână scris
Decât
să putrezească în uitare!
...sufletul
în rugăciune,
Doar
aşa pot să fiu lumină, alinare, ajutor, iertare...iubire!
Te
port şi pe tine suflet drag,
Ce
rost ar avea să te port în minciună, răutate!?
Îmi
las amintirile în jurnalele vieţii,
Să
le citiţi, să mă cunoaşteţi şi să înţelegeţi mai bine,
Ce
am fost şi ce am avut eu ca OM şi Suflet...
