Se afișează postările cu eticheta Cristian Ţîrlea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cristian Ţîrlea. Afișați toate postările

marți, 5 iulie 2016

CE BINE CĂ-MI EŞTI !

Cristian Ţîrlea









Motto:
Ce harababură în singurătatea-mi...
Acasă, nimeni.
Nimeni să-mi dea de știre că sunt așteptat.



Fie!



Fantasmagorică iubire.
Fabuloasă emulație.
Fictivă sfiiciune.
Formală identitate.



Insipidă dorință.
Incoerentă idee.
Infatuată născare.



Estetică mască.
Emfatică ironie.
Eronată naivitate.
Emancipată ereditate.



Eram între doi copaci...
Unul frumos și unul urât, cu crengi.



Am adormit, în Soarele născând, cu urâtul.
Ce binefăcătoare umbră!



Acum suntem între doi copaci frumoși.




Te iubesc!



























joi, 10 martie 2016

MEMENTO MORI (1)

Cristian Ţîrlea









Militarişti naivi ai lumii cu ţeluri mari,
însă-asasine,
chenzina voastră v-ar ajunge să luaţi
un tub de raţiune.
Mămica mea şi tatăl meu
v-ar da şi de la ei jumate,
dar nu s-o daţi pe alte arme
ci pentru pâine şi dreptate.



Eu nu vreau, nici ei nu vor
să mai vadă-o Hiroşimă.
Nici aevea, nici în cărţi...
Numai pacea să rămână!
N-a venit, încă, momentul...
Clipa mare-a conştiinţei,
să găsiţi alte metode?
Lăsaţi loc şi năzuinţei!



Orice pas pe care-l faceţi
cheltuind pentru-narmare,
ignoraţi întreaga lume...
şi aveţi, şi voi, odoare.
Nu-ncercaţi să ne impuneţi
punctul vostru de vedere!
Pace vrem!
Ea e marea noastră avere.



La Helsinki si Geneva...
Sesiuni unde vorbiţi, dezbateţi şi aprobaţi,
v-a zburat, vreodată, găndul...
la copii, mame şi fraţi?
La cei mici, ce vor furnale...
pe când se vor face mari?
La cei mari, ce vor să-şi crească pruncii...
curajoşi şi tari?



Chenzina voastră v-ar ajunge
să luaţi un tub de raţiune.
Mămica mea şi tatăl meu
v-ar da şi de la ei jumate...
Militarişti naivi ai lumii
cu ţeluri mari, însă-asasine,
dar nu s-o daţi pe alte arme

ci pentru pâine şi dreptate.


























sâmbătă, 7 noiembrie 2015

ALEA JACTA EST !



Cristian Ţîrlea






Motto:

"Les chefs d'œuvres ne sont jamais que des tentatives heureuses! "
George Sand alias Amantine-Lucile-Aurore Dupin
Capodoperele nu sunt niciodată decât tentative fericite!





Nesăţios îmi sprijin privirile pe tine, fătucă.



Mi-aş da un ultimatum, un avertisment deşi...
Sunt, cam, pe ducă.



Mi-au amorţit amintirile înzăpezite, sfioase.



- Du-mi mai departe gânduri, vreri...
Mai mult sau mai puţin pioase!



Stă-mi aproape!
Dă-mi bineţe!
Fii-mi ajun de bătâneţe!



"- Distanţe atemporale îmi îngân fără de lege...
De ce nu-mi vii?
Fii-mi sclav!
Fii-mi un oarece!
Fii-mi rege!"



Eu?



Eu, cam, dau din lacrimi
uitând de tot...

De râs, de ură, patimi.












luni, 8 iunie 2015

Grupaj de poezii (50)




Nostalgii paterne
Neculce Dorina






fata asta a mea
le spunea mama
parcă ar fi făcută
din baionete parcă ar fi un soldat
cu săgeata înfiptă în frunte
salutându-şi continuu regimentul şi
nu-ndrăzneam a mă clinti luam
forma asfaltului crăpat mă întunecam
mă întunecam greierii îmi decupau
degetele în formă de fluture
nu strigam: auuu! nesimţitor
părăseam satul de sub umăr
şi începeam
a mă întări
fata asta continua mama
fără să îi pese
că eu deja mă diluam
printre firişoarele de nisip
a uitat de mine şi inima mea
li se tot văicărea dânsa a făcut odată:
Pooc! şi s-a oprit
eu încercam
să îmi luminez uitarea
ascultând-o inima ei
începea a bubui în mine
asurzitor
stranie ca un liliac
fără de aripi încerca
să îmi pătrundă cu ghearele prin craniu
amintind de momentul acela destul de ciudat
când mama a împachetat
în faţa de pernă decolorată
toate pisicile cu lapte
toate toate şi fără să mă mai privească
printre gratii
a fugit





Mi s-a-mbrăcat Ardealul...
Sandu Cătinean






Mi s-a-mbrăcat Ardealul cu primeniri haine
De parcă-ar fi prin vaduri, doar suflete de câine
Se-aud stridente cânturi, dar fără vreun fior
Ce vremuri bune duse-s, şi cum mă prinde-un dor !...



De hore tulburate, de cânturi calzi, de fluier
De focuri peste dealuri şi strigătul cu şuier
De fetele sfioase, ce le strigam pe seară
Când le purtam iubirea, pe strune de vioară...



Ah, cântecele sacre, cum s-au pierdut prin lume!
Pe unde mi-e iubirea, de nu mai are nume ?...
S-au scufundat cu toate, în obiceiuri crude
Prin văi răsună-un muget, dar nime nu-l aude!



Pe Someş curg, stridente, cântări năucitoare
Ce mă rănesc prin suflet, şi tare rău mă doare!
Vai, cum striviţi cu surle, ce ieri era măreţ
Dar jur că tare-ţi plânge, de nu ştiţi ce-are preţ!...

.............................................................................

Cum râuri curg pe vale şi se topesc în mare
Aşa şi demnitatea, de-acum în chinuri moare…
Când numai voci viclene, se-aud peste păduri
În ţara asta sfântă, palate-şi fac doar furi !...



Ardealul mi-l despoaie de coamele-nverzite
Tâlhari tot mai nemernici, ce vin pe nevăzute
Se-mbogăţesc nebunii şi fii de hoţi cu stare!
De ce-or avea românii, atâta nepăsare?...

............................................................................


Ah, tristul meu Ardeal, ce negre cânturi sună
Cum mă rănesc prin suflet, în nopţile cu lună!…
Acum privesc cu teamă, şi cu iubirea frântă
Dar pentru mine-Ardealul, e trup din Ţara Sfântă!...





Si va veni o vreme
Cristina Ciurlan






Si va veni o vreme cand vom tipa in soaptà

Tàind felii de lunà, le-om licita la targ

Vom sàtura copiii, cu iz de paine coaptà

Iar pernà-o sà ne fie o creastà de amurg

Si va veni o vreme cand razele de soare

Le vom culege-n spice, buchete de mireasà

Cu pasul vom stràbate Pàmantul àsta mare

Si gandul va stràpunge si pacla cea mai deasà

Si va veni o vreme cand ridul de pe frunte

Ne va ascunde plansul si dorul de pàrinti

Intemnitand durerea in stanca unui munte

Ne vom intoarce fata, smeriti, la cele sfinti

Si va veni o vreme cand ura si trufia

S-or dezbràca de straie, intr-un botez divin

Bogatul si sàracul si geniul si prostia

Gusta-vor impreunà din paine si din vin

Si va veni o vreme cand va-nflori feriga

Pe panze de pàianjen ne-om legàna copiii

Cand moartea si cu viata vor intàri veriga

Si-om stàpani vàzduhuri, pàrintii si cu fiii.





La crucea înaltă
Mihăiţă Macoveanu






unul, la capul meu plânge,
altul, la pieptu-i mă strânge,
aripi, deasupra-mi, de îngeri,
mi-acoperă patul, de plângeri.



o pleoapă zvâcneşte murită,
o coastă trosneşte-ngrozită.



ciorile hâde şi negre,
scârbele paseri funebre,
se ceartă, la crucea înaltă,
pe ochii aceia, de piatră.



frigu-mi înghite mormântul,
foamea-mi cuprinde pământul,
oase odioase, de fiară,
cu vocile oaselor zbiară.



o pleoapă zvâcneşte murită,
o coastă trosneşte-ngrozită,
inimă de scândură,
bătută în cuie şi moartă.





GÂND DE ÎNALTURI
Valentina Graur Lăzărencu






Apuc înaltul care fuge-ntruna
Şi îl stopez, căci vreau să îl ajung,
Să-l cuceresc, dar el o ţine una,─
Pe visul meu ar vrea să îl alung.



Şi, el tot urcă, urcă-n căi astrale,
Acolo sus, renaşte-n piscuri noi,─
Sunt în pericol, de-a cădea la vale,
Pe vechiul drum, de-a datul înapoi.



Oricât ar vrea, mi-e inima de piatră,
Nestrămutată sunt în al meu vis,
Mă odihnesc, un pic, pe-un colţ de astră
Şi îmi continui drumu-n Paradis.





ZBOR
Cristian Ţîrlea






Îmi întristasem zâmbetul la plecarea-ţi.
Rochiţa ta, în vânt, zburda "pecurânduri."
Am lăcrimat aşa, un pic, de forma plânsului.



La lăsatul serii,
mi-am ascultat ştirile inimii...
Se spunea, acolo, că dor mi-e, deja.



Am adormit în speranţe, în vise...
În vise în ale căror învolburări
tu nu aveai voie să intri.
La adulmecatul zorilor mirosea în mine-a tine.



A-nceput, apoi, un timp tâmpit...
Tâmpla timpanului meu bătea
"tic-tac-ul" inimii tale.
Obsedant, obsecvios, obraznic de frumos.
Am pus tâmplă lângâ tâmplă,
miros lângă miros şi
"tic-tac-ul" a devenit netimp.



În fine!



Realizam că nu exişti decât în vise...
Vise-premise, vise-promise-nepermise.



M-am trezit.
Mirosea a cafea.
Mi-am pus în nări nesaţul:
Trebuie că e iubita mea!



- Cum te cheamă? te-a întrebat mulţumescu-mi.
- "Zbor de zeamă" fu răspunsul ochilor tăi sărut.



Da. Ştiam.
O zeamă de iubire,
vremelnică-nevremuită-neasemuită.



- De ce plângi?

- "Pentru că nu exist decât în visele-ţi."













marți, 5 mai 2015

Grupaj de poezii (34)


Sonet retrogradus - Nu mă mai joc

Constantin Moldovan







Nu mă mai joc, prin versuri, de-a iubirea,
Vă rog, prieteni, nu mă judecați
Și încercând păcatul să-mi iertați
Lăsați-mă să caut nemurirea.




Pentru că anii vieții-s numărați
Și ne încearcă, -ades, nefericirea
Când ne răsare, -n prag, dezamăgirea,
Suntem la îndoială condamnați.




Dincolo de orice ne-aduce soarta,
Hai să lăsăm deschisă, -n suflet, poarta
Spre tot ce-i neatins de răutate




Și-mbrățișând dorința de-a învinge,
Să nu ne pese când prin gânduri ninge
În drumul nostru spre eternitate.


.............................................................


În drumul nostru spre eternitate
Să nu ne pese când prin gânduri ninge
Și-mbrățișând dorința de-a învinge,
Spre tot ce-i neatins de răutate




Hai să lăsăm deschisă, -n suflet, poarta
Dincolo de orice ne-aduce soarta;
Suntem la îndoială condamnați
Când ne răsare, -n prag, dezamăgirea




Și ne încearcă, -ades, nefericirea.
Pentru că anii vieții-s numărați,
Lăsați-mă să caut nemurirea




Și încercând păcatul să-mi iertați,
Vă rog, prieteni, nu mă judecați...
Nu mă mai joc, prin versuri, de-a iubirea.




Dintotdeauna

Rodica Buzdugan







e atât de frumoasă mâna ta
când se oprește obosită
să mângâie
în tăcerea...
doar te privesc păcătoasă
în vinerea asta lungă
cât durerea unei vieți
fără tine...
spun șoptit:
te-am iubit
dinainte de-a mă naște.
tu,
păzeai marea
așteptându-mă...
erai ,,câinele negru,,
credincios,
ai vrut să schimbi
destine...
era vinerea mare
m-ai găsit
rătăcind pe malul mării,
căutam o dovadă
că exiști...
mi-amintesc doar sărutul
amestecat cu bătăile inimii
din cerul gurii...
senzația că timpul s-a oprit
odată cu desprinderea de pământ
către cer...
și vocea ta caldă
ca pasca,
abia scoasă din cuptor
mirosind,
a păcat...
,,te-am găsit,,...
cum să nu iubești
iubirea...




Ce ești tu ?

Sandu Alrox







Ce ești tu?
Ești o floare deschisă
ce așteaptă rodul muncii sale;




ești un copil nou-născut
ce strânge bine mama sa;




ești bucuria
care alimentează imaginația mea;




ești o mână
care mângâie ușor pielea mea;




ești zorii
care luminează zilele mele;




ești marea
ce se izbește de stânci și mereu găsește puterea să se ridice;




ești inima
ce bate în pieptul meu;




ești aerul
care-mi permite să exist;




ești Iubirea
ce nu aș vrea să o pierd niciodată!




Iar

Dori Lederer







Iar mi-e frig de ochii tăi
Și mi-e cenușiu de tine
Iar bat clopotele, vai,
Iar mi te strecori în vine,




Iar mă cheamă glasul tău
Ca un vechi blestem ciudat,
Iar desculță plec în hău,
Iar te scriu ca pe-un păcat




Pe hârtii îngălbenite
Și te duc lângă altar
Lângă lumânări topite
Popi să mă dezlege iar.




Iar și iar, a câta oară
Vine iarna să mă ningă,
Frigul tău mă împresoară
Sufletul mi-e împotrivă,




Iar mi-e frig de ochii tăi,
Iar mă-mbraci în cenușiu
Iar bat clopotele, vai,
A cutremur și-a pustiu.




SPUSA LEGENDEI

Cristian Ţîrlea







Legenda spune că mint.




Este prima oară când, o legendă, adevăr grăiește...




Eu mă încredeam.
Susuram, sus și tare, că zânele există.




Alt adevăr...legendar.




Mi-am strecurat minciuna-n suflet și, de atunci,
mi-s Făt Frumos.




Frunzele, necazute încă, roșeau de emoție...
Într-o toamnă târzie.




Din minciuni făcut-am o strachină de mucenici
pentru cei de-atunci și pentru cei de-aici.




Dacă minciună este, minciună să fie dar...
Să o adevăresc și eu!




MULŢUMESC ~ Din darul tău...

Lusiana Dragusin







Eşti un izvor albastru de har divin,
Prin tot ce scrii, eu ţie mă închin,
Atins de-a ta emoţie şi firavă trăire,
Îţi dau sărutul meu, în semn de mulţumire!“



..................................................



Tu bine ştii, doar eşti un om ales,
Că dăruind din dar, se face Rai,
Eu sunt doar floarea ce-ai cules,
Născută, undeva, într-o zi de mai.




Că toată înflorirea mea îţi aparţine
Şi meritul deplin, doar tu îl porţi,
Când rătăceam pe alte căi străine,

M-ai refăcut divin din mii de părţi.





Acum, ca simplu semn de mulţumire,
Îţi dăruiesc adânca mea recunoştinţă,
Iar inima ţi-o’ncredinţez spre păstorire,

Spre veşnicie să pornim aceeaşi fiinţă.