singurătatea nu e cea mai rea fiinţă de pe pământ

Adi Filimon

mai sunt destule care să-mi ia câte puţin din suflet

ce mare suflet pare că am

dacă pot să cuprind atâta trădare

singurătatea locuieşte demult cu mine

împărţim aceeaşi casă aceiaşi bani aceleaşi nopţi

prin care trece ca fulgerul o spaimă de moarte

de-aceea stau cu ochii deschişi până când întunericului

i se face milă şi-mi ţine palmele în pântecul eviscerat

şi-atunci un fel de durere ca plumbul de grea mă sfâşie

şi mă cheamă din nou în carnea ta Doamne

să nu mă laşi să plec noaptea în cămaşă de sac

şi-n picioarele goale ca un nevrednic de milă

cel puţin bate clopotul mare din turlă

căci nu mai e nimeni de veghe acolo

dă-mi un bănuţ de aur şi-un opaiţ aprins în loc de mână

Născută din tine

Luiza-Adriana Grama

Născută-s din dorul de tine,

Din liniştea ploilor reci,

Din timpul ce-ţi curge prin vine,

Din stele ce-n noapte îneci.

Născută-s din pura dorinţă

De-a smulge din ceruri o stea,

Lumină să-ţi fie, fiinţă,

Ce-n vise străbaţi lumea mea.

De-a pururi născută-s din vreme

Şi toate vremelnic le duc,

Iubiri înecate-n poeme

Şi zboruri prin cuiburi de cuc.

Şi-n clipa în care, sfioasă,

Pe ceruri observ prima stea,

Spre inima ei luminoasă

Din suflet înalţ ruga mea.

"-Mai naşte-mă, Doamne, o dată

Şi dă-mă iar pradă la ploi

Şi-n sunetul lor niciodată

Eu n-am să privesc înapoi."