Migraţii

Elena Armenescu

Barbară, înfiorată de bulgărul aprins

De o putere zeiască

Atinsă de fulgere

Zămislitoare de şoapte

Tandru mă cheamă

mi-arată cărarea

unde cer si pământ se întâlnesc

şi fierbunte ca râsul vulcanului

focul dansează-n amurguri

pe creste-n beţie.

Ce ameţeală, ce dulce potop

Ce nestăvilire zănatică

Ce linii, ce forme alunecă lin

Ca într-o migrare de taine

Dintr-un basm în alt basm

Dintr-un ritm în alt ritm

Dintr-o respiraţie în altă respiraţie

Cu extatice înfloriri

Cuibărite

În undele mele barbare.

Furtuna

Sandu Alrox

Mâini harnice ce bâjbâie în întuneric,

urmărind traseul căldurii de curând aprinsă.

Mâinile iraționale ce caută fără cuvinte,

conduse de o liniște animalică.

Respirația

accelerează, suspinând,

și se oprește.

Căldura

crește, rațional comandată.

Motivul,

scufundat, se oprește.

Pornită din nou,

în valul mării, în fluxul furtunii.

Lumină-mi radiază mintea,

furtuna se calmează.

Mâinile se opresc, rușinoase, fără regrete.

Căldura e o amintire, iar

respirația este acum o șoaptă.

Un cal salbatic, continuă să alerge

în ochi, fulgere ascuțite.

Iar mâinile acum rezonabil, caută o descărcare electrică

precum o mângâiere.

Dar ploaia continuă încă.