Autumnală

Ion Caraion

Lipit de pantalonul înăclăiat şi dens
vântul are gust înecăcios de acid fenic –
tendoane groase de ger se-nalţă imens
dintre obezile pământului cu nervi de astenic.

S-au închinat toţi soldaţii la soare,
i-au sărutat casca, i-au îmbrăţişat picioarele –
de-acuma va începe o iarnă posomorâtă şi lungă, din care
cine ştie când o să mai vadă soldaţii soarele.

Careurile întunericurilor cenuşii au plecat
să se urce-n artere ca-n seră
dimineţile gâlgâie, sângele se scutură-nchegat
şi numai inimile noastre văd cum plouă
prin seara otrăvită, de holeră.