Cine a fost Maromet, torţionarul înspăimântător pomenit în faimosul cântec de puşcărie „La Chilia-n port“

Costel Crangan

Nicolae Moromete, supranumit „Maromet – bestia cu chip de om”, a fost comandantul penitenciarelor Galaţi, Jilava şi Chilia şi s-a dovedit unul dintre cei mai sadici gardieni din istoria României. El a exterminat sute de deţinuţi politici prin tortură şi înfometare. Era un individ cu grave devieri de comportament, motiv pentru care până şi comuniştii l-au înlăturat la un moment dat, fără însă să-l pedepsească pentru atrocităţile comise.

 Torţionarul Nicolae Moromete, în uniforma de maior MAI

Puţină lume ştie, dar piesa lăutărescă „La Chilia-n port”, cunoscută publicului în interpretarea marilor actori Ştefan Iordache (în filmul „Cel mai iubit dintre pământeni”, inspirat după cartea omonimă a lui Marian Preda) şi Gheorghe Dinică, a fost „lansată” iniţial ca un cântec de puşcărie care zugrăvea viaţa grea a deţinuţilor (în mare parte politici) duşi la muncă silnică în Delta Dunării. 

Faptele şi personajele din amintitul cântec sunt cât se poate de reale, de altfel. Astfel, formularea „La Chilia, la Tătaru/ Bate Maromet cu parul” (cu precizarea că lăutarii moderni au „remixat” numele, din neînţelegerea textului, în Mahomed) face referire la un personaj de tristă amintire, a cărui poveste o vom spune în cele  ce urmează.

Maromet, pe numele lui real Nicolae Moromete  - exact ca personajul central al romanului „Moromeţii” de Marin Preda - a fost, după câte a fost zugrăvit de foştii deţinuţi şi de istorici, unul dintre cei mai sălbatici şi violenţi comandanţi de penitenciar ai regimului comunist, la Jilava, Văcăreşti, Caransebeş, Galaţi şi Chilia Veche. A intrat în memoria deţinuţilor politici sub numele de „Maromet - bestia cu chip de om”, iar descrierea faptelor lui pur şi simplu îngrozeşte.

Ţăran cu cinci clase, propulsat în funcţii de comunişti 

Potrivit unui documentar amplu realizat de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (ICCC), Nicolae Moromete s-a născut pe 13 mai 1912, într-o familie de ţărani săraci, în comuna Valea Ungureni (judeţul Argeş). A făcut cinci clase primare (ceea ce în acea vreme era echivalentul a 10 clase în zilele noastre) şi s-a angajat ca măturător, apoi om de serviciu la Primăria Bucureşti, loc unde va lucra până în anul 1941, când a fost mobilizat şi trimis pe frontul de răsărit. 

În  anul 1945 a devenit membru al Partidul Comunist, iar din 1947 a fost încadrat în diferite poziţii în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – gardian, prim gardian, comandat de gardă, comandat de penitenciar la Jilava, Caranşebeş, Galaţi şi Formaţiunea Chilia Veche, iar apoi locţiitor de comandant pentru pază şi regim la Văcăreşti, ultimul grad fiind cel de locotenent colonel în MAI.

Numirea lui Moromete în funcţia de comandant de gardă, cu delegaţie de director interimar de penitenciar la Jilava, survine în anul 1949, atunci când regimul carceral devine unul dintre cele mai severe, mai ales că închisorile erau deja pline de deţinuţi politici: lideri ai partidelor istorice, moşieri, ţărani înstăriţi, industriaşi, intelectuali, preoţi. 

„Transformarea închisorii într-un iad a fost trasată de către Partidul Comunist, după cum însuşi Moromete susţine într-un memoriu din 1955. Lui Moromete i s-a cerut să aplice o „disciplină nemaiîntâlnită”, „întrebuinţând orice metode” în numele luptei de clasă, fiind ameninţat că în caz contrar va fi închis la rându-i”, consemnează amintitul raport al ICCC.

 Rămăşite ale unor deţinuţi politici ucişi în Colonia Sulina

Instituise un regim de lagăr de exterminare nazist 

„În toată perioada cât a lucrat în Direcţia Generala a Penitenciarelor şi Lagărelor de Muncă,  Moromete s-a remarcat prin comportament violent şi limbaj abject la adresa deţinuţilor şi a subalternilor. Torţionarul nu numai ca ordona bătaia deţinuţilor, dar şi participa direct. Un fost deţinut politic trecut prin închisoarea Jilava povesteşte cum, în anul 1950, toţi deţinuţii politicii, în urma evadării a doi iugoslavi din închisoare, au fost scoşi în curte şi obligaţi să treacă dezbrăcaţi printr-un tunel de gardieni înarmaţi cu bâte, care loveau cu furie”, se menţionează în biografia torţionarului întocmită de ICCC. 

Există dovezi scrise şi mărturii ale unor deţinuţi cum că Nicolae Moromete a utilizat mai multe metode sadice de tortură, cum ar fi: bătaia deţinuţilor până la epuizare sau eliminare, privarea de alimente (mâncarea era aruncată ostentativ la porci), privarea de medicamente şi îngrijire medicală, impunerea unui regim de muncă extrem de sever şi fixarea unor norme de muncă imposibil de îndeplinit, utilizarea la munci grele a deţinuţilor bolnavi, infirmi sau în vârstă.

Maromet bătea cu parul şi la Galaţi 

Potrivit unor mărturii adunate de Lucia Hossu Longin pentru documentarul „Memorialul Durerii”, Moromete a continuat politica de exterminare a deţinuţilor politici şi în perioada Galaţi (1952-1954). „Distracţia” favorită a torţionarului era supunerea acestora la munci istovitoare ori reducerea porţiilor de mâncare la dimensiuni minuscule. 

Uneori, un deţinut politic era hrănit săptămâni întregi cu câte o sută de grame de pâine mucegăită pe zi, într-un fel de test sinistru al rezistenţei organismului uman la înfometare. 

„Nicolae Moromete a devenit o legendă neagră, un torţionar între torţionari. Cu numele astfel stâlcit, Maromet a lăsat în urmă o biografie care stârneşte, concomitent, fiori şi repulsie. A condus Penitenciarul Jilava din mai 1949 până în iunie 1952. Deci el a fost comandant acolo când regimul concentraţionar se afla în perioada lui cea mai severă, când se aplicau cele mai barbare metode”, consemnează Lucia Hossu Longin în amintitul documentar.

Cruzimea lui Maromet a fost prea mult chiar şi pentru comunişti

În vara anului 1954, atrocităţile lui Nicolae Moromete au fost sesizate Procuraturii Galaţi printr-o  scrisoare considerată anonimă, deşi ulterior s-a demonstrat că era vorba despre un document semnat de adjunctul lui Maromet. 

Nu este clar dacă motivul pentru care a fost scris acel denunţ a fost unul umanitar sau a fost vorba despre o „turnătorie-săpătorie” cu scop de promovare, însă este cert că în urma anchetei s-a constatat că regimul de detenţie şi de muncă era insuportabil, fapt ce făcea ce rata mortalităţii să fie extrem de ridicată, zilnic decedând 3-5 deţinuţi. 

„O bună parte din mâncarea deţinuţilor era dată la porci, porţiile de hrană erau tăiate pentru vini imaginare. Deţinuţii munceau, mâncau şi dormeau în frig, umezeală şi mizerie. Cei bolnavi erau lăsaţi să moară pentru că nu primeau medicamente şi îngrijire medicală”, avea să consemneze procurorii, desigur, cu aprobarea celor de la partid. 

Deşi ancheta a relevat abateri grave săvâşite sub comanda lui Moromete şi a propus trecerea lui în rezervă, până la urma acesta a fost caracterizat ca fiind un personaj... pozitiv: „În concluzie, este un tovarăş cinstit, în care se poate avea încredere”. 

Ca urmare, a fost numit comandat al Formaţiunii Chilia Veche, acolo unde şirul crimelor şi abuzurilor a continuat. Şi aici s-a făcut, în 1959, o anchetă, care a constatat că Moromete a aplicat sistematic pedepse corporale la toţi deţinuţii, motiv pentru care a fost mutat la Văcăreşti, pe o funcţie inferioară. 

La Chilia Veche erau aduşi din toată ţara deţinuţi în vârstă (peste 60 de ani), cu infirmităţi fizice sau foarte bolnavi. O comisie de medici a constat că o bună parte din deţinuţi erau inapţi de muncă şi totuşi au fost folosiţi la recoltatul stufului, cu norme ridicate şi raţii scăzute. Din cauza condiţiilor de muncă şi a tratamentului brutal la care erau supuşi unii dintre deţinuţi au preferat să se sinucidă. Ancheta a constatat că şi la această colonie de muncă s-a înregistrat un număr anormal de decese între octombrie 1958 şi ianuarie 1959.


În cele din urmă, Moromete a fost trecut în rezervă, în 1959 (avea 47 de ani), cu drept de asigurare socială, dar fără să fi fost judecat pentru crimele şi tratamentele inumane prin care au trecut mii de deţinuţi la Jilava, Văcăreşti, Caranşebeş, Galaţi, Chilia Veche. 

Destinul lui este de film, cu o răsturnare destul de spectaculoasă, căci după trecerea în rezervă a devenit un umil plasator de spectatori la un cinematograf din Bucureşti.

La Galaţi a fost „continuat” de Goiciu, călăul preoţilor

După mutarea lui Maromet la Chilia Veche, conducerea Penitenciarului de la Galaţi a fost preluată de un alt torţionar, pe nume Goiciu, care s-a „remarcat” prin persecutarea până dincolo de orice imaginaţie a preoţilor. 

„Goiciu, director al penitenciarului din Galaţi, a avut anume predispoziţii de a ucide pe preoţii şi pe fiii de preoţi. Puţini dintre aceia care au trecut prin temniţa de la Galaţi, au scăpat cu viaţă din mâna acestui călău. Au fost martori oculari, care au stat în celulă cu un fiu de preot, când acesta a fost sugrumat de Goiciu. În momentul când îşi făcea rugăciunea, Goiciu, după ce a intrat în celula fiului de preot, l-a lungit pe duşumea şi l-a zdrobit cu picioarele până l-a lăsat mort”, scrie Mihai Rădulescu în lucrarea „Preoţi în cătuşe”, Ed. Cit, pag 56). 

Printre preoţii torturaţi de Goiciu la Galaţi avea să se numere şi Antonie Plămădeală, cel care avea să devină ulterior Mitropolit al Ardealulului.

PUR CA UN NUFĂR ÎN MOCIRLĂ, VARANUL RĂMÂNE LA RĂCOARE

Nicolae Constantin Munteanu

În prima zi a anului 2015, în închisoare fiind, Dan Voiculescu se instruia urmărind programele TV ale Antenei 1 și Antenei 3 și ascultând Radio Romantic. După care a dat pe dinafară: "N-am cuvinte să vă explic ce alinare, ce mândrie, ce satisfacție am avut realizând cât de mult s-au deschis acești nuferi ai maturității mele." Ce să-ți zic, Badea, Gâdea și Ciuvică, nuferi, iar Antena 3 - Spălătoria Nufărul!

După "alinare", "mândrie" și "satisfacție", Dan Voiculescu a trecut la amenințări. Vizați erau eternii adversari politici, Traian Băsescu și Monica Macovei, magistrații care l-au trimis la răcoare și, premieră, câțiva foști angajați și supuși de partid care l-au cam abandonat ! Toți urmau, în ordine, să fie judecați de Dumnezeu, dar și de justiție.


Omul era de înțeles. Își făcea curaj. Se încălzea pentru 5 ianuarie, ziua în care Curtea de Apel București urma să se pronunțe asupra cererii de anulare a pedepsei primite de Dan Voiculescu, zece ani de închisoare, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetari Alimentare. Și, ghinion, 5 ianuarie a căzut într-o marți, ziua celor trei ceasuri rele. Zarurile au căzut prost. Instanţa a respins ca nefondată contestaţia prin care solicita anularea pedepsei. Decizia este definitivă. Dan Voiculescu rămâne în închisoare. Și va executa cam o treime din condamnarea la zece ani de închisoare. Dar va executa !



Pe scurt, ca în filmele cu proști, cine sapă groapa altuia cade el în ea !

Acest proces, care a durat aproape șase ani de zile, s-a lăsat cu o condamnare cumulată de 67 de ani de închisoare pentru tot lotul. În afară de Dan Voiculescu, alte șase persoane au primit primit pedepse între cinci și opt ani de închisoare, cu excutare. La care se adaugă încă patru persoane cu trei și patru ani de închisoare cu suspendare.


Procesul a durat atât de mult pentru că strategia apărătorilor s-a concentrat pe vicii de procedură și pe tergiversarea procesului, până la o eventuală prescriere, care a inclus și două demisii ale lui Dan Voiculescu din Parlament, ceea ce a însemnat plimbarea dosarului de la o instanța la alta și reluarea procesului în funcție de jocul de-a imunitatea pierdută sau redobândită de principalul acuzat. 


Condamnarea lui Dan Voiculescu este cea mai spectaculoasă de la condmnarea lui Adrian Năstase. Insă faptele pentru care a fost condamnat arogantul de la Cornu erau parfum de viorele pe lângă lăcomia pantagruelică a Varanului de la Antene, cu un pot de vreo 60 de milioane de euro. Și, spre cinstea lor, după ani de bâjbâieli, oamenii justiției au rezistat tuturor presiunilor, inclusiv celor exercitate de nuferii de la Antena 3, și s-au pronunțat așa cum a crezut de cuviință, în spiritul legii și, sperăm, și al statului de drept. 


Un cuvânt bun pentru avocatul Gheorghiță Mateuț, o stea a baroului, care nu dă nici mâna fără să taie o chitanță de 50.000 de euro. Mână pe care n-o dă e o mână bună! Dan Voiculescu este al treilea sau la patrulea barosan pe care-l scapă pentru ani buni după gratii, după fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, care a primit 4 ani şi 6 luni, după fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, care are de stat 5 ani de zile după gratii şi după Cristian Vasile, inculpat în dosarul Trofeul Calităţii. Era cât pe-aci să-i ajute și pe George Copos şi Gigi Becali, însă aceia au renunțat la timp la serviciile lui. 


Strategia de apărare a a lui Dan Voiculescu a fost jalnică. Pasămite, mediatizarea excesiva a cazului a pus presiune pe judecatori, care nu ar fi fost imparțiali când au dat sentința. Ca și cum Dan Voiculescu ar fi un inculpat atât de delicat încât n-ar putea fi judecat decât pe un pat de nuferi, pierdut pe un câmp de crini. Albi.

Iar i-a scăpat lui Felix săpunul la dușuri…

ADRIAN HALPERT

Pe bănci de lemn, în scunda celulă mohorâtă,

Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,

(…) Ah! – zise FELIX – spuneţi că-i Ponta vreo lumină

(…) Spuneţi-mi ce-i GRAȚIEREA? – Ceilalți se îngrădiră

Cu Klaus şi cu mărirea în cercul lor de legi;

Prin Facebook și pe Twitter, în veci vezi cum conspiră

Contra celor ce dânşii la ocnă-i osândiră

Şi le subjugă ICA vieţii lor întregi.

E grea viața de pușcărie! Mai ales când visul grațierii, atât de palpabil până în 16 noiembrie, ți s-a spulberat într-o seară furtunoasă, preț de câteva exit-poll-uri…


Și când speranță nu mai e, nimic nu e. Așa că scrii cu furie, cu obidă, supărat pe lume și pe viață. Așa cum face și Dan Voiculescu. Din subterane penale, mogulul Felix a mai lansat ieri un strigăt disperat către aceia – din ce în ce mai puțini – care-și trag seva spirituală din înțelepciunea „Domnului Profesor”:


„Suspendarea lui Basescu Traian – parlamentarii PC si cei condusi de Calin Popescu Tariceanu sa faca urgent aceasta propunere Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului”, a scris el pe blog.


Chemarea nu mai e către PSD care l-a dezamăgit crunt prin respingerea Legii grațierii. Au rămas câțiva deputați & senatori de buzunar plus Călin-Constantin-Anton-Popescu-Tăriceanu-Inimă-Zburdalnică. Puțin. Și trist, dom’ Profesor!


Eu stau și mă întreb cum de-i vin asemenea idei?! Probabil la dușuri. Scapă săpunul pe jos, se apleacă și… hop, deodată, îi vine! O idee. Măreață, neagră și creață!


Chiar într-atât să-și fi pierdut  dom’ Profesor uzul rațiunii?! El, ideologul, eminența cenușie a defunctului USL nu mai gândește limpede. E… limpede. Păi Traian Băsescu mai are mai puțin de o lună de mandat. Cui i-ar folosi o suspendare acum? Până la convocarea unui referendum de demitere, noul președinte ales, Klaus Iohannis, va intra deja în mandat, iar populația ar fi chemată la vot să aprobe sau nu demiterea unui președinte deja plecat! Cum ar fi?


Și cine ar plăti pentru fanteziile erotico-politice ale lui  dom’ Profesor de la dușuri?! Pentru că un referendum costă. Cel din 2012 a scos din fondul de rezervă al Guvernului 21 de milioane de euro, numai pentru organizare! Asta fără campania celor două tabere implicate. Se angajează dom’ Profesor să dea banii ăștia? De unde? De la ICA? Vinde Antena 3?


Apropos de Antena 3: supremă jignire. Ieri după-amiază subiectul a fost preluat și rostogolit, firește. Dar, vai, până și cei prezenți în platou au calificat ideea lui  dom’ Profesor drept o prostie! Desigur, nu în această formă. Mai cu fereală, cu limbaj atent pieptănat, dar mesajul a fost același:  dom’ Profesor bate câmpii…


Și tot apropos de Antena 3, un sfat pentru  dom’ Profesor: lăsați-i, nu-i mai puneți să vă pledeze cauza. Nu de alta, dar Antena 3 pare a fi calea sigură către pușcărie a penalilor. Pe cine a apărat mai abitir, aceia au ajuns mai rău! Câteva exemple, la întâmplare, cu cei pentru care Gâdea & Co au făcut pe avocații: Adrian Năstase, Gigi Becali, Sorin Roșca Stănescu, George Copos, Remeș, Relu Fenechiu, Cătălin Voicu…



Mai sunt dar e suficient! Așa că liniștiți-vă, dom’ Profesor. Când vă mai scapă săpunul pe jos, mergeți pe burtă!…