Revoluția argilelor continuă în Statele Unite

Constantin Cranganu

Datorită fracturării hidraulice,

Statele Unite au devenit cel mai mare producător

de petrol și gaze naturale din lume și

a patra țară cu cele mai mici riscuri energetice

Pe 23 mai 2016, U.S. Energy Information Administration (EIA) a publicat un raport în care subliniază că Statele Unite rămân cel mai mare producător de petrol și gaze naturale din lume, surclasând Rusia și Arabia Saudită. Producția de petrol și gaze naturale americane a depășit pe cea Rusiei prima dată în 2012, când Statele Unite au devenit producătorul  mondial nr. 1 de gaze naturale. În 2013, SUA au ajuns cel mai mare producător mondial de petrol.

Pe 7 iunie 2016, Camera de Comerț a SUA, prin Institute for 21st Century Energy, a publicat raportul său anual,  International Energy Security Index. Analizând 37 parametri statistici legați de riscurile securității energetice, oficialii americani au concluzionat că, începând din 2011, securitatea energetică a Statelor Unite a crescut continuu: în 2015, SUA au fost al patrulea stat din lume cu cele mai mici riscuri energetice (după Norvegia, Mexic și Noua Zeelandă).

Cum a fost posibilă această îmbunătățire semnificativă a securității energetice naționale a Statelor Unite? Răspunsul este foarte simplu: datorită continuării revoluției argilelor (petrolifere și gazeifere), menținute și impulsionate de fracturarea hidraulică.

Chiar dacă securitatea energetică a unei țări depinde de mulți factori de risc (vulnerabilitate), precum dezastrele naturale, instabilitatea politică, importurile energetice, ori volatilitatea prețurilor și piețelor, inovațiile continui în tehnologia fracturării hidraulice[1] au reprezentat cel mai important atu al creșterii securității energetice a SUA din ultimii cinci ani.

După cum afirmă raportul recent publicat

Ascensiunea relativ recentă a Statelor Unite în clasamentul securității energetice este un bun exemplu al modului în care invenția și adoptarea unor tehnologii, în acest caz,  fracturarea hidraulică, forajul orizontal dirijat și imagistica seismică avansată [3D și 4D], au schimbat în bine securitatea energetică, în ciuda, mai degrabă decât datorită, politicilor federale.

Aș mai adăuga aici cel puțin câteva alte invenții recente: fracturarea secțională, forarea la nivele multiple, folosirea apei sărate subterane în locul apei de suprafață,  refracturarea și imprimantele 3D.

Nu cu mult timp în urmă, în martie 2012, Președintele Obama a declarat într-una din adresările sale săptămânale către națiune: „Dar dumneavoastră și eu știm că, având numai 2% din rezervele de petrol ale lumii, nu putem să forăm astfel încât să scădem prețul benzinei, mai ales atunci când consumăm 20% din petrolul mondial”.

Din fericire, industria SUA nu a ascultat aceste vorbe. De la sfârșitul anului 2011, cu câteva luni înaintea discursului președințial, până în martie 2016, producția de petrol a Statelor Unite a „sărit” la 4,3 milioane barili pe zi, o creștere uimitoare de peste 70%. Liderii producției au fost North Dakota (argila Bakken), Texas (argila Eagle Ford și argilele din Bazinul Permian), Oklahoma (argila Woodford) și Colorado (argila Niobrara),

Dacă în anul 2000, erau doar 23.000 foraje fracturate hidraulic, producând circa 102.000 barili/zi (2% din volumul total de petrol), în 2016 există circa 300.000 foraje fracturate, care extrag 4,3 milioane barili/zi, adică peste 50% din întreaga producție americană.

În plus, raportul Camerei de Comerț estimează că Statele Unite dețin 78 miliarde barili de petrol recuperabili tehnic – mai mult decât oricare altă țară – și peste 1,7 trilioane metri cubi de gaze umede de argilă.

Ținând cont că cererea globală de energie, cu o importantă pondere a petrolului și gazelor,  va crește cu 48% până în 2040, rezultă că Statele Unite, cu rezervele existente și tehnologiile disruptive avute la dispoziție, sunt perfect situate pentru a-și menține poziția de swing-producer, câștigată anul trecut, prin detronarea Arabiei Saudite[2].

Tot pe 7 iunie, biroul lui Paul Ryan, liderul Camerei Deputaților din Congres, a publicat un raport[3] care subliniază importanța industriei energetice americane pentru crearea de joburi care sunt  critice pentru reducerea sărăciei în țară.

Cu salarii medii mai mari cu $50.000 decât în alte industrii și cu posibilități de angajare pentru o varietate de nivele de educație și competențe profesionale, industria de petrol și gaze naturale oferă soluții clare pentru situația economică actuală, cu salarii stagnante și creștere limitată a pieței muncii.

Un recent raport (martie 2016) al IHS[4] estimează că, până în 2035, industria petrolului, gazelor naturale și petrochimică va oferi 1,9 milioane joburi, multe din ele pentru femei și minorități: „Politicile pro-energie, care îndepărtează barierele din calea dezvoltării energetice și a construcțiilor de infrastructuri, împreună cu o educație corespunzătoare și calificare profesională adecvată, pot ajuta americanii să iasă din sărăcie și să creeze milioane de joburi.”

În fine, tot pe 7 iunie, compania Shell a anunțat[5] că va investi $2 miliarde pentru a construi o rafinărie de etan în zona Pittsburgh, unde se va prelucra gazul natural extras din argila Marcellus în trei state: Pennsylvania, West Virginia și Ohio. Noua facilitate petrochimică – cea mai mare de acest tip din America de Nord – va crea circa 6.000 joburi în construcție și 600 joburi permanente când va intra în producție.

În contextul celor descrise mai sus, aș vrea să subliniez ironia introdusă de atitudinea administrației Obama: pe de o parte, a eliminat anul trecut embargoul vechi de 40 ani permițând reluarea exporturilor americane de țiței brut, iar pe de altă parte, cere noi taxe și reglementări în industria de petrol și gaze naturale, datorită cărora vor crește prețurile energiei pentru consumatori și industrie.

Revoluția americană a argilelor nu numai că a întărit securitatea energetică a țării – SUA au urcat de pe poziția a șasea pe a patra în 2015 –, dar a creat și un avantaj strategic afacerilor americane în economia globală foarte competitivă de astăzi.

Cred că oricare dintre cei doi candidați rămași în cursa prezidențială vor avea o atitudine mult mai favorabilă industriei energetice americane, inclusiv fracturării hidraulice, decât actuala administrație. De altfel, atât Donald Trump, cât și Hillary Clinton, și-au exprimat, în campaniile lor electorale, suportul pentru fracturare.

Un cuvânt și despre fracktiviștii americani, grupați în mișcarea „Keep It In The Ground” (KIITG) – foarte activi în perturbarea discuțiilor publice, blocarea licitațiilor pentru licențele de petrol și gaze, sau în hărțuirea unor persoane oficiale din Federal Energy Regulatory Commission (FERC) în propriile lor case.

Raportul publicat de Camera de Comerț a SUA indică limpede că interzicerea fracturării hidraulice și a producției de combustibili fosili ar avea o dublă consecință: pierderi economice și deteriorarea ireparabilă a securității energetice. De altfel, Karen A. Harbert, președinta și CEO al Institute for 21st Century Energy, a dat un avertisment serios demonstranților KIITG:

În această perioadă de creștere extremistă a mișcării „păstrează-l în pământ”, este important să recunoaștem că revoluția argilelor a făcut America cu 25% mai sigură decât era în 1980, reducând riscurile noastre în multe domenii.

Concluzii

Pe măsură ce securitatea energetică a țării crește, Statele Unite devin tot mai ferite de influența producătorilor străini de petrol, iar economia și cetățenii beneficiază de pe urma unei energii ieftine, abundente și de încredere – datorită revoluției argilelor și fracturării hidraulice.

Revoluția argilelor a fost și este în continuare, fără îndoială, cel mai important factor în îmbunătățirea  securității energetice a Statelor Unite și a creșterii producției de energie domestică. Este foarte probabil ca anul viitor, Statele Unite să-și declare independența energetică.

NOTE

[1] Împreună cu unul din studenții mei, am elaborat recent o tehnologie de estimare a parametrului TOC (Total Organic Carbon) din depozitele cu argilă Marcellus a statului New York. Parametrul TOC este principala sursă de informație despre potențialul productiv (petrol și/sau gaze) a unei argile. Noua tehnologie, pe care o vom patenta în curând, folosește trei metode de inteligență artificială (rețele neuronale artificiale, algoritmi genetici și mașini cu suport vectorial).
[2] Deflația petrolului. Cauze și consecințe

[3] A Better Way – Our Vision for a Confident America – Poverty, Opportunity, and Upward Mobility

[4] IHS report, Minority and Female Employment in the Oil & Natural Gas and Petrochemical Industries, 2015-2035

[5] CBA Pittsburgh, 7 iunie 2016, Shell Announces Plans To Build Cracker Plant In Beaver Co.

Misiune dificila. Jurnal (51)

C.V.R. Schuyler

Berry discută cu Ana Pauker înainte de plecarea sa la Paris şi în Statele Unite

Dl Berry a plecat ieri cu avionul meu spre Paris şi Statele Unite. Chiar înainte de plecare, el a primit un ordin categoric de la secretarul Byrnes de a se opri şi a se consulta cu el la Paris. In ajunul plecării, dl Berry a avut o lungă discuţie cu Ana Pauker. El i-a vorbit foarte deschis. I-a spus că partidele FND, sub conducerea comuniştilor, sunt pe deplin încredinţate că vor câştiga corect şi cinstit alegerile. A arătat că, întrucât le-au dat pământ la circa 1 000 000 de ţărani, din care se ştie că mulţi erau ţigani sau oameni fără căpătâi, şi-au asigurat acest număr mare de voturi şi, cum erau deja puternic susţinuţi de muncitori, nu aveau motive să se îndoiască de rezultatul alegerilor. Ea a recunoscut că, dacă va fi nevoie, vor recurge şi la subterfugii pentru a câştiga. Cu toate acestea, ea se îndoia de forţa lui Maniu şi credea că pot fi siguri de o victorie copleşitoare. I-a spus că, personal, asemeni multor altor lideri ai stângii din ţară, deplânge multitudinea de incidente violente din ultimele săptămâni şi era întru totul de acord cu opinia declarată a dlui Berry, că asemenea incidente făceau mult mai mult rău decât bine cauzei lor. A afirmat însă că s-au aflat de multe ori în imposibilitatea de a-i ţine în frâu pe membrii mai violenţi ai partidului lor, în special pe aceia care petrecuseră ani de zile în închisoare şi suferiseră înainte diverse torturi din partea actualelor partide de opoziţie. Totuşi, a spus că disciplina lor de partid era întărită acum şi că era de părere că, de aici înainte, va exista mult mai puţină violenţă.

Duminică, 15 septembrie 1946

Prânz cu Regele şi Regina la Sinaia

Duminică, 2 septembrie, Regele şi Regina m-au invitat împreună cu întreaga familie la dejun, la Sinaia. Ne-am simţit extraordinar, atât Regele cât şi Regina-mamă fiind deosebit de drăguţi cu fiica şi cu fiul meu. Regele i-a luat după cină la o plimbare cu noul său Buick model 1946 şi a discutat mult cu fiul meu despre diversele avantaje ale maşinilor americane faţă de cele de fabricaţie europeană. Se pare că, în urmă cu două zile, Teohari Georgescu sosise la Palat cu un Buick şi un Oldsmobile noi, pe care dorea să le dăruiască Regelui. Regele a refuzat, spunând că nu putea accepta daruri de la supuşii săi. A spus însă că i-ar fi plăcut să intre în posesia maşinilor şi că ar dori să le cumpere. După ce a bombănit îndelung, Georgescu a acceptat, iar maşinile au fost trecute pe numele Regelui.

Inţeleg că familia regală intenţiona să rămână un timp la Sinaia pentru a evita pe cât posibil contacte strânse cu actualul guvern. Sunt încă supuşi unor presiuni considerabile, iar Regelui i se cere, la fiecare câteva zile, să-şi pună semnătura pe legi cu care, personal, nu poate fi de acord. De exemplu, a fost obligat de curând să semneze un decret ce prelungea valabilitatea legii de urmărire a criminalilor de război până la 15 octombrie, cu toate că avusese o înţelegere cu Pătrăşcanu, prin care legea expira la mijlocul lunii august şi nici un fel de prelungiri nu urmau a fi solicitate. Pătrăşcanu este acum la Paris, iar Teohari Georgescu, care îi ţine locul, are alte idei. El doreşte ca valabilitatea legii să fie prelungită, astfel încât să poată continua anumite arestări, printre care cele ale mai multor foşti miniştri, susţinători ai partidelor Liberal şi Naţional Ţărănesc. Se pare că aceştia urmează să fie arestaţi foarte curând.

Intrevederea de la Frankfurt privitoare la ordinele de plată militare

La de 10 septembrie, am făcut o călătorie fulger până la Frankfurt; m-am întors peste două zile. Principalul meu scop a fost să discut cu factorii financiari din Frankfurt despre noile lor planuri de promulgare a modalităţii de plată cu certificate militare în loc de bani. Se pare că Departamentul de Război a emis o circulară în care se prevede că, în toate zonele militare străine, nu se mai autorizează folosirea dolarilor pentru plăţi. Ca atare, personalului militar nu-i este permis să aibă asupra sa dolari. Soldele sunt plătite în certificate de plată militare, ce urmează a fi tipărite în categorii de 20, 10, 5 şi 1 dolar, respectiv 50, 25, 10 şi 5 cenţi. Personalul militar poate face cumpărături la Px [Private Echange] şi depozitele de alimente şi articole de consum, folosind aceste certificate. De asemenea, ei pot schimba un număr limitat de certificate în moneda locală respectivă, dar nu pot transforma moneda locală în dolari sau certificate. Acest plan a fost pus în aplicare deoarece, în multe zone pierdem sume imense pentru că primim mult mai multe milioane în monedă locală decât plătim în realitate. Se bănuieşte, desigur, că mare parte din această monedă locală suplimentară este de fapt tipărită de ruşi. Acest nou plan pare să fie bun, dar, aşa cum am arătat şi la Frankfurt, este imposibil de aplicat aici, pentru că noi nu avem o reţea de deservire a armatei, precum magazine şi depozite de alimente şi bunuri cu care să lucrăm, precum şi pentru că nu există un curs de schimb între dolari şi lei. După ce le-am explicat dificultăţile noastre, oamenii de finanţe din Frankfurt au fost unanim de acord să continuăm ca şi până acum, adică să plătim tot personalul în dolari şi să lăsăm în responsabilitatea lor să-şi schimbe banii cum găsesc de cuviinţă, folosind piaţa financiară liberă.



La Frankfurt m-am întâlnit cu generalul Heubner — noul adjunct al generalului McNamey, precum şi cu generalul Burroughs — înlocuitorul generalului Seibert în cadrul G-2, Seibert fiind transferat la Washington în calitate de adjunct al generalului Vandenberg în noua organizaţie de Informaţii. Am luat prânzul cu generalul White, şef de stat major şi cu generalul Bevins, din G -l, generalul Burroughs şi coloneii Schow şi Fritche, asistenţi în cadrul G-2.

Ruşii fac pregătiri pentru ample mişcări de trupe

De trei săptămâni şi mai bine, ruşii fac pregătiri pentru ample mişcări de trupe, ce se pare că au loc acum de-a lungul Luncii Dunării, în Dobrogea şi în Bulgaria. Grupurile mele de recunoaştere au vizitat toate regiunile ţării şi am reuşit în sfârşit să estimăm suficient de exact dimensiunea acestor manevre. Se pare acum că, în afară de detaşamentele de întreţinere şi administrative, toate trupele de uscat din Banat, Transilvania şi mare parte din Moldova au fost mutate în sud, pentru a participa la aceste manevre; sperăm ca ele să fie doar manevre, deşi ele pot fi la fel de bine avanpremiera unei adevărate campanii împotriva Turciei şi Greciei. Nu există însă până acum elemente care să ne indice acumulări de provizii, care ar fi necesare unei campanii active. Constanţa, deşi în mare este deja un oraş rusesc, nu funcţionează încă drept punct de aprovizionare şi debarcare. A crescut foarte puţin numărul de nave intrate în port. Cu toate acestea, nu există nici o îndoială că au loc mari concentrări de trupe în zonele limitrofe Dunării şi că cel puţin cinci — poate chiar până la zece — divizii au trecut din România în Bulgaria. Se pare că trupele se află sub comanda mareşalului Tolbuhin şi cel puţin o armată, a 9-a mecanizată, de la Craiova, se află sub comanda generalului Pliev. Locotenentul Weinreich tocmai s-a întors dintr-o călătorie, de recunoaştere la Craiova şi Turnu-Severin, raportând că majoritatea ruşilor din zonă manifestau o atitudine extrem de ostilă faţă de americani. Cel puţin doi ofiţeri ruşi i-au vorbit pe faţă despre apropiatul război dintre Rusia şi Anglia, iar la marginea multor oraşe a fost reţinut de santinele, sub ameninţarea revolverelor şi condus sub pază severă, la posturile locale de comandă, unde a fost întâmpinat, cu politeţe silită, dar unde actele i-au fost cercetate minuţios. La Craiova, după ce au trecut printr-o astfel de cercetare la Comandatură, a fost trezit în toiul nopţii în camera sa de hotel de către un maior rus care a cerut să-i vadă actele din nou şi s-a plâns de anumite mici nereguli. Este cel mai serios indiciu de până acum în legătură cu atitudinea din ce în ce mai ostilă a militarilor ruşi faţă de britanici şi americani, fără îndoială ca rezultat al propagandei. Urmărim îndeaproape situaţia, dar nu suntem încă exagerat de alarmaţi. De curând, am vorbit cu trimisul ministrului nostru în Turcia despre acest subiect, iar el este de acord cu mine că întreaga afacere este probabil doar un război al nervilor.

Situaţia politică actuală

Deşi nu a fost anunţată vreo dată pentru alegerile din România, există numeroase semnale că actuala campanie politică de aici atinge punctul culminant. In ultimele câteva săptămâni, susţinătorii FND au lipit prin toată ţara afişe ce-i chemau pe români să sprijine blocul FND. înregistrările s-au încheiat acum pe întregul teritoriu al României şi, în majoritatea localităţilor, au fost publicate listele cu participanţii la vot. Ne-a atras atenţia numărul foarte mare de cazuri în care persoane recunoscute a fi susţinătoare ale partidelor istorice s-au înscris, dar numele lor nu au apărut pe listele cu persoanele cu drept de vot. Conform legii româneşti, există anumite formalităţi de parcurs de către o persoană care doreşte să protesteze împotriva omiterii numelui său de pe lista de vot. Mulţi dintre ei, desigur, nu se vor deranja să treacă prin aceste formalităţi şi, prin urmare, vor pierde ocazia de a vota. Mai multe persoane au depus proteste, dar este evident că le vor fi puse în cale tot felul de obstacole, iar ca rezultat probabil foarte puţini vor reuşi să vadă rectificate listele de vot.


De fapt, dl Melbourne şi cu mine ne temem că acest control al listelor de vot va constitui principalul mijloc prin care guvernul va reuşi să fure alegerile. Cum în asemenea cazuri este extrem de dificil să se demonstreze frauda, am putea fi puşi în faţa faptului împlinit în momentul alegerilor, fără a putea reclama cu certitudine proceduri necorespunzătoare. Pentru a strânge cât mai multe informaţii posibil în această perioadă de înscrieri, noi trimitem grupe de recunoaştere în întreaga Românie pentru a cerceta îndeaproape situaţia. Vor vizita atât oraşe cât şi sate, punând întrebări primarilor, prefecţilor, cetăţenilor de vază şi liderilor partidelor din opoziţie, precum şi ale celor aflate la guvernare. Sperăm ca, astfel, să obţinem o oarecare imagine generală a măsurii în care sunt controlate listele de vot în favoarea guvernului.


Există încă multe dovezi ale unei cenzuri stricte impuse ziarelor româneşti. Multe din articolele din „Dreptatea",cât şi din „Liberalul" sunt supuse cenzurii. De asemenea, nici Maniu, nici Brătianu nu au reuşit să obţină vreo autorizare de folosire a postului de radio românesc, deşi guvernul îl utilizează, bineînţeles, frecvent pentru a-şi ridica în slăvi propriile virtuţi.


Blocul Partidelor Democratice a fost foarte activ şi în a solicita donaţii pentru campanie tuturor firmelor din România. Anumite firme americane au refuzat să contribuie, dar altele s-au supus taxării, în încercarea de a evita posibile viitoare necazuri. Firmele româneşti sunt, desigur, practic forţate să-şi aducă contribuţia.

Apar de asemenea în continuare dovezi ale unor atacuri lansate împotriva partizanilor de marcă ai partidelor istorice. Azi-noapte, secretarul domnului Haţieganu l-a adus la Misiune pe unul dintre principalii săi colaboratori care, în urmă cu câteva zile, fusese atacat de un grup de huligani din FND, obligat să urce într-un camion sub ameninţarea pistolului şi acolo bătut crunt în cap, peste umeri şi spate. Avea un ochi plesnit, o parte a feţei era cumplit de tumefiată, iar spatele şi trunchiul erau pline de contuzii. Avea vânătăi urâte în zona ambilor rinichi şi, în general, era vai de el. Ne-a spus că în cele din urmă a fost azvârlit din camionul, care rula cu mare viteză, la marginea oraşului şi că reuşise să se târască până la o fabrică din apropiere, unde i s-a acordat primul ajutor.


A domnit multă incertitudine în legătură cu data alegerilor. Ultimele informaţii par să indice însă că acestea vor fi organizate la începutul lui noiembrie

Intensificarea campaniei presei româneşti împotriva britanicilor şi americanilor

Există dovezi ale existenţei unei campanii de presă concertate împotriva britanicilor şi americanilor. în ultimele zile, au apărat mai multe articole foarte critice faţă de politica şi stilul de viaţă americane. Adun traduceri după cele mai dure dintre aceste articole şi îmi propun să adresez un protest general lui Susaikov, în această privinţă. Cu toate că nu mă aştept să realizez mare lucra în acest mod, este totuşi posibil ca el, ca urmare a protestelor mele, să dea ordin ca cel puţin să fie atenuate aceste atacuri.

Susaikov amână multe puncte de pe ordinea de zi a şedinţei din 20 septembrie

Ultima noastră şedinţă în cadrul Comisiei Aliate de Control a avut loc pe 20 septembrie. Atât britanicii cât şi noi aveam pentru ordinea de zi mai multe puncte referitoare la activitatea Comisiei Aliate de Control. Totuşi, cu excepţia unuia sau a două dintre ele, de importanţă minoră, Susaikov a insistat să amânăm aceste probleme. Eu fac presiuni să se convoace o şedinţă săptămâna aceasta, în speranţa că le vom putea parcurge pe toate. Anumite puncte, cum ar fi acordarea pentru România, de către Comisia Aliată de Control, a dreptului de a-şi folosi depozitele în aur din Elveţia drept garanţii pentru împrumuturi, ne interesează în mod deosebit. Am fost întrebat de către Departamentul de Stat în această privinţă, dar până acum nu am reuşit să aflu de la Susaikov dacă a dat sau nu aprobarea Comisiei Aliate de Control pentru această operaţiune.


Vicemareşalul Stevenson a fost rechemat în Anglia pentru o scurtă întrevedere. El a plecat sâmbăta trecută, spunându-mi că se aşteaptă să lipsească circa două săptămâni. în timpul absenţei sale, generalul de brigadă Greer îl reprezintă în Comisia Aliată de Control.

Manevrele militare ruseşti în zona Craiovei şi în Bulgaria continuă

Pe cât am reuşit să stabilim, manevrele armatei ruse zona Craiovei şi în Bulgaria sunt încă în curs. Credem că circa şase divizii au trecut graniţa în Bulgaria în ultima lună, pentru a participa la aceste manevre. Nu credem, cu toate acestea, că a avut loc vreo reducere considerabilă a forţelor de ocupaţie de aici, din România.

Remarc că în ultimul Buletin Informativ al Departamentului de Război numărul estimativ al efectivelor de aici este mai mic cu aproape 100 000, faţă de cifra dată de mine. Acesta citează pe britanici drept sursă pentru aceste reduceri. Tot nu sunt convins că este corectă.

Generalul Cortlandt Van Rensselaer Schuyler (se pronunţă Skailăr — n.n.) a sosit în România în ziua de 25 noiembrie 1944. Deşi consemnările din Jurnal se opresc la 20 septembrie 1946, acesta părăseşte România la 11 iunie 1947.

Final

Misiune dificila. Jurnal (50)

C.V.R. Schuyler

Metoda „bolilor venerice“ în obţinerea informaţiilor despre unităţile ruseşti

Inregistrăm succese considerabile în identificarea unităţilor ruseşti prin informaţiile pe care le obţinem de la ofiţerii ruşi care apelează la noi pentru tratarea bolilor venerice. De curând, am tratat 10-15 asemenea ofiţeri prin administrare de penicilină şi de fiecare dată le-am cerut denumirea completă a unităţii căreia îi aparţin şi localizarea cartierului lor general. Am raportat succesul acestui plan către USFET, iar alte state membre ale Comisiei Aliate de Control au fost sfătuite să iniţieze un program similar. Există totuşi multe unităţi ruseşti neidentificate încă în România, iar noi facem tot posibilul pentru a obţine noi indicii pentru identificarea lor.

Căpitanul Marchman pleacă în Statele Unite

Aghiotantul meu, căpitanul Marchman, tocmai a plecat în Statele Unite, pentru a fi primit în altă misiune. Marchman a fost aghiotantul meu încă din timpul ultimelor zile de la Camp Davis; îmi pare nespus de rău că pleacă. A fost un ofiţer extraordinar din toate punctele de vedere şi m-am putut întotdeauna bizui pe el în îndeplinirea oricărei misiuni încredinţate. De curând, l-am numit pe locotenentul Hamilton, drept noul meu aghiotant. Hamilton a fost detaşat temporar, de la SSU la această Reprezentanţă, de câtăva vreme. El pare să fie un tânăr ofiţer inteligent, capabil de fină observaţie şi analiză. Va trece însă multă vreme până ce va ajunge la fel de capabil cum a fost Marchman.

Joi, 22 august 1946

Guvernul organizează defilarea anuală în cinstea loviturii de stat de la 23 august 1944

Astăzi guvernul a organizat sărbătorirea aniversării loviturii de stat. Aceasta a avut loc la 23 august 1944. Festivităţile au început cu o ceremonie aniversară ţinută la Ateneu, marea sală de concert a României din Piaţa Palatului. Regele a fost prezent, ca şi Groza, toţi miniştrii săi care nu sunt la Paris şi membrii corpului diplomatic şi ai Comisiei Aliate de Control (cu excepţia britanicilor). S-a avut grijă ca partea centrală a sălii să fie tixită de susţinători ai FND, care l-au aclamat frenetic pe Groza când şi-a încheiat discursul. Acest discurs, printre altele, a fost gândit ca principal pilon ai programului. După vreo două vorbe adresate la început Regelui, Groza a consacrat următoarele 20 de minute descrierii propriei sale contribuţii la lovitura de stat (de fapt, noi ştim că Groza, personal, a făcut foarte puţin atunci). Ultima jumătate a discursului său s-a îndepărtat cu totul de la subiect şi a prezentat diferitele aşa-zise realizări ale guvernului Groza, precum şi ceea ce se spera să se realizeze în viitor. Discursul a fost ovaţionat exact când trebuia de către publicul ales cu grijă, dar Regele a stat mai tot timpul posomorât de-a lungul ceremoniei, la fel cu majoritatea diplomaţilor prezenţi. Azi-dimineaţă s-a organizat o paradă uriaşă, la care Regele, Groza, diplomaţii etc, au primit defilarea de la o tribună centrală instalată în Piaţa Victoriei. Prima parte a paradei a cuprins 10-20 000 de soldaţi din unităţi militare de elită. A unnat o coloană lungă de civili reprezentând diverse fabrici, industrii şi partide ale FND. Fiecare grup făcuse repetiţii serioase cu lozinca „Regele şi Petru Groza“ , pe care au scandat-o când au trecut prin faţa tribunei. Persoanele care dădeau tonul defilau pe partea dinspre Rege şi i-am putut observa intrând în acţiune, pe măsură ce fiecare grup se apropia de marea tribună, stârnind entuziasmul şi având grijă ca fiecare să-şi execute partea sa de strigături. Şi aici Regele părea extrem de plictisit şi trebuie să mărturisesc că mi-a părut rău pentru el. Toată afacerea era o încercare foarte evidentă a guvernului de a pune în scenă o manifestaţie în folosul propriu şi de a face să pară că Regele însuşi susţinea puternic partidele FND. Nu a existat desigur nici un participant din partea partidelor istorice.

Se pare că guvernul a tras învăţăminte din 10 mai trecut şi a luat măsuri minuţioase de precauţie pentru a împiedica orice fel de demonstraţie spontană în favoarea Regelui. Toate intrările în Piaţă au fost strict supravegheate de către soldaţi ai diviziilor „Tudor Vladimirescu“ şi „Horia, Cloşca şi Crişan“, iar în puncte strategice stăteau de pază trupe ruseşti NKVD. Intrarea în tribune, care de altfel nici nu erau foarte mari, s-a făcut pe bază de legitimaţie şi, desigur, s-au luat măsuri ca acestea să nu fie date decât susţinătorilor loiali guvernului. Am stat lângă generalul Susaikov, ca membru al anturajului Regelui cu această ocazie, şi am văzut că şi el era sătul de întreaga demonstraţie, căci era cu ochi şi cu sprâncene că se încerca ridicarea prestigiului guvernului. Investigatorii noştri au aflat că, la fel ca şi altădată, tuturor muncitorilor li s-a cerut să defileze sub ameninţarea concedierii sau a altor pedepse. în total, au participat aproximativ 150 000 de persoane, dintre care nu mai mult de 10-20 000 purtau uniforme. Nu au avut loc nicăieri tulburări ale ordinii, iar micul grup care s-a strâns să privească defilarea s-a împrăştiat în linişte, când fanfara s-a oprit din cântat şi Regele a plecat.

Evoluţia Conferinţei de Pace

Românii continuă să urmărească neliniştiţi evoluţia Conferinţei de la Paris. Suporterii guvernului, în speranţa că, susţinând docil punctele de vedere ale ruşilor, vor reuşi să convingă Naţiunile să accepte propunerile ruseşti legate de Tratat, iar partidele din opoziţie în speranţa că vor putea prezenta lumii imensitatea despăgubirilor pe care România le-a plătit deja şi adevărata stare de lucruri din ţară din momentul de faţă. Delegaţia guvernului român, formată din Tătărescu, Pătrăşcanu, mai mulţi alţi miniştri şi chibiţi, a plecat la Paris în urmă cu câteva zile. Din ştiri, am constatat că Tătărescu nu şi-a neglijat îndatoririle în prezentarea punctului de vedere al guvernului la Conferinţă. Mai remarc şi că, deşi susţinătorii naţional-ţărăniştilor şi liberalilor au fost eliminaţi intenţionat din delegaţia guvernului, unele persoane care se refugiaseră în străinătate au reuşit să-şi prezinte punctul de vedere la Conferinţă. In special domnul Gafencu — fost ministru şi fost diplomat al României, care locuieşte de puţin timp în Elveţia — a redactat un document amplu pe care a reuşit să-l pună în circulaţie printre diverşii participanţi la Conferinţă. Documentul prezenta trista situaţie în care se află România acum şi am înţeles că a fost primit cu un interes deosebit. Până în momentul de faţă, Conferinţa nu pare să fi făcut nici un fel de progrese în direcţia rezolvării problemelor de primă importanţă pentru viitorul României, cum ar fi controlul asupra Dunării, accesul liber în România în scopuri economice al tuturor statelor, precum şi o reasigurare oarecare că cele patru libertăţi vor fi respectate în această ţară.


Dl Berry intenţionează să facă o călătorie în America spre sfârşitul Conferinţei, în speranţa că-1 va putea întâlni la Washington pe dl Byrnes şi că va discuta cu el pe larg întreaga problemă. Conform planului, Berry urma să plece la 28 august, cu avionul meu. însă tocmai a primit o telegramă de la Byrnes în care i se spune să se oprească în drum la Paris. Sperăm că aceasta indică o oarecare revigorare a interesului faţă de România din partea unor membri ai delegaţiei noastre. Berry este însă sceptic. înţeleg că şi Bames a fost chemat la Paris pentru a discuta problema bulgară şi că este însoţit de generalul Robertson. După o recentă călătorie în Bulgaria, Berry m-a informat că situaţia de acolo este şi mai rea decât cea din România, comuniştii fiind mult mai bine înfipţi şi că opoziţia a fost atât de categoric reprimată, încât multe persoane nu mai îndrăznesc să discute cu americanii nici măcar pe stradă de teama de a fi compromişi şi pedepsiţi.

Vizită pe litoralul Mării Negre

Am fost la Marea Neagră, în week-endul trecut, împreună cu familia mea. Misiunea noastră a inaugurat o mică vilă la Carmen Sylva, iar noi am petrecut vreo trei-patru zile, în zona respectivă. Constanţa este încă plină de ruşi, aşa cum sunt mai multe din orăşelele din imediata sa vecinătate. în orice altă parte a Dobrogei însă, cu singura excepţie a Mangaliei, nu mai sunt nici pe departe atâţia ruşi câţi erau înainte. în portul Constanţa activitatea pare foarte redusă şi nu există absolut nici un indiciu care să sugereze că ruşii ar intenţiona să facă operaţiuni militare în zona respectivă. Duminică am mers cu maşina până la Balcic, după ce obţinusem din vreme avizele necesare pentru trecerea frontierei. Am făcut drumul la ducere prin Negru Vodă şi Bazargic, dar ne-am întors de-a lungul coastei până la Mamaia. Drumurile erau groaznice, iar praful aproape de nesuportat. Altminteri, călătoria a fost interesantă. Am văzut foarte puţine trupe ruseşti, în afara unui grup de 50-60 avioane ruseşti pe un aerodrom în Bazargic. Am avut oarecari probleme la trecerea graniţei, dar locotenentul Sivess, ofiţerul nostru de marină care ne-a însoţit, a reuşit să ne treacă datorită cunoştinţelor sale de rusă. A fost interesant de observat că posturile româneşti de la graniţă erau conduse în întregime de către ruşi, având în apropiere doar unul sau doi români. In partea bulgară însă, ruşii nu erau prezenţi, soldaţii bulgari având întreaga responsabilitate. Bulgarii au fost foarte amabili şi cooperanţi şi păreau extraordinar de interesaţi să vadă americani. Câţiva dintre ei, ne-au declarat că nu mai văzuseră vreun american până atunci şi au cerut umil reviste americane sau fotografii despre viaţa din Statele Unite. Din păcate nu aveam aşa ceva, dar le-am dat nişte ţigări şi câteva conserve pe care le-au primit cu recunoştinţă.


Balcicul este un loc minunat. Oraşul este foarte murdar, dar Castelul Reginei Maria şi grădinile din jurul său sunt încă foarte frumoase. Falezele albe amintesc de Grecia. Se pare că Regina Maria a consumat mult timp şi energie pentru a-şi construi grădina, formată dintr-un sistem de terase care coboară din vârful falezei până la mare. Câteva cascade artificiale, copaci mari plantaţi din loc în loc şi flori absolut superbe făceau ca locul să pară un fel de paradis în mijlocul unui câmp acoperit de praf. Am luat o gustare în grădinile Reginei, iar după aceea ne-am petrecut ceva timp vizitând casa şi alte puncte de interes de pe proprietate. Acum nu locuieşte nimeni acolo, dar îngrijitorul român care a lucrat pentru Regină timp de 26 de ani, a fost încântat să întâlnească pe cineva venit din România şi a petrecut mult timp cu noi.

Campanie electorală marcată de teroare în plină desfăşurare

In pofida vremii toride, campania politică de aici pare să se accentueze, incidentele teroriste devin tot mai frecvente. La Piteşti, în urmă cu aproximativ o săptămână, comitetul local al Partidului Naţional Ţărănesc organizase o întrunire, la care a năvălit o bandă de huligani FND, dintr-un sat vecin. Bandiţii au spart adunarea, folosindu-se de ţevi de fier pentru a-i bate pe membrii Partidului Ţărănesc, însoţindu-şi atacul cu focuri de armă. Un delegat a fost ucis pe loc, iar un altul a fost rănit atât de grav, încât a murit la scurt timp după aceea. Domnului Penescu, secretarul pe ţară al partidului, care era şi el prezent, i-a fost acordată o atenţie deosebită de către huligani, care l-au fugărit până în biroul procurorului din apropiere şi, în ciuda protestelor procurorului însuşi, l-au atacat şi l-au bătut zdravăn. In cele din urmă, a căzut fără cunoştinţă pe podea, iar huliganii au plecat crezându-1, evident, mort. Prietenii săi l-au dus mai târziu la un spital unde se reface acum. Ni s-au raportat recent diverse alte incidente similare din alte zone ale ţării. în nici unul din cazuri guvernul nu face nimic pentru a-i pedepsi pe vinovaţi. De fapt,pentru aproape fiecare din aceste cazuri există serioase dovezi că poliţia ia parte la bătăi sau, în alte situaţii, face în aşa fel încât să fie foarte departe de locul unde se declanşează atacurile. în cazul Piteştilor, Penescu îşi luase măsura de prevedere de a-1 anunţa pe ministrul de Interne, cu câteva zile înainte, că mitingul va avea loc şi de a obţine de la acel ministru asigurări că vor fi lăsaţi în pace. Faptul că huliganii au sosit chiar la momentul potrivit este o bună dovadă că ministrul de Interne însuşi era în mare parte răspunzător de acest atac. Atât dl Berry cât şi eu am transmis la Washington relatări detaliate ale acestor atrocităţi. Dl Berry a solicitat imperativ ca secretarul Byrnes să discute serios cu Tătărescu referitor la situaţia creată şi să dea de înţeles că România nu se mai poate aştepta la noi deschideri din partea noastră, câtă vreme au loc asemenea incidente teroriste.

Vineri, 30 august 1946

Participarea la Festivalul Muzical de la Salzburg

La sfârşitul săptămânii trecute, la amabila invitaţie a generalului Clark, mi-am dus familia, împreună cu colonelul Lawrence şi locotenentul Hamilton, cu avionul până la Salzburg, la câteva reprezentaţii din cadrul Festivalului anual al Muzicii. Am petrecut timpul încântător şi interesant. Zona din jurul Salzburgului este extraordinar de frumoasă. A plouat mult şi totul este foarte verde. Am vizitat Berchtesgaden, am văzut ce a mai rămas din superba vilă a lui Hitler şi am mai vizitat şi celebra sa Casă pentru ceai, Cuibul Vulturilor. Am făcut o plimbare foarte plăcută cu o barcă cu motor pe Komigsee, un minunat lac de munte din apropiere şi, în general, ne-am simţit extraordinar. Festivalul în sine a fost foarte interesant, cu toate că nivelul performanţelor nu s-a ridicat la standardele antebelice. Am fost la mai multe spectacole de operă, la Jederman — o piesă zugrăvind Patimile Mântuitorului — şi la mai multe concerte. Ambasadorul Patterson din Iugoslavia şi soţia sa, stăteau în aceeaşi casă cu noi şi a fost interesant să aud chiar de la el cum au fost doborâte avioanele noastre de către piloţii iugoslavi. Se pare că întreaga afacere a reprezentat un incident brutal, îngrozitor. Patterson însuşi, împreună cu un ofiţer iugoslav, au descoperit cele cinci cadavre din cel de-al doilea avion, aruncate într-o groapă comună dintr-un colţ retras al unui cimitir. Deşi el spune că Tito a promis că nu vor mai avea loc asemenea incidente, am sentimentul că ar trebui să pretindem ceva mai mult decât nişte scuze abjecte. I-am întâlnit şi pe judecătorii Biddle şi Parker de la Nurenberg, pe maiorul George Fielding Elliot — care a venit de la Conferinţa de la Paris, pe domnul Murphy — consilier politic al generalului McNarney şi pe doamna Clay din Berlin, pe care o cunoscusem anterior. Pe drum, a fost interesant să observăm de sus dimensiunile secetei. Pe tot teritoriul României şi la vest de ea, până la Budapesta, pământul părea foarte uscat. Intre Budapesta şi Viena am putut vedea semne vagi de ploaie, iar de la Viena câmpiile erau în întregime verzi şi recoltele se anunţau a fi excelente. Nu există nici urmă de îndoială că întreaga regiune balcanică va avea mult de suferit anul acesta, căci nu a plouat deloc de vreo două luni.


va urma

Misiune dificila. Jurnal (49)

C.V.R. Schuyler

Miercuri, 24 iulie 1946

Regele semnează legea electorală românească

Aşa cum se întâmplă de obicei în România când vine căldura, n-a prea fost activitate în ultimele săptămâni. Vremea a fost neobişnuit de caldă chiar şi pentru Bucureşti în iulie şi, ca urmare, mulţi lideri politici şi diplomaţi şi-au petrecut timpul mai mult la munte sau la mare. Cel mai important eveniment politic din acest interval a fost, probabil, promulgarea în formă finală şi semnarea, de către Rege, a legii electorale. Regele a fost de acord cu această lege, numai după o lungă şi tensionată discuţie, în urma căreia a obţinut mai multe modificări favorabile, deşi a fost totuşi obligat să cedeze în privinţa câtorva puncte importante. Decretul prevede desfiinţarea completă a Senatului, o prevedere împotriva căreia Regele s-a luptat cel mai mult, dar zadarnic. Regele a susţinut că schimbări de acest fel nu pot decât să implice modificări constituţionale care, în conformitate cu Constituţia din 1923, se pot face numai prin acţiunea unui corp legislativ şi se votează apoi printr-un referendum popular special. Ministrul de Justiţie, Pătrăşcanu, care a redactat legea, acţionând evident conform instrucţiunilor Partidului Comunist de la Moscova, a insistat cu tărie ca Senatul să fie desfiinţat şi, pentru a evita o serioasă criză internă în privinţa căreia Regele fusese avertizat atât de dl Berry cât şi de dl Holman, Regele a cedat în cele din urmă. Alte prevederi ale legii acordau drept de vot, pentru prima oară în România, femeilor şi stabileau mijloace şi metode de amenajare a centrelor de votare şi modul de supraveghere a numărării voturilor. Este prevăzut să se amenajeze cabine de vot în fabrici şi în alte locuri aflate la îndemâna muncitorilor. Această prevedere va facilita mult controlul rigid asupra votării de către minoritatea comunistă. Se stipulează şi că toţi românii care s-au înrolat voluntari în războiul împotriva Rusiei să fie lipsiţi de dreptul de a vota. Această parte a legii va l'i folosită, fără îndoială, de către comunişti pentru a-i elimina pe Mihalache şi pe alţi lideri ai opoziţiei. Atât Brătianu cât şi Maniu sunt foarte dezamăgiţi că Regele a aprobat acest decret. Ei consideră că, cu orice risc, ar fi trebuit să refuze să-l semneze, deşi acest gest ar fi putut provoca o criză. S-au gândit chiar să se retragă complet din participarea la guvernare, din cauza secţiunilor din lege pe care le-au considerat neconstituţionale. Au decis în cele din urmă să continue lupta, cu toate că ziarele lor au denunţat legea în cel mai vehement limbaj.

Situaţia privind arestările angajaţilor noştri rămâne neschimbată

Nu a apărut nici o schimbare în situaţia privitoare la arestările angajaţilor noştri. Ne menţinem pe poziţii, oferind protecţie unui număr de vreo trei-patru românii din posturi-cheie, la hotelul Stănescu. Au avut loc mai multe discuţii între dl Bodnăraş şi maiorul Hali, precum şi între dl Berry şi dr Groza. S-au făcut anumite promisiuni, dar nu s-a întâmplat nimic concret. Aflăm acum că s-ar putea ca Stănescu să fie eliberat mâine sau poimâne, dar nu facem nimic în acest sens până când nu are loc evenimentul. Din nefericire, alaltăieri dl Berry a primit instrucţiuni precise de la secretarul Bymes să anunţe guvernului român acceptarea de către noi a dlui Ralea, ca ministru al României în Statele Unite. Ni se slăbeşte poziţia adoptată în privinţa arestărilor, întrucât atât eu, cât şi dl Berry ne-am folosit de mai multe ocazii pentru a aduce guvernului la cunoştinţă că am recomandat să nu se adopte nici o măsură referitoare la această numire până după rezolvarea problemei arestaţilor. Se pare însă că politica generală a guvernului nostru este acum de a se concentra asupra problemelor mai importante în litigiu între noi şi ruşi şi să nu facem nimic, în cazul României şi al altor ţări din această zonă a lumii, care ar putea mări iritarea, ajunsă la culme în privinţa problemelor legate de Triest, Austria, Germania etc.

Vizita colonelului Lovell, reprezentantul Direcţiei G-2 din Departamentul de Război

Colonelul John Lovell, reprezentant special al Direcţiei G-2, din Departamentul de Război, ne-a vizitat timp de cinci-şase zile. El face un tur al Comisiilor Aliate de Control şi al reprezentanţelor militare din această zonă a lumii, pentru a le explica noua organizare a direcţiei G-2 şi expune în detaliu tipurile de informaţii dorite de Departamentul de Război. A vorbit în termeni elogioşi despre munca noastră informativă de până acum şi nu a exprimat prea multe cuvinte critice la adresa eforturilor noastre. El m-a informat că urmează să devină trimisul Departamentului de Război, ca ataşat militar în România. După ce-şi va încheia turneul în această zonă, se va întoarce la Washington pentru trei săptămâni şi va reveni aici ca membru al statului meu major, până la desfiinţarea acestei Comisii, apoi se va alătura Legaţiei americane în calitate de ataşat militar. Cred că este o alegere fericită în condiţiile date, deoarece este echilibrat, serios şi inteligent.

Vineri, 2 august 1946

Călătorie prin Moldova şi Bucovina

Tocmai m-am întors dintr-o călătorie de o săptămână prin Moldova, Bucovina şi Transilvania de est. Am fost însoţit de dna Schuyler, de fiul meu şi de fiica mea, care tocmai sosiseră în ajun din Statele Unite. Ne-au însoţit colonelul Prager, principalul nostru ofiţer român de legătură, împreună cu soţia sa. Am părăsit Bucureştii într-un vagon de călători particular, deplasându-ne noaptea către Piatra Neamţ. Acolo am fost aşteptaţi de automobilele noastre, sosite  în cursul zilei de ieri şi, însoţiţi de un general român din zonă, am condus prin Munţii Moldovei spre Mănăstirea Neamţ, unde am luat prânzul cu patriarhul Nicodim. Patriarhul a fost foarte prietenos şi extrem de deschis. Ne-a vorbit despre toate dificultăţile pe care le are cu Biserica Ortodoxă Rusă, insistând îndeosebi asupra pretenţiilor ruşilor de a schimba calendarul, de a înapoia obiectele jefuite din bisericile din Transnistria şi de a elibera preoţii ruşi care se presupune că se găseau încă în închisori din România. Ne-a spus că a replicat cu asprime, arătând că asemenea cereri se bazau pe informaţii complet false, că era surprins de faptul că patriarhul rus putea acorda credit unor atari zvonuri şi că, în nici un caz, nu va schimba calendarul. A spus că, de curând, primise o confirmare conciliantă de primire a răspunsului său şi că, în afară de presiunile ocazionale exercitate pentru a-1 determina să viziteze Moscova, nu mai avusese în ultimul timp nici o altă comunicare cu Biserica rusă.


Următoarea noapte am petrecut-o în vagonul nostru, la Paşcani, iar a doua zi am vizitat Iaşii cu maşina, luând prânzul cu comandantul armatei locale române, generalul-maior Dumitriu. Ne-a impresionat cu deosebire cât de pustiită era această parte a Moldovei. Timp de câteva luni, înainte de 23 august, linia frontului trecea, în general, prin Iaşi şi Paşcani şi multe sate de pe acest aliniament fuseseră făcute practic una cu pământul, chiar şi oraşul Paşcani, care este acum doar un morman de ruine cu câteva cocioabe încropite în grabă, ici-colo. Noaptea următoare, vagonul nostru ne-a dus la Gura Humorului, în Munţii Bucovinei, iar ziua am vizitat mănăstirile Voroneţ şi Suceviţa. La ultima mănăstire am fost omeniţi cu dărnicie la prânzul oferit de mitropolitul Bucovinei. S-a făcut o slujbă specială pentru noi în biserică, iar prânzul dat în cinstea noastră a constat din nouă sau zece feluri de mâncare; au mai participat încă vreo zece oaspeţi, majoritatea înalte feţe bisericeşti. Bodnăraş, fratele faimosului Bodnăraş din Consiliul de Miniştri, era şi el prezent şi ne-a ţinut un lung discurs despre realizările sale personale în calitate de comunist. El a fost, însă, foarte prietenos. După-amiază am plecat cu maşina la Vatra Dornei, printr-o zonă montană superbă şi pe un drum surprinzător de bun. Am observat, totuşi, că toate casele, ceva mai răsărite decât bordeiele, erau complet văduvite de ceea ce conţinuseră, inclusiv de mobilă, covoare, cabluri electrice şi chiar uşi şi ferestre întregi. în multe locuri ni s-a spus că jaful îl făcuseră în parte nemţii, în parte ruşii şi, în mare măsură, chiar ţăranii ale căror case fuseseră distruse în lupte şi care apoi au folosit acest mijloc pentru a se despăgubi de pierderile proprii. La Vatra Dornei am fost oaspeţii asociaţiei turistice locale, care ne-a pus la dispoziţie pentru noapte un loc de cazare foarte confortabil. Plănuisem să facem o călătorie în josul Bistriţei cu o plută alcătuită prin legarea la un loc a mai multor buşteni mari, cărora li-se dă drumul în josul râului în drumul lor spre joagăr. Nivelul apei era însă foarte scăzut şi, din cauza unei încurcături serioase făcute de oficialităţile locale, încercarea de a opri cursul râului, pentru a-i da drumul la un moment dat, pentru a asigura o cantitate suficientă de apă, nu s-a materializat. Şeful turismului local mi-a spus că această dificultate a fost rezultatul unui sabotaj deliberat din partea anumitor indivizi cu sentimente ostile faţă de americani. Bănuiesc că avea dreptate, cel puţin parţial. Am pierdut două ore stând pe plută şi aşteptând apa care nu mai venea, dar am savurat odihna şi am făcut apoi o superbă călătorie cu maşina prin munţi spre Borca, următorul nostru popas. Aici, în vila administratorului Domeniilor Coroanei — formate în mare parte dintr-un parc forestier — am fost primiţi extraordinar. Şi aici am luat o masă absolut delicioasă şi fastuoasă, pregătită chiar de soţia administratorului. A doua zi am mers din nou cu maşina prin munţi, trecând prin frumosul şi impresionantul pas Ghilcoş. Am petrecut noaptea la Lacul Roşu, în inima acestor munţi, într-o adorabilă vilă, unica din zonă care scăpase, măcar parţial, de jaful ruşilor. De la Ghilcoş am trecut în Transilvania şi ne-am întors la Bucureşti prin Gheorghieni, Sfântul Gheorghe şi Braşov.

Guvernul român anulează planurile de eliberare a angajaţilor noştri civili după ce a aflat că Ralea a fost acceptat

La întoarcere, am aflat că, în timpul absenţei mele, nu s-au întâmplat lucruri prea importante în Bucureşti. Valul de căldură a fost îngrozitor şi, evident, cei mai mulţi politicieni de marcă şi oficialităţile guvernamentale au plecat din oraş.

Nu a apărut nici o schimbare în situaţia angajaţilor noştri arestaţi. Fie că zvonurile legate de iminenta lor eliberare nu erau — în mod evident — adevărate, fie că guvernul s-a răzgândit când a aflat că eliberarea lor nu era necesară pentru a obţine recunoaşterea oficială a dlui Ralea ca ministru al României. Zilele trecute, guvernul a publicat un comunicat cuprinzând o listă de persoane despre care se pretinde că sunt membri activi ai uneia sau alteia dintre organizaţiile teroriste. Pe listă apăreau dra Olteanu, angajata arestată a dlui Berry, şi Manicatide, aflat acum sub protecţia noastră, dat pe listă ca „dispărut". Cele mai multe dintre aceste persoane erau acuzate că ar fi obţinut informaţii despre guvernul român şi despre probleme militare şi că ar fi oferit aceste informaţii unei „puteri străine".

Textele proiectelor de tratate cu ţările balcanice se dau publicităţii

Textele proiectelor de tratate de pace balcanice au fost publicate zilele trecute. Majoritatea românilor par foarte dezamăgiţi şi au sentimentul că prietenii lor britanici şi americani i-au „lăsat baltă". Ei sunt extrem de supăraţi din pricina prevederii conform căreia fondurile româneşti din Statele Unite urmează să fie confiscate şi reorientate în direcţia achitării despăgubirilor de război la care avem noi pretenţii. Aşa cum am mai arătat, eu, personal sunt de acord că această prevedere va da naştere la multe nedreptăţi dacă este îndeplinită textual, de vreme ce majoritatea acestor fonduri particulare aparţin unor persoane care în tot timpul războiului au fost prieteni ai Naţiunilor Unite. Incă mai sperăm ca majoritatea fondurilor astfel confiscate să fie cele aparţinând guvernului.

Vineri, 9 august 1946

Arşiţa e tot mare la Bucureşti, iar activitatea politică a scăzut corespunzător.

Zilele trecute ne-am agitat puţin, când generalul Clark m-a informat că el, cu soţia şi fiica sa ar dori să-şi petreacă sfârşitul de săptămână cu noi, în România. Am obţinut autorizările necesare de la ruşi, am adunat mai multe persoane de vază pentru recepţie şi am făcut o serie de alte pregătiri necesare. Miercuri după-amiază însă, generalul Clark ne-a anunţat prin radiogramă că evenimente neprevăzute apărute în Austria îl obligă să rămână la Viena şi că trebuie, prin urmare, să-şi amâne vizita, pe termen nelimitat. Una peste alta, este chiar mai bine că nu vine, pentru că Regele este plecat din oraş, ca şi multe alte personalităţi. In plus, canicula este cam neplăcută, iar o recepţie de amploare în mijlocul oraşului, într-o zi de vară, presupune mai multe ore dezagreabile pentru toţi participanţii.

Tendinţele politice generale

Vicemareşalul a trecut zilele trecute să mă vadă. El îşi petrece majoritatea timpului la Sinaia, iar la Bucureşti stă doar o zi sau două, în fiecare săptămână. Este la fel de încăpăţânat ca întotdeauna. Este de părere că Rusia a cedat în toate privinţele la Paris şi că Tratatul de Pace va asigura Marii Britanii şi Statelor Unite toate drepturile şi privilegiile de care avem nevoie pentru a ne proteja interesele aici.


Această atitudine se bate cap în cap cu cea a domnului Berry, cu care am discutat ieri îndelung despre acest subiect. Berry crede că Tratatul de Pace cu România, asupra căruia s-a convenit deja, înlătură şi ultima noastră speranţă de a instaura vreodată un guvern democratic în România. Domnul Cannon, de la Departamentul de Stat, i-a trimis vorbă că ar dori să-l întâlnească la Paris, dar domnul Berry a răspuns că preferă să nu vină. El spune că, la o dată anterioară, ar fi fost bucuros să ofere informaţii şi recomandări celor care lucrau la tratatele de pace, în speranţa că, prin aceasta, ei s-ar afla în situaţia de a asigura condiţii mai bune pentru România. Acum însă, cum Tratatul — după părerea sa — ne vinde cu totul Rusiei, el preferă să nu mai aibă nimic de a face cu el, întrucât orice informaţie oferită la această dată târzie ar fi absolut de prisos. Spre sfârşitul lunii, va pleca în Statele Unite într-o scurtă permisie şi pentru o scurtă întrevedere cu secretarul Byrnes şi se va întoarce aici la sfârşitul lui septembrie, probabil chiar înainte de alegeri.

Maniu, Brătianu şi Vişoianu l-au informat cu toţii, de curând, pe domnul Berry că ei consideră că, acum, poziţia partidelor istorice este practic lipsită de speranţă. Ei cred că a dispărut şi ultima speranţă posibilă de a avea alegeri libere, o dată promulgată legea electorală care simplifică enorm sarcina guvernului de falsificare a rezultatelor alegerilor. Vişoianu relatează că Pătrăşcanu i-a spus, în particular, că guvernul trebuie să aibă la îndemână o astfel de lege pentru a asigura victoria electorală a FND. Vişoianu spune că au existat multe alegeri incorecte înainte în România, că Tătărescu însuşi organizase poate cel mai necinstit scrutin când, prin diverse manevre de culise, a reuşit să salte procentul, probabil de 20 la sută din voturi, până la majoritatea simplă de 50 la sută. In cazul de faţă însă, Vişoianu spune că tertipurile gen Tătărescu ar fi fost absolut insuficiente pentru a oferi o majoritate guvernului. El spune că pentru a obţine o majoritate, va fi nevoie ca ei să realizeze o distrugere pe scară mare a adevăratului echilibru şi o substituire generală pe întreg teritoriul ţării a buletinelor de vot falsificate. Legea electorală, prin prevederea conform căreia centrele de vot vor fi atent supravegheate şi păzite doar de împuterniciţii guvernului, este gândită tocmai ca să asigure mijloacele pentru un astfel de gest incorect pe scară largă. în plus, Vişoianu spune că guvernul a făcut deja, în secret, aranjamente ca ziariştii comunişti din Franţa şi Anglia să fie prezenţi peste tot în ţară în timpul alegerilor, astfel încât, aşa-zisa „presă străină" să poată trâmbiţa peste tot corectitudinea şi onestitatea procesului de vot. Astfel, în mintea celor din opoziţie nu există nici cea mai mică îndoială că ei se află într-o situaţie fără ieşire. Ei cred — iar domnul Berry este de acord cu ei — că o dată ce comuniştii se vor putea instala prin scrutin electoral, întreaga ţară va fi condamnată. Este de aşteptat ca apoi comuniştii să preia serios totul şi, în scurtă vreme, întreaga ţară să fie comunizată, iar opoziţia să fie lichidată ori eliminată în vreun fel oarecare.


va urma

Misiune dificila. Jurnal (48)

C.V.R. Schuyler

Vineri, 21 iunie 1946

Răspuns nesatisfăcător al guvernului român la nota referitoare la cele patru libertăţi

După cum era de aşteptat, răspunsul guvernului român la notele de protest, americană şi britanică, faţă de neaplicarea acordului de la Moscova s-a dovedit a fi nesatisfăcător. Atât guvernul britanic cât şi cel american au informat în acest fel guvernul român şi li s-a replicat că România nu poate fi de acord cu interpretarea lor. Acest al doilea răspuns din partea guvernului român arată foarte deschis că, atâta timp cât Rusia nu are de adus nici o plângere împotriva politicii guvernului român, respectivul guvern nu poate găsi nici o justificare obiecţiilor ridicate de americani şi britanici. Chestiunea este dată în vileag astfel şi, o dată pentru totdeauna, guvernul nostru ştie acum care este adevărata situaţie.

Ralea acceptat de către Byrnes

Totuşi, în ciuda notelor noastre de protest, este foarte clar că Departamentul nostru de Stat nu intenţionează să facă mare caz în privinţa României în aceste momente. Dovadă elocventă în sprijinul acestei afirmaţii este atitudinea guvernului nostru faţă de recenta cerere a României ca dl Ralea să fie acceptat ca ministru în locul doctorului Bagdasar, prea bolnav pentru a prelua postul. Dl Berry a înaintat această cerere împreună cu recomandarea sa personală ca, până când guvernul român nu-şi va fi schimbat atitudinea, acest nou ministru să nu fie acceptat. Problema a fost înaintată dlui Byrnes, care personal a hotărât să-l accepte pe dl Ralea necondiţionat, fără a face tevatură pe marginea acestei probleme. Am înţeles că Ralea va pleca în scurt timp în Statele Unite.

Marţi, 2 iulie 1946

Situaţia politică din România rămâne calmă

Din punct de vedere politic, situaţia a fost relativ calmă în România în ultimele săptămâni. S-au mai făcut câteva arestări în legătura cu aşa-zisa „Mişcare Naţională de Rezistenţă, precum şi alte câteva arestări, în care au fost implicate personaje politice care şi-au spus deschis părerea împotriva actualului guvern. Noi lagăre de concentrare au fost deschise pentru deţinuţii politici şi, deşi nu cunoaştem cifre exacte, credem că cel puţin cincii mii de persoane sunt reţinute acum în aceste lagăre. în ultimul timp nu a fost molestat însă nici un lider de marcă al opoziţiei, iar guvernul nu a mai făcut nici o încercare de a se atinge de angajaţii Misiunilor americane. îi mai ţinem încă sub protecţia noastră, la Hotelul Stănescu, pe Manicatide şi pe câţiva alţi angajaţi de ai noştri. Zilele trecute am primit de la Departamentul de Stat instrucţiuni lămuritoare cu privire la atitudinea noastră în cazul unei tentative de arestare a acestor angajaţi. Mi se recomandă acum ca, ţinând cont de „realităţile" situaţiei, să nu recurgem la rezistenţă armată pentru a-i proteja pe aceşti angajaţi de arestare. Va trebui să opun rezistenţă arestărilor, forţându-i astfel pe atacatori să-mi dea la o parte brutal gărzile, pentru ca apoi să protestez împotriva acestui gest în numele guvernului Statelor Unite, fără a folosi totuşi arme de foc. Aceasta face ca poziţia mea să fie foarte dificilă şi am raportat acest lucru Departamentului de Război. Gărzile mele de la hotelul Stănescu sunt înarmate acum doar cu bastoane de cauciuc şi au fost atent instruite cum să procedeze în caz de pericol. Nu cred, totuşi, că guvernul român va face vreo încercare de a efectua aceste arestări în momentul de faţă.

Vizita lui Titel Petrescu

Dl Titel Petrescu m-a vizitat zilele trecute pentru a-mi arăta că organizează o campanie politică energică în vederea viitoarelor alegeri. El pretinde că facţiunea de stânga a partidului său, condusă de Rădăceânu, este formată doar dintr-o mână de indivizi dornici să-şi salveze actualele posturi. Spune că membrii de rând ai partidului îl susţin cu tărie pe el şi că sunt gata să se prezinte la alegeri pe o listă electorală total independentă. Guvernul l-a împiedicat să pornească un nou ziar, iar fostul său ziar, „Libertatea", se află în mâinile lui Rădăceânu. A pregătit însă un mare număr de manifeste electorale pe care le difuzează în întreaga ţară. Este foarte optimist în ceea ce priveşte şansele de succes ale partidului său în alegeri.

Un acord la Conferinţa de la Paris pare acum posibil

Cea de a doua Conferinţă de la Paris se tot lungeşte. Se pare că se va ajunge în curând la un acord cu privire la Triest şi poate că acest lucru va fi un semn al comunităţii de idei în problemele nesoluţionate ale Balcanilor. Două dintre cele mai importante sunt libertatea deplină de navigaţie pe Dunăre şi libertatea şanselor economice pentru toate statele în România. O altă chestiune importantă este prezenţa continuă a trupelor ruseşti în România. Totuşi, atâta timp cât li se permite să-şi menţină forţele în Austria, ruşii vor susţine probabil că trebuie să-şi menţină şi trupele în România, pentru a-şi proteja liniile de comunicaţie. Se pare că la ora actuală nu vom încerca să combatem acest plan. Prin urmare, pare probabil că va trebui să ne aşteptăm la încă un an sau mai mult de ocupaţie rusească aici.

Călătorie în Grecia

De curând m-am repezit cu avionul până în Grecia, cu intenţia de a obţine direct informaţii privitoare la situaţia de acolo, precum şi cât mai multe fructe proaspete pentru Misiunea noastră. Actualul guvern din Grecia pare să aibă un control destul de bun asupra situaţiei locale. Din când în când au loc câteva izbucniri în puncte foarte îndepărtate, în munţi, dar nimic care să semene a opoziţie serioasă faţă de politica guvernului. Părerea generală a observatorilor Aliaţi pare să fie că trupele britanice vor rămâne în Grecia o perioadă nedeterminată, cel puţin până când prezenta ameninţare a dominaţiei ruseşti asupra restului Balcanilor va înceta să mai fie un pericol.

Călătorie la Viena

Săptămâna trecută am făcut şi o călătorie la Viena, unde am discutat cu mai mulţi ofiţeri de stat major asupra problemelor administrative locale şi am avut o scurtă discuţie cu generalul Clark. El este, în general pesimist în privinţa viitorului acestei părţi de lume. Consideră că ruşii nu au nici cea mai mică intenţie de a părăsi Austria în viitorul apropiat şi, ca atare, a recomandat guvernului nostru, ca şi trupele americane să rămână staţionate. Este de părere că, dacă vom ieşi din joc înaintea ruşilor, ar însemna pur şi simplu să le lăsăm pe mână întreaga ţară. Prin manevre meşteşugite şi multă îndrăzneală, el a reuşit să obţină mai multe concesii locale din partea ruşilor, dar crede că, atâta timp cât ei mişună peste tot în ţară, nu poate exista speranţa unui real reviriment economic pentru naţiunea austriacă.

Se ajunge la concluzia că Reprezentanţa Militară a Statelor Unite nu mai este necesară în România

Ajung rapid la concluzia că nu prea este nevoie de o prezenţă permanentă a delegaţiei noastre militare în România. Şedinţele Comisiei Aliate de Control se transformă pe zi ce trece în simple farse. Ruşii nu ne spun nimic, ne resping protestele şi argumentele fără a face vreun efort real de a înţelege măcar care este punctul nostru de vedere şi zilnic pierdem din prestigiu atât în faţa ruşilor, cât şi a guvernului român. In timp ce viaţa continuă aici să fie foarte plăcută din punct de vedere monden, nu văd totuşi ce folos ar mai aduce guvernului nostru rămânerea noastră aici, în afară, poate, de domeniul informativ. Dacă nu se întâmplă între timp ceva care să mă facă să mă răzgândesc, voi recomanda Departamentului de Război ca, de îndată ce se încheie Conferinţa de la Paris, să retragă o parte importantă a acestei Misiuni, păstrând, eventual, un număr mic de persoane conduse de un locotenent-colonel sau un maior, pentru a continua activitatea în cadrul Comisiei Aliate de Control, aceasta în cazul în care, din motive politice, s-ar considera că nu este de dorit chiar să se desfiinţeze acum Comisia Aliată de Control. Cred că am putea obţine încă multe informaţii militare din ţară dacă am înfiinţa un birou al ataşatului militar în cadrul legaţiei Departamentului de Stat, având în structură ofiţeri pregătiţi în domeniu.

„Graiul Nou“ continuă atacurile împotriva Statelor Unite

Ziarul Armatei Roşii, „Graiul nou“ , pare să-şi continue campania de atacuri virulente împotriva guvernului american, a politicii externe americane şi împotriva a tot ce este american. întrucât i-am scris deja lui Susaikov trei sau patru scrisori pe această temă, obţinând rezultate absolut nesemnificative, sunt gata acum să privesc această chestiune ca pe un nou indiciu al scăderii prestigiului american şi al desconsiderării totale a sentimentelor noastre de către ruşi. După părerea mea, este absurd ca noi, una dintre cele trei naţiuni din componenţa Comisiei Aliate de Control, să participăm în continuare la chestiunile care preocupă Comisia Aliată de Control, în timp ce, peste tot în ţară agenţiile oficiale ruse incită oamenii împotriva noastră.

Markham e dat afară din ţară

Acum câteva zile, am primit de la Susaikov un mesaj tranşant în care eram anunţat că se luase o decizie definitivă în cazul lui Markham şi că acesta trebuia să părăsească ţara în termen de trei zile. Am hotărât că, în situaţia dată, alte proteste ar fi inutile şi, prin urmare, l-am transportat pe Markham la Atena cu avionul meu, cu ocazia călătoriei mele în Grecia. Mai târziu, dl Berry a primit de la Moscova confirmare că guvernul rus respinsese protestele noastre şi susţinuse că Markham era antirus, că participase la discuţii politice locale şi era, şi din alte puncte de vedere, inacceptabil ca reprezentant de presă. Iată un nou exemplu în care prestigiul nostru a fost rău mototolit şi noi trebuie să stăm ca simpli spectatori şi să nu facem nimic în acest sens.


Tocmai am fost informat de Frank O’Brien că părăseşte ţara de îndată. El reprezintă agenţia Associated Press şi este singurul corespondent american care a mai rămas acum în România. Plecarea sa ne va lăsa cu totul nereprezentaţi la capitolul presă şi va fi aproape imposibil opiniei publice americane să obţină informaţii exacte despre treburile interne ale României. Dl Berry mi-a spus că a avertizat deja guvernul în privinţa acestei situaţii, dar se pare că în America nimeni nu mai este interesat îndeajuns de situaţia din România pentru a justifica trimiterea altor reporteri aici.

Joi, 11 iulie 1946

Guvernul român începe să se simtă stânjenit în problema arestărilor unor angajaţi români ai acestei Misiuni

Există mai multe semnale că guvernul român începe să se simtă serios încurcat din cauza complicaţiilor create prin arestarea angajaţilor noştri. In ciuda instrucţiunilor primite de dl Berry cu puţin timp în urmă de a-1 accepta pe Ralea ca noul ministru la Washington, dl Berry nu a înştiinţat guvernul despre acceptare. In schimb, el a telegrafiat la Washington un nou protest în care explica nevoia urgentă de a se stopa recunoaşterea completă până ce guvernul va adopta o atitudine mai responsabilă în chestiunea arestărilor. Drept urmare, am reuşit să arătăm diverşilor membri ai guvernului român faptul că atitudinea lor provoacă o reacţie defavorabilă la Washington şi aceasta, la rândul ei, îşi arată efectele. Dl Berry a avut de curând două lungi convorbiri cu premierul Groza, pe lângă discuţia cu dl Tătărescu pe care am descris-o zilele trecute. Din aceste discuţii nu a rezultat nimic concludent, dar este foarte evident că mai mulţi miniştri ai guvernului nu mai sunt de acord cu metodele lui Bodnăraş şi ar dori foarte mult ca întreaga problemă a acestor arestări să fie lămurită. în aceste condiţii, stăm pur şi simplu pe poziţii şi aşteptăm noi evoluţii.

Dispare posibilitatea unor alegeri libere

Situaţia politică rămâne relativ calmă, dar partidele istorice continuă să aibă probleme. Ele nu reuşesc încă să ţină nici un fel de întruniri, în afara unora clandestine în case particulare, încă le sunt rechiziţionate automobilele, casele şi birourile le sunt percheziţionate, iar unii dintre liderii lor sunt arestaţi. Situaţia a ajuns acum într-un punct în care aproape fiecare român, indiferent de opţiunea sa politică, va recunoaşte într-o discuţie particulară că nu mai există nici o şansă să aibă loc alegeri libere. Chiar şi membrii partidelor din FND sunt convinşi acum de acest fapt, dar justifică situaţia arătând în primul rând că, oricum, România nu a avut niciodată alegeri libere în trecut şi, în al doilea rând, că cel mai rău lucru posibil pentru ţară în acest moment ar fi ca partidele istorice să obţină o majoritate de voturi, instaurând astfel un guvern absolut ostil intereselor ruseşti. într-o asemenea situaţie, majoritatea oamenilor cred că ruşii vor reacţiona impunând ţării un control şi mai puternic decât în momentul de faţă, făcând astfel încă şi mai imposibilă viaţa românilor. Se pare că, printre mulţi oameni care nu sunt realmente activi pe scena politică, se amplifică sentimentul că poate viaţa nu este totuşi chiar atât de rea, că ar putea fi mult mai rău şi că cel mai important lucru este să se evite un conflict deschis cu ruşii. Presupun că este o reacţie tipic românească la presiunea exercitată de către Rusia în ultimul an şi jumătate. Se pare, însă, că lumea nu prea înţelege că actualele condiţii reprezintă doar o treaptă pe calea dominaţiei complete de către ruşi. După părerea mea, actualul guvern cu oameni de paie ca Groza şi Tătărescu este doar o faţadă în spatele căreia comuniştilor le convine să-şi ducă activitatea pentru moment. De îndată ce guvernul va fi bine înfipt, probabil ca rezultat al viitoarelor alegeri, mă aştept ca adevărata coloratură a regimului să devină mai vizibilă. Fără îndoială, comuniştii îşi vor da, curând după aceea, arama pe faţă şi vor începe cu adevărat demersurile de comunizare a ţării. Chiar ieri unul dintre informatorii noştri cei mai de încredere ne-a spus că, ajutaţi de ruşi, comuniştii se ocupă acum de elaborarea unui plan de transformare a sistemului financiar al ţării într-unul comunist. O astfel de schimbare, în conformitate cu acest plan, ar dura circa şase luni, începând cu naţionalizarea băncilor, urmată, în scurt timp, de naţionalizarea tuturor principalelor industrii.

Sărbătorirea zilei de 4 iulie la Bucureşti

Cu ocazia zilei de 4 iulie, societatea „Prietenii Naţiunilor Unite“ a organizat o foarte frumoasă festivitate la care au fost invitaţi un mare număr de români şi întreaga colonie americană. Evenimentul a avut loc dimineaţa la Ateneu. A participat majoritatea membrilor guvernului, inclusiv premierul şi ministrul de Externe. Mulţimea s-a ridicat la circa 1 500-2 000 de oameni. Programul a cuprins un discurs amplu ţinut de dl Stoica, ministru-adjunct la Ministerul  Afacerilor Externe, un scurt discurs de mulţumire rostit de mine şi un concert de o oră susţinut de Orchestra Radiodifuziunii din Bucureşti. In discursul meu, am citat din Declaraţia de Independenţă, am arătat cum principiile acesteia ne-au călăuzit naţiunea de-a lungul existenţei sale, am menţionat acordarea libertăţii Insulelor Philippine ca cel mai recent exemplu al aplicării lor şi am încheiat felicitând poporul român şi pe Regele său pentru gestul lor de la 23 august 1944, când au înlăturat, de unii singuri Jugul nazist. Discursul a fost foarte bine primit şi a fost reprodus în întregime sau parţial de majoritatea ziarelor în zilele ce au urmat. Majoritatea membrilor opoziţiei au citit printre rânduri aluzii pe care, bineînţeles, că n-am avut nici cea mai mică intenţie să le fac.


După-amiază, am oferit recepţia obişnuită la mine acasă, anul acesta singura diferenţă fiind faptul că a trebuit să invit guvernul în bloc, chiar şi pe Ana Pauker. Am fost obligat să reduc la minimum posibil numărul celorlalţi oaspeţi, astfel încât mulţi dintre prietenii noştri din lumea bună nu au primit invitaţii. Cu toate acestea, recepţia s-a desfăşurat foarte bine. Nici dl Maniu, nici dl Petrescu nu au venit. Amândoi au prezentat scuze acceptabile. Dl Brătianu, însă, şi-a făcut apariţia şi a stat câtva timp. A plecat chiar când a apărut dl Groza. Ruşii nu au venit în număr mare, dar au trimis câţiva reprezentanţi. Susaikov s-a scuzat motivând că este bolnav şi cred că acesta era adevărul. A fost prezent ambasadorul rus, dl Kavtaradze. In total, am avut vreo 300 de oaspeţi.

Spre seară, militarii au dat un spectacol foarte frumos, la piscina noastră de la Lido. La miezul nopţii am avut chiar şi focuri de artificii, inclusiv rachete şi pistoale Very de diverse tipuri. Una peste alta, românii au făcut tot ce s-au putut încumeta, pentru a-şi arăta prietenia şi simpatia faţă de Statele Unite. Atitudinea tuturor, chiar şi a miniştrilor comunişti şi a membrilor guvernului, a fost mult mai prietenoasă decât înainte.


va urma

Misiune dificila. Jurnal (47)

C.V.R. Schuyler

Washingtonul aprobă poziţia adoptată în legătură cu arestarea angajaţilor români ai Reprezentanţei Militare a Statelor Unite şi a Misiunii Statelor Unite

Dl Berry şi cu mine am primit, amândoi, telegrame de la Washington prin care poziţia mea privitoare la problema arestărilor de angajaţi ai misiunilor noastre de către guvernul român este pe deplin aprobată. Dl Berry a primit instrucţiuni să adreseze imediat un protest vehement guvernului român împotriva unor astfel de gesturi „scandaloase". La rândul meu, mi-am înnoit protestele către generalul Susaikov şi i-am trimis o copie după scrisoarea dlui Berry adresată guvernului român. Nu mă aştept la vreo reacţie din partea lui Susaikov, întrucât, la întrevederea de zilele trecute, a lăsat să se înţeleagă că nu poate fi de acord ca României, în calitatea de naţiune suverană, să-i fie limitată autoritatea asupra cetăţenilor români. Cu toate acestea, din atitudinea sa am înţeles că nu avea de gând să facă caz de acest lucru, prin urmare am încă speranţe că întreaga problemă se va putea rezolva în mod satisfăcător. Până în momentul de faţă, însă, angajatul nostru, Stănescu, nu a fost eliberat.

Un comunist prieten, având o poziţie înaltă în Ministerul de Interne, i-a spus dlui Hullick zilele trecute, că aceste arestări nu aveau absolut nimic de-a face cu aşa-zisa mişcare de rezistenţă din România, ci mai degrabă au fost rezultatul ordinelor directe primite de la NKVD, ca ei să depună toate eforturile pentru a obţine informaţii care ar putea fi folosite pentru a implica Misiunea noastră în orice fel de activitate incorectă. D-lui Hullick i s-a spus în continuare că, timp de o lună şi mai bine, s-au furat documente din dosarele noastre, au fost fotocopiate, apoi returnate, şi că aceste documente ofereau suficiente dovezi pentru a incrimina întreaga mea Reprezentanţă. Deşi s-ar putea să existe o sămânţă de adevăr în aceste informaţii, sunt sigur că ele sunt mult exagerate. Sunt convins că nici unul dintre ofiţerii sau soldaţii mei nu poate fi compromis. Cu toate că este posibil ca anumite documente lipsite de importanţă, care au trebuit încredinţate unor funcţionari şi translatori români în vederea traducerii, să fi fost luate din Misiunea mea, sunt sigur că dosarele noastre cu telegrame şi rapoarte MIS, nu au fost violate şi că orice documente s-ar fi putut obţine, nu se pot dovedi incriminante. De fapt, nu există nici un document întocmit de această Misiune, nici măcar propriile mele documente, care să poată servi drept bază pentru acuzaţia de comportament incorect. Pe de altă parte, dacă Rusia intenţionează să strângă acuzaţii împotriva noastră, îi va fi foarte uşor să fabrice dovezi care să susţină asemenea acuzaţii. Am fost martori de multe ori, în trecut, la asemenea procedee, cel mai recent caz fiind cel fabricat împotriva lui Reuben Markham, corespondentul ziarului „Christian Science Monitor".

Nota de protest a americanilor şi britanicilor nu este publicată în ziarele româneşti

Nota de protest înmânată guvernului român de către reprezentanţii britanici şi americani la 27 mai nu a fost publicată în presa locală. Deşi nu am reuşit să obţinem dovezi ale unei cenzuri exercitate direct, suntem siguri că textul notei a fost retras din toate ziarele, sub un pretext sau altul.

In acest sens dl Frank O’Brien, corespondentul de la Associated Press în România mi-a spus zilele trecute că are impresia că toate relatările sale din ultimele patru sau cinci zile au fost reţinute, întrucât nu a primit nici un răspuns la telegrama prin care solicita confirmări. In consecinţă, m-am supus cererii sale de a transmite mai multe din telegramele sale la Washington prin sistemul nostru militar de comunicaţie, sugerând ca ele să fie înaintate agenţiei AP, New York, pentru a verifica dacă, pe linie comercială, s-au primit sau nu informaţii similare. Generalul Susaikov m-a informat în repetate rânduri că nu se exercită nici un fel de cenzură a Comisiei Aliate de Control asupra corespondenţilor aliaţi; totuşi, este posibil ca, instigaţi de către sovietici, cenzorii români sau chiar Societatea de Telegrafie să reţină aceste telegrame.

Continuă impasul în privinţa arestării angajaţilor civili

Situaţia delicată provocată de încercările guvernului român de a aresta angajaţii noştri civili se menţine în impas. Acum două zile, am primit instrucţiuni de la Departamentul de Stat ca, în cazul în care s-ar încerca arestarea prin forţă a angajaţilor aflaţi sub protecţia mea, să-mi limitez reacţiile la o rezistenţă pasivă şi să nu recurg la o intervenţie armată efectivă. Iată încă un indiciu că nu trebuie, în momentul de faţă, sub nici un motiv, să facem din România o problemă importantă.


In acest sens. dl Berry a avut de curând o interesantă discuţie neoficială cu ministrul de Externe, dl Tătărescu. Esenţa afirmaţiilor dlui Tătărescu a fost următoarea:
„Ceea ce am de spus trebuie privit drept un gest prietenesc şi absolut neoficial. Dacă mă citaţi public, voi nega, desigur, lot ce am spus. Dvs şi guvernul dvs trebuie să înţelegeţi că aici, în România, aveţi de-a face cu un guvern în întregime dominat de patru miniştri comunişti. Aceşti oameni nu sunt normali. Minţile lor au fost pervertite atât de anii de instruire la Moscova, cât şi de anii numeroşi petrecuţi în închisori. Ei consideră că toţi cei care nu sunt comunişti complotează împotriva lor. Bodnăraş, care cu Siguranţa lui este răspunzător de aceste arestări, este ferm convins că în România există o mişcare subversivă larg răspândită, având ca ţel răsturnarea guvernului de îndată ce trupele ruseşti vor părăsi ţara. El mai este convins şi că această mişcare este susţinută cu bani de americani şi că se bucură de sprijinul tacit al guvernului american. Deţine deja anumite informaţii care, unui om normal, nu i s-ar părea probabil incriminatoare, dar care lui îi confirmă cu totul convingerile. Astfel, angajata care a fost arestată, este nepoata dlui Olteanu, cunoscut lider al acestei mişcări. Fata şi-a întreţinut mătuşa pe durata fugii unchiului său în munţi şi, din când în când, i-a scris scrisori unchiului său despre chestiuni familiale. Pentru Bodnăraş, este o dovadă că ea a jucat rolul de om de legătură cu Misiunea voastră şi că, în realitate, a transmis fonduri de la americani pentru susţinerea acestei mişcări subversive; mai mult, că, în scrisorile către unchiul său, a transmis mesaje importante de la guvernul american. Cât priveşte Misiunea militară, Bodnăraş deţine într-adevăr un document semnat de un ofiţer american, în care se prezintă în detaliu organizarea Statului Major al mişcării subversive, cu numele şi funcţiile ocupate de către diverşi conducători. Eforturile energice depuse de Misiunea militară pentru a împiedica arestarea dlui Manicatide şi cele trei încercări distincte făcute de dl Hullick de a-1 vedea personal pe Bodnăraş, imediat după arestarea drei Olteanu, sunt noi dovezi că Misiunile voastre sunt profund implicate şi că dvs faceţi tot posibilul pentru a evita ca el să afle detaliile. Eu fac tot ce pot ca să-l conving pe Bodnăraş de absurditatea adâncirii în continuare a prăpăstiei dintre guvernele noastre în această chestiune şi cred că, până săptămâna viitoare, voi intra în posesia tuturor dosarelor şi voi putea discuta cu dvs în mod oficial, caz în care vom putea ajunge probabil la o înţelegere. Totuşi, nu vă pot promite nimic, deoarece nu am puterea de a-1 împiedica pe Bodnăraş să ia noi măsuri dacă el le consideră oportune. Prin urmare, trebuie să vă previn să fiţi în continuare în gardă.

„In ce mă priveşte, bazându-mă pe îndelungata mea experienţă ca ministru de Interne şi în alte funcţii, consider că voi, americanii, aţi făcut doar două greşeli, care nici măcar nu sunt grave. în primul rând, sunteţi de vină pentru neglijarea sistemului de securitate, ceea ce a permis ca documente incriminatoare să cadă în mâinile noastre. Eu, personal ştiu că toate guvernele, inclusiv cel rus şi al nostru, încearcă tot timpul să obţină informaţii de la diverse alte naţiuni şi cred că şi ofiţerii voştri nu fac decât asta. Cu toate acestea, după cum i-am explicat şi lui Bodnăraş, acesta este, în oarecare măsură, un semn incriminator. Cea de-a doua greşeală a dvs a fost abordarea afacerii Manicatide, în care aţi permis ofiţerilor dvs, care răspundeau de Manicatide, să se pună în postura de a ajunge la o dispută în care au fost implicate atât prestigiul guvernului dvs. cât şi cel al guvernului meu. Pe lângă aceste două puncte, nu cred să mai aveţi vreo vină. Sper să pot discuta aceasta mai în amănunt cu dvs săptămâna viitoare."

Desigur, tot ce spune Tătărescu poate fi adevărat. Pe de altă parte, el a fost prins de atâtea ori cu minciuna, încât nu-i putem acorda prea mult credit. Am discutat problema cu dl Berry şi suntem amândoi de acord că cel mai bun lucru este să nu facem nimic şi să aşteptăm,pur şi simplu, noi evoluţii. Sunt încă sigur că, dacă guvernul român deţine documente într-adevăr incriminatoare, acestea sunt de fapt fabricate şi nu scoase chiar din dosarele Misiunii noastre aşa cum se pretinde.


Am discutat acelaşi subiect cu generalul Susaikov la şedinţa noastră din Comisia Aliată de Control de ieri şi i-am spus, neoficial, că nu i-ar folosi cu siguranţă nimănui să facem din aceasta o chestiune de importanţă majoră în momentul de faţă şi că aş fi bucuros să lămuresc problema cu orice oficialitate competentă din guvernul român. Susaikov a repetat vechiul refren că, bineînţeles, întrucât acţionasem pe propria mea răspundere, fără a-1 consulta, el nu putea lua nici o măsură directă în această afacere. Mi-a amintit că, zilele trecute, îmi înmânase doar o cerere de predare a lui Manicatide — din partea ministrului de Externe —, dar că nu-mi recomandase să-l şi predau. Mi-a spus, însă, că este de părere că o întrevedere cu ministrul de Interne ar putea fi uşor fixată în prezenţa lui şi că, dacă voi formula anumite întrebări pe care aş vrea să le discut cu ministrul de Interne, el va încerca să stabilească o astfel de întâlnire. Am fost de acord să pregătesc acest set de întrebări, dar numai cu acceptul ca, la o asemenea întâlnire, să nu încercăm să ne justificăm fiecare în parte punctele de vedere, ci mai degrabă, recunoscând imediat că există diferenţe de vederi, să discutăm cum putem aplana lucrurile în cazul de faţă, fără a face o problemă majoră din aceste divergenţe.

Vizita generalului-maior Robertson din Comisia Aliată de Control din Bulgaria

Acum două săptămâni, generalul-maior Robertson, care i-a luat locul generalului Crane în Bulgaria, ne-a făcut o vizită însoţit de dna Robertson, de cei doi adjutanţi ai săi cu soţiile lor şi de alţi câţiva ofiţeri. Le-am arătat Bucureştii, i-am dus la Snagov pentru o noapte, la Predeal două zile şi la Sinaia la un prânz cu Regele şi Regina. Toţi au fost încântaţi la culme de primire şi au plecat după trei zile cu sentimentul că au petrecut minunat. Generalul Robertson pare să fie un ofiţer execelent, care a înţeles rapid adevărata situaţie din Bulgaria. El mi-a sugerat că avea impresia că generalul Crane lăsase lucrurile să-i scape rău de sub control şi că nu fusese foarte activ nici în strângerea de informaţii, nici în a a-şi impune punctul de vedere în discuţiile cu ruşii. în această ultimă privinţă, totuşi, generalul Robertson crede acum că lucrurile au ajuns atât de departe, încât este inutil să ne mai aşteptăm la cooperare din partea Aliaţilor noştri. El crede, la fel ca mine, că Comisiile Aliate de Control din aceste ţări balcanice funcţionează după ordine stricte primite de la Moscova şi că de acum înainte ar trebui să presupunem că nu vom primi nici o informaţie valoroasă de la omologii noştri ruşi . Prin urmare, generalul Robertson intenţionează să-şi petreacă mare parte din timp călătorind prin şi în afara Bulgariei şi-şi consacră atenţia strângerii de informaţii. El spune chiar că s-a lipsit în mare măsură de farsa participării la şedinţele Comisiei Aliate de Control. Din când în când, dacă are vreo problemă serioasă care ar trebui consemnată, se duce la generalul rus. In afară de aceasta, ei nu se întâlnesc deloc.

Intâlnire cu generalul Susaikov, 21 iunie 1946

Intâlnirea mea de ieri cu generalul Susaikov a fost prima într-un interval de mai multe săptămâni. A fost cea mai puţin productivă întâlnire pe care am avut-o de foarte mult timp. I-am cerut lui Susaikov să recomande guvernului român să ne pună la dispoziţie o copie oficială a dosarului proceselor Antonescu, dar Susaikov mi-a răspuns că nu o poate face. Mi-a spus că guvernul său nu avea nevoie de o astfel de copie şi, prin urmare, nu putea cere una pentru americani. Mi-a spus că, dacă avem nevoie de o astfel de copie, ar trebui să o solicităm pe căi diplomatice.

L-am întrebat de Susaikov ce se întâmplă cu proprietăţile austriece (aflând cu câteva zile în urmă de la dl Oeriu, că ruşii le tratează drept proprietăţi germane şi că le preiau). Susaikov a răspuns sec că, în conformitate cu instrucţiunile primite de la guvernul său, nu putea discuta această problemă. Când i-am arătat că eram îndreptăţit să ştiu ce face Comisia Aliată de Control, el mi-a răspuns că, bineînţeles că ştiu ce face Comisia, şi anume duce la îndeplinire acordul de la Potsdam şi că orice proprietate germană este preluată. I-am spus că această informaţie este absolut nesatisfăcătoare şi că nu mi-a oferit suficiente detalii, dar el a lăsat-o moartă. I-am pus lui Susaikov problema atitudinii ostile a ziarului Armatei Roşii „Graiul nou“, care a publicat o serie de articole anti-americane, în ultimele săptămâni. îi scrisesem lui Susaikov trei scrisori pe această temă, dar el nu avusese nici o reacţie, în afara de afirmaţia că „Graiul nou“, fiind o publicaţie a Armatei Roşii, ieşea de sub jurisdicţia sa, aceasta în ciuda faptului că ziarul este tipărit în româneşte şi se vinde pe străzile oraşelor româneşti. La întrevederea noastră, am arătat că, tocmai pentru că este un organ oficial al Armatei Roşii, poziţia sa trebuie considerată ca fiind cea a Armatei Roşii, şi chiar a înaltului Comandament Sovietic din România. Am afirmat că nu am — în situaţia dată — altă alegere decât să consider această atitudine ca fiind ostilă faţă de America şi, mai mult, să trag concluzia că înaltul Comandament Sovietic se foloseşte de acest mijloc pentru a informa poporul român de ostilitatea sa faţă de America. Susaikov mi-a spus atunci că primise deja asigurări de la înaltul Comandament că ziarul va fi mai atent în comentariile sale şi că nu va mai ataca guvernul american, ci se va limita la a critica inamicii tuturor Naţiunilor Unite. El a mai adăugat că anumite traduceri pe care i le trimisesem păreau mai ostile decât articolele originale înseşi. Deşi nu consider că acest răspuns este satisfăcător, cred totuşi că, cel puţin un timp, am reuşit să moderăm tonul în general ostil al ziarului „Graiul nou“ .

Toată întrevederea, însă, a fost o dovadă a minimei atenţii acordate de către ruşi poziţiei guvernelor britanic şi american faţă de problemele româneşti sau faţă de drepturile conaţionalilor noştri aflaţi în România. Am ajuns acum la concluzia fermă că, în ceea ce priveşte Comisia Aliată de Control, ar fi de preferat — pentru prestigiul american — să închidem prăvălia imediat. Totuşi, din punct de vedere informativ, se pare că facem încă o treabă utilă aici, în România. Mai mult, presupun că, în mijlocul Conferinţei de la Paris, n-ar fi o idee prea bună să facem modificări în statu quo-ul de aici. De aceea, pentru moment cel puţin, îmi voi păstra opiniile pentru mine.

Spaima de război

Se pare că România nu este singura ţară în care stafia rusească a războiului îşi iţeşte capul. Acum câteva săptămâni, Departamentul de Război a expediat tuturor Comisiilor Aliate de Control o copie a telegramei de la G-2 USFET, în care se arăta că ruşii încep să-şi întărească forţele în Germania şi Austria, posibil în vederea unei acţiuni agresive în viitorul apropiat. Departamentul de Război a solicitat o evaluare, iar eu am răspuns că, deşi în România era evidentă o activitate militară de amploare, forţele aflate pe teritoriul ţării nu crescuseră şi nu existau, aici, dovezi ale unor intenţii agresive.

Duminica trecută, seara, am primit o altă telegramă urgentă de la Departamentul de Război, de data aceasta arătând că ambii ataşaţi militari din Norvegia şi Iugoslavia raportaseră că au primit informaţii referitoare la atacuri ruseşti, anterior plănuite, prin Austria spre Germania şi Franţa, prin Bulgaria spre Grecia şi prin Iugoslavia spre Triest. Din nou telegrama solicita o evaluare. Eram la Snagov când mi-a parvenit telegrama şi mi-am convocat imediat ofiţerii de bază la Misiune, întocmind un răspuns, până pe la orele 3,00 ale dimineţii. Din nou, nu am decoperit aici nici un indiciu al unui proiectat atac apropiat. Am raportat o mare creştere în forţa aeriană a Armatei Roşii pe întreg teritoriul ţării şi alte activităţi sugerând o pregătire activă a grupului de unităţi de întărire. Nu crescuseră însă rechiziţionările de rezerve, nici nu se stocaseră masiv proviziile în ţară şi nici nu existase o mişcare masivă de trupe care să nu poată fi explicată prin programul normal de desfăşurare periodică, despre care ştim că se află în curs. în urmă cu o zi sau două, am primit de la Departamentul de Război o telegramă lungă, în care era din nou analizată întreaga situaţie şi se enunţa concluzia că, deşi presupusele atacuri ale ruşilor rămân posibile, există puţine indicii că în realitate se preconizează asemenea atacuri.

Intreaga afacere, însă, dovedeşte nevoia de informaţii corecte din această parte a lumii şi importanţa pe care această Misiune o poate avea pentru Departamentul de Război, dacă ne concentrăm în continuare asupra tuturor chestiunilor informative.


va urma