Popa
Ines Vanda
Mă
simt de parc-aș fi în aula unui teatru de revistă,
În
care se prezintă gala minciunii-n rochie de artistă.
Mercantilismul
e-o corvoadă pentru acel ce nu-i făcut
Să
poarte măști pentru a vinde oricât, orice, contrafăcut.
De
n-au o față doar a lor, își pun o mască, să dea bine,
Sub
ea sunt oameni slabi și goi, cu vise de-mprumut, străine,
Iar
dincolo de-atâtea măști, nici nu mai știi cine se-ascunde,
De
ți-e prieten sau dușman, când pe sub piele îți pătrunde.
Mi-am
pus o vreme ochelari, nu de vedere, nici de soare,
Ci
cu lentile roz, de cal, să-i vad umani pe fiecare.
Nu
știu să fi cerut ceva, cuiva, în schimbul prieteniei,
Dar
am plătit cu răni și-ocară mâna întins-a omeniei.
Azi
nu mă miră mai nimic, nici necredința, nici trădarea,
Te-obișnuiești
cu-amărăciunea. Mă macină doar nepăsarea,
Indiferența
la iubire și sufletele-ngenuncheate,
Disprețul
ieftinilor măști, mizera lor dualitate.
Curând
vom ridica-ntre noi adevărate cazemate,
Să
ne-apărăm de tot ce doare și de imensa falsitate.
Să
fie-aceasta rezolvarea, ca nimeni să nu-ți poată frânge,
Aripile
în zbor lumesc? Privesc spre cer. Isus iar plânge!
